Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OM BOGAT
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 379 pentru OM BOGAT.
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand  romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...
Grigore Alexandrescu - Cântecul Jianului
Grigore Alexandrescu - Cântecul Jianului Cântecul Jianului de Grigore Alexandrescu Frunză verde măr crețesc, Stau în loc și mă gândesc: Cu ce să mă arănesc? Cu arana moșului, De coarnele plugului; Plugul este-o goangă rea, Umblă de-a dărătelea, Cu niște coarne-ndărăt, Mă lovește tot în piept; Niște lemne învrăjbite, Niște vite prăpădite; Niște lemne-ncrucișate, Niște bucate stricate. Au s-o face,-au nu s-o face, Au de vară n-avem pace. Mă gândii ca s-o brodesc, Mai bine să mă hrănesc, Să pun plugul, să brăzdesc, Unde-o fi crângul mai des; Să trag brazda dracului Prin ușa bogatului, Să-i dau măciuci după cap, Să-l aduc la plug legat, Să-i iau ce a câștigat. Arde-vă focul, ciocoi! Pune-voi mâna pe voi, Cu măciuca să vă moi, Că voi ne beliți pe noi. Bate vântul, viscolește, Eu de gazdă n-am nădejde. Căci mi-e gazda-n valea rea, Mi-o pândește potira, Potira din Slatina, Bat-o Maica Precista Și sfânta Duminica! Ține, gazdă, nu mă da, Că ți-oi face-o malotea Cu florile cît palma, Să se mire și doamna, Și doamna lui ...
Ion Luca Caragiale - Două note
Ion Luca Caragiale - Două note Două note de Ion Luca Caragiale În Note și schițe, 1892, pag.27. Nu se cunoaște un alt text anterior. Reprodus în Momente, schițe, amintiri, 1908. Am de mult intenÈ›ia să dau publicului o sumă de note asupra vieÈ›ii lui Eminescu - fiindcă inexactităÈ›ile, nimicurile născocite, neadevărurile absurde ce se spun de trei ani de zile pe socoteala lui mă revoltă È™i scandalul cu portretele È™i busturile puse fără sfială în circulaÈ›ie ca fiind ale lui, ca È™i cum ar fi vorba, încă o dată zic, de un tip din evul mediu, iar nu de cineva care a trăit în mijlocul nostru atâta vreme; pînă atuncea este, crez, aici locul să spun următoarele: Cu toată inegalitatea temperamentului său, Eminescu avea două coarte totdeauna egal de întinse: vecinic înamorat È™i vecinic avînd nevoie de bani - se putea altfel? È™i poet, È™i sărac... Vecinic visa niÈ™te „mîini subÈ›iri È™i reciâ€�, vecinic vîna un cămătar care să-i cumpere pe nimic leafa - nainte cu cîteva luni. AÈ™a, odată, ca întotdeauna, înamorat È™i fără nici un ban, ...
