Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru E APĂ
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 740 pentru E APĂ.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... i potoli iuțeala, de nu de tot s-o stingem, Și să-ntărim în bine pre cei cu plecări bune; Această vreme este când omul e copil. Atunci e ochiul ager, auzul simțitor, Căci nou fiind pe lume, pătrunde cu-nfocare, Ș-obiectele ce vede se înrădăcinează În inima-i setoasă de orice lucru ... părți prilej De-a se vârî în inimi; și tot ce pre un tânăr Înconjură, formează a lui firești plecări. Nu e de-ajuns sămânța s-aducă rodul bun; Îi trebuie și timpul să fie cald, statornic, Pământul lucrat bine, udat când trebuiește; Și gunoiat în vreme ... jignească pre nime cu refuz. Așa a fost și mă-sa pe când era ca dânsa. Prunciei noastre floarea curând se veștezește Când e încredințată pe-a unei roabe mâini. Copilul fur, tăgadnic, de slugi e învățat; Ei sunt adevărata nevrâstniciei ciumă, Dar pilda părintească e mai vătămătoare. De multe ori copiii ar fi mult mai cinstiți, Când tatăl lor și mama pre sine-ar fi stăpâni, Și frâu și-ar ... pe-a sale pofte, smerit și înțelept; Să aibă adunarea persoanelor cinstite, Și să imite numai a lor purtare bună. Zadarnică mi-
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult
... fund. Iar dasupra. Iar bâldâbâc! Iar dasupra... Iar bâldâbâc! iar dasupra. Iar bâldâbâc... La fund... Deasupra. — Mamă! am înghițit ceva, mamă! — Ai înghițit apă, mamă. — Nu! Apa e mai subțire, mamă. — Atunci, ce, mamă? — Altceva, mamă. — Ce, mamă? — Nu știu; unsuros, mamă. — Unsuros? — Unsuros ș-alunecos... Și ... — Da, mamă! — Vai de noi! — Haide de te hodinește, puiul mamei! — Haide să mă hodinesc, mama puiului! * ...O lună... — Mi-e greață, mamă. — Baboiul, mamă. ...trei luni... — Crește, mămucă. — Baboiul, mămucă. Cinci — Mișcă, mamițo. — Baboiul, mamițo. Nouă... — Aoleu, doare, mamițico ... Lu Drăgan. Lu Drăgan i le-a dat. * Împărăteasa iar a leșinat. * Barlaboi, turbat, a urlat: — Care nu e dogar dintre voi să facă din pădure un butoi, să băgăm în el pe fii-mea, pe țigan și pe broscoi, și să le dea ... — Iac-așa! — Ce facui eu, măi neiculiță, sărac de maica mea!? — Dă-i mereu! — Aoleu! — Dă-i de tot. — E ...
Ion Luca Caragiale - Două note
... ciubotar al lui Apelles. Pe vîrful unui obelisc bătrîn se abate cîteodată È™i un vultur, dar mai ales se strîng întotdeauna roiuri de muscuÈ›e să bîzîie pe creasta monumentului înfierbîntată de arÈ™iÈ›ă, Apele norilor, vînturile vremilor spală È™i zvîntă piatra nobilă de urmele acelor efemere, È ... ori smintită... Însă a ciunti cu conÈ™tiinÈ›a limpedeÈ™i cu sînge rece o operă de artă?... Și de asta e vorba aici. Care artist, care amator, care om de bun-simÈ› È™i de treabă ar îndrăzni să ia un penel È™i să îndrepteze ... potriveÈ™ti sau s-o mai ciopleÈ™ti, după trecătorul tău gust È™i cu competenÈ›a ta discutabilă — discutabilă pentru că e negativă faÈ›ă cu realitatea evidentă È™i palpabilă a monumentului ce-l judeci, discutabilă fie ea cît de autorizată în părerea-È ... lumii È™i vremii este a te face vinovat de o faptă reprobabilă, este, cu un cuvînt, o profanare... Iar de profanare nu e capabil decît un om fără imimă È™i cu spiritul îngust, un om care niciodată nu se poate uita pe sine, care nu poate avea ...
