Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FEL DE A MERGE

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 377 pentru FEL DE A MERGE.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III

... a împărțit Și patimile care îi țin în jugul lor, Sau răului acestui un alt izvor se află? Tu la Hrisip aruncă acea întâi privire: De este zi sau noapte, de-i glodul la genunchi, El Moscva-n toată vremea colindă de trei ori, Și masa de cu seară mai grabnic o sfârșește, Decât în zi de praznic un popă liturghia, Nici somnul, nici odihna nu-l prinde ca pre alții. Pe când cocoșul cântă, el este-acum în târg, Chiar viața ... o parte rugina o mănâncă, Și singura lui rudă e un nepot cu stare. Zgârcenia! nu altă muncește pre Hrisip; El strânge și adună movilele de bani, Având plăcere numai să-i vadă mulți grămadă; Iar dacă mie-o sumă mai mică îmi ajunge, Apoi la lăcomie de ce să fiu supus? Îmi pare că se poate Hrisip asemăna Cu unul care merge la râu să beie apă, Deși e mai departe, pentru că este multă, Iar nu la izvorașul ce curge lângă el. Dar oare-atunci mulțimea ... pofti la masă De n-ai făcut gustare, c-apoi cu bună seamă Rămâi pe toată ziua flămând și nemâncat. Întâi el îți înșiră solii de

 

Ion Luca Caragiale - O conferință

... „nene Iancule" nu vor să mai mă scoată. Toată lumea în serviciu public înaintează — numai eu, din zece-n zece ani, regulat, degradat! De la „mă" de odinioară (uneori chiar cu ghionturi și fel de fel de alte maltratări... odată o prietină a mers cu îndrăzneala până chiar să-mi tragă palme, și, pe onoare, degeaba... cine știe ce i ... sigur că-nainte de ziua de poimâine se-ntâmplă sfârșitul lumii... Dar îmi vin odată-n fire. Azi e joi... mai am numai două nopți de dormit, și, înainte de a treia, trebuie să mă execut... trebuie! Noaptea de joi spre vineri o petrec rău... simț că am friguri... Vineri, umblu de colo până colo, fără să știu încotro... Nu pot mânca; am pulsul neregulat; mă încovoaie o frică nențeleasă; călcând, mi se pare că pun piciorul ... greu și migălos? zic eu. — ... Și cere multe... Știi d-ta, domnule, câte și mai câte trebuiesc pentru ca s-ajungem la o pereche de ghete elegante ca astea? — Îmi închipui... — ... Ne trebuiesc: o cireadă de boi și de viței, o pădure de stejar și una de plută, un pogon ...

 

Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii

... Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale 1909 M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele. L-am povățuit să meargă la dentist. - Nu pot, mon cher . - De ce nu poți? ți-e frică?... Cu metodele de astăzi, nu simți nici cât o pișcătură de purece. - Nu de frică; nu pot, că am de lucru; trebuie să dau până-n două ceasuri cronica mea la gazetă. La trei, vine băiatul de la tipografie să mă execute... și cu durerea asta sunt incapabil să scriu un rând măcar. De o sută de ori de aseară m-am așezat pe scaun, am pus mâna pe condei; dar nu e chip să m-astâmpăr... o clipă nu­mi dă pace... Și ... de borangic alb pe patrahirul roșu. Și ce glas! îl auz încă: "Veniți de luați lumină!" și când năvăleau mahalagioaicele credincioase să ia, care mai ...

 

Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie

... drept spirit de observație... dar nu e vorba de asta. Vorba e d[e] Ioan al nostru, care-n toate zilele își urma regulat drumul de la căsuța lui la cancelarie, de la cancelarie la o cafenea din colț, unde citea jurnale ilustrate, de-acolo la birt, de la birt acasă, fără ca în această circulațiune a mersului său să se 'ntâmple vro întrerupere sau iregularitate, pe când, din contra, în ... dar și de ușurința cu care îmbla el, până ce în sfârșit ajunse acasă și se culcă. Se vede că 'ncepuse a miji de ziuă, căci cucoșii cântau și el adormi adânc, foarte adânc, de astă dată fără să-i pese de cancelaria lui de mâni sau de alte treburi. În somnul lui cel adânc auzea însă mormăind primprejurul [său] ca niște roiuri de albine, dar foarte trist, foarte melancolic. De mai multe [ori] voise să-și scuture capul, ș-atunci, încordându-și vederea, zărea o mulțime de

 

Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade

... Popa a lui Alecsandri: Cine trece-n Valea-Seacă Cu hangerul fără teacă Și cu pieptul dezvelit? Andrei-Popa cel vestit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare, Și din țară peste tot Fug neferii cât ce pot... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Andrei fuge făr de-o mână, Prinde murgul la fântână, Dă pieptiș, sare pe șa Și din gură zice așa: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În 19 strofe, datate din 1843, de la Ocna, tonul și ritmul popular ni se arată pentru întâia oară asimilate de un poet artist, cu un gust deplin sigur de sine afară doar de acel: Ura! Vulturul în nori Răcni falnic de trei ori din strofa finală, ce pare rătăcit acolo din vreun marș patriotic cum se obișnuiau pe atunci, și unde ne și întâmpină, neapărat, epitetul ... în aceste versuri ale lui Dosoftei. Esteticește, ele ne sunt perfect actuale. Nici prin vocabular, nici prin ritm, nici prin ideație ele n-au suferit, de atunci și până azi, nici o devaluare. Însă iată numaidecât, pentru a face cât mai palpabilă, înainte de orice analiză, în ce fel

