Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LUPTĂ

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 765 pentru LUPTĂ.

Cincinat Pavelescu - Zopira

Cincinat Pavelescu - Zopira Zopira de Cincinat Pavelescu EPISOD Marelui artist, genialul Nottara Este liniște suavă, vântul serii dormitează. Nu s-aude nici chiar vocea marinarilor voioși, Pe a mării depărtare stele blonde lăcrimează; Diamante de lumină, ochi în veci misterioși, Ele scapără pe valuri fulgerări nălucitoare... Adâncimea fremătează ca o harpă cântătoare, Iar palpitele din aer sunt fiori melodioși, O corabie veghează singuratică în zare, Încleștată parcă este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile-ncordate Sunt de-argintul lunii clare melancolic sărutate Și pe-oglinda străvezie se răsfrâng nedeslușit, Așternându-se ușoare pe al mării infinit. Atmosfera poartă-n unde simfonia veseliei; Glasuri, cântece, mișcare sparg tăcerea de cristal Și se duc, coboară, urcă, când pe-un val, când pe alt val, Să sporească vraja nopții și splendoarea feeriei, Căci pe vasul nins de lună e serbare. Generos Vrea să fie Osman-aga cu ai săi de astă-dată, Fruntea lui pentru o clipă nu mai pare încruntată Și s-arată bun și nobil și cu toți prietenos. Masă lungă e ...

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

... vîntului, ce cînta cu miile ei de glasuri... Învinsă se cumpăni frumoasa triremă, ce lăsase în urma ei vedenia unui oraș de marmoră și, nemaiputînd lupta și ținea piept năvalei furioase de valuri, dispăru în adîncuri... Din munții de apă ridicați în slavă și apoi năruiți în prăpăstii, din miliarde de ...

 

Mihai Eminescu - Antropomorfism

Mihai Eminescu - Antropomorfism Antropomorfism de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă ­ O găină virtuoasă, o găină prea de treabă, Cu evlavie ea cată fire de-orz și coji de jimblă. Dară cine să admire a ei nuri și tinereță? Boul chior, ce vede numai jumeta din a lui paie? Ah! în inima-i fecioară simte-o tainică văpaie Pentru cucurigul dulce din cântări de dimineață. Pierde gustul de mâncare, scormolește, de ți-i milă, În pământ ca să găsească chipul cel dorit într-una, Sau se primblă visătoare, noaptea căutând în lună A lui umbră luminoasă ­ melancolica copilă! O găină-mbătrânită, venerabilă matroană, Ce demult e schivnicită de lumești deșertăciuni, Ea îi spune-ale ei taine, ca la raza-nțelepciunei Să găsească mângâiere pentru-a gândurilor goană. Iar călugărița veche, ce demult era iertată, Ce demult se dizvățase de plăcerile d-iubire, Ea ...

 

Mihai Eminescu - Satira III

Mihai Eminescu - Satira III Satira III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mândra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte... Ea, șezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde - "Las' să leg a mea viață de a ta... În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o... Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieții mele." Și ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea III

Mihai Eminescu - Scrisoarea III Scrisoarea III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blîndei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mîndra fermecare sun-o muzica de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte… Ea, șezînd cu el alături, mîna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: — Las’ să leg a mea viață de a ta… În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpînă, tu stăpîn vieții mele. ...

 

Petre Ispirescu - Aleodor împărat

Petre Ispirescu - Aleodor împărat Aleodor împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El ajunsese la căruntețe, și nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă și el, ca toți oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deșert. Când, tocmai, la vreme de bătrânețe, iată că se îndură norocul și cu dânsul și dobândi un drag de copilaș, de să-l vezi și să nu-l mai uiți. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împăratul adună Răsărit și Apus, Miazăzi și Miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. Trei zile și trei nopți ținură petrecerile și se chefuiră și se bucurară, de o ținură minte cât trăiră. Băiatul de ce creștea, d-aia se făcea mai isteț și mai iscusit. Nu mai trecu mult și iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Când fu la ceasul morții, el luă copilul pe genunchi și-i zise: - Dragul tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă. Sunt în clipa de a-mi da obștescul sfârșit. Eu ...

