Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE LOC
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 1070 pentru DE PE LOC.
Naum Râmniceanu - Pentru nedreptatea ce i s-au făcut
... am iubit Am vrut să fiu hrănitoare La nemernicii barbari, Mumă bună-ngrijitoare, Făr-a ști că sînt tîlhari. I-am priimit părintește Pe flămînd, gol, însetat Și ei acum tîlhărește De tot m-au dărăpănat. I-am ajutat cu mijloace În tot chipul d-ajutori, Socotindu-i fii de pace, Iar nu hoți răzvrătitori. Izgoniți, fugiți de silă D-al lor loc înstrăinați Au aflat la mine milă Ca și-ai mei cinstiți bărbați. Și mai mult decît se poate I-am îmbrățișat pe toți, Le-am fost scăpare la toate, Neștiindu-i că sînt hoți. Le-am fost mumă cu dorire Cestor bărbați blestemați, Nu le-am făcut ... fii adevărați. N-am știut că vreodată Mă vor face vînzătoare, N-am știut c-oi fi înșelată Și-mi vor fi omorîtoare. Toți, în loc de mulțumită Pre mumă au umilit. Să mă vadă prăpădită, După ce i-am fost cinstit A mă răpi pîn' la moarte Asupră-mi ... totul foarte, N-am nădejde de scăpat. Ca niște lupi pre o turmă P-ai mei fii au prăștiat, Gonindu-i din urmă-n urmă, De ...
... undii din ciuciure Făcea o armonie ce dulce mișuia. D-acea dulce tăcere cînd totul odihnește Era acum aproape și ei a adormi ; Pe cînd lumină Niță la răsărit zărește Ș-atunci ca fulger sare spre casă a porni. Simți însă că lacrămi pe mîna lui picase Și greu niște suspinuri din ce mai tari ieșea : Copila ce de mînă nici cum nu îl lăsase Ca nici odat-acuma de plîns ea se sfîrșea. Aci-i înalță mînă de fruntea ei lipind-o, Aci iar de la frunte la sîn i-o pogora ; Apoi cu-acele lacrămi de dragoste udînd-o Nici cum să se despartă de el nu se-ndura. Cu multele suspinuri și dorul ei s-aline, Sărmana copiliți, și-n munți ea l-ar urma ; Nu te mai duce ... mare Își blestema minutul în care-o a născut ; Eu nu știu ce-o fi asta, zicea ea cu mirare, Ce-o fi de capu-i, Doamne ? De n-ar fi frun făcut ! El dus a fost ș-aldată pe cîmp pîn la Brăila, Prin munți pîn la Bucegiuri, pe unde n-a călcat ? Dar cum văz eu acuma n-a mai făcut copila
Alecu Donici - Nada și chiticul
... bunele lor simțuri în parte vor dori. Iar eu aud adese iertând întâi greșală Sub nume de o glumă, de cuget trecător; O! toate trec pe lume, dar fapta rea-i fatală, De-a ei ademenire nu poți scăpa ușor. Judecătorul care La-ntâia lunecare Vrea cugetul s-adoarmă cu pilda unor alți... Să știi că ... Un avocat ce crede să facă negrul alb După a mea părere are moral cam slab. Un june crescut bine, Dar prea-ncântat de sine, În oarba-i îngâmfare pe loc e cap stricat. O jună frumușică ce curte nu primește, Mai mult însă cu unul prin unghiuri șopotește Și e nepăsătoare către al său bărbat ... lină, De caracudă plină, Cu undițe băieții și leneșii din sat Chitici de toată mâna undea neîncetat. Unditul, ca și pânda, vrea mai ales răbdare... De multe ori pescarul în lungă așteptare La legănânda plută se uită neclintit: Ea piere; el smucește Și-n loc să tragă pește, Se-ncredințează numai că nada i-a lipsit: Chiticul de
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII
... din creanga-în care șede Și cade-ursului tocma-între spete, Care pierzându-și cumpăna ș-dede Peste cap cu groaznică sberare. Gliganii dau fuga pe cărare. De-atâta sunet și de năpraznă Cele alte străji să-înfiorară, Iar' ursul văzându-să de caznă, Nici el, măcar mânios, de-astă-oară Află de folos a rămânea-în loc, Ci fugi ca și pârlit de foc. Căci Drăgan care, prin o ciudată Tâmplare, în zios căzând s-aninasă Între doao crenge,-atunci deodată Trezindu-să, gândeai că va să-i ... de-a fugi într-altă parte ÎntracolĂ² mergea bărbătește, Unde-avea nătăria să-i poarte. Tandaler nicăiri nu să-oprește, Căci acum își uitasă de toate Și trĂ¡pădă-înainte cât poate. [11] Luând așa fuga voinicească Țiganii noștri prin cea pădure, Ca pe vrăjmașul să nu tâlnească, Mergea pe su poale de măgĂșre După căpitanul său vârtos, Păn' ieșiră la un câmp frumos. Acolo Tandaler stete-în loc Puținel, ca să să strângă toți, Ș-apoi, iară să meargă-într-un noroc, Căci pe câmp nu să temea de ...
Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele
... Alphonse de Lamartine - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O ... preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pânâ ... către Cel Preaînalt La cer se ridicară. Atunci toate tăcură... iar pe a sa gură rece Suflarea contenise, și-n pieptul amorțit, Și pe ochii săi galeși geana vru să se plece, Însă au țepenit... Și eu stam lângă dânsa, de moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe ...
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
... Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O ... preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pânâ ... către Cel Preaînalt La cer se ridicară. Atunci toate tăcură... iar pe a sa gură rece Suflarea contenise, și-n pieptul amorțit, Și pe ochii săi galeși geana vru să se plece, Însă au țepenit... Și eu stam lângă dânsa, de moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe ...
... ferești vro două, Casă șindilită Mândru văruită, Cu fața spre soare, Cu ograda mare, Cu porți ridicate, Cu uși largi și late, Și cu prag de fag. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, În amurg de seară Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. C-așa-i dacă are Fira fată mare: Mi-o tot sfădește, Căci fata ... glajă Și din nea scot sânge Și pot dealuri strânge, Și ei strâng un munte Până-l fac grăunte! Și-apoi vrăjitorii Și descântătorii Bobi pe masă-ntins-au, Păscălii deschis-au, Bobi au înșirat, Stele-au numărat Și răspuns au dat Că Fira să pună Sâmbure de-alună Și iarbă nebună Mugure de paltin Și iarba lui Tatin, Aripă de-albină Fir de rocoină, Măduvă de soc, Fir de busuioc Să fiarbă la foc În apă curată Bine strecurată Pân va aburi, Pân va clocoti, Până ce vor fi Ierbile-ncâlcite, Arse și topite ... sta Din zori până-n seară Și până-n zori iară, Farmecul să piară, Răul să se stângă, Vrajele să strângă Firicele coapte: Ceasul rău de noapte; Dragostea copilei, Ceasul rău al zilei! Și-apoi Fira-n zori ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... lui măreț și falnic Sunase tare deseori, Lovind eresul cel prădalnic Al răilor prigonitori, Ce țara treierau bezmetici, Bătându-și de icoane joc, Scoțându-le de prin biserici Ș-arzându-le pe loc în foc. Și Ioan era vestit De la Damasc la Țarigrad De-nvățător neostenit, Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare îl mănâncă... Așa simțindu-se, el intră Odată-n curtea cea crăiască Și-n fața boierimii ... Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor mari. Și vorbe sfinte, vorbe line El toarnă-n inimi necăjite Și la izvoare vii, senine Își duce oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire,
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... lui măreț și falnic Sunase tare deseori, Lovind eresul cel prădalnic Al răilor prigonitori, Ce țara treierau bezmetici, Bătându-și de icoane joc, Scoțându-le de prin biserici Ș-arzându-le pe loc în foc. Și Ioan era vestit De la Damasc la Țarigrad De-nvățător neostenit, Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare îl mănâncă... Așa simțindu-se, el intră Odată-n curtea cea crăiască Și-n fața boierimii ... Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor mari. Și vorbe sfinte, vorbe line El toarnă-n inimi necăjite Și la izvoare vii, senine Își duce oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire,
... găsit pe cine să-nșeli! zice mam' mare. Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice: - Cine mă pupă... uite!... ciucalată! Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamița și, luând bucata de ciucalată, iese iar în coridor. - Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră!... E lucru mare, cât e de deștept! zice mam' mare. - E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Mița. Pe când Goe își mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma de spre Crivina către Periș. - Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamițo! zice mamița către mam' mare. Mam' mare se ridică bătrânește și se duce ... străin, să păzească pe Goe, să nu se mai întâmple ceva puișorului. Puișorul vede o linie de metal în colțul coridorului, care are la capătul de sus o mașină cu mâner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mâna pe mânerul mașinii și începe să-l tragă. - Șezi binișor, puișorule! să nu strici ceva! zice mam' mare. Trenul își urmează drumul de la Periș cătră Buftea cu mare viteză. Dar pe ...
Friedrich Schiller - Resignațiune
... lin al păcei  o, lume, mă jelește!  Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată  Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoiez neatinsă și nedisigilată  De fericire-n lume nemica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătitoare, De secoli intronat. Aci  se zice  așteaptă pe cei răi spăimântare, Cei buni sunt fericiți. A inimei adâncuri vei da la-nfățișare, Enigmei Providenței vei da o dezlegare, Vei ține socoteală ... în hohot, însă am dat-o și pe ea.  Această-obligațiune la morți e îndreptată  Râzând lumea zicea  Căci, nu vezi, mincinoasa de tÄ›rani cumpărată Umbre ți-a dat în loc de ferice-adevărată, La terminu-ăstui cambiu tu n-ei mai esista. Isteț glumea o oaste de șerpi derâzătoare:  Naintea unui caos de ani zeificat Tu tremuri. Ce sunt oare zeitățile tale? Slabului plan al lumei scorniri mântuitoare Ce-ngeniul umanei nevoi a-mprumutat. Ce e