Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE MINE
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 1232 pentru PE MINE.
... Petre prins de trude Și răpus de munci. Tată-său din coast-aude, Stă mirat și pari înșiră; Iar ascultă, iar se miră, Pleac-apoi pe lunci. Ce ți-e, Petre, cu strigarea? Dat-au lupii-n oi? Isprăvit-ai, poate, sarea? Ai vătui de șarpe supte, Ori opincile-ți sunt ... e dor de noi? Adormii prin vale, tată, Sub un tei bătrân. Vântul s-a stârnit deodată Și-a tot nins pe mine floarea, Până m-a-ngropat ninsoarea Și mi-a-ntrat un șarpe-n sân. Și mă strânge, biet de mine, Parcă-i lanț de fier Învălește-ți, tată, bine Cârpe groase până-n coate, Pleacă-te-n genunchi și-l scoate Tat-al meu, că ... întraurit. Petrea râde, fata plânge; Dar sărind de jos, Vesel Petrea-n brațe-o strânge: Poartă-l sănătoasă, dragă, Ca să-mi știe lumea-ntreagă Pe
... ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge Și-ajunge. Iar tânărul sare ușor de pe el Și prundul sub pasu-i răsună. Frumos ca din basme și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt ... Ce caut eu nu vă știu spune, Eu singură nu știu ce vreu, Atât e de tainic ascunsă Dorința în sufletul meu. Mi-e ciudă pe frunza cuminte, Pe vorbarețe valuri de râu, Ele-mi spun ce dorește-al meu suflet, Ce singură eu nu știu. Și flori și crenge și stele În ciuda ... m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfântă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Umezi se nasc stele pe bolta senină  Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi, casele-n ... unul de altul Și surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm  astfel de noapte bogată Cine pe ea n-ar da viața lui toată? ...................................................
... ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge Și-ajunge. Iar tânărul sare ușor de pe el Și prundul sub pasu-i răsună. Frumos ca din basme și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt ... Ce caut eu nu vă știu spune, Eu singură nu știu ce vreu, Atât e de tainic ascunsă Dorința în sufletul meu. Mi-e ciudă pe frunza cuminte, Pe vorbarețe valuri de râu, Ele-mi spun ce dorește-al meu suflet, Ce singură eu nu știu. Și flori și crenge și stele În ciuda ... m-aștepți tu pe mine. Luna pe cer trece-așa sfântă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Umezi se nasc stele pe bolta senină  Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi, casele-n ... unul de altul Și surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm  astfel de noapte bogată Cine pe ea n-ar da viața lui toată? ...................................................
Vasile Alecsandri - Toma Alimoș
... Vasile Alecsandri - Toma Alimoş Toma Alimoș Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri . Baladă populară românească; Departe, frate, departe, Departe și nici prea foarte, Sus, pe șesul Nistrului, Pe pământul turcului; Colo-n zarea celor culmi, La groapa cu cinci ulmi, Ce răsar dintr-o tulpină Ca cinci frați de la o mumă, Ședea ... Că-n departe auzea Un nechez ce nechezea Și se tot apropia. Toma-ncet mi se scula, Peste câmpuri se uita Și zărea un hoțoman Pe-un cal negru dobrogean, Pe-un cal sprinten voinicesc… Plătea cât un cal domnesc. Hoțomanul nalt, pletos Cum e un stejar frunzos, Era Manea cel spătos, Cu cojoc mare, mițos ... giumătate. Mane cu stânga lua, Cu dreapta se înarma, Paloșul din sân scotea, Ș-așa bine-l învârtea Ș-așa bine mi-l chitea, Că pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului, La încinsul brâului, Deasupra buricului, Unde-i greu voinicului. Toma crunt se oțerea… Mane-n scări se-nțepenea, Dos la fugă și ... Te grăbește, aleargă, fugi Și ca gândul să mă duci Colo-n zarea celor culmi, La gropana cu cinci ulmi, Că eu, murgule-oi muri, Pe ...
Ion Luca Caragiale - Monopol...
