Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI ÎN MIȘCARE
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 342 pentru FI ÎN MIȘCARE.
... de Alexandr Pușkin Traducere de Alexei Mateevici Ardeam de sete sufletească Într-o sălbatică pustie Și o ființă îngerească Mi s-a ivit în cale mie. Cu șase aripi, luminoasă, Ușor de ochi mi s-a atins, Ca la o pajură sperioasă Vederea mea mi s-a ... Apoi cu sulița de foc El pieptul mi-a deschis pe loc Și inima tremurătoare Mi-a scos cu mâna grăbitoare, În locul ei cu repejune Mi-a pus un arzător cărbune. Ca mort eram eu în pustie Și-un glas de sus strigat-a mie: "Proroace, scoală, vezi ș-auzi, Cunoaște voia mea cea sfântă Și-n mintea celor ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă ... cu minută. Albă era piatra ca și Dido, vine albăstrii abia bănuite se zugrăveau pe luciul ei, și mînele lui Hipparc, ca și cum ar fi trecut pe un obraz viu, lăsînd din cînd în cînd dalta, se apropiau și pipăiau răceala marmorei, vrînd parcă să se asigure că nu visează. Reci apoi de atingerea pietrei, se apropia de obrazul ... și înspumatul norod nu mai avea astîmpăr. Un abis, peste care plutea divina frumusețe a liniilor ce le întrupase întîmplător natura, se răzvrătea în ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... și străvezii, ca niște pâlnioare de ceară... Libertatea mea era fără păcat, frumoasă, cu poteci șerpuite printre ciucuri de flori sălbatece, cu drumuri gălbui adâncite în depărtări, părând că fug și să înfig în fără-fundul cerului... Năluciri fermecătoare. În prima noapte de tortură mă simții înjosit, rob, năbușit de atâtea păreri de rău. Închideți un pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca ... aceea, ca un vânt care mi-ar fi stins lumina din lumea iluziilor mele. Deștept, eram rău... violent... uram; visând, eram bun, liniștit... iubeam. Aș fi dat în genuchi înaintea lumii; aș fi iertat-o; aș fi adorat-o; dar să nu fi fost așa de îngustă, așa de lacomă și de laș închinată legilor aspre cari o cârmuiau. Liceul, murdar, ruinat. Uneori mi se părea ca un ... Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica de la călcâie până la creștet, îmi amintea visele fericirii perdute.
Ion Luca Caragiale - Tatăl nostru (Caragiale)
... Acu zi Tatăl nostru. Nepoțica (stând dreaptă-n picioare și cu o figură gravă, plină de componcțiune): „Tatăl nostru carele ești... carele ești... ești în..." B.: În ce, proasto? N.: „...carele ești în...!" B.: Iar ai uitat! N.: N-am uitat, bunico! B.: Atunci, de ce nu zici? Unde ți-e gândul? începi iar! „Tatăl..." N.: (repede ... nu spui, ciumulico? N.: (reculegându-se): „Facă-se voia ta!..." B.: Hoho! nu așa, strâmbo! „Vie-mpărăția ta, facă-se voia ta, precum în cer și pe pământ..." N.: „...precum în cer și pe pământ..." B.: Mai departe! N .: (ca și cum ar recita, distrată): Mai departe... B.: (zgâlțâind-o de braț): Nu „mai departe ... noi... și noi..." B.: (exasperată): „greșiților noștri!" măgărițo! (îi arde o palmă peste zulufii de la ceafă.) „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci..." N.: ,,...ci ...ci... " B.: (tare): „...ci ne izbăvește de cel rău!" N.: (răsuflând): „...ci ne izbăvește de cel rău ... ai mai uitat nimica, diavole? N.: Nimica, bunico! B.: (iritându-se treptat): Nimic? N.:(asemenea): Nimic! B.: (vrând s-o arză la ceafă, face o
