Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BUN (PENTRU LA)

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 654 pentru BUN (PENTRU LA).

Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice

... baierile și a vărsat pe masă un pumn de mărunțiș: icusari, nisifiele, sfanți, sfânțoaice, firfirici și gologani; le-a socotit până la suma de cinci galbeni, apoi a legat iar pungociul la gură, zicând: - Ei! acu, cine-mi iscălește fitanția? - Care fitanție? - Pentru sumă. - Cum, nene Niță? strigă prezidentul. Cum să poate să spui dumneata așa vorbă? să ceri hârtie la vreme de revoluție? Dar nenea Niță acopere cu laba mărunțișul și dă să-l tragă iar la margine, ca să-l puie la loc. - Fără fitanție, nu pot să dau, fiindcă n-am temei la catastif. Atunci, cel mai tinichea dintre carbonari, văzând primejdia, se repede la mâna isnafului, pe care o apucă strâns, și zice: - Stai, nene Niță!... Fraților, are dreptate nenea Niță: dacă varsă negustorul parale, trebuie să aibă adeverire ... un echipaj blazonat și câteva milioane; dânsul păstrează încă cu scumpătate bătrâna chitanță, pe care o arată la toată lumea ca un pergament de nobleță, pentru a proba câte sacrificii a știut el să facă odinioară, în vremuri grele, pentru patrie... Și încă tot mai face: de exemplu, a subscris ...

 

Vasile Alecsandri - Borsec

... pierd sălbătăcimea lor, pentru ca să se prefacă în primblări misterioase, și în locul unde cârâiau cioarele mai înainte, acum o bandă de muzicanți de la Cronstat cântă fel de fel de simfonii: valțuri pentru nemți, ungureasca pentru maghiari și T u-mi ziceai odată pentru români. Cu toate aceste însă, vai și amar de nenorocitul ce are păcatul de a sosi cel întâi în Borsec! El are toată ... bine a fi al doilea într-o capitală decât cel întâi într-un sat. Dar mă veți întreba, poate, cum și ce fac călătorii pentru ca să poată găsi gazde și alte neapărate lucruri pentru viețuire, de vreme ce Borsecul este pustiu? La această întrebare vrednică de toată lauda voi avea onor a răspunde că, precum fieștecare zidire are un înger nevăzut care o ocrotește, asemene ... are drept ajutor zece țărani secui ce poartă nume de soldați. Și, în sfârșit, după acești trei, se înșiră străinii ce vin să beie sănătate la izvorul tămăduirii. Cât pentru doctor, dacă mă veți întreba, voi avea iarăși onorul a răspunde că, deși ar trebui să fie ca la ...

 

Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință

... Regulamentul, Pe cînd mulți păcătoși alții, lipsiți de capacitate, Servind țării din pruncie stau cu buzele umflate. Apoi cînd streine armii țara noastră ocupară, De la cine înlesnire întru toate ele-aflară? Cine pentru zece care a făcut ades cinci sute, Numai ca să nu se-ntîmple s-auz vorbe neplăcute? Cînd era în lipsă țara, subt ... spre a mă deprinde cu regula înmulțirei. Las doparte ale mele osteneli și cheltuială, Căci îmi place a le crede nepuse la îndoială, Căci aceasta mai cu seamă fu rezonul cel mai mare, Pentru care azi Europa, foarte recunoscătoare, După lupte sîngeroase încheind tractat de pace, Hotărî pe România fericită a o face. Pe aceste dar temeiuri ... De sîntem boieri sau ținem de vro casă boierească, Ci d-avem talent, virtute, merite sau probitate, Calități din altă lume, foarte grele și ciudate; Pentru cea mai mică vină, ce o va numi hoție, Ne vom vedea prin gazete, poate și la pușcărie. Protejați ca și protectori, toți vom fierbe, într-o oală Ș-a streinului domnire țării îi va fi fatală; Și religia vom ... ...

 

Alexei Mateevici - Către Ioan Bianu

... Alexei Mateevici - Către Ioan Bianu Către Ioan Bianu de Alexei Mateevici 10/IV 1913, Kiev Stimate domnule, La scrisoarea colegului Berechet adaug rândurile mele personale. Sunt român din Basarabia, „studențesc“ la Academie de la 1910, când am absolvit Seminarul din Chișinău. Mă aflu în anul al III-lea, în ajunul tezei de licență (pe rusește, „candidăție“). Din ... dragoste pentru poporul părinților mei, ignorat de stăpânii săi de astăzi și de știința lor oficială chiar până la tăgăduirea existenței sale etnice și până la confundarea lui ba cu tătarii ba cu țiganii. M-a atras totdeauna [cu] o putere deosebită folclorul românilor noștri, datinile, poveștile strămoșești, frumoasele ... și „moldoveni“ sunt două vițe cu totul deosebite), ce sunt pentru dânsa o adevărată „țară necunoscută“, care nu este nici vrednică pentru cercetări sistematice. Tot ce s-a scris despre noi în rusește, sunt câteva dări de seamă statistice, câteva lucrări întâmplătoare de slavistică română ... celorlalte lucrări și culegeri, precum și însemnarea scrierilor și culegerilor, apărute în alte ediții, pentru ca să mi le procur cu spesele mele, aștept de ...

