Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE RĂSĂRIT
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 516 pentru DE RĂSĂRIT.
Ștefan Octavian Iosif - Populare maghiare
... Ştefan Octavian Iosif - Populare maghiare Populare maghiare de Ștefan Octavian Iosif De-aș fi rege Ah, rege dac-aș fi, iubită, Stăpîn pe-o-mpărăție-ntreagă, Te-aș îmbrăca în straie de-aur, Atît de mult, de mult mi-ești dragă ! Dar sunt sărac de tot, iubită, Și aur n-am, tu știi prea bine, Am numai brațele-amîndouă: Le-nalț cu dor, cu dor spre tine... Străluce aurul... De ... Și, ca prin farmec, am zărit Întunecatul cer al nopței Zîmbind voios la răsărit... Chiar gerul și-a uitat urgia: Blînd ațipind, fără de veste, Visează flori d-atunci, și uite ! Le zugrăvește pe ferestre... Floare-albastră , 15 noiembrie 1898 Așteptare Plouă și te-aștept acasă... Cum aud un ... rătăcit prin noapte? Roibul știe drumul bine... Las' să plouă !... Tu, iubite, Numai tu să-mi vii acasă... Ți-oi zvînta obrajii umezi Cu năframă de
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... peste noapte i-au descoperit însuș împăratul împăraților, prin rostul slăviților apostoli (Petru și Pavel) cum că pentru credința lui cea desăvârșit s-au hirotonit de la Dumnezeu întocma cu apostolii și i-au dăruit nu numai sănătatea trupului ce și a sufletului, botezându-se de sfântul Silivestru. S-au botezat, drept acĂ©ia în baia a dooa a nașterii și s-au curățit de toată boala. O, de înălțimea credinții lui Constandin? Și cine poate măcar cu mintea să te ajungă? Și de vrĂ©me ce atâta credință au arătat credinciosul împărat mai înainte de a să îmbrăca cu haina cea luminată a credinții prin botez, socotiț de vedeț la câtă înălțime s-au suit după podoaba credinții. Să turbura liniștea cea besericească de dobitoceasca pornirea eresului arianesc și pravoslaviia credinții să lupta de valurile necredinții. Și la atâta nevoe au strălucit steaoa cea luminoasă, blagocestivul Constandin. Și, adunând la Nichea săborul cel lăudat, au potolit turburarea besĂ©ricii ... și vă minunați de smereniia împăratului celui ce iaste întocma cu apostolii; mărturisiți cum că au ajuns până la nu mai înainte. Pentru căci voi de aț și înfrânat dobitoceștile patimi ale trupului, ...
... cu barbe albe, tineri fără de musteți, Ucenici și capi de școală, poeți mari și mici poeți, Donchișoți ce-n a lor piele de mândrie-abia-și încap: Suliți de carton în mână, și cu chivere pe cap, Urieși cu talpa-n tină și cu creștetul în nori, Dornici de eternitate și de statui visători!... Toți împinși de-aceeași sete, pe volume-ntregi călări, Se-mbulzesc se duc să spargă noaptea veșnicei uitări, Și-n a gloriei lumină cu-a ... gloria se vinde, ca femeile de stradă, Oricărui neghiob, ce-n cale-i, cu ochi dulci, vine să-i cadă? Leneși, ignoranți, cu capul plin de fumuri și de pleavă, Din nimic cum vreți să iasă și să faceți o ispravă? Arta nu-i de voi. În lături, stârpituri făr de simțire, Ce dați zor lumii blajine cu de-a sila să v-admire!... Dar la glorie-n ce vremuri și în care țar-ajung Astfel de paiați de bâlciuri și gușați de Câmpulung? O, bâiguitori de fleacuri, lăutari nerușinați, Ce dați buzna pe la chefuri și părăzi, ca să cântați, De v-ar scăpăra o clipă mintea, să vă priviți bine, Ați intra-n pământ de
... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... luce.  Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân-în zori. * Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine: Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline, Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim; Codrii de maslin s-amestec printre lunci de dafin verde, Chidron scaldă-n unda-i clară ierburi mari  ș-apoi se pierde În cetatea ce-n văi doarme  miticul Ierusalim. Și ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... luce.  Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân-în zori. * Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine: Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline, Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim; Codrii de maslin s-amestec printre lunci de dafin verde, Chidron scaldă-n unda-i clară ierburi mari  ș-apoi se pierde În cetatea ce-n văi doarme  miticul Ierusalim. Și ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)
... Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... (variantă) Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu (variantă) Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea ... părere A fost un lung, necontenit Prilej pentru durere. Și a păstrat în fundul său Ca în cenușa rece Taina părerilor de rău După un vis ce trece. Ca un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dând orizon nemărginit Singurătății mării, Nainte de-a luci deplin Menit îi pare stinsul, Iar ale apei valuri vin Călătorind spre dânsul. Și totuși va luci în veci Aprins de ... rost Și nu au fost să fie. Câte iubiri fără-nțeles, Câte-nțelepte-asemeni, Câte cu moartea s-au ales A fi surori de gemeni. Câte amoruri se jurau Să ție pe toți vecii, Pe când de flori se scuturau Alături liliecii, Și-au prefăcut pe-acest pământ A noastre vieți în stepe Și ne-au pătruns de-un farmec sfânt Ce nu-l putem pricepe. Dar cine e veți întreba, Nebună și infamă: Nici voi să știu cărarea sa Și nici chiar ...
Mihai Eminescu - Când amintirile...
