Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ LACRIMI
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 400 pentru FĂRĂ LACRIMI.
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminînd tot altfel lucrurile, le dă o șlefuire, un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli. În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii ... puteam ști acestea la vîrsta mea și intrînd în casa străină pe care o cumpărase tata, cu tot cuprinsul și gospodăria ei, am resimțit-o fără să vreau de la întîiul pas pe care l-am făcut trecînd pragul... EI însă era vesel și zgomotos, căci omul de afaceri nu are ... un șirag de mătănii de chihlimbar ca acelea pe care le aveam Ia gît, mă urmări cu ochii. Erau mătăniile lui, de bună seamă, și fără să vreau, ca îndemnat de cineva, mi-am ridicat repede mîna să le scot. Firul pe care erau adunate, fiind vechi însă, poate, sau cine ...
Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F
... puie dulcii tale suferinți, Și mureai pân să se stingă razele în asfințit. Mai curând să vie sara, când, sfios, al tău iubit În poghiaz fără rost, rătăcind în voie. Se rupea din întuneric... Ah, cât de încet mai vine, Îți ziceai zărindu-i umbra. Pân s-ajungă lângă tine, Îți ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... la cei ce-mi aflau gândul: Prieteni cu-adevărul voi nu puteți a fi. PERIERG: De-ți sunt așa dragi codrii și traiul fără griji, Măcar un ceas de vreme c-aș fi eu Pan socoate, Și nu-i avea căință. Eu sunt poet, iubite! În cinstea-ți voi ... la virtuți S-a pomeni cu slavă în veacuri viitoare. SATIR: Păstrează-a tale versuri; eu voi s-aduc plăcere Și fără răsplătire. La voi numai e dat, Nimică să nu faceți fără de interes. Voi numai pentru-o vorbă, pentru-o căutătură Sau pentru o zâmbire, de-a purure pretindeți Închinăciuni, prezenturi, răsplăți și mulțumiri ... un cuvânt, ș-aceia ce mai puteau umbla, Și cei căzuți pe uliți cu toții erau beți. Unii amețiți numai se-mpiedica-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna ... albă, un pântecos bătrân, La față gras și rumen, cu ochii înfundați, Și cu un glas molatic! — Ce stai pe gând, îmi zice, Aice fără ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptos și trist, aproape funebru. În legănarea lui molatecă, pâlpâia, nostalgică și sumbră fără sfârșit, o patimă așa sfâșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință. De îndată ce coardele încălușate porniseră să ... la șapte ani, la parastasul cel mare, când au să te dezgroape, rămășag pun că au să te găsească tot dichisit, tot scorțos, tot fercheș, fără un fir de păr alb, murat în argint-viu și în spirt ca un gogoșar în sare și în oțet. Dar Pașadia nu-l asculta ... la răspântie, îl înșfăcase și-l siluise ca să-i poată smulge ceea ce, în chip firesc, i s-ar fi cuvenit de la început fără caznă și zbucium. Odată ajuns se întrecuse, luase văzul tutulor, îi uluise și-și făcuse, jugănar cumplit dar cu mănuși, toate mendrele. Calea măririlor i ... cunoscut un alt om. Dar pe acela îl întâlneam aiurea. La câțiva pași de Podul Mogoșoaiei, într-o uliță singuratică, în umbra unei bătrâne grădini fără flori, se ridica, neprimitoare și posomorâtă, o casă veche. Eram unul din rarii privilegiați ce treceau pragul acelei bogate locuințe unde, până în cel din ...
... În ochii lui — Năvalnic afară bate vânt, De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună, Dar dânsul vrea să iasă prin noapte și furtună, S-alerge fără țintä, nebun, un om pribag, Să fugă, să se știe departe de-acest prag AI casei locuite de cea mai rea femeie ! Nu-și ia ... demon ! El năvalnic a pus picioru-n prag. Atunci din ochii veștezi de dornicul lui drag Tăcând a șters femeia o lacrimă cu iia. Și el, el a vâzut-o ! Și-n pieptul lui mânia O clipă șovăiește, rămâne-ncremenit— Și cum deștepți din leșin ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... de atâta frumoasă atenție din partea domnului. S-a coborât pe pământ... Acolo toată lumea forfotea în sus și-n jos, alergând fiecare fără astâmpăr după treburile sale: care mâhniți, care mulțumiți, toți îngrijați... Poetul a salutat în dreapta și-n stânga; unii tot i-au moțăit ... s-a mai dus la țară; a mers într-un oraș foarte mare. Umblând de colo până colo, cum umblă omul fără treabă, a intrat, către seară, pe gangul unui palat, s-a suit pe scări, pe unde se-mbulzea fel de fel ... iar a venit Poetul... Eu aș zice să-l primești și să-i dai și lui ceva, că prea a rămas fără parte pe lume... — Ce să-i dau, Petre?... Nu i-am spus că nu mai am ce-i da, daca au luat ăilalți tot ... mai dăm... I-a mai dat două clondire și patru topuri. Peste o lună, iar... — Nu mai pot de la mine, drăguță, fără voia domnului, că lucrurile astea le am și eu luate-n primire cu socoteală... Aide de te roagă singur... Și domnul s-a-ndurat ...