 

Ion Luca Caragiale - Cuvântare

... partid a avut de luptat poate mai puțin contra adversarilor săi naturali, contra liberalilor, decât contra unei grupări care, dându-se de conservatoare, lupta sistematic să-l desorganizeze și să-l dărâme. Era o mână de oameni, un grup de intelectuali, care-și propusese să mineze partidul conservator, zădărnicindu ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei

... unanimă în favoarea Unirii! Spre a ajunge la putința de a se rosti liber, ea avea nevoie a se lupta, și se luptă cu bărbăție, și în contra influenței active din afară din partea Turciei și a Austriei, și în contra presiunii fără ... sus, nu se cuvine să fiu mai indulgent pentru cei de jos, care n-au avut îndestulă răbdare și bărbăție spre a se lupta, pe cale legală, pentru vindecarea greșelilor și înlăturarea abuzurilor! Și astfel se făcu 11 februarie 1866 ! Las generațiunei june, actuale, care succedează generațiunii mele, care ...

 

Alecu Russo - Poezia poporală

... să arate cochetăria femeiască, cântecul zice: Puica trece și zâmbește Și-a mă zări nu voiește... etc. În balada Păunașul codrului , femeia privind lupta pe moarte a doi voinici, care o iubesc, zice cu mândrie: Din doi care-a birui Eu cu dânsul m-oi ...

 

Alphonse de Lamartine - Safo

Alphonse de Lamartine - Safo Safo de Alphonse de Lamartine (Elegie veche) Traducere de Constantin Stamati Zorile poliia munții sub care clocotea marea, Iar Safo tocmai pe piscul țărmului sta în picioare; A Lesbosului fecioare, lângă dânsa încimpite, Privea sub țărmuri noianul de groază încremenite! Atunci Safo, luând lira, sună în ea cu putere Și cântă aceste versuri cu un glas plin de durere: “O, grozave țărmuri, o, noian cumplit! Iată, făr’ de frică aici acum șez, Căci eu Afroditei vreau să m-oferez, Defăimându-i templul unde am servit... O, Posidoane puternic, cred că-mi vor fi mai plăcute A tale ape amare decât un trai osândit. Privește cu ce cunună mi-am împodobit eu fruntea, Privește această frunte ce de chinuri s-au zbârcit. Că acum îi coronată pentru a mea mormântare, Ca când pentru a mea nuntă, sau pentru o sărbătoare. Îmi spun că la tine, de nu m-amăgesc, Scapă orișicine de crudul amor; Îmi spun că prin tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV Către muza sa O, muză, este vreme să-ți schimbi ghimposul stil, Să nu mai scrii tot satiri, căci mulți nu te iubesc, Cârtind că mă amestec tot unde nu am treabă Și mă arăt în lume cu multă sumeție. Văzui eu mulți de-aceia ce nu au scris nimic Asupra nimăruia, ba înc-au măgulit, Nu căpătară însă vro soartă mai ferice; Dar mie ce-mi rămâne s-aștept de l-a ta milă? Năravurile rele tu nu îngăduiești, C-o mare cutezare le râzi, le înfruntezi, Nu vrei s-ascunzi nimică, zici lucruri prea pe față; A ta plăcere este pre vicioși să superi, Și pentru-a tale fapte osânda eu o trag. Nu vezi cum se gătește Condrat și cu ai săi, Cum furioși adună șireata diecime, Cum slimuiesc asupră-mi o jalobă întinsă Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal, Căci ocărând pre Clites am vrut să-mpuținez Bețivii, și prin asta să scad venitul vămii? Iar Nicon ce iubește tot lucrul cu dovadă O biblie întreagă aud că a citit, Din care trei tetrade-a scos ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>