Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PLÂNGE (DE, CA)

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 680 pentru PLÂNGE (DE, CA).

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... dau ei răgaz? Însuratul Soția mea negreșit Știe la număr câți sunt. A cincea tocmeală „În sfârșit, aici tocmeala foarte dezghiocat arată, De dreptățile femeii când vrea ca să se despartă, De bietul bărbat Dacă îi scăpătat.â€� La acest punct strigăi însă că nici moartea mă desparte, Dar de-așa gogomănie au râs rudele ei toate. Eu însă m-am atins. Căci dracul m-au împins, Ca pe un mire înfocat, Și-ndatoririle mele în scris socrilor le-am dat; Vai, însă, de-mperecherea cu o femeie de modă!... Holteiul Dar a patrulea tocmeală? Însuratul Ah! să ți-o spun nu am poftă, Și nu este de mirat, Când ți-oi spune de-acest punct, ce de tot m-au împilat, Ca când mi-am pus pe spinare Un bolohan mare. Căci după acea tocmeală sunt dator a mă supune Amatei soției mele cu orbească ... trebuie altă sală. (Bufetciul s-au uimit auzind așa tocmeală, Cămărășița au fugit afară, Tânjind și ea a mea soartă amară.) Iară eu, ca vai de mine, după dânsa mă târam... Cucoana Salonul acel de baluri să mergem

 

Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana

... adesea scump azil de libertate, Și din vârful lor românii, torent iute, furios, S-aruncau; mulțimi barbare pentru pradă adunate, Lei sosind, era la fugă ca un cerb rănit, fricos. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu trufie craiul ungur către țară-naintează [1] Sunt plini munții de oștire, sună zalele de fier; Pintenii lucesc; la lună săbiile scânteiază; Basarab încheia pacea cum vrăjmașii lui o cer [2] Dar românii nu vor pacea, nu vor trista umilință ... închid drumul ungurului spăimântat. Astfel e atunci omorul, cât ostașul încetează Obosit, și riga singur cu puțini scapă fugind; Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază, Plânge și în a sa țară se întoarce blestemând. Niciodată astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor câmpie, Mai mult număr de cadavre de atunci n-a luminat, Niciodată mândru vultur ce-n văzduh se cumpănește, Acel domn al atmosferei ce un veac întreg trăiește, De o pradă-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. Se găsesc ș-acum pe râpe bucăți de armuri zdrobite; Am văzut întinse pinteni de ...

 

Panait Cerna - Părâul și floarea

... zi te-aveam mai drag, blajine. Căci steaua mea trăia numai prin tine Și tu-mi trezeai viața fără nume Nelămuritul zbor spre altă lume; De-aceea îți iertam, când, plin de teamă, Îmi murmurai cuvinte de iubire Ci tu erai copil și nu-ți dai seamă… ...Dar vremea ți-a răpit acea blândețe; Tot crești mereu, și fără stăpânire ... îmi arunci cuvinte îndrăznețe; Azi cerul meu numai arar se-arată, De mult ce plângi și te frămânți în spumă, Mi-e fața-n veci de lacrimi râurată; Iar când vorbesc cu steaua mea, vâltoarea Îmi fură vorbele și le sugrumă Și astfel tu ne turburi sărbătoarea... Tot plângi, și chemi ... zâmbetele tale? Prefă-ți în aburi picurile grele, Și spulberă în vânt durerea toată, Și uită-mă singurătății mele! Mi-e dor, mi-e dor de tihna de-altădată!..." Secă izvorul, cu durere mare, Ca să-mplinească ruga ei fierbinte Dar cine nu ascută-o rugăminte, Chiar crudă, ce-a pornit de la o floare? Fugi nebun părâul; dar cu dânsul Se șterse și a cerului icoană Și-acolo unde-și legănase plânsul, Adânc brăzdată ... ...

