Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DÂNSA
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 472 pentru DÂNSA.
Mihai Eminescu - Freamăt de codru
... Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tânăr vânt să-și deie Și de brațe-n sus s-o ieie, Iară florile să ploaie Peste dânsa. Se întreabă trist isvorul - "Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-și, Fața-n apa mea privindu-și, Să m-atingă visătoare Cu piciorul ...
Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieții...
... noi ne simțim stăpâni. O cupă cu otravă, un glonte, un pumnar Ne scapă deopotrivă de-o lume de amar. De ce țin toți la dânsa, oricât de neagră fie? Ea împlinește oare în lume vo solie? E scop în viața noastră Â vun scop al mântuirii? Nu junghiem ființa pe ...
Mihai Eminescu - O stradă prea îngustă
... stradă prea îngustă de Mihai Eminescu O stradă prea îngustă Părea că se făcea  Și case lungi și negre Pe două părți era. Pe dânsa nu lucește Un singur felinar  Eu trec încet și fluier În suflet cu amar. Deodată simt în urma-mi Venind, tiptil-tiptil, Pas sfiicios ...
Mihai Eminescu - Un luceafăr...
... mi de-ntuneric a făcut ca să se vază. Eu privind acea lumină ca din visuri mă deștept Și cu brațele-amândouă cătră dânsa mă îndrept. Ca o zână din poveste ea e naltă și ușoară, E subțire și gingașă și din ochi revarsă pară, Iar la față e ...
Mihai Eminescu - Viața (Eminescu)
... într-un tort de in; Vânătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu-n spume, O sărmană umbră, orfană și slabă, De care-n mulțime nimenea ...
Mihai Eminescu - Zadarnic șterge vremea...
... în pieptu-mi un pic măcar de sânge, În inimă cât fibra din urmă va trăi, Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge, Cu dânsa împreună și ele vor muri! O, rai al tinereți-mi, din care stau gonit! Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam, Eu nu gândesc ...
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
... le stă-n cale Moartea cumplită și toți au sorocit a lor zi. Nici a lui Cresus comori nu pot peste dânsa să treacă, Nici ale regilor tari brațe n-o pot birui. Ea spre mormintele triste răpește-ale pruncilor trupuri, De prin ai mamelor ochi lacrimi ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă
... prăpădit. Nevasta mea, împărăteasa, s-a sfârșit de dorul copiilor și eu nu e departe până să mă duc să mă împreun cu dânsa, că uite, simț că slăbesc din zi în zi, și nu-mi mai dă inima să mă veselesc. Băiatul tăcu și-i păru rău că ... a-n-călarele și se înțeleseră la cuvinte. Fata, văzând că are a face cu un viteaz, intră în cămară, luă cu dânsa o gresie, o basma cu chenar pe margine și o perie, ieși repede din casă, se puse pe calul lui Făt-Frumos și o luară ...
Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Și atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuși cu multă tragere de inimă le plivea și îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul și cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un așa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul și se tot uita pe de toate părțile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustața împăratului și îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci. A doua zi nu se luminase bine de ziuă, și împăratul era în ...
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... s-au încumes a o face d-abia au ajuns până în câmpia unde ai văzut oasele cele multe. Se duseră acasă la dânsa, unde Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos și-l omeni ca pe un călător. Dar pe când se aflau la masă și se chefuiau, iară Gheonoaia ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Un vis
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Un vis Iubesc cum încă om pe lume N-a fost în stare să iubească. Iubita mea e sfântă, mare, Dar nu-i ființă pământească. Iubesc o zeie exilată Din cer, și-n veci o voi iubi: E libertatea. Dar, durere! În vis numai o pot zări. În versurile mele însă Mi-apare falnica iubită. Chiar astă-noapte-a fost cu mine Într-o grădină înflorită. Îngenunchind i-am spus iubirea-mi Și m-am plecat să rup o floare Ca să i-o dau — o mică jertfă... Atunci — cu spada sclipitoare -- La spate-mi apăru călăul, Și capul meu căzu trunchiat... În mâini chiar îmi căzu, și dânsei În loc de floare i l-am