Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PICIOR (DE MUNTE)

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 271 pentru PICIOR (DE MUNTE).

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă mai prejos de orice critică. De al treilea fel sunt producerile comparabile si, deci, criticabile. Acestea sunt ca animalele inferioare, asupra cărora este permisă vivisecțiunea în interesul științei, mai înalt decât ... mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de pe vremuri, cu tradițiuni de autoritate, cu deprinderi de gust dezvoltat încet-încet și normal, acest fenomen, cu toată diversitatea capetelor, va fi mai puțin bătător la ochi decât într-un târg de curând ridicat, cum sunt cele americane și altele. Aci au năvălit și năvălesc pe apucate strânsură și adunătură, fără egală deprindere de gust, fără continuitate și unitate de tradiție și

 

Petre Ispirescu - Greuceanu

... până în gât și-i tăie capul cu paloșul. Aruncându-i și mortăciunea acestuia și a calului său sub pod, se puse iarăși de se odihni. Când despre zori, unde venea, măre, venea tat-al zmeilor, ca un tartor, [de] cătrănit ce era, și când ajunse la capul podului, sări calul lui șaptezeci și șapte de pași înapoi. Se necăji zmeul de această întâmplare cât un lucru mare, și unde răcni: - Ah, mâncare-ar lupii carnea calului; că pe lumea asta nu mi-e frică de nimenea, doară de Greuceanu de Aur; și încă și pe acesta numai să-l iau la ochi cu săgeata și îl voi culca la pământ. Atunci, ieșind și Greuceanu de ... se legăna prin văzduh și căuta la lupta lor. Și văzându-l, zmeul îi zise: - Corbule, corbule, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc de apă și-ți voi da de mâncare un voinic cu calul lui cu tot. Zise și Greuceanu: - Corbule, corbule, mie să-mi aduci un cioc de apă dulce, căci eu ți-oi da de mâncare trei leșuri de zmeu și trei ...

 

Ioan Slavici - Scormon

... Ioan Slavici - Scormon Scormon de Ioan Slavici Informații despre această ediție I Cât e de lung gardul, de la portiță până la cotitura uliței, Sanda l-a măsurat, nici ea singură nu știe de câte ori, cu firul în mână. Jos, lângă portiță, e vârtelnița cu jirebia de tort. Sanda ia capătul firului, îl sucește pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete, din par în par, până ... și iarăși părândă parii. Așa se urzește pânza. Și gardul e cel mai bun urzitor: pari bătuți unul lângă altul și legați între dânșii, loc de șase palme de la pământ, cu o împletitură de nuiele. Lângă gard locul e neted; dincolo grădina cu legume și cu flori. Cucurbăta se întinde de-a lungul, se ridică și pe alocurea se răsucește până în vârful parilor, încât firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor ori scutură ... ceva nepriincios. Pascu nu-l vede. El se simte singur. Câtă vreme a fost în cătănie, adeseori și-a adus aminte de el. Muntele, turma și Scormon au fost prietenii din revărsatul tinereților lui. Acuma însă, de când a sosit acasă, parcă e sătul de

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... la anii 1840, Bugeacul înfățișa șesuri, ce aveau asemănare cu preriile din America. Pe pământul țelinos creștea pășune îmbelșugată și sățioasă, pe care pășteau turme de oi de Spania și herghelii de cai de soiurile cele mai alese, ai căror proprietari erau magnații din Rusia ca, de pildă, principele Narâșkin, con­tele Voronțov și bogatul grec din Basarabia Meleli. Acești trei amatori de cai se întreceau în îmbunătățirea soiurilor, îm­preunând armăsari arabi cu iepe engleze, ungurești și rusești de Viatka. Rezultatul obținut se judeca la concursurile hipice, ținu­ Morunul, nisetrul și somnul, în vârstă de 7-8 ani, ajung o mărime de 4-5 metri și o greutate de 288 de kilograme. te în fiecare an în împrejurimile Chișinăului, la care se rămășeau5 sume de bani și o vază de argint curat, trimisă de la Petersburg, în preț de zece mii de ruble. Cei mai fruntași proprietari de oi erau contele de Nesselrode și colonistul german Falzfein, care ținea oi în Bugeac și în guvernământul Hersonului. Călătorind prin Bugeac, nu o dată stam uimit, privind cu ad ... 30 de mii de ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... atinge de acei oameni de frunte, diversele întâmplări ce au trecut peste dânșii, actele lor publice și chiar incidentele vieții lor private devin, după moarte, de un mare interes pentru cine știe a-i prețui și îi admiră. E o datorie sacră pentru amicii și contemporanii lor de-a face apel suvenirelor, spre a feri de uitare toate notițele ce pot contribui la completarea biografiei lor. Această idee m-a îndemnat a vorbi astăzi de Nicolae Bălcescu ca de un om al cărui nume onorează România și ca de un amic scump și jelit. Am petrecut luni întregi cu el, nu numai în țară, dar și în străinătate; am avut adeseori ocaziunea de a cunoaște frumoasele aspirări ale inimii sale; l-am văzut lucrând cu entuziasm la Istoria românilor sub Mihai-vodă Viteazul; am călătorit împreună ... de renaștere se produce în ambele țări surori. Tinerimea Moldovei, întoarsă de la universitățile Germaniei și Franței, adusese cu dânsa în societate o comoară prețioasă de idei noi și de simțiri patriotice, comoară care nu întârzia a se răspândi în generația cea jună

