Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PARTE DREAPTA

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 694 pentru PARTE DREAPTA.

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... celor mai vestiți, este adevărata povestire și infățișare a întâmplărilor neamului omenesc; ea este rezultatul vârstelor și al experienței. Se poate, dar, cu drept cuvânt, numi glasul semințiilor ce au fost și icoana vremii trecute. Karamzin, în alte cuvinte, o numește testamentul lăsat de către strămoși strănepoților, ca să ... nimică, când vedem pe un Socrat silit să primească otrava chiar din mâna atenienilor, pe un Aristid supus ostracismului numai pentru că era numit cel Drept, pe un Caton dându-și singur moartea, ca să nu-și vadă patria în robie. Îi cu neputință ca cineva, insuflat de asemene pilde, să ... dar de a judeca cu nepărtinire faptele contemporanilor noștri, pe care noi nu avem curajul sau destoinicia de a-i cunoaște drept și adevărat. Studia istoriei, domnilor mei, a fost în toate timpurile ocupația de predilecție a oamenilor gânditori. Niciodată însă n-a ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

... vorba de critica modernă în general, nu exclusiv de teoriile lui Taine. Din această cauză dl Bogdan expune greșit pe Taine. Așa, spre exemplu, o parte esențială a teoriei și a metodei lui Taine e așa-numitul caracter dominant ori calitate principală ( qualitee maîtresse [2]), pe care ... fiecare epocă artistică, îl are. Această calitate principală și generatrice, odată găsită, toate celelalte calități decurg din ea și se explică prin ea. Despre această parte a teoriei și metodei lui Taine, dl Bogdan nici nu pomenește. De ce? Pentru că, în câteva pagini din articolul meu asupra criticii ... care l-a influențat. Odată ce aș cere numai atâta și nimic mai mult, atunci în adevăr aș preface critica literară în o parte a istoriei literaturii. Adevărul este însă că eu cer și asta, dar cer și multe altele, despre care nici nu pomenește dl Bogdan ... critică judecătorească. În privința acestui cuvânt dl Bogdan zice următoarele: ,,...dl Gherea se folosește de cuvântul judecătoresc fiindcă îi lipsește o idee". Și în altă parte: ,,...dl Gherea micșorează obiectul, ca să-l poată batjocori cu ironicul cuvânt judecătoresc ". Așadar, ,,critica judecătorească" e un cuvânt deșert, pe care-l întrebuințez în ...

 

Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru

... la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici. Nu ni se dă nouă voie să facem adunări în orișice ... ei, zice că îndeplinirea nevoilor trupești și sufletești ale țăranilor nu numai că este legitimă, dar trebuie să fie făcută numaidecât. Preotul, lăsând la o parte toate vorbele și părerile huligănești (care sunt destul de răspândite uneori chiar între cei mai buni dintre ei), să-și aducă aminte de spusele Sf ... alegerile să fie potrivite cu dorințele neamului moldovean din Basarabia. Ei trebuie să le lămurească țăranilor aceste dorințe, ca țăranii să le înțeleagă bine și drept, să știe ce să ceară. Ei pot să facă prin sate adunări și sfaturi despre alegeri, să se înțeleagă între sine cum să le facă ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)

... și crud e Dumnezeu, Amar, amar de mine! — Copilă, vino-ți în simțiri! Fă-ți cruce și te roagă; Ce face bunul Dumnezeu E drept și bine, dragă! — Ah, mamă, Dumnezeu e-n cer, Și cerul e departe... Ce bine, vai, mi-a dat în schimb Pe ... Convoi, și roib, și cavaler Străfulgeră în treacăt; Lovit cu o vergea de fier, Se frânge vechiul lacăt; Aripile bătrânei porți S-aruncă la o parte, Și printre cruci, în cimitir Ei zboară mai departe... Hu!... cavalerul s-a oprit! Minune blestemată! Mantaua-i se destramă-n vânt, Bucată ...

 

Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)

... și crud e Dumnezeu, Amar, amar de mine! — Copilă, vino-ți în simțiri! Fă-ți cruce și te roagă; Ce face bunul Dumnezeu E drept și bine, dragă! — Ah, mamă, Dumnezeu e-n cer, Și cerul e departe... Ce bine, vai, mi-a dat în schimb Pe ... Convoi, și roib, și cavaler Străfulgeră în treacăt; Lovit cu o vergea de fier, Se frânge vechiul lacăt; Aripile bătrânei porți S-aruncă la o parte, Și printre cruci, în cimitir Ei zboară mai departe... Hu!... cavalerul s-a oprit! Minune blestemată! Mantaua-i se destramă-n vânt, Bucată ...