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... vede el în pielița albăstrie a cerului. - Să mai zică o dată legenda de alaltăieri cu Fata gândului , "de care când te-ai fi apropiat ai fi înghețat sloi". - Nu, nu, răspunse Trubadurul, cătați în ochii mei și veți vedea dacă-mi arde de basme. Pe supt pielea lustruită a obrajilor lui se resfirau, ca o rețea vânătă ... a plesnit ceva de lângă mine. De trei zile dorm câte zece ore. Mă deștept și mi se pare că odaia cu cărțile e în vis. Mi-e frică să mă mișc. Numai când mă spăl cu apă rece, încet-încet, se trezește în mine știrea de viață, de mișcare, de lumină. Sunt obosit. Aș vrea să ne odihnim. Sărirăm un șanț plin cu buruieni înflorite, tăiarăm o pădurice de stejar, plecându-ne supt rămurile ... cărți el nu trebuia să se îngrijească. Ne era drag peste măsură. Durerea, ca și veselia lui erau desfrânate. Nici tragedian, nici comedian n-ar fi putut să-l întreacă în mișcarea feței, în privire, în mlădierea vocii și
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă atâtea mari întâmplări, să-și mai însemne o dată numele în istoria neamului nostru, iată că tot aici, unde a descălecat acum optsprezece veacuri împăratul Traian, pune întâiul pas pe pământul țării românești tânărul ... un nor de pulbere albastră, își ondulează coama pe poalele rubinii ale cerului. Malurile ies din apă într-o înclinare dulce, desfășurând lanuri de grâu în limpezișul zărilor. Peste toate-o moliciune, o pace dumnezeiască se lasă de sus. Un deal din Serbia se culcă drept în calea Dunării. Ea, liniștită, cotește pe la capul dealului, bate-o bucată bună spre răsărit și se-ndoaie-n formă de potcoavă în țărmul românesc. În fundul acestei potcoave e Ostrovul Corbului, în care un război între ruși și turci, spun localnicii, ar fi lăsat corbilor de mâncare leșuri pentru trei ani de zile. * Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. Pe malul stâng, căsuțe albe se ivesc dintre copaci ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... a fi dusă în ispită de slaba-i fire pământească? Un vis frumos trăiește veșnic chiar de o clipă scânteiază, precum o lumânare-n sfeșnic în jur lumină radiază. Iar dacă totul pârjolește – ne-nțelegând menirea-i sfântă – cel ce prin fapta-i îndrăznește și, negândind, pripit se-avântă ... n Piesa nesemnată perfidu-i rol, acel s-adune O lume-ntreagă spectatoare, prin măiestria-i dovedită și vocea ademenitoare ce, pân' a fi dezamăgită, Avea să creadă în plăcere și-n fanteziile-i trucate, în speculații efemere prin mii de gânduri exprimate Și să ajungă a-nțelege după-ndelungă neștiință, că trebuie să se dezlege de propria-i ... se desprindă, să-și fie eliberatoare, Voiam prin orice sacrificiu să o ajut să-ntrezărească nebănuitul edificiu, ascunsul Eu, să-l regăsească... XII Mă avântam în cutezanță spre propria-mi descătușare când, răzvrătit, fără speranță de-a căpăta, cândva, iertare, M-am aruncat în aventura cea mai temută dintre toate și nemaiîmbrăcând armura, cu pieptul gol, spre libertate, Am îndrăznit să fiu proscrisul și, sfâșiind vălul uitării, m-am ... ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... 7.4 Legăturile ce există între Francmasoneria liberală, cu Socialismul și cu Anarhismul. 5.8 ACȚIUNEA ACTUALĂ A FRANCMASONERIEI 5.8.1 FRANCMASONERIA ÎN ROMÂNIA 5.8.2 FRANCMASONERIA ÎN ALTE ȚĂRI 5.8.3 FRANCMASONERIA ÎN FRANȚA 5.8.3.1 I. Spionarea militarilor precum și a tuturor funcționarilor Statului 5.8.3.2 II. Terorizarea creștinilor 6 CONCLUZIE ... am chemat în acest așezământ? V-am chemat ca să vă fac câteva lecții clinice, - și v-am chemat aici, căci n-am avut unde în altă parte. Într-adevăr, pentru mine nu este loc în spitaÂlele din București. Cei ce au reușit să intre în aceste spitale, au avut precaÂuția să închidă ușa și chiar să o zăvoÂrască cu regulamente, care fac ca niÂmeni să nu mai ... fie un învățător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei... și așa ar fi în realitate, dacă confrați neÂdemni n-ar fi deschis tarabă în templul sacru al medicinei. Acum înțelegeți înalta demnitate a profesiei mediÂcale și respectul ce i se dă din toate părțile. „Cinstește ... ...