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie

... mă-i vedeam. Intrau în curte cioclii cu fața uscățivă;... Călări intrau în treapăt și doi sau trei ostași;... Veneau la urmă popii, ca buturii de grași, Cu pântece rotunde umflate de colivă. În albe sovonite sub flori de lămâițe, Vin fete-nchiriate să-mi țină de panglici; Apoi o-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe... Pomană când se face, se află și calici! Dar muzica e gata și popii s-află gata, Și toți vor să mă ducă mai ... ngroape orașul de pomană. Dar iată că prin geamuri, privind din cafenele, Pe când își beau în tihnă știutele cafele, Samsarii se întreabă să afle de-a murit Vrun negustor de bursă or vrun lipscan falit?... Pe loc ce li se spune de mine, — își urmează Vorbirea ce-ntr-un singur cuvânt se însumează Câștigul!... — Epopee de-atâtea mii de ani, Divină Comedie având ca titlu: Bani! Poemă ce cuprinde amor, dureri, plăcere, Cu Raiul în urcare, cu Iadul în cădere; Câștigul, — ce se ... Bogăției intrând, triumfător, În hohotul monedei sub bolte se așează, Iar galben ca metalul din care se formează Apasă-asupra lumii ș-o ține sub picior

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog

... lovi să beu din fântâna curatelor surori, primește, iubite cetitoriu, cu bună voință această izvoditură!... și socotește cu priință, aducându-ți purure aminte că apa de baltă nice odinioară nu este limpede ca de fântână. Leonachi DIANEU Epistolie închinătoare CĂTRĂ MITRU PEREA, VESTIT CÂNTĂREȚ! Treizăci de ani au trecut, drăguț Pereo! de când eu fui sâlit a mă înstrăina din țara mea. De-atunci încoace, usăbite țări am trăpădat; dar', ca să-ți arăt în scurt toate pățirile mele, ascultă și judecă. Întâi, învitându-mă zburătăția minții mele ... rânduială sau să să îmbunătățeze cu năravuri mai polite sau să-și lumineze mintea cu învățături alese. Fiind eu în Eghipet mai la toate bătăliile de față, s-au întâmplat pe mine o nenorocire, că trecând un glonț de tun aproape, mi-au uscat un picior ș'am rămas învalid . Deci am luat slobozie de la slujba oștenească. De-atuncia tot aici sunt, la Eghipet. Dar, crezi-mă sau ba? cu toate aceste nu-mi pociu scoate din inimă dorul țării în care m ... în mănăstirea Zănoaghei. Eu socotesc că țiganii noștri sunt foarte bine zugrăviți în povestea aceasta care să zice că ar fi fost scrisă mai întâi de ...

 