 

Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"

Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugăriţa" Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița" de Grigore Alexandrescu Aceasta era în timpul domniei fericitului sau, ca să zic mai bine, a nenorocitului prinț Constantin Brâncoveanul, pe care l-am cunoscut în viață și l-am plâns după moarte. Nuvela este întreagă aici; titlul provine din publicările fragmentare din periodice. Să ne aducem puțin aminte de puterea familiei lui, de nenumăratele lui bogății, de dulcețile unei lungi vieți pline de desfătări, și vom mărturisi că soarta nu putea face nimic mai mult pentru un Cris modern. Apoi să ne întoarcem cu gândul în capitala sultanilor la leatul 1714: să vedem un bătrân cu o fizionomie măreață, cu barba lungă, cu părul alb, ce îi cădea în plete pe umeri, înaintând către locul osândei, ocolit de fiii și de nepoții săi; să vedem capetele acelor copii căzând câte unul-unul înaintea bătrânului, și sângele lor stropind hainele nenorocitului tată martor, deznădăjduit al sfârșitului lor; să-l vedem în minutul morții, aruncând o dureroasă privire asupra celui din urmă copil care-i mai rămăsese, îmbrățișându-l cea din urmă îmbrățișare și întinzând capul la satârul gealatului; să le vedem acestea, și ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

Mihail Kogălniceanu - Dorinţele partidei naţionale în Moldova Dorințele partidei naționale în Moldova de Mihail Kogălniceanu Atât curților Turciei și Rusiei, cât și Europei întregi, sunt acum deplin cunoscute întâmplările din luna lui mart trecut. O petiție în 35 puncturi întemeiate pe principiile Organicescului Reglement, iscălită de mai multe sute de persoane din toate clasele sociale ale Moldovei, fu tratată de către domul Mihail Sturdza ca o rebelie manifestă si zugrăvită înaintea Puterilor ca o crimă contra driturilor lor. Crudele și nelegiuitele pedepse, săvârșite fără nici o judecată asupra multora din iscălitorii acestei nevinovate petiții, au revoltat toate inimile; ele sunt prea cunoscute spre a avea trebuință de a se înșira din nou. Curțile de Constantinopol și de Sankt-Petersburg, voind a cerceta starea lucrurilor din Principate și reformele de care au neapărată trebuință, au rânduit la fața locului ca comisari împărătești pe EE. LL Talaat Efendi și Duhamel. De la 1 april și până acum, sfârșitul lui august, în toate tristele împrejurări ce au înconjurat țara, moldovenii au răbdat cu cea mai mare resignație (căci nu putem zice curaj) toate biciurile ce le-au venit și de la Dumuezeu și de la oameni. ...

 

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

... a exilului posedă strania proprietate de a crea în țara noastră martiri noi și patentați. Ea trebuie să fie plămădită cu o parte din făină neagră, mucedă, aprinsă și cu trei părți de lacrimi de crocodil, de zeamă de mătrăgună și de bocete patriotice; — a fi ... de lacrimi când această imagine grozavă trece pe dinaintea lor. Când mă gândesc însă la exilul de la 1848, din care noi înșine am făcut parte, și îmi aduc aminte de așa-zisa pâine amară a acelui exil, nu mă pot apăra de o ironică zâmbire. Unde ne-am ... pun pe cap pâinea amară a exilului ca o cunună de spini și strigă cât îi ține gura că fiecare din ei, în parte, a dezmormântat România. Ei sunt cioclii salvatori ai fiicei lui Traian!... Și astfel e de neghioabă gloata gurilor căscate că se ademenesc a ...

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... mai natural chiar decât cea îndreptată, și par a se îndoi de istoria cu rândul cel sărit. Noi însă nu ne credem în drept a pune la îndoială erata Revistei, și, prin urmare, primim rectificarea făcută fără rezervă. Mergem chiar mai departe: ne mirăm de ce Revista ... erorile, încercându-se a aduce argumente în favoarea unora din ele. Să le examinăm și pe aceste. Constatăm însă mai întâi că acea parte a criticii care privea disertația dlui Sion asupra poetului Conachi a rămas f[...]ntâmpinare. O menținem dar deocamdată așa cum a ...

 

Ion Luca Caragiale - Repausul duminical

... în Muscel... Eu n-am vrut să merg... mai întâi, mi-a fost lene să mă scol așa de dimineață; și pe urmă, drept să-ți spun, nu-mi plac petrecerile patriarhale; eu sunt orășean; mie-mi place orașul... dar... nu duminicile și sărbătorile... N-am văzut ceva mai ... că v-am întâlnit, mi-au fugit din minte niște idei foarte negre... Dacă, adineaori, nu-ntâlneam pe nenea Iancu, mergeam, cum eram de plictisit, drept la gară, să mă arunc subt roatele primului tren la-ndemână. Vă mulțumesc... Sunteți salvatorii vieții părintelui copiilor soției mele, care era să citească mâine ... toții și, care mai de care, îi urăm: - La mulți ani, Costică! cu noroc, sănătate și veselie!... Și cinstit socru, dragă Costică! Pe urmă, din parte-mi, îi cer scuze că am uitat să-l felicit, fiindcă, necâzând sub prescripțiile legii repausului dominical, nu țin niciodată socoteala sfinților. Costică se-ntoarce ...

 

Ion Luca Caragiale - Apelul la unire

... a prejudeca într'o cestiune, va să zică a lua o hotărîre mai nainte de a asculta și alte păreri în drept a se rosti. Nimini, mai ales acum, când voturile din ambele corpuri s'au cam cântărit, nu ar avea să se teamă de ... pentru întâia oară cestiunea israelită, partidul roșu n'a încetat un singur moment de a striga că partidele, lăsând d'o parte urile și pasiunile lor, trebue să fie unite într'o cestiune care atinge nația întreagă. Alaltăieri, d. C. A. Rosetti, ales prezident al ... a chemat iarăși pe toate partidele la înfrățire și la unire, pentru scopul lăudabil de a câștiga admirația Europei. Lăsând d'o parte a mai întreba ce a făcut guvernul și partidul roșu pentru a înlesni această unire; lăsând d'o parte ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>