Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN ȘIR
Rezultatele 191 - 200 din aproximativ 265 pentru ÎN ȘIR.
... durere umplu pădurea. Alergai cu grăbire la locul unde credeam că a căzut cerbul, și ce găsii?... Găsii pe Elena la pământ, scăldată în sânge și fără suflare! O! ceas rău!... O! blestem a lui Dumnezeu!... Cine ar putea spune desperarea ce simții în acel moment, văzându-mă ucigaș fără voie a ființei celei mai scumpe inimii mele. Era albă și frumoasă, sărmana, ca în sara cununiei, cu ochii nemișcați, dar ațintiți asupra mea, cu buzele întredeschise, parc-ar fi voit să mă mustre de răul ce-i făcusem, iar ... ușa temniței se deschide, ieșii fără să știu încotro mă duc. Eram pe stradă. Casele cele nalte cu balcoanele de fier, droștele care se-ncrucișau în fuga cailor, îmi amintiră că așa case, așa droște am avut și eu odată. Oare le mai am și acuma? îmi zisei; dar în starea în care mă aflam îmi era cu neputință să dezleg această întrebare. O lume nebună foia în toate părțile; căci Anul Nou se primbla pe strade cu sunete de clopoței, cu vuiete de buhai, cu pocnete de bici, sărbătorit, cântat de sute ... plugul cu 12 boi, Boi, bourei ...
... Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect și după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl știe nimeni, ieși la suprafață și în câteva minute termină de studiat armonia și contrapunctul și absolvi cursul de piano... Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor așteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăți cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă - cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică și definitivă... Mai târziu, la pubertate - zice ... a Zeiței, pe unde ea de obicei își introducea cerceii, dispărând înăuntru cu totul. Din nou corurile de amorași nevăzuți și de muze intonară în depărtare cântece de slavă iubirii și din nou aezii Olympului inspirați înstrunindu-și lyrele preamăriră în versuri momentul nemuritor... Dar după aproape o oră de ședere, în care timp își verifică frunza de viță și schițase o romanță pentru piano, Fuchs apăru în sfârșit pe lobul urechii, îmbrăcat în ...
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
... ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud ... cu Balcanii la Poarta de Fier, numită turcește Demis-Kapu. Se preÂsupune că această poartă este formată prin o prăbușire vulcaÂnică, întâmplată încă în timpuri imemorale, când planeta noasÂtră era mai adeseori zguduită de focul intern și de gazurile ei. Acești munți se împart în Carpații orientali și Carpații occiÂdentali, numiți Tatra sau Carpații din centru; cei orientali erau numiți în vechime munții Bastarnici sau Dacici, iar în geografia modernă Alpii Dunării. Acești din urmă acoperă cu numeroasa lor ramificație întreaga Transilvanie. Deși în privința înălțimilor Carpații nu pot fi puși în rând cu Alpii, totuși se poate susține, că culmile lor maiestuoase stau în ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... Zamfira curat îl mânca pe moșu Dumitru, nu alta. Și satul foarte se mira văzând că așa un om mintios și cu dare de mână în mijlocul sătenilor se sfădește cu femeia mai în toată ziua. Mama Zamfira, pe lângă că era cam nesilitoare la lucru, mai era și cam rea la gură și iubitoare de fel de fel ... ocol, ca să-și mai vadă vitele. Iar peste vreun ceas de vreme din hogeagul casei lui se ridică iute un fum cenușiu, pierzându-se în zarea albastră a depărtărilor. Mama Zamfira pusese la foc de mămăligă. Încet se deștepta satul, și în răcoarea dimineții pornea lucrul de toamnă. * * — Unde-ai fost, nemernicule? îl întreabă moșu Dumitru pe Petriță. Petriță venise din sat atât de beat, încât ... apucă a se curma cântecul clopotelor, iaca vine rândul țiganilor. Din biserică iese vreo nuntă cununată, și toți nuntașii o pornesc acasă la mire în cântarea unui marș răsunător, ce-l zic viorile, fluierele și cu dărăbănile țiganilor. În drum pe tineri îi așteaptă o gloată întreagă de băieței mici, cu cănile pline de apă. Când trec mirele și cu mireasa pe lângă ei ... ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... simulare a artei, dar nu artă adevărată. Esența acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe, să ne învețe domnul X. Y. din București ca să le avem noi? Subiectul poate să ... omenești, și cu toate acestea tabloul poate fi o operă artistică în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? La cea dintâi atingere a criticii, teoria se evaporează ...
... tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă ... motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și umpleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare care toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe care le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ... ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se trăia ca în sânul lui Avram, în mijlocul unui belșug unde totul era de-a gata, totul venea la timp și unde nu întâlneai decât voie bună și inimi deschise ... plecare și trăsura cu opt poștalioni suri trase la scară, conul Manole își sărută soția, își luă ziua bună de la slugi și se sui în trăsură având la stânga pe franțuzul Ernest iar în capră pe vătavul de curte și pe Ciordilă țiganul. Acest din urmă avea să întovărășească și să slujească pe stăpânul său în tot timpul călătoriei. Surugiii plesniră din harapnice; cei opt poștalioni suri, bine hrăniți și iuți de picior, înhămați în șir porniră prin poarta curței în trap mare, și după o jumătate de oră de mers spornic, conul Manole Buhuș pierdu din vedere satul și casa boierească de pe moșia Buhușul ... adânc dispreț pentru nemți. Auzi, mă rog, nu încap pantofarii de caii mei!... A mers cât a mers logofătul din popas în poaps, din târg ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... ținea minte pe cea din urmă femeie din neamul lui: pe Savasta, o soră mai mică a postelnicului. Aceasta murise de holeră, chiar în casele unde locuia acum boierul. În spița din molitvenic Savasta nu era trecută. Dintre toți Buhteștii, numai Gavril, fratele boierului, muri în floarea vârstei; călăreț vestit, jocul soartei făcu să fie omorât tocmai de un cal. Târât, cu piciorul prins în scară, peste câmpuri până în grajdurile curții, își dete sufletul în brațele celor ce-l ridicară să-i dea ajutor. Gavril Buhtea muri la patruzeci și trei de ani, lăsând un băiat, pe Toader, în vârstă de treisprezece ani. La moartea fratelui său, boierul știu să-și ascundă nemărginita durere ce simțea. Își chemă nepotul din colțul unde încremenise de ... băiatul printre străini, îl călcase de patru ori; îl găsise mereu același: suflet curat, judecată dreaptă și temeinică. După patru ani, Toader Buhtea se întorcea în țară doctor în drept. Boierului îi fusese dat să-și vadă visul cu ochii. La întoarcere, Toader Buhtea se odihni o iarnă întreagă. În primăvară, boierul îl luă alături de dânsul în ...
... frumoasă. Feciorii, fiindcă sunt doi și feciori, oricât de voinici ar fi, stau sub porunca părintească; Marta însă e una singură, adică nu mai are în casă pe nimeni deopotrivă cu dânsa. Încă pe când era în fașe, Marta avea obiceiul de a pune toată casa în mișcare. Nenea Mihu, auzind-o plângând, alerga plin de îngrijare din grădină ori din curte în casă. Și cu cât creștea, cu atât i se lățea stăpânirea, căci — vorba lui nenea Mihu — fata mare-i cinstea casei. Dar tot ... avea obiceiul. Fetele dar, când voiau să asculte, rugau pe Marta; Marta însă mai totdeauna le răspundea că Miron nu voiește, fiindcă nu e tocmai în voia lui cea bună. Numai din când în când, foarte arareori, Marta ruga pe Miron să cânte. În horă Miron totdeauna e cumpătat, încât parcă numai șuguiește cu jocul. Dar ochii tuturora se opresc asupra lui. Înalt și mlădios, cu umerii lați și ... albă și străbătută ca de-o răsuflare de rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... de a înțelege pesimismul ne-ar veni mai mult la socoteală, dar totuși are un rău; căci, ducându-l la extrem, putem găsi în fiecare om sămânța pesimismului. Dacă după întâiul înțeles trebuie să zicem că pesimismul nu a existat în societatea greco-romană, dacă trebuie să zicem că nu numai în Sophocle, Euripid, Hegesias, [2] Lucrețiu nu se arată, dar nici chiar în Byron, Musset și câți alții din vremea noastră; apoi după al doilea înțeles ducându-l la absurd, trebuie să zicem că mai toți oamenii sunt ... e pricina strigătelor de durere, a deznădejdii, a decepțiunii ce caracterizează literatura noastră contemporană, care și-a găsit răsunet în Eminescu, Delavrancea, Vlahuță și-n o mulțime din scriitorii noștri, în cei care au ceva talent, precum și în cei care sunt cu totul lipsiți? Aceasta nu poate fi o întâmplare. Întâmplare nu poate fi când e vorba de întreaga mișcare literară a ... ca dânșii am socotit că mândrele visuri ale închipuirii și sugestiunile puternice ale inimii noastre erau adevăruri ce nu se puteau tăgădui. Ne-am încrezut în parțialitatea devinațiilor religiei și ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... nici o observație de făcut. Despre Sultănica ne spune: ,,Ar trebui să citez toată Sultănica , atât de frumos și de măiestrit e scrisă. E un șir neîntrerupt de mărgăritare, și scenele, care de care mai colorate, urmează unele după altele. În Văduvele și în Odinioară , autorul a arătat un dar de care rămâi mirat, prețiosul și neasemuitul dar ce are autorul, dar excepțional, care-l va face ... lui Delavrancea așa de perfectă încât nu i se poate face nici o obiecție? Cum? Victor Hugo, Alfred de Musset, Balzac, Flaubert au fost criticați; în creațiunile lor s-au găsit, cu drept cuvânt, multe și însemnate neajunsuri; în Goethe se află greșeli; în Shakespeare chiar, în marele soare al poeziei sunt pete, și numai creațiunile lui Delavrancea să nu le aibă? Am zis că trebuie să aibă. Mai mult, chiar voi ... când ne dezmeticim de puternica și covârșitoarea întipărire ce face asupră-ne Shakespeare, acest colosal evocator de viață, și-ncepem să judecăm mai liniștit, chiar în el găsim greșeli. În dramele și tragediile istorice, adevărul istoric nu e tocmai observat. Romanii lui Shakespeare