Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI BUN PENTRU

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 974 pentru FI BUN PENTRU.

Ioan Slavici - Semitismul (1908)

... de toată îndoiala, că cu cât mai multe și mai mari sunt trebuinșele, cu atât mai vârtos își încordează oamenii puterile, ca să creeze mijloacele pentru satisfacerea lor, și că acela, care consumă mult, împinge societatea spre o lucrare stăruitoare. Nici prin lucrarea aceasta însă nici prin satisfacerea trebuințelor sale omul ... arienilor moartea e trecere spre o existență mai ferită de sbuciumări, și socotindu-se în ajunul morții, arienii să pregătesc desfăcându se de cele trupești pentru această mai binecuvântată existență ca Socrat, care, osândit la moarte, așteptĂ  în liniște și stând de vorbă cu iubiții săi clipa, în care aveĂ  să ... ca să se poată da desfrîului și mințiau, înșelau ori despoiau — nu de nevoie, ci din convingerea, că numai așa se pot agonisi mijloacele pentru satisfacerea nesecatelor trebuințe omenești. Zadarnice erau dar silințele celor încă nestricați, ca să-i închege într'un stat destul de puternic spre a pune ... propage într'ânsa spiritul arian, în care fusese crescut de Aristotel, ucenicul lui Platon. El e, ca Socrat, unul dintre cei ce au pregătit lumea pentru venirea Mântuitorului nostru, și cele mai caracteristici fapte ale lui sunt dărămarea Tirului și a orașului Persepolis, cuibare, ca odinioară Niniva, ale stricăciunii

 

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

... cu ce ton, cu ce aere, s'au făcut toate acestea ? Ziarele evreești au pornit contra Statului pe față un războiu, care, dacă n'ar fi cunoscut cineva tradiționala impertinență biblică, ar fi crezut că este pornit din demență. Citind acele foi cineva, care n'ar fi cunoscut situația Evreilor în raport cu Statul român, ar fi crezut că acești Evrei sunt aci poporul autochton, locuitorii străvechi ai acestor țări, și că Românii sunt niște cuceritori de curând tăbărâți aci, contra cărora ... și cu intenția anumită a unei nouă revizuiri a articolului 7. S'au agitat spre a se strânge iscălituri pentru un memoriu, pentru un nou protest-monstru din partea acestor străini, în care protest se repetă infama calomnie că Evreii sunt din ură religoasă persecutați la noi, că ... noi, cutează să nesocotească autoritatea noastră, și cu atât mai puțin acelora cari agită și fac urziri contra liniștii și siguranței Statului. Al doilea cuvânt pentru care revenim asupra chestiunii este acesta. Foile opoziționale dela noi, mai însemnate, toate fără deosebire, s'au ridicat cu toată furia contra măsurii luate de ... ...

 

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești

... e profesor și, fără să vrea, devine didactic și doctoral uneori. Decretele sale au însă norocul să fie adoptate aidoma de masa foiletoniștilor literari. Iată pentru ce articolele sale sunt primejdioase. Chiar o eroare a sa, voită sau întâmplătoare, se popularizează. Modestia sa de om cu înaltă cultură ignorează ... pe care-l dă poeților e primejdios atunci când vrea săi hotărască a evita cu desăvârșire particularitățile. Alergând numai după generalități, barzii vor fi siliți să nu activeze decât în banalitatea anostă a locurilor comune. E de remarcat că multe din operele cele mai însemnate, cărora posteritatea ... în schimb nimic nu e mai general decât viața. Aș putea adăuga și eu în mod ironic că epigramele mele n-au fost scrise numai pentru generația noastră care a cunoscut, mai mult sau mai puțin, pe cei vizați, ci și pentru cele care vor veni după noi și socotesc că este o politețe postumă să cauți a stabili, pentru o înțelegere justă, atmosfera și prilejul în care au fost născute aceste zburdălnicii împletite din umbre și lumini. E foarte drept că mai toate aluziile ...

 

Ion Luca Caragiale - Traian Demetrescu (Caragiale)

... timpuriu, Traian Demetrescu , unul dintre poeții distinși ai generațiunii tinere. Era un talent mic și feminin, dar era un talent, și așa moartea lui poate fi considerată ca o pagubă pentru literele noastre. Pentru aceia cari au avut plăcerea să-l și cunoască personal părerea de rău trebuie să fie și mai mare. Era un caracter cu deosebire afabil ... apucături poetice chiar în cele mai de rând prilejuri ale vieții, onest și dezinteresat, figură simpatică, glas dulce și mângâios și un zâmbet de copil bun. El trăia așa cum scria, învăluindu-și viața practică în atmosfera eterată a poeziei sale, și aceasta nu era afectare, pentru că-l prindea. Traian Demetrescu era un spirit totdeuna entuziast, sincer și adesea destul de pricepător al artei. Melancolic din cauza boalii care-l istovea ...

