Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEAMURI
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 477 pentru NEAMURI.
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, ...
... n-aveau de gura lumii! De aceea, când pichirea, stingheră, hotărî să-și caute un soț și-și puse ochii pe păun — pasăre de neam mare — se feri de toți, de frică să nu li se așeze cineva de-a curmezișul dragostei. Și-a început ...
Emil Gârleanu - Musafirul Musafirul de Emil Gârleanu În lungul câmpiei arse, pustii, se înalță doar un singur pâlc de salcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor despletite, un izvor din care și ele își sug viața. Izvorul curge subțire, întinzând în față, ca pe o năframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, câte o rază de soare. În frunzișul salciilor acestora se strâng stoluri întregi de păsări, de stau ziulica întreagă să se adăpostească de căldura cotropitoare. Privighetori, scatii, măcălendri, sticleți, floreni, câte și mai câte alte neamuri de zburătoare, toate își găsesc aici sălașul. E un ciripit, un piruit, spre seară, de te crezi în rai. Nimeni altcineva nu calcă sub acest umbrar singuratic. Și păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi înăbușitoare. E în iulie. Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea; amețit de căldură, o luă într-un noroc ...
George Coșbuc - Cântec ostășesc
... Moarte-acum spre noi venind! Știm cu toții ce ne-așteaptă! Sus spre Domnul mâna dreaptă Ridicați-o dar, jurând! Pentru sfânta noastră lege, Pentru neam și pentru rege Toți c-o inimă și-un gând! Nu mi te mâhni, copile, Cine are-n luptă zile Nu s-atinge plumb de ...
George Coșbuc - Cântecul cel vechi al Oltului
George Coşbuc - Cântecul cel vechi al Oltului Cântecul cel vechi al Oltului de George Coșbuc Vine, tată, Oltul mare; Malul stâng de-abia-l zăresc. Las să vie Oltul mare, Că, români de când trăiesc, Oltul tot la piept ne are Și-i al nostru și ne știe Și nu bate cu mânie Malul cel basarabesc. Vine mare, las să vie Că ni-e sol dumnezeiesc. Vine, tată, Oltul mare, Brazi trăsniți rostogolind. Las să vie Oltul mare, Căci tătarii-ncoace tind, Dar li-e Oltul în cărare Și n-au inimă să-l treacă Și sperieți se-ntorc și pleacă, Cu noi horă nu se prind. Las să vie, că-i îneacă, Neamul nostru mântuind. Vine, tată, Oltul mare, Și cu sânge-amestecat. Las să vie Oltul mare, Că mulțimi de oști tătare El pe mal a apucat. Lifte poartă, lifte duce, Lifte, bată-i sfânta cruce; Oltul capul le-a mâncat! Las să vie să-i apuce Că ni-e scut de Domnul
George Coșbuc - Decebal cătră popor
... popor Decebal cătră popor de George Coșbuc Viața asta-i bun pierdut Când n-o trăiești cum ai fi vrut! Și-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am născut, Mai vrem și-al doilea rău? Din zei de-am fi ...
George Coșbuc - Doina (Coșbuc)
... toți, și-amarul Mai dulce ni-e așa. Și toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi ...
George Coşbuc - Faptul zilei Faptul zilei de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1900, nr. 3 Ca lacrima-i limpede cerul Și-aproape de ziuă. Frumos Stă-n mijlocul bolții Oierul, Luceafăru-i gata s-apuie, Iar Carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. Și doarme și apa și vântul. Iar spaima și oștile ei Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge Ca-n cupă s-o bei. Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere, A umedei nopți. Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie, Se urcă pe culmi. Din ...
... George Coşbuc - La Smârdan La Smârdan de George Coșbuc Neam român, văzui odată Oastea Domnului Mihai Zicea Dunărea-ntristată: Fulger îns-atunci erai, Și-alergând prin cer furtuna Cânta vorbe românești Astăzi stau și-ascult ...
George Coșbuc - Nunta Zamfirei
... Mai un hotar tot a fost plin De mese, și tot oaspeți rari, Tot crai și tot crăiese mari, Alăturea cu ghinărari De neam străin. A fost atâta chiu și cânt Cum nu s-a pomenit cuvânt! Și soarele mirat sta-n loc, Că l ...
George Coșbuc - Pământul uitării
George Coşbuc - Pământul uitării Pământul uitării de George Coșbuc Acesta-i un cântec de bard ostenit, De bard din pământul uitării. Strămoșii-mi acolo pe stâlpi de granit Cu albe portaluri un templu-au clădit De marmură-n marginea mării. Să-l aibă nepoții prin veacuri de-acum Spre-a lor și spre-a noastră mărire! Dar mută veni nepăsarea pe-un drum, Iar pe-altul stârni-necătoru-i samum Atotucigașa hulire. Azi templu-i ruină; prin curțile lui Culcușuri își caută cerbii, Prin mândrele ganguri scot viezurii pui, Se joacă pe lespezi de-altare-ale lui Șopârle tăcute-ale ierbii. Cu galbene oase-ale moșilor mei S-amestecă-n praful cărării Strivite statui ale marilor zei. Azi râdeți, și vai, cum veți plânge, o, mișei, Cu hohot la ziua-nfruntării! Dar noaptea din frântele marmuri răsar Luciri ca de fulger, și șoapte: Stau jalnicii zei la ruine, și par Cuprinși de mânie și galbeni de-amar Și zboară cu vaiuri prin noapte. Și iese-al lor bard și s-așează plângând Pe-o piatră sub zidul de-afară, Și cântă și plânge, ghitara bătând, Iar alba lui barbă ca râul curgând Se-mprăștie peste ...