Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RÂDE
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 625 pentru RÂDE.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII Ferice de acela ce stând pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mânjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul Să afle din ce parte afară suflă vânt. Pre mine, însă, soarta cumplit mă osândi Să scriu cu îngrijire, cu trudă și cu număr. Când voi s-apuc condeiul, mă-ntreb întâi pre sine: De nu silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut ...
Anton Pann - Carul frânt - Nevoia învață pe om
Anton Pann - Carul frânt - Nevoia învaţă pe om Carul frânt – Nevoia învață pe om de Anton Pann Un om la lemne mergând Și carul în drum frângând, Ca și alte dăți l-a dres Și la casa sa a mers. Copilul sau alergând Și carul frânt dres văzând, Îl întreabă: "Taică! dar Cine-ți drese carul iar?" Tatăl său răspuns i-a dat: "Eu, fătul meu, cine alt?" "Apoi cine te-a-nvățat?" Copilul iar a-ntrebat. "Nevoia, copilul meu, Ea știe ce nu știu eu" "D-apoi unde șade ea?" Copilul să știe vrea. "În pădure", i-a răspuns. Și la treaba lui s-a dus. Deci copilul mai crescând Și la pădure mergând, Peste loc rău cum a dat, Frânse carul încărcat Și, să-l dreagă neștiind, Fluiera, la el privind. Apoi aminte ș-adus Tatăl sau cum i-a fost spus. Ș-începu a alerga În sus, în jos, ș-a striga: "Nevoie, nevoie, fă! Vin’, mă-nvață, ori îl fă" După ce a văzut dar Că strigă într-un zadar, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului. - Să spui... Și niciodată nu isprăvea basmul. ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul
... vreau de-o viță: Porumbel și porumbiță! Dă-mi-o dară să mi-o dai, Că de nu, amar și vai: Șoimii plâng, corbii vor râde Între noi de ne-om ucide! — Taci, Ștefane barbarie! De-ar mai fi ore să fie, Pe Măria n-o dau ție; Iar de ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet
... falnic orizontul său, Și-ascunde-n adâncimi mărețul soare Al cugetărilor lui Dumnezeu! Căzut din sfera de lumini nestinse, Trântit în globul patimii lumești, Poetul râde-n amărâte plânse Sau geme el în hohote drăcești! Idei contrare, cerul și pământul, Din inima sărmanului detun. S-adună gloate spre-asculta cuvântul... Și ...
Cezar Bolliac - Cugetare Cugetare de Cezar Bolliac Nous naissons, nous vivons, bergère, Nous mourons sans savoir comment; Chacun est parti du nĂ©ant: Ou va-t-il?... Dieu le sait, ma chère. Voltaire Prieteni! priviți zidul acela chinezesc, Și templii, elefanții, colosuri egiptene, Pagode suterane, pagode indiene, Ce se mai lupt cu timpul ca neamul omenesc, Și spuneți, unde-i omul ce-odată le-a zidit? Priviți Memfis, Efesul, priviți Babilonia, Cetățile gigantici din Indii și Asia, Cui vreți a le ști vârsta din stilul ce-a pierit! Priviți! Sidonul, Tirul ce pe profeți au dat; Gândiți l-a lor putere, pe lumea cunoscută; - Cătați-le-ți ruina! A! este prefăcută 'N acele elemente din care s-a creat! Oari unde e mulțimea ce-atuncea le mărea? Și unde l-e comerțul? Unde le e oștirea? Unde le este legea? Ce s-a făcut mărirea, Știința, avuția ce-atunci le înflorea? Mirați-vă-ți acuma de cărămida lor! Împleți-vă-ți muzeul de săpături, inscripții! Cătați chei d-alfabeturi! Croiți-vă-ți descripții! Râdeți d-a lor credință, de epopeea lor! ...
Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 4)
Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 4) Cântec de Cincinat Pavelescu Aideți, nu mai faceți gură, Plictisiți p-a voastră muză, Nu vedeți că nu se-ndură Să v-auză? Aideți, cântecele mele, Nu mai plângeți umilite, Râd de voi atâtea stele Neclintite! Haideți, noaptea e albastră, Ascultați ce trist vă cere Al meu suflet blânda voastră Mângâiere! Orice lacrimă-i nătângă, N-o s-o cer la vreun descântec; Un poet trebuie să plângă Doar în
... Cădeți în stoluri ce-ngrozesc Ca niște pete mari de doliu! În fracurile voastre negre De ciocli aveți ceva de gală, Și-n croncănitul vostru râde O ironie triumfală! Dușmani cetăților banale, Prin vechi ruini v-adăpostiți, Și sub disprețul vostru rece O lume-ntreagă-nvăluiți. Dacă vă mușcă foamea, -ntocmai ...
Cincinat Pavelescu - Eu sunt un haos
Cincinat Pavelescu - Eu sunt un haos Eu sunt un haos de Cincinat Pavelescu Eu sunt un haos de-ntuneric, Un biet smintit fără noroc. Tu cântă, glasul tău în noapte E ca o jerbie de foc! Frumoaso, viața mea amară E lanț de chinuri și plânsori, Tu râzi, în trista mea sahară Din râsul tău vor crește flori! Pe când în inima mea arsă Durerea-nfige dinți de șarpe, Blândețea ochilor tăi varsă Melancolia unei harpe! Și e destul ca rochia-ți albă Într-o alee să tresară, Ca-n sufletu-mi de iarnă rece Să crească flori de
Cincinat Pavelescu - Floarea mistică
Cincinat Pavelescu - Floarea mistică Floarea mistică de Cincinat Pavelescu Vă întoarceți de la câmp și de la munte Cu flori albastre-n ochi și flori pe frunte, Și râdeți fericite și cântați, Cântați, cântați întruna și jucați. Iar eu ca și un cerșetor încremenit, De-a lungul drumului cel lung și prăfuit, Cu glas mâhnit, un cântec rugător Îngân mereu, și-o floare vă implor. O floare e prinosul ce vă cer! Vă cer numai o floare, vă-ndurați, Și din mănunchiul vostru aruncați O floare cântărețului stingher! Pe sâni la voi, o floare nu trăiește Decât o zi, un ceas și veștejește. Pe când la mine floarea voastră rară Din iarna mea va face
Cincinat Pavelescu - Lied (Pavelescu, 3)
Cincinat Pavelescu - Lied (Pavelescu, 3) Lied de Cincinat Pavelescu Aideți, cântece de toamnă, Flori de vis și vreme rea, Aideți, dulcea voastră doamnă Să v-asculte nu mai vrea. E copil, vrea să petreacă Și râzând să fure minți, Vouă glasul vi-l îneacă Plânsul mutei suferinți. Aideți și când pacea serii De urât vă ține-n mers, Voi să nu cerșiți durerii Mângâierea vreunui vers! Poate-n seara fumurie, Strânsă-n șoldurile rochii, Către voi să-și plece ochii Arși d-o lacrimă târzie. Dar atunci voi fi departe; Și-n pustiul nepăsării Voi opune-n van uitării Amintirile deșarte. Și târziu, poate-ntr-o carte, Voi închide-n ritmuri vagi Visul ochilor ei dragi Și iubirea-mi fără