Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEL MAI BINE

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 1186 pentru CEL MAI BINE.

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... la a doua masă dela a noastră, și se așezase, după ce răspunsese la ploconeala lui conu Rache. - "O vezi", îmi mai șopti el, în vreme ce chelnerul luând dela dânsa comanda, o ascundea de noi: "să te uiți la ea bine". Timp de peste un sfert de ceas, nu făcui altceva ; nu cred să mai fi privit vreodată cu atâta stăruință și mai cercetător o femeie, ceea ce-mi fu cu putință fără să mă sfiesc, dânsa fiind ocupată numai de ceea ce avea în pahar și pe ... o vorbă; pe urmă avea să ia tramvaiul albastru, 10, la Matache Măcelaru și să-i iasă poate lui Lică înainte; tramvaiul albastru trecea mult mai des decât cel roșu. Nu s-a întâmplat însă așa și Lică s-a întors singur. Acasă, cucoana Lina l-a așteptat ... detectiv ca să descurce toată treaba, în realitate nu e însă așa. Am încercat fără folos tot ce mi-a trecut prin minte; cel dintâiu, la noi, am întrebuințat câini în poliție, am dat celor mai ...

 

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie. La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăiește în mintea câtorva oameni și mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va șterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică ... ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumusețe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereții. Ea a fost demult, foarte demult, și sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea ... faptul că luna merge și ea pe cer spre casa noastră. (Eu m-aș fi așteptat ca ea să rămâie deasupra morii de la iaz!) Cel mai frumos lucru de-acolo pentru mine erau poate iazul și moara. Și cred că, în adevăr, era un iaz foarte frumos. O bucată era lung ... asupra mea o mare impresie și anume de ceva măreț și (iarăși) misterios. Țin minte că în toate impresiile mele de-atunci intra în cea mai ...

 

Antim Ivireanul - Dedicația din Ceaslovul tradus de Antim și tipărit la Târgoviște, în anul 1715

... zilii, la altă față nu ciarcă să se închine, fără numai la înălțimea cea de Dumnezeu cinstită a mărimei-tale, carele ești fiiul cel ales al besĂ©ricii, îndreptătoriu cel lăudat al politiei, slava cea luminată a pravoslavnicilor, și minunatul sprijenitoriu al creștinătății. Și adevărat cĂ©rerea iaste dreaptă, și închinăciunea cuviincioasă, pentru ... șăzut alt domn, nici înfrumusețat cu atâtea daruri, nici îmbogățit cu atâtea bunătăți, câte strălucesc în creștinescul și împărătescul tău suflet. Au fost cei ce mai nainte au stăpânit, alții luminați pentru numele cel mare al neamului lor, și alții lăudați pentru bunătatea lor cea multă; alții vestiți pentru mai aleasa lor înțelepciune, și alții minunați pentru vitejia lor cea mare. Iară măriia-ta, ramura cea aleasă a împărătescului și slăvitului neam al ... Cu aciasta și pre Dumnezeu cu faptele tale cĂ©le bune necontenit mărești, și besĂ©rica cu ascultarea cinstești, și ceata preoțească cu facerile de bine odihnești, și dumnezeeștile lăcașuri, cu luminatele tale daruri împodobești. Și iarăși milostivirea și fireasca-ți buna cugetare, cu câtă despărțeală de cât pre ceialalți domni ... ...

 

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act

... sare înainte, Ca o turturea. Hopa, țupa, țupa, lupa, Amândoi cântăm, Hopa, țupa, țupa, lupa, Râdem și jucăm. TERINTE: Așa! Apoi dar n-am ce mai zice. MIRON: Bine, măi române, dacă n-ai nici o grijă, pentru ce ești așa de zborșit? TERINTE: Pentru ce? — Pentru tine, dacă vrei s-o știi ... ha. Dacă ți-i așa povestea, pun rămășag că dacă cuconașul s-a lega de nevasta ta, pățești pozna. Iar de Vochița, ca mai ba. MIRON: Bine. Eu pun cinci cârlani rămășag. TERINTE: Fie. adă mâna. (își dau mâna) MIRON: îi să perzi cârlanii, cumătre! TERINTE: Da, ce are a face ... i-ai cam luat seama. DOMNICA: Nu știu, eu ori tu ai jucat duminică la horă cu dânsul? VOCHIȚA: Nu-i vina mea dacă joc mai bine decât altele. DOMNICA: Ce are a face! — Da ien las, nu-i vorba să ne sfădim. Trebui să ne întoarcem ciuda pe ... iacătă-i se pun la pândă în clopotniță. Vin. (întră amândouă în casă.) Scena 10 Terinte și Miron (în clopotniță) MIRON: De aicea putem videa bine. Dar știi tu că ești tare îndărătnic? ai văzut cum mă iubește nevasta mea, ce-ți ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