 

Alecu Donici - Tunsul

... leul are mult mai puțin decât drept credincioasa noastră rublă. În el abia sunt 40 copeice. Suiți-vă în foișorul de foc, înaltul turn durat la mijlocul orașului pe patru stâlpi de lemn pentru privegherea focurilor, și veți vedea ca în palmă 80 mii populație, 16 mii case, Mitropolie, 26 mănăstiri, 89 biserici de piatră și 26 de lemn ... aga meu la judecată, cât de încet mișcă din buze, rostind nestrămutatele sale hotărâri, și cu ce respect îl privesc supușii lui. Sau să ieșiți la obor, adunătura măruntului negoț al Valahiei, unde pentru o legătură de ceapă, pentru o bucată de carne de miel, strigă o sută de glasuri; panerele și coșnițele se primblă printre rânduri ochind provizia; arnăuții cearcă iască și amnare ... a lor datorii și îngrijea pentru binele obștesc. Nime nu avea trecere, sau cum se zice hatâr; pe toată ziua el bătea la falangă până la cincizeci de demoralizați, în numărul cărora adese erau și oameni de prin curțile marilor bani și marilor vornici. Aga se bucura de favorul și cinstirea ... cetățenii nu puteau să nu-l respecte ca pe un geniu păzitor al liniștii obștești. Mulțime de anecdote se povesteau prin oraș despre curajul lui la ...

 

Urmuz - Puțină metafizică și astronomie

... dintre noi se mai poate plânge că forța primordială, cauza cauzelor, nu poate fi niciodată atinsă, descoperită, când toți se căznesc să o apuce de la început, înapoi, și nimeni nu s-a încercat să o învăluie, pentru clipa de față, să o prindă măcar o dată pe flanc? Și care e rostul să ții morțiș să descoperi vreo cauză, și că numai ... una singură și cea dintâi, când toate cauzele, din nenorocire, sunt și efecte și dau din ele efecte îndrăcit de multiple și de încâlcite. Deci la ce bun să vrei numai o singură cauză, o forță inițială are vrem (trebuie) să fie și generatoare, când ea însăși ține cu încăpățânare să dea din ... lor. îi trebuie și „peștele-cufăr", și peștele-fierăstrău" și are setea numărului, a distanțelor și itelilor mari, fără rost și necesitate... La început - ziseră toți comesenii laolaltă - nu este adevă că: „Cuvântul a fost la Dumnezeu și că D-zeu a fost cuvântu La început - afirmară ei cu tărie- mai înainte de a fi fost ori „cuvânt" a fost „alfabetul surdo-mut", căci ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... Să tulbure liniștirea cestui popul prost și blând. Iar când istoria cruntă altor nații auzim, Și de dânsa ne e scârbă, de cruzimi ne îngrozim; La cești români cu priință ni-i drag ochii a întoarce, Ce întocmai ca poporul de Omir prea lăudat, Care la marginea lumii trăia în eternă pace, Și la care și Zefs însuși al cerului împărat, Pe când de răzbeluri crunte se mâhnea, se supăra, Își întorcea spre el ochii și de el se ... mirat de ospețimea Acestor păstori cucernici, și-n glas au mărturisit: "Ce-nsemnează învățătura și-a Europei istețime, Dacă omul firesc este mai bun și mai fericit?" Mai ales din toți francezii, tânăr mai civilizat, Valter privea cu plăcere acest olat răsfățat. Căci firea lui era blândă, la gusturi era prostatic, Ca când pentru aceste locuri providența l-au menit: Sprinten la alergătură, ca calul cel mai zburdatic La trup puternic și iute, la luptă nebiruit. Iar frumusețea trecătoare ce timpul în grab’ ne ia, Deși îl împodobisă, el părea că nici știa. El era și bun

 