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... iarbă, merge binișor cu arcul gata cătră locul bănuit. Aproape de tot, se oprește și-ntinde arcul. Altă miorlăitură... Trage, săgeata vâjâie și se pierde în desișul ierbii care se clatină din vârf... Altă miorlăitură tot pe loc. În sfârșit, vânătorul mai face un pas, doi, se uită bine, și rămâne încremenit. În iarbă, la un loc bătătorit într-adins, o copăiță și în copăiță un copilaș - el miorlăia așa. Cine-l lăpădase tocmai aci? Norocul lui... A vrut el împăratul să meargă-nainte la vânat, că ... vrăjit, că cine șede pe el, până să stingă o scânteie, ajungea unde gândea. Ce mai încape tocmeală multă? - l-a cumpărat. Tot în vremea asta, al doilea frate găsește pe un pusnic de la Sfântul Munte, ori de unde o fi fost, care vindea o iconiță făcătoare de minuni a Maichii Precistii, și iconița aceea avea puterea că cine ar fi fost pe moarte, dacă o atingea cu credință de buze, îi trecea boala și se ridica-n picioare bun zdravăn, parcă nu l-ar fi ... unul câte unul la împăratul să-și spuie păsul. Cui s-o dea? Care are mai mult drept s-o ia? Fără oglindă n-ar fi ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se premenise afară și că lumea era frumoasă, mai mare dragul s-o privești. În grădină râdeau flori, prin dumbrăvi se îngânau cucii, grâele săltate înverzeau câmpurile, viile înveseleau colinele, în sfârșit, o bogăție întreagă aruncată din dărnicia lui Dumnezeu se răsfăța pretutindeni. Și i se păru și mai nedrept atunci, căci își zicea el : "Și ... apropia iarăși, mai-mai la picioarele lui. Și așa l-a dus pe om flacăra aceea, până ce șesul a rămas în urma lui ca un ostrov verde, și s-a pomenit în fața unui palat ce se lumină de sus și până jos la apropierea vâlvătaiei, care pâlpâind se prefăcu într-un moș bătrân și zise : â ... pe a fericitului, o tainică și mută grijă, o spaimă josnică și lașă; pe cealaltă, o scârbă și o năvalnică pornire de răzvrătire. Și în visul lui, s-a făcut atuncea că, recunoscându-și norocul pentru care trudea de atâția ani de zile fără rost, mânile lui negre ... ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... sau în bordeiul săracului, în cabinetul filozofului sau la umbra cedrului, unde se odihnește elefantul. Înzestrați cu un paloș ascuțit, bortelim cu el fără păsare în nasul regelui sau al filozofului, iar negăsindu-i, apoi în hobotul elefantului sau în altă fiară. Se-nțelege că, cu cât este pielea mai fragedă, ajungem mai degrabă la globulețele sângelui, pe care îl sorbim cu deliciu. De aceea ... tău, atacându-i, le-a supt sângele într-atâta, încât toată armata lui Rama a fost silită să se retragă rușinată. În acel război memorabil am dovedit și eu un curaj de eroină, sfredelind cu paloșul meu nasul lui Rama și slobozindu-i în rană un așa veÂnin, de mai că era să-i putrezească nasul; norocul lui însă că ajunse la timp în haremul său, unde cadânele cu leacuri și descântece l-au scăpat de la moarte și cu nasul întreg. Asta ți-o spun, pentru ca să ... puterea noastră este strașnică. Noi, împănând paloșul în venin sau luând pe el bacile destructive, le putem introduce în sângele mamiferelor și dușmanilor noștri, cauzând