... sfinți, îngeri, draci, cai și balauri. Veni și ziua de Școală domnească. Abia se luminase. Mă deșteptă frate-meu, care învăța la o școală și mai naltă, și citea pe cărți cu oameni cu pantalonii scurți și umflați, cu pălării mari, cu funde la ciorapi, cu săbiile mai mult scoase decât în teacă. Mi-aduc bine aminte că unul sărea de la al cincilea cat, și c-o mână își ținea pălăria. Grozav îi era de pălărie! De la Nea Nicuță ... ar fi oprit nimeni din turuială. O ziceam dintr-o răsuflare. Ba uneori uitam să întorc foile și tot nu făceam greșală. Frate-meu mă mai învățase cele patru socoteli și fracțiile. Ce știam mai bine era tabla lui Pitagora. Mă învățase și istoria cu șase domni vestiți: Radu Negru, de care aș fi jurat că fusese român neam de arap ... un profesor cu barba albă. - Domnule Vucea, pe dumnealui l-a dat îndărăt domnul Petran. - Ha, ha, tătarul, îndărăt tătarul... ha, ha, tătarule!... bine, tătarule!... Așa încăpui eu pe mâna Domnului Vucea . Dupe o lună de zile înțelesesem rostul învățăturii și cunoșteam bine ...

 

Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France

... se pot susține. France are, negreșit, și laude pentru romanticul dislocat: marele Sfânt Cristofor, care a trecut literatura de pe malul romantic pe cel naturalist, fără să știe ce ducea, de unde venea și încotro mergea. Îl venerează, îl admiră și-i respectă opera. Bunul Flaubert, cel mai harnic muncitor literar (pierdea prea multă vreme ca să se informeze, fiindcă n-avea critică, nici metodă), om excelent, absurd și plin de geniu ce ... cum vă spun, om de experiență și de bun-simț, avea, pe deasupra, și cultul artei, era, prin urmare, un om cum nu se poate mai bine. Totuși, echilibrat așa cum îl vedem, și-a pierdut sângele rece când a citit corespondența lui Flaubert; fiindcă, zice France: ideile ... și în arta lui Georges Ohnet. Hotărât, exasperarea este un păcat care se ține neîndurat de oameni, până și de cei absolut inteligenți și cu cel mai limpede bun-simț. France își bate joc fără cruțare de Flaubert care, într-o conversație particulară, ar fi zis că viața, pe vremea lui Homer ... cât privește bunul-simț, decât de ale lui Jules Lemaître care, executând pe Verlaine și Rimbaud, aruncă acest precept minunat cumpănit: este adevărat că cea

 

Alexei Mateevici - Cumătriile

... chinuită, altele se plâng că de când s-au măritat, bărbatul nici măcar le-a pomenit că-i sunt negri ochii, iară altele, mai ascunse la inimă, cu toată puterea rachiului, răspund oftând: „bărbații, ca bărbații, și mai bine și mai rău, așa-i la gospodărie!“ Negurile serii încep a se vărsa, și femeile se ridică și, luându-și ziua bună de ... povestitor. — Numai iaca o dihanie, câtu mi-ți-i nămila, stătea în cărare, parcă-mi aținea calea; aprind într-însa că, Doamne, îndămână-mi mai venea s-o chitesc drept în frunte, încât nici n-a mai mișcat. Era un urs bârz, țântat în frunte, pare-mi-se că tocmai acela care mai astă-primăvară mi-a luat un cârlan, de m-a durut în suflet,— știi cârlanul cel terțin. — Dar dumitale ți-a mers bine, răspunde un altul, că în loc de o zamă de găină te-ai ales cu o piele de urs, dar mie mi s-a ... de batjocurile și șăgile dupăcite ce pornesc din veselia zburdalnică, ei încep un cântec de inimă albastră, care pune pe gânduri pân’ și pe cei ...