... fulgerul mă sageată un gând sinistru: un atac de dambla!... Sunt pierdut!... Dumnezeule! aibi milă de familia mea rămasă departe în străine locuri... Ce bucurie pe mine când cu toată supărarea gleznei din pricina alunecării, aflu, după primul moment de groază, că damblaua mea a fost numai niște sâmburi de ... Nu-i mult! Mezeluri și măsline, 3.15; băuturi, 17.05; total 20.20. Amicul X..., după ce plătește galant, se suie în gondolă cu mine; locuiește în drumul meu, pe un canaletto - să-l las acasă. Pornim. - Coane Iancule - îmi zice - 'm par' rău amu, după su'cesul meu, c-am cedat și nu mi ... clatină) al... ac'cololului!... Ne-am oprit. Ne pupăm în gondolă ca doi patricieni de pe timpul ilustrului doge Francesco Morosini. Se dă jos încetinel pe trotuarul plin de apă și intră, leoarcă de ploaie, pe portalul bătrânului său palazzaccio. - Ia sama (îi strig), pe San Giovanni, padrone mio! nobilul meu senior, să nu-ți fi rămas vreun sâmbure de măslină pe talpă! El se-ntoarce-n loc, smulge cu vârful degetelor o sărutare unsuroasă de pe
... Mihai Eminescu - Confesiune Confesiune de Mihai Eminescu ( Arătând un cran .) Aciea este lumea... de-o sfarăm  e sfărmată. De sfărăm pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană Ce arde-n universul bolnav de viață vană. Și marea tace-nceată; cântau strigoi; mișcare; O noapte condensată, în ... în vreme, V-am aruncat în viață plecați sub anateme Să vă urâți din leagăn, să v-omorâți în vain, V-am semănat în spațiu pe voi sămânța Cain, Să curăț am vrut sânu-mi de tot ce-i crud, spurcat Și pentru voi anume creai al vieții iad. Și să ... În vicii am pus miere și în păcat zâmbire. Tot ce-aspirați în lume, toate-au același fine. În mantie de rege m-am îmbrăcat pe mine Și de vă-ntindeți mâna dup-a mea umbra-avară, Las mantia să-mi cadă și mă revedeți iară. Coroană, aur, glorii, cântare ... petice de vreme cătând înțelepciune. Ce înțeles au ele... ce este a lor fire? Nimicnicie, umbră, mizerie, pieire. Nu vrei s-asculți de mine ...
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3)
... ști că al tău suflet ar putea să mă auză Plângerilor mele toate într-un țipăt le-aș da glas. Îmi spuneai odinioară, mângâindu-mă pe frunte: E frumoasă poezia, dar te lasă nemâncat. N-ascultai a ta povață, fiindcă poate și-un grăunte De mândrie înmuiase glasul tău ... știe Să-ntrevadă viitorul, îți plăcea să mă privești Stând pe gânduri noaptea-ntreagă, să cioplesc o poezie Făurită spre mărirea limbii noastre românești. Pentru mine păstrai toate mângâierile de mamă. Când eram copil, la patu-mi vegheai nopțile târziu, Uitai boala, somnul, toată dureroasa vieții dramă, Ca să spui povești ... închis pentru vecie nestatornicu-i profil. Peste fața mea lăsat-au anii urma lor adâncă. Am iubit măcar? Sau poate avui timpul să trăiesc? Totuși pe mireasa albă o aștept și astăzi încă Și, văzând că prea-ntârzie, plâng, simțind că-mbătrânesc. Unde-i, mamă, -nvingătorul ce vedeai cu drag în ... să fiu copil, Și-am rămas copil și astăzi, pe când corpul e în mine Ca palatul unui rege mort de veacuri în exil. Dar pe pragul cărții-n care vin de scriu a vieții dramă Amintirea ta pioasă mă-ngenunche și-o slăvesc; Și rupând din al meu ...