... Mihai Eminescu - Când amintirile... Când amintirile... de Mihai Eminescu Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. Deasupra casei tale ies ... blânda lună, Ce ne găsea îmbrățișați Șoptindu-ne-mpreună. A noastre inimi își jurau Credință pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau De floare liliecii. Putut-au oare-atâta dor În noapte să se stingă, Când valuri de isvor N-au încetat să plângă, Cum luna trece prin stejari Urmând mereu în cale-și Când ochii tăi, tot încă mari, Se uită dulci ...
George Coșbuc - Blestemul trădării
... George Coşbuc - Blestemul trădării Blestemul trădării de George Coșbuc Cu sfărâmate catapulturi Turnul muced stă-nclinat, Iar în poartă surii vulturi Frântă-și au de mult aripa, Stând să cadă-n toată clipa Peste pragul fulgerat. Însă-n veci vor sta la poartă, Că-i din cer blestem de veci. Noaptea-nvie-o oaste moartă, Și-i de coifuri valea plină Fă o cruce și te-nchină. Călătorule, când treci. Noaptea din ruini răsare Tot castelul, precum fu. Șanț și ziduri de-apărare, Turnuri albe cresc deodată, O cetate-nfricoșată Unde-Agripa cuib avu. Iar din văi un prinț se suie Alb de arme, spre castel; E tăcere-n cetățuie, Dar stafiile pe coaste Repezi vin, o-ntreagă oaste, Toți ai prințului cu el. Lupi ce cască largul ... acum s-a răzbunat. Cei trădați, ei în morminte Dorm în pace. Însă voi Vă luptați și-acu-nainte Cu oștirile chemate Și de-a pururi vă veți bate Până-n ziua cea de-apoi. Astfel parcă-ntruna plânge Turnul obosit și el De-a vedea tot morți și sânge. Căci ...
... a zis, privind cu drag în ochii lui: Tu ai ceva pe suflet și nu-mi spui! Parcă te temi că-ți mustru gândul tău, De ce nu-mi spui? Nu vezi cât ești de rău! Și ea plângea, cum plânge fiul mic, Și-a plâns și el, și n-a răspuns nimic. Să-i spuie ... i, care-l strângeau cu dor, Azi îl durea îmbrățișarea lor, Și toată vorba mamei îl durea Și silnic el s-a smuls de lângă ea. El a fugit de mă-sa. Abătut, O-ntreagă zi pe lunci el s-a pierdut Și la iubita lui el se gândea, Și la cuvintele ce ... rupt de ea, Dar o iubea nebun, el o iubea Mai mult acum fără-nțeles Vorbea cu sine, și gemea mai des; Și se-ngrozea de gândul că-ntr-o zi Această fată-l poate birui. Să-și piardă mama-n chip atât de laș, De doua ori să fie ucigaș! Și-a doua zi s-a dus și-a întrebat Pe draga lui, dar ... ...
Vasile Alecsandri - Brumărelul
... Vasile Alecsandri - Brumărelul Într-o verde grădiniță Șade-o dalbă copiliță Pe-așternut de calonfiri, La umbră de trandafiri. Trece-un voinicel cu grabă, Și din fugă o întreabă: —Spune-mi, dalbă copiliță, Cu rumena ta guriță, Ești nevastă, ori ești fată ... Răsărită-n grădiniță; Dar tu, voinicele, spune, Ești însurat, ori ești june? —Eu sunt, dragă, Brumărelul, Îi răspunse voinicelul. Eu vin seara, pe răcoare, De mă culc pe sân de floare, Și când plec voios, cu soare, [2] După mine floarea moare! Note ↑ După datina antică fetele poartă capul gol, până când se mărită ... nevastă își trage etimologia de la numele zânei Vesta, căreia fecioarele erau închinate în timpul romanilor. Măritându-se, fata iese din rândul vestalelor și încetează de a fi supusă cultului zânei Vesta. Ea se face nevesta, nevastă . ↑ Tablou poetic, alegorie ingenioasă de pierirea florilor bătute de brumă. Brumărel este numele lunii lui octombrie, când încep a cădea brume mici. Românii dau lunilor numiri potrivite cu timpurile anului, de ...
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă
... flori pline, Câte paseri, vii, măiestre, șoimi și pajuri năzdrăvane, Păuni mândri, fulgi de soare, dulci minuni aeriane, Câți lei, pardoși, căprioare, cerbi cu coarnele de aur, Cuiburi de privighetoare, cuiburi scumpe de balaur, Frunzi și fructe, umbra dulce și codreana armonie, Toate-ar fi a Trestianei, de-ar vroi a mea să fie!“ „A ta!“ strigă Sfarmă-Peatră, în văzduh făcând un salt Ș-apucând ... desime, trece iute prin zăvoaie, Și sub brațul său puternic totul pârâie, trăsnește, Tot se rumpe, se răstoarnă, se sucește, se îndoaie, Ș-un troian de crengi, de arbori pe-a lui urmă se clădește. Iată însă mândrul soare că se-ntunecă de-un nor! Urieșii stau buimatici, fumegând de-a lor sudoare, Ridic-ochii, și pe ceruri văd trecând în zbor, drept soare, Făt-Frumos cu Trestiana pe-un cal sprinten zburător ... Statu-Palmă-Barba-Cot este un personagiu fantastic din cei mai originali cari se găsesc în povești. El e un pitic monstruos, având satura mică de o palmă și barba lungă de un cot. Locuința lui este într-un vârf ...