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... încât bietul om, simțindu-se aproape sugrumat și neavând chip să-mi răspundă pe rând la toate întrebările, îmi zise numai aceste câteva cuvinte: — Bine, bine... cuconașule... toți cu bine te așteaptă; iar Balan e cu noi. Mărturisesc că aceste cuvinte îmi merseră mai mult la inimă decât toate versurile și discursurile oratorice ce învățasem pe de rost în școală... Ce om cumsecade era Constantin viziteul! Nasul lui cel ... pe toți câți se îngrămădiseră în jurumi la ziua bună. În trăsură pusei pe Balan din a dreapta mea ca pe un prieten mai vechi al casei, și, cum mergeam prin cotiturile ulițelor, mi se părea că sunt cel mai mare din oraș. Mă uitam cu mândrie la cei ce umblau pe jos strigând: Alviță, alune de Țarigrad, marfă, mărunțișuri! și gândeam în gândul meu ... căutând să-l prefac pe cât se poate mai nepăsător, zisei: — Dar Măriuca noastră, Constantine, ce mai face? — Măriuca noastră e bine, mai bine decât totdeauna. — Nu s-a mai ...

 

Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beției

... Cuvânt împotriva beţiei Cuvânt împotriva beției de Alexei Mateevici „Nu beți băutură bețivă... că de vei da ochii tăi spre cap și spre pahar, mai pe urmă vei umbla mai gol decât pilugul. Și apoi vei fi ca cel mușcat de șarpe, din carele se varsă veninul“ (Pild. lui Solom. 23, 31—32) Iată la ce cale, creștinilor, aduce beția! Iată ce folos ... cuvânt în zadar nu va trece (Matf. 5, 18). Mulțime de curse întinde diavolul spre înșelăciunea și pierzarea oamenilor, dar din toate cursele lui cea mai rea și mai vicleană este beția, pentru că ea este rădăcina tuturor păcatelor, că cui este vai, cui sunt gâlceve, cui judecăți, cui necazuri și sfezi, cui zdrobire ... fie bețiv, tâlhar, curvar, amăgitor sau altă răutate; Dumnezeu este preasfânt și preabun, dorind fiecărui om să fie cuvios și bun, la toți le voiește bine, pre toți îi cheamă la viața cea fericită. De ar fi însemnat Dumnezeu bețivului să fie bețiv, curvarului să fie curvar, tâlharului să fie tălhar ... Dumnezeu ne spune în Sfânta Scriptură nouă, că diavolul ca un leu umblă răcnind, căutând pe cine să-l apuce (l Petr. 5, 8). Se mai ...

 

Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine

... toată lumea, să-și declare înfocata dragoste în fiecare seară unei noi amante, să facă gesturi ce altfel nu sînt permise decît doară în cea mai strictă intimitate, să tragă spada fără a mai sta mult la gînd, cînd întîlnește un adversar cîntîndu-și romanța subt un balcon asupra căruia ar avea drepturile primului ocupant, el nu se mai ... și nu mai putea să înțeleagă viața în afară de teatru... Succese și aventuri avusese, bineînțeles, dar cel ce știa să se drapeze atît de bine în faldurile unei mante, să repete de-a gata ceea ce alții gîndise pentru dînsul, să mînuiască așa de frumos o spadă și ... scena a treia ori marchizul de Priola în al doilea act. Sufletul lui însă era plin și cald de iubire, și el nu mai era nicăiri, dragostea îl chema și adevăratul el nu mai putea să se regăsească. Natura îi arunca toată voluptatea primăverii, și bietului om, trăit la lumina artificială a rampei, îi era rușine de ... un rîset clar perlă între flori și adorabila siluetă a celei de pe urmă eroine pieri din cerdac... Și trist ca bietul Schlemihl, ...

 

Alexei Mateevici - Fie voia ta!

... I se par numai poveste. Se ridică de pe paie, Copilașii-n brațe-i strânge Și-i sărută și-i dezmiardă, Că nici unul nu mai plânge, Culcă unul câte unul Sărutându-i cu dulceață; Iar pe cel mai mic, sărmanul, Îl adoarme-n a ei brațe, Și îi pace și îi bine, Tot visează fericire. Ce nu poate-o mamă face Cu a ei sfântă iubire? * Către cer pleacă mâhnită Moartea și se tot frământă ... soție. Câte suflete iubite Despărțit-am fără veste, Câte mame, frați, surori Și mirese și neveste Le-am lăsat fără nădejde, Doamne, toate le știi bine, Că-mplinit-am totdeauna Lucrul meu, cum se cuvine, Dar acuma nu, Stăpâne, Mama pruncilor trăiește; Te îndură și mă iartă, Ori, de vrei, mă ... de la mare, Și de jos din adâncime Să-mi aduci aceea piatră, Care vei afla-o-ndată, Când vei întinde mâna dreaptă. Înțelegi?" ,,Prea bine, Doamne". Și ca fulgerul de iute Moartea valurile taie Și-n vreo câteva minute Află piatra poruncită Și cu ea la ceruri pleacă, Tot gândindu ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>