... privești Ce vezi? întreab-o fată. Nimic... Mi s-a părut așa! Și jalea te răpune, Și fiecare vorbă-a ta E plâns de-ngropăciune. Într-un târziu, neridicând De jos a ta privire: Eu simt că voi muri-n curând, Că nu-mi mai ... părut c-aud la geam Cu degetul cum bate. Dar n-a fost el!... Să-l văd venind, Aș mai trăi o viață. E dus, și voi muri dorind Să-l văd o dată-n față. Așa vrea poate Dumnezeu, Așa mi-e datul sorții, Să n-am eu pe băiatul meu La cap, în ceasul morții! Afară-i vânt și e-nnorat, Și noaptea e târzie; Copilele ți s-au culcat Tu, inimă pustie, Stai tot la vatră-ncet plângând: E
Constantin Negruzzi - Floarea, Florărița româncă
... Constantin Negruzzi - Floarea, Florăriţa româncă Floarea, Florărița româncă de Constantin Negruzzi Româncă copiliță, nu-ți e destul podoaba Ce-ți dărui natura atât de-mbelșugat? La ce-ți slujește salba și scumpele mărgele Ce-mpregiurâ cu fală frumosul tău grumaz? L ... stă garofa. — Spune, frumoasă, oare Gurița ta nu este făcută din garofi? Ai tăi obrazi sunt rumeni ca roza-mbobocită; Ferbinte ca un soare e rumenul tău ochi; Dinții tăi precum perle; precum sunt două persici E peptul tău cel fraged și sânul fecioresc. O, jună copiliță! Nu aibi nici o sfială, — Îți spun cu-ncredințare, căci și eu florist sunt ... verei tu poți la târg aduce, De vreme ce tu a verei și tu copilă ești. Panerul tău ce este galbăn precum safranul E plin cu-mbelșugare de roze, de zămoși; Dar gura ta-i mai roșie; și mai mirositoare Decât aceste toate — e sărutarea ta. Te poți duce oriunde fără să aibi vro grijă; Însă de amor dragă, foarte să te păzești, Căci tenera femeie ce este ca ...
Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F
... Alexandru Vlahuţă - Unde ni sunt visătorii%3F Unde ni sunt visătorii? de Alexandru Vlahuță Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de ... ți adormi și tu talentul cu-al dezgustului narcotic, Ca în propria ta țară să te-arăți străin, exotic?... Cum, când ești așa de tânăr, e o glorie a spune C-ai îmbătrânit și sila de viață te răpune, Că nimic pe lumea asta să te miște nu mai ... gândul. Câte n-ar ști el să prindă în viață aruncându-l! Câte frumuseți ascunse vi s-arată numai vouă, Fericiți poeți: natura, lumea pururea e nouă! Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare, Glasuri, și colori, și forme tu le lași să se strecoare, Legănând a tale gânduri ... aduce-aminte Am bocit și eu... nimicuri, ce-mi păreau pe-atuncea sfinte!... Dar când m-am uitat în juru-mi ș-am văzut că e o boală, Și că toți începătorii, de abia scăpați din școală, Ofiliți în floarea vârstei de-un dezgust molipsitor, Își zădărnicesc puterea, focul tinereții lor ...