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului

... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă ­ Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în ... crețe; Se pare că-nvie a basmelor vremuri, Căci lumea-i cuprinsă de-un dulce cutremur. Din nori curge-o bură, un colb de diamante, Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)

... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă ­ Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în ... crețe; Se pare că-nvie a basmelor vremuri, Căci lumea-i cuprinsă de-un dulce cutremur. Din nori curge-o bură, un colb de diamante, Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie

... îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și ... uriașele minuni, omului îi răpește mintea, îi fură măreția inimii... Deschizându-i belșugul sânului, îi răpește bogăția minții. Peste ce-a făcut natura de prăpăstios, numai geniul și prostia stăpânesc. Aici numai pătrunderea fără seamăn și neghiobia fără pic de înțeles pot prididi. A stăpâni sau a nu înțelege e singurul mijloc de-a nu suferi. A pricepe tot sau a nu te sinchisi de nimic, aceasta e singura taină a vieții. * * * Pe zăblăul verde al platoului Bughea, bubat de

 

Constantin Negruzzi - Chelestina

... totdeauna bisărica la cari ea merge era plină de tinerii cei mai frumoși și mai vrednici de iubit. Dintre dânșii să deosăbe don Pedro; căpitan de cavalerii, fiind la vârsta de 20 de ani, nu bogat dar de bun neam, frumos, blând, cu duh și pre iubitori, el trage asupra sa ochii tuturor daniilor Grenadii, în vremi ci el nu să uita decât ... pe tatăl său Alonțu! Tinerii cavaleri a târgului iubind pe Chelestina și, știind că Enric era să o iei, pusăsă niște spadasini (un fel de făcători de răli pre obicinuiți în Ișpaniia) și, fără vitejîia lui don Pedro, bătrânul scump și tânărul școler ar fi avut mari nevoi a scăpa ... nenorocita amorezată, cari deșchisăsă fereastă și aștepta pe don Pedro, au socotit că esti el, văzând pe spadasin. Ea îi întinde mâna cu o oftare de nerăbdari și bucurie; și dându-i besacteaua: — Țâni diiamanturile noastre, îi zâci ea, păr mă voi scoborâ. La auzul de diiamanturi, spadasinul stă, ia besacteaua fără să zică nimic; și în vremi ce Chelestina să scoboră, fuge cu grăbiri. Giudecați de spaima Chelestinii când, singură în uliță, caută împregiur și nu vedi pe acela ce îl socotisă

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... despre ceea ce este adevărat și ce - după a d-tale părere - nu poate fi adevărat în poeziile populare române, culese și publicate de vreo 50 de ani încoace. Este cu atât mai bine venit punctul de vedere ales de d-ta pentru a judeca o materie de însemnătatea poeziei populare cu cât între publicările îngăduite de secția noastră istorică, adică apărute sub auspiciile ei, deși fără răspunderea ei, s-a strecurat în 1906 un studiu al d-lui Radu ... Și mai nainte, îndată după mișcarea de la 1848, comunicări de această natură au fost făcute de Alecsandri la Paris; paginile scrise în favoarea românilor de Michelet și de Edgar Quinet sunt întrucâtva datorite unor asemenea împărtășiri; iar la 1855 el însuș publică în traducere franceză Ballades et chants populaires de la Roumanie. V-am amintit datele de mai sus fiindcă ele ne înlesnesc priceperea punctului de vedere din care Alecsandri a donat și (cum zice el însuș) a întocmit poeziile populare. La el nu era și nu ... Jos la trunchiul bradului Crește floarea fagului, Ea de soare se ferește, Și ...

 

Paul Zarifopol - Poezia pură

... și aceasta despre poezie, dar în cazul special nu se zisese. Cearta s-a îndărătnicit asupra unui vers celebru din Racine: la fille de Minos et de PasiphaĂ©.1 Souday e sigur că frumusețea versului stă în înțeles: Minos, judecător în infern. PasiphaĂ©, amanta unui taur divin. Fedra, biruită de o grozavă ereditate: numai pentru cine știe toate astea, versul poate fi frumos. Iar Bremond spune hotărât că valoarea versului aceluia exemplu rar de poezie pură nu depinde nicidecum de înțelesul său verbal. În general, ideile, sentimentele și imaginile nu sunt poezie, deși poezia se servește de dânsele. După un lung șir de lămuriri polemice, academicianul ajunge să identifice poezia cu rugăciunea: starea pur poetică e una și aceeași cu starea mistică. Concluzie foarte frumoasă și potrivită pentru ... taur și o regină din povești. În tragedia franceză toată, acest vers este poate singurul misterios și catastrofal... Dar vorba era să știm dacă și de ce e poetic, de ce e poezie pură. Dicționarele sunt descurajate și descurajatoare în privința cuvântulul poezie. Larousse mărturisește că e unul din cuvintele cele mai greu de definit. LittrĂ© se mulțumește mai întâi, simplu de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>