 

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

... sunt înșelate de speranți deșarte, Și mult sfâșuite de dureri cumplite. Dar ce va fi oare după moartea noastră? Înțelepții lumii nu pot ști aceasta, De mormântul este finitul a toate, Sufletul de piere ca la animale. Sau zboară în ceruri, în lăcașuri sânte? Misterul acesta nime nu-l pătrunde. Atotcreatorul au făcut pe vierme, Ca pe noi, pe dânsul el îl ocrotește, Și lui, ca și nouă, el au dat simțire, Ca noi el se naște, ca noi își dă blescul (răsuflare). Unde-i al său suflet? Ș-al tău unde este, Omule deșarte? Simțirile-ntr-însul Pier ca și în tine, deci ce-aștepți tu oare?* Dar cine gândește la aceste toate? Scumpul grămădește avuție multă, Ca când în eternuri are să trăiască; Cu marea se luptă speculantul lacom, Aducând covoare de la Tir și Indii, Pentru desfătarea avuților trufași, Când milionarul moare ca săracul... Pe mișel, cel tare cumplit împilează, Căci în mâini el are trăsnete și fulger, Fruntea lui ajunge până sus la nori, Tună și detună ... rele, hulă și ocară. Iertând slăbiciunea celor cu prihane, Vă vor iubi cei slabi cu inimi curate; Și ce avem, oare, mai sacru în lume

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin

... grabnic a lor clipe Și ostenitul călător Priveliști felurite vede: Omătul sus pe munți albind, Mai jos al lor stâncos perete, Ce stă încins de-nalții chedri, Iar Iordanul strălucind Se-oglindă-n vale printre pietre; Și Marea Moartă-n depărtare De-abia, de-abia doar se zărește Și într-o largă revărsare, Ca un oțel bătut, sclipește... Ș-oprit pe loc, ca-n aiurire Mai vede larga șerpuire A râpii râului Chedron, Ce a secat și nu mai fuge Și iar pornește și ... Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în smeritul post. Și de-ai venit ca pustnic în pustie, Tu trebui dorul lumii să-l omori, Smerindu-te, uitând de fudulie Sub al tăcerii jug mântuitor... De

 

Alexei Mateevici - Ioan Damaschin

... grabnic a lor clipe Și ostenitul călător Priveliști felurite vede: Omătul sus pe munți albind, Mai jos al lor stâncos perete, Ce stă încins de-nalții chedri, Iar Iordanul strălucind Se-oglindă-n vale printre pietre; Și Marea Moartă-n depărtare De-abia, de-abia doar se zărește Și într-o largă revărsare, Ca un oțel bătut, sclipește... Ș-oprit pe loc, ca-n aiurire Mai vede larga șerpuire A râpii râului Chedron, Ce a secat și nu mai fuge Și iar pornește și ... Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în smeritul post. Și de-ai venit ca pustnic în pustie, Tu trebui dorul lumii să-l omori, Smerindu-te, uitând de fudulie Sub al tăcerii jug mântuitor... De

 

Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu

... dulce Românie La Heliade Horia Nu e steluță Din lyra spartă... Care-o fi în lume... Phylosophia copilei Resignațiune (din Schiller) 1868 La o artistă (Ca a nopții poezie) Amorul unei marmure Ector și Andromache (de Schiller) Numai poetul 1869 Junii corupți Amicului F.I. La moartea principelui Știrbey Când Când marea... Când privești oglinda mărei Cine-i? Unda spumă Prin nopți ... același dascăl O, -nțelepciune ai aripi de ceară! Stelele-n cer Stau în cerdacul tău... Un om de stat (Wernicke, 1697) Donec eris felix... (Ovidius) De pe ochi ridici... Și era ploaie cu senin... E trist ca nimeni să te știe Zboar-al nopții flutur Ca o făclie... O, stingă-se a vieții... Urât și sărăcie Alei mică, alei dragă Dragoste adevărată Minte și inimă Cristalografie Stai deasupră-mi ... ursitorile Ursitorile Mușatin și codrul Dragoș Vodă cel bătrân Peste codri sta cetatea... Între nouri și-ntre mare Doină (Ce stă vântul să tot bată) De-atâtea ori... 1881 Mănușa (după Fr. Schiller) (de Friedrich Schiller ) Scrisoarea I Scrisoarea II Scrisoarea III Scrisoarea IV Scrisoarea V Sarmis Gemenii Gelozie Din când în când... Ca ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... târât de o fată ca de 12 ani, cântecul se stinse. La flăcările cărbunilor ce se încinseseră se zări în dricul căruciorului, înfășat în scutece de zăblău, o frântură de om, un om de la mijloc în sus, ținând într-o mână uscată gâtul lung al unei viori. Și într-o clipă Căliman se repezi în prag și îl ... fruntea sa ca sideful i se rotocoleau inelele părului, negru ca păcura. Pe buze îi încremenise un surâs îndurător. — Spune — strigă Căliman aprins de beție, de dogoare și de o ură ce-l ardea de-a lungul pieptului — cum ți-a fost cântecul ăl nou? Cum ți-a mers târgul? Spida, fetița care ... albi-gălbenii. Un chip turnat în ceară. Părea un Christos oacheș în niște zdrențe murdare. — Oh! târgul e rău! zise blajin Milogul. E rău de tot, că oamenii sunt bine îmbrăcați. Trebuie să fii frumos, voinic, întreg și bine, ca să-ți dea de pomană cei bogați. Și deschizând ochii mari și bășicați de lacrimi, își rezemă vioara ...