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
... a mers, dar după ce banii au fost cheltuiți, ce-au fost zilele și nopțile bietului bătrîn nimeni nu știe. Uitat și părăsit zile întregi, fără mîncare, nespălat și murdar, așa trăia sărmanul. Vigoarea ce era însă în el rezista cu o uimitoare putere. Ca un arc se încovoiase uriașul trup ... un putregai, cînd vine ziua și nici amintirile n-au mai putut să-l alinte, atunci a rămas așa, prostit, privind înaintea lui fără să vadă, aplecîndu-și urechile la orice zgomot fără să poată să audă, un mort între vii, un biet arbor uitat, ce așteaptă lovitura mîntuitoare a securei. Așa trăia babacul, ieroglifa asta ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... S-oprește, o clipă, pe verdele pisc, Privindu-și orașul în roza idilă... S-oprește, o clipă, pe verdele pisc... Din ochiul său mare o lacrimă pică, Pe când, de sub dealuri, al soarelui disc În gloria-i de-aur încet se ridică... Și lacrima, clară, lucește, și pică... Din apa ... urmă de ierburi, nici pomi, nici izvoare... Și el naintează sub flăcări de soare... În ochi o nălucă de sânge — în gât Un chin fără margini de sete-arzătoare... Nisip, și deasupra, cer roșu — ș-atât Și toți naintează sub flăcări de soare. Și tot fără margini pustia se-ntinde, Și tot nu s-arată orașul preasfânt Nimic n-o sfârșește în zori când s-aprinde, Și n-o-nviorează suflare ...
Costache Conachi - Visul amoriului
... voios, Căci descoperirea asta a să-ți fie de folos. Vei cunoaște ce-i amoriul și-i învăța a iubi, Căci fără amori în lume vezi că nu-i să poți trăi. Pîcla ce vezi cu negreață îs căil' amurezăști Și nălucir' arată părerile omenești. Ele sînt ... la ele și-n brață să le adun, Să-mi fac un mănunchi de toate și la sînul meu să-l pun.â€� „Tînărule fără minte, căci nu știi încă ce cei, Căci de te-i pleca la toate, de mirosul lor tu pei. Dar alege-ți dintre ele, orișicare ... mi este sor' Prietenă necredința și tovarăș am pre dor. Vino acum di pi mine, ca să mergi unde faci haz.â€� I-am urmat fără de voie, cu lacrămile-n obraz. Mă tîrîiam di pi dînsul ca o piatră fără glas, Ah, dar cine poate spune năcazurile ce-am tras ! Prin prăpăstii, munți și dealuri, ostenit călătoream. Și pe drumuri neumblate pururea ne învîrteam. Mă ... îngeresc, Să știi că a ta iubire am voit să ispitesc. Te-am cunoscut de statornic și vrednic ca să iubești, Vino dar ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... bătrînul cu o carte în mînă s-a așezat și privește lumea felurită pe care o cunoaște în toate tainele ei. O seninătate fără margini i se zugrăvește pe față, și sufletul lui, ca o oglindă liniștită, resfrînge împăcat colțul de natură în care și-a trăit ... își lăsă cartea din mînă și privi trist, gîndindu-se că poate în curînd va trebui să plece aiurea, și colecțiile lui se vor risipi fără să-și fi putut isprăvi lucrarea de atîția ani începută. O slăbiciune îl cuprinse, și cum se gîndea așa, la veșnicile transformări ale naturii, deodată ... galbene și purpurii, negre și albe jucau, de la răsărit spre apus, chemate parcă de o tainică putere, gonite de cine știe ce mîini nevăzute. Fără să se oprească pe un ram, fără a se coborî pe o floare, ca zorit de cineva din urmă, trecea șivoiul de flăcări, iradiind aerul cu toate culorile. Zîmbind, bătrînul ... pămîntul se acoperi în jurul lor de aripi strivite, dar trîmba de lumină, sus, se făcea la loc, și cei scăpați își urmau fantomatic drumul fără ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... care la răsărit se unea cu ceriul. Călărețul însă, îndrăzneț ca și când ar fi el stăpânul pustiului, luă șesul de-a curmezișul, fără drum, nici cărare, și mergea împotriva vântului care șuiera în urechile lui. Sosi noaptea care învăli pământul cu mantaua sa cernită și o tăcere adâncă ... semne de cea mai mare bucurie. — Bine-ai venit, Timuș, fiul lui Bogdan! strigară cu toții. Tu ne lipseai, și noi rătăceam ca turma fără călăuz. — Călăuzul vostru este Dumnezeu, și eu ascult porunca lui. — Și care este porunca lui? — Auzit-ați voi de o țară depărtată ...