Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)
... fără să vrei, un respect adînc te cuprindea față de fruntea aceea boltită, în care sălășluiseră atîtea gînduri mari. Ani de zile stătuse neclintit acolo, și marelui om îi era drag intrînd în casa prietenului să-și contemple imaginea fidelă. Spre portret căutau mai întîi ochii lui cercetători intrînd în casă, și chipul i se lumina de o bucurie copilărească față de acest omagiu de iubire și de admirație. Dar într-o zi, fluctuațiile viforoase ale politicei îi despărțiră, și tata porunci să dea portretul jos din cui și să-l urce în pod. Portretul apărea și dispărea după cum erau și vremurile, și conul Mihalache știa dinainte, intrînd în casă și ridicînd ochii spre locul cunoscut, la ce fel de primire trebuia să se aștepte. Acest episod hazliu s-a repetat de multe ori ... tot îl revăd apoi, într-un palton lung pînă la pămînt, urcînd greoi scările unei tribune. Într-o sală furtunoasă de întrunire, glasul lui stîns și plîngător abia răsună și lacrimi mari i se rostogolesc pe obrajii bucălați, fără să le poată stăpîni. Mîna lui mică și fină duce la gură din cînd în cînd o sticluță din care bea și, în tăcerea din sală, glasul reîncepe tînguitor. Se apăra bătrînul de o acuzare ce i s-ar fi aruncat
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
... o cronică... Ai vreun subiect anume, or pot scrie despre ce mi-o da pân gând? - Ba, chip, aveam un subiect... - Despre ce? - Despre credință și știință... cum adică știința distruge credința și nu o poate înlocui. Știi, Ă¡ propos de sărbători... - Ceva nou de tot... Am înțeles, zic; du-te și n-ai grije; aibi curaj!... cu metodele moderne... Și pe când Tomița pleacă aiurit de durere, mă și așez liniștit la masă și, pe nerăsuflate, torn următoarele: CRONICĂ Sună clopotele... E primăvară... Sună clopotele. Duminica Tomii... Cu această duminică se-ncheie săptămâna luminată și prima serie a celor mai mari sărbători creștine. Ce sublimă, ce providențială ordonare în mersul divinei tragedii a Fiului! Umilirea, suferința ... lui ceilalți ucenici: «Am văzut pe Domnul»; iar el a zis lor: «De nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor, și de nu voi pune mâna mea în coasta lui, nu voi crede». Și după opt zile, iar erau înlăuntru ucenicii lui, și Toma cu ei. Venit-a Isus, fiind ușile încuiate, și a stat în mijloc și a zis: «Pace vouă!». După aceea a zis Tomii: «Adu-ți degetul tău încoace și
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... lăsase pe pământ rana ce făcuse hoțului, îi spuse că se duse să-l caute și să-l aducă împăratului chiar din gaură de șarpe. Și chiar de a doua zi vorbi cu frații lui ca să meargă împreună pe urma hoțului și să-l prinză. Frații săi prinseră pizmă pe el pentru că fusese mai vrednic decât dânșii și căutau prilej ca să-l piarză; de aceea și voiră bucuros să meargă. Ei se pregătiră și porniră. Se luară, deci, după dâra sângelui și merse, merse, până ce ieșiră la pustietate, de acolo mai merse oleacă până ce dete de o prăpastie, unde se și pierdu dâra. Ocoliră împregiurul prăpastiei și văzură că dâra de sânge nu mai înainta. Atunci pricepură ei că în prăpastia aceea trebuie să locuiască furul merelor. Dară cum să se lase ... îi vei birui. Dară până una alta ascunde-te, vai de mine! undeva, să nu dea zmeul peste tine în casa lui, că e năbădăios și se face leu-paraleu. Acum e timpul când are să vină la prânz, și are obicei de aruncă buzduganul cale de un conac și lovește în ușă, în masă ...