 

Emil Gârleanu - Bătrânii

... ți-o murit... Ai venit de-a dreptul de la moșie. Acesta era lucru știut: pe când boierul Gavrilă trecea drept om uituc, de amintirea boierului Racliș se slujeau toți acei care vroiau să învieze lucruri moarte de ani de zile. Boierului Toader îi e de ajuns o clipă de gândire să-ți spuie ce fel de dulceți și cu ce lingurițe le luase în casa cutărui, în cutare zi și la cutare împrejurare. — Iacă, îmi aduc aminte, ca acum, urmă dânsul: ai venit de la moșie, nevastă-ta cu copilul, căci îl alăpta. Erai cu droșca ta cea frumoasă, cu o pereche de cai roibi și cu hamurile cele rusești, pe care mi le-ai vândut mai târziu mie și pe care le am încă. Boierul Gavrilă sorbi ... Găsi un chibrit și aprinse ciubucul, se așeză în jilț și dădu drumul unui rotocol de fum care se împrăștie, aninându-se de crengile vișinului, ca o pânză de păianjen. Apoi, amintirea Anghelinei nu-i mai dădu pace deloc. — Iacă, de

 

Mihai Eminescu - Gemenii

... goală jertfești a lor vieți, Că-n tine nici îți pasă măcar de-ale lor păsuri, Că cu a lor micime de suflet tu îi măsuri, Că lauda, cu care i-ncarci e o ocară, Că tot ce e ca dânșii e vrednic ca să piară." Deodată iar ascultă... se îmflă a lui nări, Aude glasuri multe și pași urcând pe scări, Iar ușa de la mijloc dă aripele-n laturi, De intră voievozii de țări și de olaturi, În fruntea lor c-un preot bătrân... Iară moșneagul, Cu laurul vecinic verde în păru-i alb, toiagul De aur și-l ridică: ,,Brigbelu, iată ora Că-n numele mulțimii și-n fața tuturora, Venii să chem de trei ori pe rege-n gura mare Și dacă nici acuma din umbră-i nu răsare, Să-ți oferim coroana, căci legea ne prescrie Ca ... și-l găsiră. Și pe când toți ascultă, chiar regii din firide, Cu gura-n pumn ghidușul se strâmbă și tot râde. Cu mutra lui de capră și trup schilod de faun Își târâie piciorul ținându-se de scaun. Se clatin visătorii copaci ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Buciumul și fluierul

... suflete Ca viermi în flori divine. A fost un timp de glorie; Azi piere sub durere; O suvenire tulbure Prin noapte luce, piere Ca visele plăcerilor, A căror umbre line Plutesc în sânul dorului, În ziua care vine. S-a stins în umbra timpului! Fatală ... Plecați, se pleacă timpului Și lungii suferințe. Fluierul Totdauna-n lacrimi nu s-or risipi Inimile june, Mâine cavalerul pe fugar în spume Pe câmpul de lupte mândru va porni; Paloșul cel splendid va luci cu fală Pe coifuri de fier; Știrea triumfală Gloria română va purta la cer. Dincolo de noapte, zorile lumină; Dincolo de doruri, viața luce lină; Numai ochii celor ce de moarte-s plini Nu pot să pătrunză dulcile-i lumini. Buciumul Văzut-am iarna luncile Uscate, tristătoare, Dar azi cu flori dulci, magice, Se coper ... sub lovirea fierului, Mormintele răsună; Iar tu, frumoasă patrie, Rămâi în amorțire Când tinerele cântece Te cheamă la mărire! Fluierul Țară! șterge-acele triste lăcrimiori De pe fața jună! Împletește părul cu fragile flori, Vechea ta cunună. Căci sosește ziua cea de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>