Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN SENIN
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 498 pentru DIN SENIN.
... cotind, gonita sare Repede-n tufiș. Toate-n câmp acum s-adună Crângul răscolind Iar frunzișul sună, sună! Dar pe când aleargă ceata, Iat-o, din tufiș, șireata, Iese hohotind. Ies, cu capul dat pe spate, Soațele-i spre văi; Răzvrătesc, întunecate, Brazdele de fân, se-ncurcă Printre spini și iarăși ... Ugă-Bugă După cine să mai fugă Într-al doilea joc. Că-n curând încep să salte Pe sub tei; și cern Flori de tei din crăngi înalte. Loc făcându-le să treacă, Ierbi și flori pe câmp s-apleacă, Spicele s-aștern. Iar din tei, privind la ele, Ispitiți de joc, Niște pui de rândunele Și-au uitat mâncarea-n gură: Jocul ăsta nu-l știură! Cerule, fă loc ... în zări senine: Iar pe sus pe-acolo-i bine, Nu ca pe pământ! Și se-ncinge-o veselie, Toate sar mereu, Flori și ierburi din câmpie, Vânt și flori și rândunele - Vesel, de-aș putea cu ele M-aș juca și eu! Gâtul mierlele-ntinzându-l Nici nu mai ajung ...
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)
... chipu-i e pălit, Într-un giulgiu e înfășată, Ca un om ce a murit; Umbra, candela aprinse, La oglindă se-așeză, Și din suflet suspină; Apoi fețele ei stinse Ea cu lacrimi le spălă. Domnul se deșteaptă-ndată Și deodată-a tresărit Ca tot omul fericit ... jurăt, sufletul meu!" — ,,Fugi, o, umbră! și mă lasă; Să nu scoli mireasa mea. Ți-oi da aur cât vei vrea; Dar te du din astă casă Să nu se sperie ea." — ,,Morții nu au trebuință De-avuție pre pământ. Viu din tristul meu mormânt Ca să-ți cer a ta credință, Al tău dulce jurământ." — ,,Fugi! și peste piatra-ți rece Candele voi ... Înghețata mea guriță La-al tău foc s-o dezmorțesc!" Zise și cu-o mânușiță Ea vestmintele-și strângea, Să se culce se gătea; Și din mândra ei cosiță Floricelele scotea. — ,,Fugi, o, umbră fericită! Nu e aici locul tău, Du-te în mormântul rău! Pe-a mea ... Într-un ceas nefericit! Martori sunt în nopți senine Stelele la al meu dor; Morții care mă-nconjor Și la tristele-mi suspine Se deștept ...
... el s-a dus. Nu are preț vînatul pe cît gustu-i de mare, Dar însă cîteodată ce scump este plătit ! Că mulți din vro greșeală, sau multă alergare, Ori sfîșiat de fiare de viață s-au lipsit. A doua zi seara „Florico, vițelușul a ... ș-aceasta că, Niță ca să mință O dată în viață-i măcar n-a îndrăznit. Așa ea strămutată într-o viață dulce Din niște gînduri grele și-un plîns necontenit, A sufletului pace un dulce somn i-aduce Și ochii îi închide, Floric-a adormit ... Întunecoasa noapte cu totul o goni. În luncă turturica, în crîng privighetoarea Întrecere fac mare natur-a-nveseli, Cînd cerbul de prin piscuri, din codri căprioara În cale la izvoară vin sete-a-și potoli. Pe dealuri sună dulce un cîntec prea de jale, Colo pe culmea ... iute,-n jos el curge, Ochii mei pe Niță plînge. Doamne, rogu-te fierbinte Adă-mi azi p-al mieu iubit Adă-mi pe Niță din munte Precum s-a făgăduit. Doamne, Doamne, fie-ți milă Și mi-l adă sănătos, Să-l văz de sus ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele
... sfială Că Țara Românească e țara sa natală; Conrad e al său nume; că este exilat, El pentru libertate poporu-a rădicat. Proscris din a sa țară, el fără țel se duce Oriunde îi surîde un cer senin și dulce; Dar cugetele sale se-nturnă nencetat Spre patria iubită ce-n doliu a lăsat... Credea în viitorul promis umanității, Precum și ... trăiește. În Helesponte, vasul pătrunde linistit. Conrad rădică fruntea și pare-ntinerit. Colo fusese Sestos, locaș de desfătare, Ce-amintă dulce nume și-l trage din uitare: Pe grațioasa Hero, cu genele de fir. Așa Conrad deșteaptă acest trist suvenir: ‑ „Tu, zee cu păr d-ambru și tînăr-adorată ... Prefumul voluptății în aer revărsase: Tot sufletul de dînsul în Sestos se-mbătase. O, timp de fericire ce nu poci să exprim, Amor, o, foc din ceruri, o, simțimînt sublim! Cum vă schimbărați cursui și cum divina miere În cupa vieții mele s-a prefăcut în fiere! Leandre, dulce ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... noianul contururi, arunca la întîmplare o linie imensă, după care, nemulțumit, trimitea o alta ca s-o ajungă și s-o șteargă și apoi, reîncepînd din nou, spumega de neputință. Senină, ca un copil nevinovat, frumusețea acum adormise pe umărul lui Hipparc. Cu un braț alb, ca din marmură făcut, petrecut după grumazul lui, iar cu celălalt strîngîndu-i mijlocul, caldă și vie cu întunerecul pe ochi și cu iubirea în suflet, Didona ... cerul înfloritele grădini de stele și luceferi ce fac podoaba nopților. Funebru, uraganul, oprindu-se acum pe o creastă, acum pe alta, își cînta simfoniile. Din munți de apă ridicați în slavă și apoi năruiți în adîncuri, din miliarde de picuri înălțați și apoi risipiți în ploaie sonoră, din mii de perdele de neguri adunate la un loc și apoi sfîșiate în bucăți, cînta năpraznicul vînt, umblînd stăpînitor peste abisuri. Udă, hlamida Didonei îi ... să vadă frumusețea Didonei. Dar a clădi pe nisip sau pe valuri este totuna, și șubreda jucărie fără temelii, non-sensul acesta înjghebat din funie și din lemn, ce purta sculptat pe proră un ochi deschis ca talisman, își desfăcu obosită încheieturile netrainice, aruncînd o floare abisului. Albă și frumoasă plecase zvelta ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
... vaci. De minunici ce era, se dete afund într-o urmă de vacă și începu să strige: — Măi văcari, măi, veniți de mă scoateți din inima pământului, că vă fac pe voia gândului! Văcarii se luară după glas, până deteră peste Neghiniță. Unul, mai rău și mai prost dintre ei ... zise Neghiniță, sărind pe masa sfatului, că multe se pot și nu stau în cărți; și mult mai multe sunt altfel de cum sunt ticluite din condei. Și după ce se minunară cât se minunară, începu sfatul. Neghiniță se sui pe mâna împăratului, pe umăr, apoi în creștetul capului, și de ... sub masă și plecară ochii în jos. Împăratul porunci să-i toarne lui Neghiniță o casă cu zece caturi, cât o nucă de mare, toată din aur-lamur și împodobită cu pietre scumpe. Neghiniță rămase la sfat și se pierdu din ochii tuturora, numai ca să se ție de năzdrăvănii. Și, încet-încet, pâși-pâși, până intră în urechea învățatului care căuta în stele cu ocheanele ... numai unul, cu fruntea cât toate zilele, asculta cuvintele și întrebările împăratului. Neghiniță, cum află gândul tuturora, zbughi în urechea împăratului și îi șopti tot, ...
... a lui cuget se împacă, Iute îndărăt se-ntoarnă, ca terminul să nu treacă. Deodată varsă ploaie cerul încarcat de nor, De pe munți, din râpi, din lacuri se reped mii de povoaie, Râurele se fac râuri, valea s-umple d-unda lor, Și la punte când agiunge călătorul în nevoie, Volbura ... voce furioasă De amic nu te îndura! strig, apoi cu cea măciugă La pământ pe trei i culcă, ceialalți se dau la fugă. Soarele ieșind din nouri săgetează al său foc, De căldură, d-osteneală, a păși el nu mai poate, Că genunchii i se-ndoaie, încât cade chiar ... putere răcorează. Acum soarele-ntre arbori lunecând al său lucor, Preste iarba înverzită tindea umbre colosale, Ce prin forme îngăimate zugrăveau icoana lor; Călători doi din cetate revineau pe acea cale, Lângă ii cu repegiune pășind, auzi: Se duce, Pre amic în loc de Meros îl întind acum pe cruce. În ... înaintea lui să vină. Îndelung pre ii admiră, zice: Vi s-a nimerit; A mea inimă se-nvinge; eu chiar văd din ...