... adevÄ•rului nu ne-a făcut să ne punem frâÅ: cheltuim ca maÄ mnainte și suntem însetațÄ de nouÄ împrumuturÄ. Crisa economică nu e dar de cât urmarea firĂ©scă a decăderiÄ morale, în care ne aflăm. Virtutea virtuților și temelia viețiÄ morale e stăpânirea de sine, iară noÄ, atât de mult suntem stăpânițÄ de trebuințele nĂ³stre exagerate, în cât ni-e peste putință să primim gândul, că în strâmtorarea, la care am ajuns, nu ne maÄ rÄ•mâne de cât să ne îmbărbătăm, să renunțăm la ... voioșÄ și neastâmpărațÄ. Se bucură dar și când vre-un om nevoiașÄ orÄ o vÄ•duvă sÄ•racă vine să i se plângă, căcÄ nu e în lumea acĂ©sta nimic maÄ dulce ce cât pornirea de a ajuta pe alțiÄ și nu e mulțumire maÄ curată de cât să poți mângăia pe semeniÄ tÄ•Ä alinâdule suferințele. Acela, care a ajuns odată să cunĂ³scă mulțumirea ... l’alțÄ, fiind maÄ ca noÄ, aveaÅ nevoe de EvreÄ și li-aÅ deschis drum largih mișlocul nostru. Satana are viață fără de sfârșit și e ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... și de tot, că doar, slavă Domnului, am ce mânca la casa d-tale. — Ce mânca văd eu bine că ai, despre asta nu e vorbă, fătul meu, zise craiul posomorât, dar ia spuneți-mi: rușinea unde o puneți? Din trei feciori câți are tata, nici unul să nu fie ...
Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp
... el țăruș, Pe-a moroiului țărână El l-a-nfipt adânc acuși. De-atunci farmecu-ncetează. Codri cresc și fierul iar e. Împăratul cuvântează: Â Ăst voinic e cel mai tare. Un bătrân răspunse: Â Bine, Spune-mi, tinere, pe cine Fata are-acum în minte? Â Ea gândește-acum la mine. Â ... Ăst odor fără de nume. Dar pe cine-ntreabă tace, Cui prin minte-i poate trece? Numai cântărețul orb Spune-n treacăt cum că asta E frumoasa fără corp . El i-a spus că-n vremi denante Auzi duioasă veste, Că-n castel de diamante Cea mai mândră fată ... sclipitoare De duioasa-i arătare, Ce-n mișcările-i o tradă, Se strevăd a ei picioare, Sâni și umeri de zăpadă. Inocentă-i e zâmbirea-i, Îngerească, tristă, lină, Diamante în privirea-i Ș-au topit a lor lumină. Peste-a apei dalbă placă Ea ... Întinzând piciorul, parcă Lacul cel de farmec prins Cu-a lui vârf întâi îl cearcă, Pân- se lasă dinadins Și încet pășește-n apă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Văduvele Văduvele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, și destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândește mintea omului cum pândesc lupii razna oilor. Când inima e spre rele, apoi velințe de flori să-i semeni, că tot ciulini și pălămidă dă și, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la ... ridică căruța cu cinci chile parcă n-ar fi nimic. — Ei, leică Ghiro, nu că râvnesc, dar îți spun și eu, uite, mie mi-e mai greu, că alta e flăcăul, și alta e fata la vatra văduvei. Irina mea e vrednică de n-are cum mai fi, da' tot se simte că nu e cruce de voinic în casă. Vezi d-ta, e altfel când trece bărbatul prin bătătură; unde calcă, colo, rar și îndesat și mi-ți stăpânește c-o privire cât ține curtea; și păsăret, și ... a necăjit? Eu am isprăvit țevile. De ce nu mi-ai zis mie să mătur curtea? — Nimica, maică, răspunse mama Iana. Iată lumea, cum e lumea făcută. Ba că nu ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... clopotnița fură cercetate; curtea bisericii, chiliile, pivnițele, răscolite. Străinul era negăsit, nevăzut. Femeile și copiii înspăimântați își făceau cruce, scuipând asupra diavolului, bătrânii ziceau că e semnul unei ispite dumnezeiești, ostașii buimaci loveau cu sabia zidurile și pământul care răspundeau a deșert, iar domnul în mânie grăi hatmanului: â ... frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu era însă sfârșit periculul pentru călător, căci dincolo de Nistru se întindea și mai fioros pustiul ca o a ... ochi omenești. Acea fiică îmi trebuie mie de soție și vouă de stăpână. — Să mergem! — Grijiți armele, înhamați caii, luați merinde, căci calea e lungă, dar răsplata frumoasă! Să luăm domnița sau țara Moldovei! — Vom lua domnița, strigară cu toții, învârtind ca niște trestii sulițele între degete, și ...