Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCOȚI

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 636 pentru SCOȚI.

George Coșbuc - Prin Mehadia

George Coşbuc - Prin Mehadia Prin Mehadia de George Coșbuc Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi; Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi. Prin răcoarea mult-a nopții îmi vedeam suflarea gurii Eu mergeam pe strâmta cale de sub marginea pădurii Obosit și de mânie și de drum îndelungat. Uneori izbea copita calului descălecat Pietrele ,-ngrozind tăcerea câtă mă-nsoțea pe cale. Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale Vântul zbuciuma frunzișul și prin stânci la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. Și urcam, urcam poteca. Parcă m-aș fi dus spre moarte, Singur, închizându-mi ochii, ca-ntâmplarea să mă poarte, Unde-o vrea. Mânia-n suflet parcă-mi tot sporea pe drum Și trecea, trecea și noaptea, și era spre zori acum. Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieții! Când ieșii pe culmea goală în răcoarea dimineții, Sufletu-mi simții deodată liber de uimire plin: Încetase-acum și vântul, cerul scapără senin. Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna Sta pe piscul unui ...

 

George Coșbuc - Spinul

George Coşbuc - Spinul Spinul de George Coșbuc Stătea frumoasa pe-un răzor; Voinicul lângă ea devale, Să-i scoată spinul din picior Și ea plângea: Un spin în cale! De ce tot râzi? Ah, cum mă dor Aceste râsete-ale tale! Ea are flori de crâng la sân, Și-n păr un trandafir sălbatic, Și părul ei de rouă-i plin. Ei, las să râd! Tu ai cules Trei fragi, venind peste coline, Și vezi cu ce mi te-ai ales! Trei fragi? Și-atât e doară bine! Căci n-am putut în deal să ies; Trei fragi de-ar fi, sunt pentru tine! Cu ochii-nchiși și strânși de tot, Ea de dureri izbea piciorul: Ah, lasă-mă, că nu mai pot! Fricoasă ești! Da! Te-aș vedea! Fricoasă, eu? Așa e frica? N-ai milă de durerea mea! Nu-ți pasă! Da! Ca de nimica! Ba-mi pasă mult, că eu n-aș vrea Să-mi fie șchioapă nevestica! Ea-și potrivește floarea-n păr, Și-i înfloresc zâmbind obrajii Cei albi ca florile de măr. Să fiu chiar șchioapă, ce-i apoi? Că ce ți-e drag, tot drag rămâne! Eu nu zic ba! Dar uite, ...

 

George Coșbuc - Un cântec barbar

... ziua din urmă a ta! Că dacă voi toti ati muri De spaimele morții nainte De-al nostru sosit, din morminte V-am scoate de-oriunde veți fi! Și răzbunătoarelor sorți Le-am face cu palma dreptate, Căci fețele voastre le-am bate, Scuipându-ți pe fiii tăi morți ...

 

George Coșbuc - Vulturul (Coșbuc)

... cercuri egale, Și-n fiece zi și tot timpul vecin Umbririlor nopții din vale. Păstorii spuneau că păzește pe-ai lui, Că-n rece cuib scoate părechea sa pui Și hrană-i ducea ori pe-aceea ce nu-i La staul pe-amurg, din mioare, Ori cerbi sugători ce se culcă ...

 

George Topîrceanu - În jurul unui divorț

George Topîrceanu - În jurul unui divorţ În jurul unui divorț de George Topîrceanu 1911 Mișu St. Popescu vrea să divorțeze. Lung prilej de vorbe și de ipoteze ! Unii spun că Mișu singur e de vină, Că la ei în casă n-a fost zi senină. Că nu poate nimeni să-i mai intre-n voie Și-a avut norocul de-a găsit pe Zoe, Care-i rabdă toate de când l-a luat. Că desigur alta nu l-ar fi răbdat Nici măcar o lună, însă biata fată Este bunătatea personificată ! Că-nainte Zoe până nu-l luase A respins partide mult mai serioase: Jorj Athanasiu, cînd era flăcău... Goldman de la Credit... Guță Popândău, Angrosist de vinuri, — o partidă rară Și cu care Mișu nici nu se compară — Toți cu situații și destul de "bine", Refuzați de dânsa, ca să ia... pe cine ! Că săraca Zoe când l-a cunoscut Era fără slujbă și dator vândut. Că de-atunci încoace ea zadarnic speră, Că el n-are-n casă nici o manieră, Nu respectă seara orele de masă, Rareori cu leafa nimerește-acasă, Frecventează ...

 

George Topîrceanu - Balada corbilor

George Topîrceanu - Balada corbilor Balada corbilor de George Topîrceanu Posomorâți, cu gheara lungă, Cu pliscuri negre de oțel, Ne-am înfruptat cât să ne-ajungă Din prânzul marelui Măcel. Cu patrioții la paradă, Amestecați printre eroi, De-a valma coborâm în stradă, — Dar nu ne ducem la război! Când geme-n vaier lung câmpia, Când stau întorși spre bolta cruntă Cei logodiți cu veșnicia Sub ploaia rece și măruntă; Când moartea seceră flămândă Făcând mormane de eroi, — În dosul frontului, la pândă, Noi nu ne ducem la război! Târziu, cu penele mânjite De sânge negru — și sătui, În cuiburi calde și ferite Ne-mperechem și scoatem pui Ce s-or hrăni ca și părinții Din hoituri slabe de eroi, — Căci, soli voioși ai suferinții, Noi nu ne ducem la război! Alteță, zvonul crește iarăși, Adună-ți ceata de eroi... Cu moartea suntem buni tovarăși, Dar nu ne ducem la

 

George Topîrceanu - Balada popii din Rudeni

... un ropot... Numai din adâncuri sure Vine vuiet lung de clopot Peste-ntinderi de pădure... Lung îi sună în ureche, Pe când el cu grijă scoate Pântecoasă ploscă veche Din desaga de la spate. Și cu plosca ridicată, Zugrăvit pe cerul gol, Popa capătă deodată Măreție de simbol. Colo-n vale ...

 

George Topîrceanu - Demostene Botez: Cobe

... stradă solitară Vor trece îndrăgostiți pe-nserat, Visând în fiecare primăvară Un vis pe care și tu l-ai visat. De dimineață-aceleași servitoare Vor scoate așternutul pe balcon, Și fiecare doamnă, la culcare, Va da pe nas cu cremă ,,Tokalon"... Iar tu, ca o momâie-ncremenită În fundul gropii umede ...

 

George Topîrceanu - Expunere de motive

... Academia Română, Să zic: "E bun — mi-l premiați?..." Al zecelea, nu pot admite Să fiu învins la handicap — Și când m-ar scoate din sărite Le-aș da, pardon, cu opu-n cap! Al unsprezecelea, — valuta Reduce-o parte din talent. Când mia face azi cât suta ...

 

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii

... orașului, amanta șoptește încă dulci cuvinte de dragoste, alipindu-se „ca un copilașâ€� de pieptul torturatorului ei... Dar, cu celelalte bucăți, dl Rebreanu ne scoate din lumea aceasta pitorească a golanilor. În Dintele , ni se arată tot zbuciumul „dăscălițeiâ€� Aglaia, când își pierde primul dinte și vede ...

 

George Topîrceanu - Noapte de iarnă (Topîrceanu)

... la fereastră, Și pe marmura zăpezii Culcă umbra lor albastră. Iarna!... Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. Scoate-o lume ca din basme În lumini de felinare — Umple noaptea de fantasme Neclintite și bizare. Din ogeagul de cărbune Face albă colonadă Și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>