 

Nicolae Filimon - Despre noua trupă italiană

... a vedea muzica italiană, astă sublimă și angelică muzică, pusă la locul ce merită, în fine, a ne da un teatru de operă bun. Iaca titlurile pe care se bazează speranțele noastre, iaca pentru ce avem dreptul de a cere de la d. Hiotu a ne da un teatru nu de primul rang, căci astfel ... teatrul nostru îi permite a împlini aceste condițiuni în toată întinderea lor. Suntem în timp de progres și de reforme radicale și ar fi un mare păcat a mai vedea programe pompoase prin care să ni se promiță deliciurile paradisului și apoi să ni se dea monstruozitățile ... acum, contrarie temperaturii, iar manipularea decorațiunilor să se opereze cu mai multă rapiditate și preciziune. Cunoaștem că teatrul posedă o mulțime de decorațiuni făcute înadins pentru repertoriul operii; de ce oare impresarii se servesc numai cu un prea mic număr dintr-însele și lasă să se vază mai la toate reprezentațiile ... mai avea ocaziune de a ne taxa de ignoranți? Iaca ce pretinde publicul teatrului italian de la actuala impresă, de la d. Hiotu. Fi ...

 

Ion Creangă - Povestea unui om leneș

... să se caute. — Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre țărani; să ierte cinstită față dumnevoastră, dar aista e un leneș care nu credem să fi mai având păreche în lume, și-l ducem la spânzurătoare, ca să curățim satul de-un trândav. — Alei! oameni buni, zise cucoana, înfiorându-se ... câne, fărădelege! Mai bine duceți-l la moșie la mine; iacătă curtea pe costișa ceea. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi, ia așa, pentru împrejurări grele, Doamne ferește! A mânca la posmagi și-a trăi și el pe lângă casa mea, că doar știu că ... sopon și frânghie. Iar cucoana, cu bunătatea dumisale, îți dă adăpost și posmagi; să tot trăiești, să nu mai mori! Să-și puie cineva obrazul pentru unul ca tine și să te hrănească ca pe un trântor, mare minune-i și asta. Dar tot de noroc să se plângă cineva... Bine ... — Auzi, măi leneșule: te prinzi să moi posmagii singur, ori ba? — Ba, răspunse leneșul. Trageți mai bine tot înainte! Ce mai atâta grijă pentru astă pustie de gură! Atunci unul dintre săteni zise cucoanei: — Bunătatea dumneavoastră, milostivă cucoană, dar degeaba mai voiți a strica orzul pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... a lăsat un cap'd'operă incomparabilă? Iată o lucrare mai presus de orice critică — o lucrare așa-numită clasică. Exemple altele ar fi de prisos, cred eu; o întreagă listă a producerilor geniale nu ne-ar duce mai departe; ba chiar ar fi neplăcut să fac, după vechile calapoade încă la modă, paradă ridiculă de erudițiune într-o simplă noțită literară. La al doilea fel de produceri intelectuale ... transparentă de acadea! In fine, o execuție minunată ca atare. Aceste bune calități mă hotărâră să-mi dau părerea sinceră. „Doamna mea, pentru un amator..." Dar dama mă-ntrerupse: - Mă rog, ce-nțelegi d-ta prin amator? - Prin amator?... prin amator?... știu eu? - Ce diferență e între amator ... a voit, a reușit, prin urmare, peste măsura dorinței. Artistul, din contra, în nici o lucrare nu-și poate vedea intenția întreagă acoperită, pentru că el vrea să-și comunice toată gândirea și simțirea. Într-un cuvânt, artistul vrea să comunice tot și obține puțin, pe când amatorul vede ... lor. Ceea ce pot spune eu cu siguranță (și privii încă o dată cu un zâmbet dulce cuibul de zahar) e că rânduricile d-tale ...