... a vorbelor căldură. Harnică, din zorii zilei Nu stau mâinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. La izvor vezi pe Rodica Până-n zori, când pe sub streșini Încă doarme rândunica. Pe izlaz nu-i multă hrana, Dar vezi albă ce-i Joiana! Și-n amurg copila-n tindă Foc în vatră vrea s-aprindă, Dar mu ... șopron vițelul suge. Doar e tare! Haid mai iute! Și din drum, ca să-i ajute, Vin flăcăii totdeauna. Nu-l înjugi așa cu buna Pe vițel, și Rada-i slabă, Știu flăcăii! Și-și fac seara Pe-aici vecinic ceva treabă. Vaca-i tot ce-au ei, ea biata! Toarce-n sat cu ziua fata, Dar e veselă din fire; De noroc ... și-ndestulire Inima-i în veci e plină: Când e fericită, spune-mi, Mai mult ce-are o regină? Rada-i nălucire vie, Când aleargă pe câmpie Și-i bat vânturi în cosiță, Ori când seara stă-n portiță, Și-o întrebi: Ce-aștepți, iubită? Și pe dup-un stâlp s-ascunde, Galbenă și zăpăcită. Dar la holdă! Arde soare, Fetele secerătoare Râd și cântă, snopi fag grâul, Murmură-ntre sălcii râul
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... astă carte, înfipte-ntr-o icoană ":Cu vârful de pumnal! Și cui să-nchin eu oare, când timpul se răzbună, Ecoul amorțit Din nemilosul viscol pe care împreună Abia l-am resimțit? O, tu, ce chiar suspinul îl împărțeai cu mine, Făcându-l mai ușor: Tăiai oftarea-ntreagă în două mici suspine, Unite prin amor!... B.P.H. CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN "În Moldova au ... nu!... trăiește! trăiește-n cugetul meu, Și va trăi totdauna, până voi trăi și eu!... TĂNASE Dumnezeu să mi te-ajute, precum tu m-ajuți pe mine; Zilele tale să curgă tot zile lungi și senine; Iar nevoia să doboare pe-oricine-ți va fi dușman!... Rămâi sănătos, băiete!... Ce păcat că ești țigan!... (Pleacă murmurând: "Răzvan, Răzvan, Răzvan"... apoi se întoarce) Știi ce? Mi-am ... Taica lui n-a fost țigan!... (Se uită în jur cu pază, apoi scoate din sân o hârtie.) Lumea-și bate joc de mine! Râde lumea de Răzvan!... O să râz și eu de lume!... Da, vom râde fiecare: Ea de mine cu trufie, eu de dânsa cu turbare!... (Lipește hârtia pe un stâlp și iese, ...
Ștefan Octavian Iosif - Eroul de la K%C3%B6niggr%C3%A4tz
... B6niggr%C3%A4tz Eroul de la Königgrätz de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Umblam și eu, ca tot ciobanul, Cu fluierul pe lîngă oi, Cînd ne ochiră cu arcanul Pe mine ș-încă pe vreo doi — Și cătăniți — nu trece anul — Se face între nemți război. Departe, peste munți și ape, Cu oaste mare ne-am ... făcînd ! Era în nămiez... Da să m-adoarmă Foșnitul leneș din frunziș... Tresar... aud deodat-o larmă P-aproape, colea-n ștejeriș : Pun mîna repede pe armă Și iau pădurea-n curmeziș... Măi ! ce stau ochii să-mi privească ! Un vălmășeag de nemți luptau Pe-o pajură împărătească... Erau cîțiva de-o apărau, Și mulți voiau să le-o răpească ! Ajută-mi, Doamne, să le-o iau ! Ca o dihanie ... la mir trei inși deodată... Dau iar, și mai turtesc vreo trei. Hai, cînd să prind de veste, iată !... Ia-i de-unde nu-s pe nemții mei. Eu, haida-hai, cu steagu-n spate, Pornesc la drum, cu pașii rari... Ajung în lagăr pe-nserate... Ce să-ți mai spun ?... Și mici, și mari Mă duseră cu-alai, fîrtate, În cortul plin de ghinărari... ↑ Prusia (nota lui Iosif ...
Constantin Alexandru Rosetti - A cui e vina %3F
... Informații despre această ediție 1839 Tu-mi ziceai o dată cum că pîn' la moarte Dragostea ta toată mie-mi vei păstra ; M-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate, Astfel merge lumea, nu e vina ta. Tu-mi ziceai odată, ah ! al meu iubite, Partea mea din ceruri ție ți-o voi da ... Mă uitași îndată, mort fui pentru tine ; Vremea șterge toate, nu e vina ta. Cînd te-aveam în brațe, buza ta cea dulce Roa fericirii pe a mea lăsa ; Dar acum otravă și venin mi-aduce Astfel ți-este sexu, nu e vina ta. Aurul și slava îți goni ...