Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNALȚĂ

 Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 402 pentru ÎNALȚĂ.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitri

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului şi marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir asupra cutremurului Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir asupra cutremurului de Antim Ivireanul Doamne, mântuiaște-ne, că perim. Mathei, 8. Pomenirea marelui mucenic Dimitrie, ce să prăznuiaște astăzi în toată lumea, ce alt așteaptă de la adunarea iubitorilor de prăznuire, făr numai laude și cântări. Însă eu, cunoscându-mă nevrĂ©dnic și slab întru știință, nu îndrăznesc să-i împletesc cununi de laude, nici să-i vestesc precum să cuvine măririle minunilor lui. Căci altă învățătură cearcă muceniceștile lui luptări și alt prăznuitoriu trebuie pentru luminatele lui nevoințe. Drept acĂ©ia las să laude alții lucrurile lui cĂ©le slăvite, alții să povestească cea preste firea omenească bărbățiia sufletului său și alții să spue vitejiia cea mare, cu care au răbdat ranele și moartea. Iară eu, ca un neputincios la vorbă, precum mă îndemn să mă minunez de iale cu mintea, așa și a le cinsti mă silesc cu tăcĂ©ria și mă întorc cu vorba iară, la începutul cel dintâi: Doamne, mântuiaște-ne, că perim. Pentru ca să ...

 

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă şi cum se face%3F Ce este o epigramă și cum se face? de Cincinat Pavelescu Țiu de la început să-mi exprim gratitudinea cea mai caldă scumpului nostru președinte care, reluând firul vechilor șezători ale Societății Scriitorilor Români, s-a gândit și la mine și m-a smuls o clipă din arhivele prăfuite ale magistraturii[...] unde guverne neocrotitoare mă țin departe și de publicul elegant, înțelegător și simpatic al capitalei, și de viața intelectuală a Bucureștiului. Parcă, totuși, în satisfacția mea de a mă afla în fața dv. se amestecă și o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice și în conștiința sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinței care mi s-a impus? Mă întreb cu nedumerire, cum prietenul meu Rebreanu, cu tot tactul și aleasa lui curtoazie, nu s-a gândit că poate fi o scădere pentru cineva care se crezuse o viață întreagă numai poet liric, să se vadă trecut deodată, fie și în primul rând al scriitorilor umoriști și satirici? O ...

 

Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva

Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii era ...

 

Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi

Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor şi românii de astăzi Geniul vechi al românilor și românii de astăzi de Constantin Stamati Cu doftorie amară, Acel bolnav înviază, Cu critică și ocară, Răul moral se-ndreptează. Este știut că în toți anii la sărbătoarea Sântului Ilie, la 20 iuliu, în orașul Fălticeni, ce este în ținutul Sucevii, din principatul Moldovei, se face un iarmaroc renumit, la care se adună nu numai neguțitorii din Moldova și Valahia, dar și o mulțime de neguțitori străini din depărtate locuri cu mărfuri scumpe, și acolea sau le vând cu ridicata unii altora, sau le schimbă pe alte mărfuri, încât în acest mare iarmaroc, ce ține două-trei săptămâni, se învârtește un alijveriș de câteva milioane de lei. Tot atuncea se adună acolo din cele mai de departe unghiuri ale Moldovei, și mai cu samă din Iași, Roman și Botoșani, mulțime de tineri boieri și tinere cucoane, nu pentru interesul negoțului, cu care prea puțini se îndeletnicesc, ce numai ca să se zăbovească sau să cumpere lucruri pentru a lor podoabă și îmbrăcăminte, cu care se fudulesc în iarmaroc, și întru adevăr că zi și noapte altă nu se răsună pe ulițe și ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în oraşul Iaşi Roman din Vrancea în orașul Iași de Constantin Stamati La hotarele Moldovei către Țara Muntenească, A Vrancei munți se înalță, cu-a lor codri nepătrunși, Ce adăpostesc păstorii de prăsilă românească, Necorciți cu alte nații și cu legi bune deprinși. La fire simpli, buni la fapte, cu deprinderi țărănești, Feriți de-a Europei patimi și de cruzimi bărbărești. Ei petrec în fericire, neavând vro iscusință, În măgulituri viclene ce pe oameni amăgesc, Nici ca fățarnicii care cu o față de priință, Pe -a lor amici dezmiardă până când îi jăcuiesc, Ce lin a lor viață cu lucrare o petrec, Și-n facerile de bine între dânșii se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au domnit. Iar sățioasa mâncare acestui popul firesc Sunt poamele, fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni ...