Traian Demetrescu - Cîntărețul de stradă
... Traian Demetrescu - Cîntăreţul de stradă Cîntărețul de stradă de Traian Demetrescu Într-un oraș, din întîmplare, Venise-un cîntăreț de stradă, Și dintr-o țiteră duioasă Cînta această serenadă: „Iubiți-vă! viața trece Ca adierea unei seri; În inimile ...
George Coșbuc - Vulturul (Coșbuc)
... George Coşbuc - Vulturul (Coşbuc) Vulturul de George Coșbuc Venind de departe cu zborul întins S-oprise deasupra Ceahlăului nins, Ș-apoi din rotiri tot mai strâmte-n cuprins Căzu, ca să prindă vro pradă, Cum uneori parcă vezi fulgerul stins Pe când nici nu-ncepe să cadă ... fel Cu ani de viață nainte. Un pisc singuratic al muntelui plin De colțuri de stâncă, cu zborul său lin Acela-l rotea prin văzduhul senin În sute de cercuri egale, Și-n fiece zi și tot timpul vecin Umbririlor nopții din vale. Păstorii spuneau că păzește pe-ai lui, Că-n rece cuib scoate părechea sa pui Și hrană-i ducea ori pe-aceea ce nu ... golul; Și-uimit cum de-a lungul atâtora seri Eu stam urmărindu-i ocolul. Dar groaznic venit-a-ntr-o zi, din apus O noapte cu-atâta-ntuneric c-a pus În minte-ne stavili putinții de-adus Aminte ce-i timpul și locul, Și ...
Grigore Alexandrescu - Așteptarea
... a-ncepe să trăiesc, Câte mi-a dat amorul minuturi, ceasuri bune, La un loc adunate, cu voi să se-mpreune, Și din toate o scurtă viață să-ntocmesc! M-aș duce unde zboară atâtea rândunele, Când viscolul începe, când vin vremile rele; Pe pasur'le verdeții ca ... beau uitarea existenței lor pământene. Nădăjduiesc într-însul; el poate să-mi arate Un drum fără primejdii, cărări nesemănate De asupriri nedrepte, de curse viclenești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din frunza-ntunecată a pădurii vecine, Se întinde o umbră... cineva parcă vine... Părere-nșelătoare, ș-acum mă amăgești? Dar nu, văd o ființă ...
Gheorghe Asachi - La moldoveni
... restatornicirea domnilor pământeni Vers înalt de bucurie să răsune împregiur! Astăzi gemetul Moldovei în armonii se preface, Astăzi soarta îmblânzită ni urează cu ogur, Și din clime seninoase se întoarnă lină pace, Se întoarnă sânte drituri, ce-s odoare unui neam, Spre a cărora domnire de mult rugi noi ... nu vede, Dacă-aproape de pieire de-ntâmplare află-un mal Cu mâni ambe îl apucă ș-abia șie însuși crede; Dar săltând pre el din undă, care moartea i minea, Domnului el dă mărire că patria-și va vedea. O puternică fortună pe Moldov-a fost împins Să ... Însă cursul cela este de mii stânce încă plin Și trezvie cere dreaptă, cu-ndoite opintele, Că o luntre strălucită ce-a scăpat din ocean, Dacă uită privegherea, va pieri chiar în liman. Fericiți strămoșii noștri, prin păzire-acestei legi, Spre a patriei scutire nu cruțau jerfiri ... a fost nouă agiutori; Fericiți de fii când astăzi vor fi ei cunoscători! Auritele palaturi nalță turnuri cătră nor Ș-a străbunilor mărire din surpări vor să răsară; Necurmat va să răverse avuțiilor izvor: Înflorire, fericire și repaos preste țară, Când ni-a fi temei și cârmă ...