 

Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său

... Bine este să aibă cineva puternici prietini! LABRANCHE: — Această întâmplari m-au făcut să ieu mult sama. CRISPIN:— Cred că nu vei mai fi perĂ­ergos să știi vești din pământuri streine. LABRANCHE: — Nu, pentru Dumnezău! Eu m-am apucat de slujit și tu, Crispin, ce faci tu? CRISPIN: — Mă aflu ca și tine un tâlhari de cinste, și ... CRISPIN: — știi ce! Dacă tu ai vre, am putĂ© faci un frumos lucru, dar după întâmplarea ta de la bașcă, mă tem să nu fi rămas făr curaj. LABRANCHE: — Nu, nu, spune, o furtună trecută nu oprești pe un bun corăbieri să mai între în mare; vorbești. Ce vrei să zâci? Ce, ai vre să faci pe stăpână-tău să treacâ cu numile lui Damis ... — La această lucrări îți voi sluji de tovarăș. Lucrarea, te încredințăz, esti cam sămeață dar bărbăție me să rădică, și simțesc că sunt născut pentru mari lucruri. Unde ne vom duci noi s-ascundim banii zăstrii? CRISPIN: — în fundul vreunii depărtate provinții. LABRANCHE: — Eu cred că va fi ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză

... cu omul au făcut păcatul și iară cu omul trebue să-l strice și să-l piarză, precum au făcut și Hristos cu noi; că pentru omul, adecă pentru Adam am eșit din raiu și pentru omul iară, adecă pentru Hristos am întrat în raiu. Că, măcar de n-ai mărturisi tu lui Dumnezeu păcatele tale, el le știe; că înaintea lui sunt scrise și ... nu ne vom folosi nimic. Că vedem în sfintele cărți că mulți, nespuindu-ș păcatele toate la duhovnic, s-au osândit în munca iadului. Și, pentru ca să nu cădem și noi în osândă, trebue să spunem toate deplin, pentru ca să luom și ertăciune desăvârșit. Și apoi deaca ne vom ispovedui, ce canon ne va da duhovnicul, să-l priimim cu multă dragoste și ... postesc, sfinții îngeri și-i feresc de toate primejdiile, așa sunt și celor ce nu postesc, păzitori, dracii și-i îndeamnă la multe păcate. Deci, pentru aceasta trebuie să ne postim, pentru ca să nu avem părtășie cu diavolul, că nu s-au făcut nimeni învățat sau înțelept, din cei ce s-au răsfățat în mâncări, nici ...

 

Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi

... pedale! Cîte pasage nu s-au cîntat de artiști într-un mod și se acompania de orchestru într-altfel! Scene întregi se scoteau din opere, pentru că artiștii nu erau capabili a le esecuta! Se anunțau pentru fiecare semestru teatral cîte patru sau mai multe [opere] noi și abia se reprezintau două sau trei! Iată spectaculul ce ne-a dat ... a dat și ce ne promite direcțiunea d-lui Danterny. De vom judeca greutățile ce încercă aici, timpul nefavorabil al mergerii sale în Italia pentru recrutarea trupei, iar mai cu seamă lipsa de numerariu, ar trebui să ne facă mai indulgenți către dînsa și a ne mărgini în ... acestea nu putem zice că trupa este rea, deși nu contăm într-însa talente superioare; însă găsim mai multă unitate în esecutare, ansamblul e mai bun, mai corect, corul mai suferit, mai bine întonat, orchestrul mai complectat, mai acordat, deși lipsa unui violoncel primo bun, unui primo și secondo oboe, a doi corni și o disciplină severă în esecutare se simte destul. Daca melodia nu este esprimată prin ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Succesul "Moftului român"

... pâinea cotidiană a opiniei publice. Gazetarul prin urmare este brutarul inteligenții. Nobila misiune el nu și-a luat-o din interes, pentru că n-ar fi putut face ceva mai de seamă; nu pentru un mizerabil câștig el și-a luat spinoasa carieră a luminării concetățenilor săi; nu din sentimente egoistice el luptă pentru ridicarea poporului român, pentru revendicarea suveranității acestuia uzurpate; nu pentru vreun interes personal, ca adversarii săi, s-a făcut el aprigul apărător, sentinela neadormită a principielor înscrise solemn în pactul nostru ... categoric sus și tare asupra atâtor și tutulor chestiilor de ordine politică, economică, finanțiară, științifică, literară, artistică ș.cl., ș.,cl. Nu! Un dor nesecat pentru binele națiunii rrromâne, patriei rrromâne, popporului rrromân l-a împins pe arena publicității... Afară de asta el știe de toate fără să fi ... hrănită. Și iată dar ceea ce explică într-un mod neîndoios succesul Moftului român. De la apariția lui, acest organ, care tinde a fi formula exactă a opiniei publice române, a întâmpinat, afară de mici excepții, o unanimă aprobare. De ce? Pentru ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>