 

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe Arca lui Noe de Dimitrie Anghel Prefață la noul volum cu același titlu (n. a.) Publicată în Flacăra , I, 25, 7 apr. 1912, p. 193—199. Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. Toți semenii mei, după scripturile învățate, înfățișau însăși făptura și prototipul supremului creator, reflexul magicei lui oglinzi, gemenii uniformi ai aceluiași tipar; creatorul însă, în naivitatea lui primitivă, nu putea ști, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoință viața, nu e cu putință să nu te contrazici. Poate fi cineva sigur să creeze o operă perfectă, cînd multele forme ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul de Dimitrie Bolintineanu   Cunoașteți voi pământul ce Nilul a născut? Ce crivățul cu coama de gheață n-a bătut; În care sub cununa-i se-nalță palmierul Și pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul Așa ca o columnă de marmur minunat Ce sprijină un templu cu aur înstelat? În care dulcea Ibis de zefiri legănată, În silvele de cactus suspină amorată, În care zea Isis c-un grațios surâs În tristele deșerte crea un oasis; Cunoașteți voi Egiptul ce n-are semănare Cu nici o altă țară? Loc curios în care Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii Contrastă cu evrea cu ochii azurii, Și palida arabă, cu fruntea visătoare, Cu copta cu păr negru și brațe de ninsoare? Pământ ce fecondează în fiecare lună, Și nici un timp n-abate splendida sa cunună! În care frunza cade sub soarele de foc, Și alta vine-ndată de ține al său loc. Aice rar se-ntâmplă să fulgere, să plouă; Un cer senin și splendid adapă cu-a sa rouă Pământul ce rodește și apele din Nil Îneacă ...

 

George Gordon Byron - Oscar D'Alva

George Gordon Byron - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog

Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Prolog Prolog Să fie preceput ș-alte neamuri a Europei prețul voroavei și dulceața graiurilor bine rânduită, adecă ritĂ²rica și poesia, cum au înțălesu-o elinii și romanii, o! câți erĂ²i slăviți să ar ivi dintre vĂ rvari, sau doară din cei ce să numea sălbateci, pe carii oameni luminați, lipsind, întru neamul lor și pe vremile când au trăit, un Omèr ș-un Virghil, vecinică i-au acoperit nepomenire. Ș-unde era Ector, cel a Troii naltă sprijană, și Ahil, tăria și zidul grecilor, de nu să ar fi născut cântărețul Omèr? Deci nu pentru că numai Ellada și Roma au putut naște oameni înalți și viteji luminați, ne mirăm cetind viețile slăviților eroi elinești și romani, ci mai vârtos pentru că Ellada și Roma au crescut oameni întru podoaba și măestria voroavei deplin săvârșiți, carii cu supțirimea și gingășia condeiului său, au știut într-atâta frumsăța pe eroii săi, cât noi astezi, necunoscând pe alții asemene, ne uimim de mare-sufleția, naltă-cugetarea, bărbăția ș-alte vărtuți a lor, și doară nu luĂ²m sama că mai mare partea întru aceasta este ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori

Mihai Eminescu - Memento mori Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec ­ înstelatul rege maur ­ Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să dorm... să ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deşertăciunilor) Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec ­ înstelatul rege maur ­ Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>