Ion Luca Caragiale - Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi
Ion Luca Caragiale - Varietăţi geografice. De la Zanzibar la Salonic şi înapoi Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi de Ion Luca Caragiale Citim în L'IndĂ©pendance roumaine de la 7/19 iunie 1885: „De când d. Xenopol a luat direcția foii supuse, Zanzibarul a devenit o insulă. Nu se mulțumește a-și remania redacția tânărul redactor; îi trebuie numaidecât și o remaniare completă a hartei geografice: pentru moment este prea mult entuziasm..." A doua zi, 8/20 iunie, sub titlul Ce este Zanzibarul? Voința națională scrie: „În adevăr am făcut greșala să afirmăm așa ceva (că adică Zanzibarul ar fi o insulă), însă nu noi întâi, ci domnul Bouillet, care, în Dictionnaire Universel d'Histoire et de GĂ©ographie, 1884, la pagina 2016, coloana a doua, ne-a indus în eroare că: «ZANZIBAR, Menuthias insula? insulă din Marea Indiilor, pe coasta regatului Zanzibar, pe 37° long. E, 6°, 2 lat. S. 80 kil. pe 25; cam la 200.000 loc., capitala Zanzibar sau Sawoychel, port pe coasta V, cu aproape 85.000 loc. Clima plăcută, adieri de mare. ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... la gura sobei, nopțile de iarnă. Trecurăm la altele, vorbirăm de greutățile vieții, de "criză", lucruri pe cari conu Rache le știa doar din auzite. Bogat dela naștere, fusese totdeauna mai presus de nevoi; deopotrivă înstărită soția lui, avut prin sine și mai avut prin căsătorie unicul lor fiu, inginerul petrolist ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3
... a închinării cinstitei cruci, întru carĂ© ne sfătuia Hristos să ne lepădăm de lume, să fugim deșertăciunile și să rădicăm crucea lui: Cine va vrea zice vie după mine, să se lĂ©pede de sine și să-ș ia crucea sa și să vie după mine. Și carele din creștini ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano Lucia di Lammermoor - dramă în trei acte de Salvatore Cammarano. muzica de G. Donizetti. de Nicolae Filimon Criticul, fie teatral sau de orice altă specialitate, trebuie mai întîi de toate să fie bine inițiat în specialitatea sa, să studieze cu o profunditate subiectul ce voiește a critica și, în espunerea criticei ce va face, să arate adevărul fără parțialitate sau pasiune, căci altfel el devine, poate și fără voia lui, un calomniator sau un adulator, și în loc să contribuiască la luminarea publicului, din contra, îl face să piarză și puțina cunoștință a binelui sau a răului cu care l-a dotat natura. Asta fu simbolul credinței noastre din ora în care am luat pana în mînă ca să criticăm; nu l-am părăsit niciodată și nu-l vom părăsi decît odată cu această meserie. Iată dar principiul de la care plecăm și astă-dată în revista ce voim a face operei Lucia di Lammermoor . Prin o digresiune ce ne permitem a face, arătăm mai întîi lectorilor noștri că opera Lucia di Lammermoor , acest splendid ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... vodă : Au spus că-i bolnav de moarte, Au cerut doftor să-l caute, Trimițând la vodă în știre Că au slăbit peste fire; Ar vrea să meargă la curte, Având să-i vorbească multe, Trebi mari și lucruri înalte, Și ferman ca să-i arate. Dar nu poate pentru boală ...
... voce ruginită, Rumpe coarde de aramă cu o mână amorțită, Cheamă piatra să învie ca și miticul poet, Smulge munților durerea, brazilor destinul spune, Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune, Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne, Căci pe mucedele ... pe cadavrul trist și gol. Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită Unor lucruri nexistente; carte tristă și-ncâlcită, Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra. Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate, Voluptos jos de icoane și cu glasuri tremurate, Strai de purpură și aur ...
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
... izvoare și pomii mândri mă-nconjoară, “Și-asupra mea, cu dărnicie și flori și frunze risipesc. “Din rodul spornic al naturii un dar bogat cu prisosință “Ați dat poetului Walmiki, nemuritor și sfânt buchet, “Dar pentru dar, o zei puternici, în mine nu-i recunoștință, “Căci ...
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale 1909 M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele. L-am povățuit să meargă la dentist. - Nu pot, mon cher . - De ce nu poți? ți-e frică?... Cu metodele de astăzi, nu simți nici cât o pișcătură de purece. - Nu de frică; nu pot, că am de lucru; trebuie să dau până-n două ceasuri cronica mea la gazetă. La trei, vine băiatul de la tipografie să mă execute... și cu durerea asta sunt incapabil să scriu un rând măcar. De o sută de ori de aseară m-am așezat pe scaun, am pus mâna pe condei; dar nu e chip să m-astâmpăr... o clipă nuÂmi dă pace... Și iar începe bietul om să se vaite și să se plimbe ca o hienă. La un moment, se oprește răcnind: - E de nesuferit!... mă-mpușc! - Omule - zic eu - du-te la dentist! - Ei! dar cronica ...