... zi, a ajuns să o placă atâta, încât, a răbdat cât a răbdat, până n-a mai putut, și a cerut-o în căsătorie; iar dânsa plăcându-l asemenea, că era om de seamă și mândru, și-l vedea că ține și el mult la băiat, bucuroasă l-a luat. Și i-au cununat chiar împăratul cu împărăteasa, dându-le mare cinste și daruri scumpe. Când a intrat în biserică mireasa — gătită de nună-sa sub ochii nunului — cu flori și beteală de aur în păru-i negru, cu chipul și trupul, și cu zâmbetul și mersul acelea, pășind așa de cuminte, nici îndrăzneață, dar nici sfioasă — a rămas toată lumea-ncremenită, nu altceva, că-n adevăr era ... ca oricine de această căsătorie a fost tânărul Florea-voievod; el îi iubea mult, și pe mama-doica și pe învățătorul lui; avea și de ce: și ei îl iubeau pe el destul. Când îl vedeau aruncându-se pe cal sălbatec prins de coamă-n fuga mare,
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
... ferta, strângând fringhiile și-ntinzând pânzele, ca pe orce vas când mai sunt câteva clipe până să pornească dezlegat în largul apelor. Iusuf sta liniștit și trăgea ciubuc, cu gândul pe de o parte la drumul lung ce-l avea de făcut, pe de alta la casa pe care și-o părăsea de nevoie... Când erau toate aproape gata, și căpitanul se suia la locul său, să dea semn de plecare, s-aude de pe mal, pân zgomotul și forfoteala mulțimii de lume — unii cu treabă, alții numai așa gură-cască, precum e-n orce port la sosirea și plecarea unui vas mare — s-aude un glas strigând: — Iusuf! Iusuf! unde-i Iusuf? Și până să se ridice Iusuf, să vază dacă pe el îl cheamă, și cine, iacătă trece peste punte în corabie, gâfâind de alergătură, cu un sac în spinare, Aron, un ovrei negustor, vecin cunoscut al lui. — Bine ... — ...Că, să spun drept, ca om cinstit ce mă știi... eu... pe drum... ți-am mâncat pastrama toată, și... Dar Aron țipă o dată și-ncepe să se plesnească peste ochi cu palmele, să se bată cu pumnii-n cap, să-și
Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi
... veseli și el ca un om păcătos la acest iarmaroc; deci în așa mare adunare de popul poate cineva voiește să vadă dezvelit haracterul, moralul și plecările românilor de astăzi. Așadar, și eu însumi, alergând ca și ceilalți în sus și în jos prin iarmaroc, m-am întors seara la gazda mea și, fiind obosit, m-am pus în așternut, unde am început a citi cu o însuflețire nespusă pe un hronic al Moldovei și al Valahiei, ce am găsit pe masa din odaia mea, și mă minunam gândind cum de au stătut odinioară națiile aces-tea ale moldo-valahilor, ce se văd astăzi atât de iubitoare de răsfățări și de mode, și atât de molatice, în contra puternicilor megieși, ce le înconjura din toate părțile, pre-cum tătarii Bugeacului, cazacii Ucrainei și ai Zaporogului, polonii sau leșii, ungurii, turcii, tătarii și alte nații. Cum de s-au luptat două nații mici ca aceste ale Moldo-Valahiei, care împreună, pe la al 14-lea veac, nu era ... se închină lui, el nu-l vede, cine îi vorbește, el nu-l ascultă, iară de vorbește cineva cu altul, el se amestecă în vorbă, și întreabă pe omul onest de ce nu vine la dânsul acasă. El nu au citit altă ...
... zucând-i: — Maică, nu mai plânge; eu merg să fac dreptate în țară; să ieu de la cei bogați, să dau la cei săraci și să stric legile cele răle făcute de domnie. Apoi, chiuind și hăulind, el apucă calea codrului care-l chema la viață fără stăpân, și nu mult după aceea se și auzi prin țară de numele lui Bujor. Doisprezece tovarăși, frați de cruce, fugiți de la coarnele plugului, se adunară în jurul lui și, încrucișând ferul cuțitelor, îi jurară credință și ascultare fără margine cu drept de viață și de moarte asupra lor. De atunci, fost-au mulți călători opriți în drum, multe case boierești călcate, multe poteri împrăștiate, și iarăși multe pungi cu bani împărțite la săraci, și multe vaci cu vițel dăruite la văduve și orfani, așa că unii îl blăstămau și alții îl binecuvântau, iar Bujor domnea nesupărat peste moșii, drumuri și păduri, și vestea despre dânsul merse pănă-n țările vecine. Era în luna lui august, pe la strânsul pânei, când tata primi scrisoarea de la Bujor. Se ... țarcă din vârful unui plop. În acelaș moment spaima răzbătu cu iuțala fulgerului în inimile tuturor, o spaimă strașnică, neînvinsă, spaima morții care întunecă mintea ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... tăcerea nopții albastră-fumurie de toamnă, pe deasupra