Garabet Ibrăileanu - Estetice

... ori seria, pentru ca să încerce o formă nouă, pentru ca să întreacă pe altul, pentru că i se cere etc., etc. Poetul popular, păstorul de pe ,,un picior de plai", nu are nici unul din motivele acestea. El cântă numai când simțirea lui a ajuns la acel diapazon care cere în adevăr ... omenească. 23. Creangă este un reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare; al sufletului moldovenesc între români: al sufletului țărănesc între moldoveni; al sufletului omului de munte între țăranii moldoveni. 24. Cu sentimente idealiste se poate face poezie eterată, niciodată tragedie profundă. 25. Critica literară nu poate trăi, nu poate înfrunta vremea ... de cuvinte" e frazeologia pretențioasă și dezordonată, e o invenție verbală pricinuită de asociații incoherente de cuvinte, e fraza care merge fără nici un substrat de gândire, într-un fel de amețeală care ucide orice putere de inhibiție. Această stare se produce mai ales atunci când un temperament intelectual-fals vine în atingere cu idei în probleme mai presus de interesul real și de înțelegerea individului. 40. După ce mor, scriitorii mari au nenorocirea de ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... cântec de norod, În Scaunu-i domnesc se-ntoarce Ștefan, cu-al biruinței rod. Din falnicii Carpați și până În Serbia, departe-n zări, Și de la Dunărea bătrână, la țărmul vechi al Negrei Mări, de spada lui cutezătoare Și nendoită de furtuni Sunt puse semne de hotare pământurilor din străbuni, Osmanul, ungurul, poleacul, cu teamă, slava-i recunosc. Ca rudă și prieten, placul i-l face țarul de la Mosc; iar papa Sixt, cu-al sanctității lui har îl laudă deplin, numindu-l "Prinț al libertății" Și- "Atlet al neamului creștin"! Ce oare ... cu ochii marii suferinți privea spre țara ei pierdută Și suspina după părinți. Iar pe obrajii ei, amare, ca pe petala unei flori, dau licăr de mărgăritare Și lacrimile uneori. Dar ea, smerită sub icoană, Îngenunchea cu gând supus, punându-și fără de prihană nădejdea toată-n Cel-de-Sus. Acum ea zace zăvorâtă Într-o chilie mohorâtă de dorul patriei tânjește Și-n nimeni milă nu trezește. O vorbă nimeni nu-i să-i spuie că-n preajma ei un altul nu e ... toți barzii îl suiau în slăvi pe cel ce-l întrecea pe Vodă cu vitejeștile-i isprăvi. Și către el cătau cu-ardoare priviri focoase ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... neam de oameni cu totul străini de nația otomană!... Să vă spun mirarea mea la această descoperire e peste putință! Atâta numai voi mărturisi că, de aș fi avut atunci sub mână pe profesorul meu de geografie, l-aș fi aruncat în Dunăre! Din ceasul acela mă simții cuprins de un dor nemărginit de știință și hotărâi a studia cu de-amănuntul această țară necunoscută mie și acel neam de oameni atât de nou pentru mine. În urmare, țineam necontenit privirile mele pironite pe malul stâng al Dunării, cu sperare de a zări ceva care să-mi înmulțească cunoștințele asupra Valahiei; dar se vede că această provincie vroia să mă pedepsească, căci ea nu ... din Brăila, care, cunoscându-mă de compatriot, mă pofti la dânsul acasă. La consulat se aflau adunați mai mulți străini care vorbeau cu mare entuziasm de o baltă făcătoare de minuni ce se descoperise în Valahia, de vro câțiva ani, și care se numea Balta-Albă. După zisa acelor prieteni ai domnului consul, peste zece mii de oameni se găseau acum împrejurul acelei bălți și se lecuiau, văzându-i cu ochii, de tot soiul de ...

 

Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu

... ce legi la gâtul porcilor cinstiri și la al drepților lanțuri de fier! Bucură-te, cela ce întrunești în caracterul tău obiceiurile cele mai mârșave de la nord și miazăzi! Bucură-te, mare făcătorule de rele! Condacul IV Nicicum osăbindu-te de dobitoacele care se îngrijesc numai pentru îndestularea pântecelui și sărac de fapte bune fiind, ce te putem numi mai mult decât un necunoscător a insuși dreptului și însărcinării tale; deci, ca asupra unui nevrednic ... pe acei ce i-ai deprins să fie vrednici sprijinitori osânditoarelor tale abuzuri; pentru aceasta împreună cu dânșii primește a auzi: Bucură-te, munte ce umbrești pe cei făcători de rele prin politii! Bucură-te, Duh ce însuflețezi mărinima acelor tâlhari! Bucură-te, vreme ce încurajarisești aplecările jefuitorilor! Bucură-te, negură ce întuneci adevărul! Bucură ... osândit! Bucură-te, foc care mistuiește osândirile vinovaților! Bucură-te, molie ce nimicnicește lucrările sfintei pravile! Bucură-te, cela ce vinzi drepturile fraților la izgoniții de prin alte țări străine! Bucură-te, cela ce ți-ai uitat datoriile ce ai către noi! Bucură-te, nevrednicule de bune fapte! Bucură-te, mare făcătorule de rele! Condacul VII

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>