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

... pus, și vede ca mine și ca tine. Ce spui, bre?! Să n-ajung până mâine, mă, dacă mint! Și m-a trimis la mneatale, că zice că mneatale trebuie să știi unde se pun ochii la oameni. Eu dau pentru lucrul ăsta patru poli în cap, de face trebuință. Proprietarul, era adevărat, avea un ochi de sticlă. La urma urmei, de ce nu și-ar fi pus și Turculeț al meu? Tot aveam să mă duc a doua zi în oraș ... o să-i mai ceară ceva? Când a înțeles că lucrul e hotătât, spuse neamțului din toată inima: — Mulțumim! Și am plecat. La han, când să ne suim în trăsură, l-am întrebat: — Ei, cum îți vine? Turculeț se uită primprejur cu băgare de seamă, apoi se ... de limpede!... În sat vestea s-a împrăștiat ca fulgerul. Toți îl suceau și-l învârteau. Seara s-a și pus la cale logodna cu fata mocanului. A doua zi de dimineață beam cafeaua. Deodată mă pomenesc cu mama lui Turculeț. Vine să-mi mulțumească ... ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de bădăran sau idiot. Dar trebuie să mă arăt astfel insensibil la această debordare de pasiune, cu care frazele donnei Alba îmi umplu auzul, pentru ca prințul să nu bage de seamă cupiditatea sălbatică a atenției mele și nici cât de mult s-a apropiat și ... uneori de bănuiala cumplită" că el găsește "la moment, la comandă" (imaginile acelea de bună seamă) și ca atare "lași gândul liniștit în lipsă-mi, pentru a scoate din el, numai când mă ai în față, ca un prestidigitator dintr-o cutie miraculoasă". Astfel, donna Alba ajungea la curioasa preferință să-și știe amantul mai încet la gând. (Socoț că se referea exclusiv la facilitatea lui de a o copleși cu complimente și galanterii alese, căci altfel ar fi fost cu totul absurd.) ...,,Mi-aș închipui, scrie ... te-ai fi străduit să le ai, ți-ai fi bătut capul, rotunjindu-le și întregindu-le necontenit, și asta ar fi nespus de mulțumitor pentru mine, că te-am avut astfel, ...

 

Ion Luca Caragiale - Procedee electorale

... electorale județene, este mai în pozițiune astăzi de a vă da concursul de care ați putea avea trebuință spre a duce la bun sfârșit însărcinarea pusă de alegători comitetului ce președeți. Ne punem dar la dispozițiunea d-voastră, pentru orice trebuință veți simți și care ar fi de natură a se putea satisface prin concursul nostru. Alegerile colegiului I și II au ... spre a ilustra îndeajuns istoria scandaloasă a celor din urmă alegeri. Astfel, în puține cuvinte, comitetul central din București se pune la dispoziția comitetelor din județe pentru orice trebuință vor simți ele, de natură a se satisface prin concursul puternic ce le-ar putea da d. C. A. Rosetti ... s-ar putea înlătura prin concursul d-lui C. A. Rosetti și comp., acele liste se vor trimete comitetului de București cu observații la fiecare nume, pentru ca imediat marele partid, dd. C. A. Rosetti, Brătianu, Mihălescu, - Warszawsky, toți împreună, să caute a înlătura obstacolele ce se împotrivesc ... și înlocuirea lor prin altele mai patriotice, lista se găsește în ediție definitivă cuprinzând 34 de nume, a căror persoane vor veni toate ...

 

Paul Zarifopol - Recreația criticului

... mi-a dat-o vârsta și o oarecare rutină literară nu ajunge să mă apere destul de asemenea oboseli. Așadar: întâi vorbele. Fără îndoială, la vorbe tocmai nu se gândesc acei care scriu din rău obicei. Aceștia sunt oameni cu idei; și, pentru idei, ei caută (dar nu găsesc) imagini, cum se zice. De aci derivă alte oboseli ale criticului. Atitudinea neliterarilor e sentimentală. La ei, motivele scrisului sunt dorințele și treburile lor particulare; acestea le sunt inspirația. Este în joc o subiectivitate inferioară. Inspirațiile tipului neliterar sunt neonestități candide ... de ajunul Crăciunului; moartea curioasă a unui bețiv care-și urmărește umbra în valurile mării. Apoi istoria unui cioban zănatic, care ajunge slujbaș la o căpitănie de port și moare de inimă rea, amorezat de o cioară... În jurul acestor drame, simple sau bizare, se înfășură o împletitură savantă ... e strecurată printr-o satiră a Tekirghiolului savuros nuanțată. Ca să se vază bine cum sunt spuse acestea, mai transcriu, spre desfătarea cititorului bun, și următoarele: Către seară marea gâfâia aburi ca un postav imens călcat de un croitor afară... Vara era în toi pe mare, înfierbântată de caloriferele ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>