Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STA IN PICIOARE

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 646 pentru STA IN PICIOARE.

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

Ion Luca Caragiale - Notiţe risipite Notițe risipite de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Exigențe grele 2 Amatorul și artistul 3 Saloanele noastre 4 Solicitudine de stat 5 Ofensă gravă 6 Obligativitatea opiniilor Exigențe grele Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... ca o sirenă mitologică a răsărit pe neașteptate din codrii și mlaștinile nepătrunse, pe a cărora suprafață încă nu călcase vreun picior omenesc, și nici tăcerea lor n-o profanase glasul vreunui muritor. Și iată minu­nea, astăzi pe acele țărmuri sălbatice înaintea ochilor călătorului se desfășoară ...

 

Ion Luca Caragiale - Excelsior (Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Excelsior (Caragiale) Excelsior de Ion Luca Caragiale Dedicată ilustrului autor al sublimului hop: SIC COGITO, Domniei-sale Domnului B. P. HĂSDEU, Prezidentul Consiliului de Administrație al Primei Societăți Spiritiste Române Precum suav-aromă a florilor plăpânde De zefir se ridică, se-nalță și se-ntinde Pe ape și câmpii; Precum raza de soare prin spațiuri străbate Șiduce-a ei lumină pe globuri depărtate L-a sferelor copii, Astfel acum în ceruri creștina voastră rugă A străbătut ca raza cu-a fulgerului fugă L-al lumii creator, Și spiritele bune l-a lui sfinte picioare Prea bucuros supus-au pioasa adorare De voi făcută-n zori. Atuncea, stând în tronu-i puterea cea divină Căreia și Archangheli și Serafimi se-nchină, Noi ruga oferim... Tăcerea este mare, sublimă sărbătoare! Puternicul părinte va face-ncoronare Preasfântului Efrim! Tăcerea Christ o rupe cu-accentele-i divine; El binecuvântează p-Efrim care ne vine În misii pe pământ, Și-i zice: «Mergi acuma, cu sfânta armonie Ridică și îndreaptă căzuta Românie Prin șapcă și cuvânt!» Sfântul Efrim purcede, cu șapca de rigoare, În țara românească el ...

 

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... bine, pentru că eu îl știam încă din copilărie și eram prieten chiar și cu Budulea cel bătrân. Nea Budulea, înainte de toate, avea un picior mai scurt decât cel- lalt și era un om scurt, gros, rotund la față și zâmbea mereu când vorbeai cu el. Fără de dânsul nu ... ne-a scos afară ne-a pus în rânduri și ne-a întrebat dacă știm să stăm într-un picior. Eu am stat mai bine și mai mult decât toți ceilalți băieți; pentru aceea eram foarte fericit și, întorcându-mă acasă, i-am arătat mamei ... școală și că a vorbit cu mine și c-a zis că eu stau mai bine decât toți ceilalți într-un picior. După aceea m-am dus iar la școală. Mama-mi dăduse două pere, una pentru mine, alta pentru Huțu. Eu le-am păstrat pe amândouă ...

 

George Coșbuc - Fulger

... masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, fuior de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: Când Lia, doamna mea, Sta chiar pe prag de moarte, mi-a dat aceste plete Și-a zis că-n țara Dalbă sunt treisprezece fete Frumoase ...

 

Petre Ispirescu - Ileana Simziana

... de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieți, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaș și se îndărătnicește a-i trimite ... plecare, dar în zadar. - Pentru dragostea ta, tată, mai zise ea, voi face pe dracul în patru, numai să izbutesc; însă dacă Dumnezeu îmi va sta împotrivă, mă voi întoarce iarăși la tine, și fără să mă rușinez. Se mai împotrivi tată-său, se mai codi; dară fiie-sa îl birui ...

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

... dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi ... Casandra nu-i în sat? Adică voi credeți că doftorul vostru e mai ceva ca dânsa? — Știe, știe, bădiță, îi răspunse o fată care sta mai la o parte, știe, că pe tătuța el l-o vindecat. — Tacă-ți gura, fa! Nu știe nimica. Dacă ți-o fi scris ...

 

Alecu Russo - Poezia poporală

... și, ce e mai trist, când chiar cu românii! Arăturile se făceau cu o mână pe coarnele plugului și cu una pe pală, căci tătarul sta la pândă în marginea țării. Când tătarul prăda în țară, românul găsea cu drept să-și întoarcă paguba cu dobândă; așa el era mai mult ... și dinaintea mea se desfășoară un tablou care mă încântă; mai pe urmă lăutarul, vrând să mă aducă în extaz, începe balada Mioriței : Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei... etc. Și când ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

... de marmură nu se mai vedea decât ca o jucărie de copii. Și am căutat, am căutat, doar de-oi găsi o cărare umblată de picior omenesc, și nici o fâșie de drum n-am întâlnit. Și când mi se păru că palatul se șterge de pe fața pământului, o rupsei ... Pusei mâna pe un scaun nalt și subțirel, degeaba; nu putui să-l mișc. La o scară de marmură mă oprii speriat: un câine mare sta cu ochii țintă la mine și cu gura căscată. — Ce, ți-e frică? zise bătrâna zâmbind. Așa a rămas, tocmai cum lătra ...

 

George Coșbuc - Dragoste învrăjbită

... chindie, și-astăzi ziua toată S-a izbit cu gândul, tot pe gânduri stând, Parcă e cu farmec! Tot același gând, Parcă-i sta Lisandru prapur înainte! Se muncea Simina să-și aduc-aminte Când s-au prins la ceartă, pentru ce și cum? Ce-a zis ... n pace! Și-a plecat, nebuna! Asta-i ce o doare, asta numai una: L-a lovit! Lisandru, ca trăsnit, cum sta, A privit în urmă-i și-a strigat așa: Nu te cunoscusem, fă, mai dinainte! Dar așa ți-e portul? Bine ... venit Joiana. Fata și-a luat Donița, să mulgă. Era bine seară. Cald bătea prin frunze vânt de primăvară. Fratele Siminei, Nicu, tremurând, Sta-n cămașa-i lungă de copil, ținând Lumânarea-n preajma doniței. Deodată El clătește ceara și-ngânând arată Pe pământ cu mâna: Uite ce-ai ... odată! Ea prinzându-și grabnic vasul, i-l arată Mă-sei și-l izbește: Ce să mai strecor? Și răstit se-ntoarse fata-ntr-un picior. Și s-a-ntors și mă-sa negrăind de teamă, Nu cumva să bage omul ei de seamă, Ce isprăvi îi face fata ...

 

Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului

... armonia Universul; Întoarce-te să vezi cum cere Viața ta drum prin lumine, Și-atunci, de vei avea putere, Revino iarăși către mine.â€� * El sta pe gânduri și zâmbea, Neștiutor dar pururi dornic, Înțelegând numai că ea Putea să-l creadă nestatornic. Pătruns de milă, și supus De trista ei ... stea! O stea! o rază! o scânteie! O licărire de lumină! Și bucuros atunci să-și ieie Pedeapsa pentru orice vină. Dar vina lui nu sta în el, Ci vina lui era în fire: Mergând spre ea, avea un țel, Acum, mergând, umbla-n neștire. Și câteodată sta pe loc. I se părea că-i iese-n cale Un năzdrăvan de dobitoc Ce se-nchina măriei-sale, Purtându-și ochii pe-o tipsie ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>