satului adormit trecu un chiot ascuțit de câteva glasuri. Flăcăii umblau prin sat în veselia lor zburdalnică, și noaptea, împreună cu lumina nelămurită a lunii, ce părea înfumurată de norii trecători și de ceață, parcă se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de unde numai spre primăvară se întoarnă păsările călătoare. Era frumoasă noaptea în mâhnirea ei posomorâtă, și frumos sunau glasurile flăcăilor. Melodia cântecului lor foarte bine se potrivea cu noaptea tristă și somnoroasă, ca și când cântau ei noaptea de toamnă. Și noaptea părea că ascultă această cântare în tristețea ei, în fâșâitul frunzelor, ce cad din copaci și se duc cu vântul ușor și plângător. Și după cântecele lor plângătoare, ca și vântul, iarăși porneau nebunaticele strigăte de veselie. Așa petreceau flăcăii pân-în zori. Dimineața răcoroasă îi deștepta pe oameni, și satul se înviora în zgomotul lucrului de toamnă, pe când cerul răsăritului își schimba minunatele lui culori. Toamna era frumoasă și bogată. Anul fusese rodnic, și sătenii cu o bucurie la fel își strângeau păpușoii și-i curățeau, și storceau vinul
Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri
... o ades schimbări a socotinții, iar nestatornicul îi așĂ©: lasă celi mai buni socotinți mai mult pentru nătângime decât pentru o dreaptâ giudecată și, după cum el esti foarte nerăbdători ca să socoteascâ cu înțălepciuni faptile sale, așa vre să-ș urmezi și să-ș facă toate lucrurile după fantasie și plăcerea lui; nici o dreptate sau înțălepciuni nu poate pune hotar patimilor sale, fiindcă este înfierbântat și iute cătrâ dânsâle. Di-i placi ceva, în menuntul ci să bucură de dânsâle le și urăște. Toate mișcările sale samănă fulgerului cari, când lucești, și treci. Ura și dragoste lui nu țân mai mult decât ca o nălucire. De întrâ în inima lui niscaiva bune gânduri, nu le găzdăluiești în sâni mai mult ... FĂR CUMPĂNIRI Nesocotitul îndrăzneț să poate asămăna cu o înalți zidiri cari stă pe stâlpi putrezi. Toate faptile lui sunt îndrăzneți piste măsură, primejduincioasă, nesocotite, și foarte rar folositoare, întinde vetrile și pe furtună, ca când ar vrĂ© să-s lupte cu vânturile și cu valurile: el socotești că trebui numai să poronceascâ norocului, și toate lucrurile ominești și firești
... somnul tău trebuie să fie tulburat de puterea amintirilor mele, care au fost cîndva și ale tale. De este așa, ajută-mi să le reîntregim și să scăpăm ceva din noi, din marele și înfricoșatul întuneric ce ne pîndește. Cei ce te-au cunoscut și pe care i-ai înveselit cu bunătatea și glumele tale, și-n amintirea cărora mai stăruiești încă, vor muri și ei, și odată cu dînșii vei muri și tu, căci tu nu erai dintre aceia a căror viață începe după moarte, și ambiții postume n-ai avut. Eu însă, care mi-am jertfit atîtea nopți ca să deprind farmecul misterios al cuvintelor, dacă îmi vei ajuta, voi ... și astfel o ramură ruptă și adusă de vînt a ajuns și pe pămîntul țării noastre. În Iași, pe vremea aceea era belșug, și un străin ce venea din alte lumi era bine primit și îmbrățișat, căci aducea vești noi și putea povesti de alte întîmplări decît acelea obișnuite vieței noastre patriarhale. Noului venit deci îi fu lesne să se așeze, să-și cumpere o paletă și văpselile trebuincioase cu care să- ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... căuta de lucrul lui. Cu mînecele hlamidei sumese sus, deasupra umerilor, ținînd într-o mînă o daltă, iar în cealaltă un ciocan, el n-auzea și nu vedea decît glasul dulce al iubitei lui, ce-și pieptăna părul cîntînd un cîntec vechi din țara ei, și imaginea fidelă pe care blocul de marmură ce-i sta dinainte i-o deslușea minută cu minută. Albă era piatra ca și Dido, vine albăstrii abia bănuite se zugrăveau pe luciul ei, și mînele lui Hipparc, ca și cum ar fi trecut pe un obraz viu, lăsînd din cînd în cînd dalta, se apropiau și pipăiau răceala marmorei, vrînd parcă să se asigure că nu visează. Reci apoi de atingerea pietrei, se apropia de obrazul cel adevărat și-l atingea și pe el ca să-i simtă căldura viului. Iar ele, cea din lut viu făcută și cea din piatră rece, ca două surori, sau ca una și aceeași ființă, în praful alb de marmură ce se ridica și juca în soare, purtînd același surîs pe buze, unul trecător și celălalt etern, priveau fericite la iubitul lor. De la surîsul trecător la cel etern, de la gura mută la aceea care știa să cînte, se ...