Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CE
Rezultatele 1801 - 1810 din aproximativ 2180 pentru ÎN CE.
Ion Heliade Rădulescu - Epitafe
... Ion Heliade Rădulescu - Epitafe Epitafe de Ion Heliade Rădulescu I Când soarele apune, luceafărul lucește Puțin, și steaua serii pe loc și ea sfințește. În zi de sărbătoare, un soare luminos A strălucit odată slăvitul al meu taică, Sfințit-a domnul zilei, și-n orizon noptos ... de lăcrimare O purpură cernită a fost a mea-nfășare, Și hrana, amar lapte la sân de văduvire. Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea -- Aci zace nădejdea, și stinsă e în ea. III Din cer milostivirea pe muritor când vede, A lui inimă caldă pe alta ușurează Și, binele făcându-l, pe sine se ...
Vasile Alecsandri - Soarele și luna (Alecsandri)
... Soarele se-nălța sus, Se lăsa tot spre apus Și-n mare se cufunda La soră-sa Ileana, Ileana Cosânzeana. Iară Dumnezeu cel sfânt, Sfânt în cer și pe pământ, Mâna-n valuri că băga Mreana-n mână-o apuca Și-n ceruri o arunca Și-n lună plină-o schimba ... și noapte plini de dor, Arși de foc nestingător, Veșnic să vă alungați, Cerul să cutreierați, Lumile să luminați!" [1] Printre rămășițele de mitologie antică ce mai există la români, legenda soareluieste una din cele mai poetice. Soarele e un zeu frumos cu părul de aur, care, caApolon, cutreieră cerul pe ... românesc;ea personifică tinerețea, frumusețea, nevinovăția virgină, suflet îngeresc, într-un cuvânt perfecția omenirii sub chipul de copilă gingașă și răpitoare. Mulțime de povești există în care Ileana Cosânzeana joacă rolul cel mai ademenitor. În acele basme minunate prin originalitatea lor adeseori fantastică, Ileana Cosânzeana este reprezentată cu părul de aur și cu farmec dulce la privire. Ea-i atât ... Cosânzeana este tot așa ca și când se zice că e ruptă din soare, adică e o ființă din ceruri. Între cărțile vechi și noi ce s-au tipărit pân-acum
Ștefan Octavian Iosif - Sărbătoare (Iosif, 2)
... se face dimineață. Pe ulicioara ninsă și plină de-ntuneric Doar crivățul, unchieșul cel nebun, Își face mendrele și zburdă-n voie, Tot grămădind zăpadă În dreptul ferestruiei mici Ca s-o astupe. Dar ferestruia licărește vesel Și nu se lasă stinsă. Acolo stă cizmarul meu. Cu ochelarii vechi pe nas ... Cu fel de fel de bunătăți din hală ! Trei pîni, verdețuri berechet, Și-un chil de carne ! S-a întîmplat minunea asta rară În casa bunului vecin ! Copilu-li suflă-n pumni, iar meșterița Așază pîinile după cuptor, Se uită la moșneag și — rîde. Moșneagul, peste ochelari, Se ...
Ion Luca Caragiale - O reparațiune
... a reprodus-o Românul în fruntea numărului de a doua zi, dând-o în judecata opiniei publice a întregii românimi. În adevăr, notița aceea, credea că nu i-ar fi trăznit prin cap s'o scrie nici celui mai rabiat șovinist maghiar de cea mai josnică ... se mulțumească lumea, înzolită din cap până 'n călcâie, numai cu atâta din parte-ți - numai cu o platonică desaprobare și cu un regret mălăeț. În casa dumitale, dumneata ești stăpân, și, dacă ești om de omenie se cuvine, numaidecât, pe făptuitorul, care ți-a rușinat în primul rând casa și obrazul dumitale prin fapta lui nesocotită - oricine ar fi acela, slugă ticăloasă ori copil desfrânat - să-l iei frumușel de ceafă ... pe niște bieți servi tâmpiți de mizerie... Să fie îndată cunoscut numele pentru mult timp detestabil, și pilduit numai decât ignobilul individ. Și, dacă pricepe ce spunem destul de răspicat, cel dintâi care e dator să-l pilduiască în fața lumii ofensate pe acel descreerat este însăși direcțiunea Tribunei. Aceasta ar fi, în adevăr, o reparațiune a următorilor regretabilei lipsei de supraveghere redacțională. Ne pare a spera, că nu
... s-a făcut zgripțuroaicei lehamite de atâta așteptare și a trimis pe cel mai cu forfoi dintre feciorii ei ca să vadă ce face sluga de nu mai vine cu apa. — Dar tu, măi, ce faci aici? întrebă zmeul. — Uite, răspunse omul râcâind înainte. Ce să mai pierd vremea scoțând apă din puț, ca s-o bag în burduf și apoi iar s-o scot după ce voi fi sosit cu ea acasă? Am să iau puțul așa cum e în spinare și-l duc în deal. — Ba să nu te pună păcatele să faci așa, răspunse zmeul speriat, că puțul ăsta e făcut de bunicul bunicului, și-aici e ... puțini dintre noi pot să arunce cu el. — Ei, dacă n-aveți altul, haid' și cu ăsta! grăi omul. Ia-l și să ieșim în câmp. După ce ieșiră la câmp, zmeul aruncă buzduganul de se duse pâ- nă-n al treilea cer și așteptară peste jumătate de ceas până ce căzu și intră în pământ de-un stat de om. — Carevasăzică, atâta e treaba pe care ești în ...
Ion Luca Caragiale - Ouăle roșii
... o viață-ntreagă de cercetări adânci, reconstituită de către savantul Laurentius Ferax (vulgo, Lorenz Reichlich). După versiunea acestuia, foarte rară, o dăm și noi aci.) În seara de vinerea patimilor, au mers bătrânul conte FĂ©kete LĂ¡ioș, care-mplinise în duminica floriilor șaptezeci și cinci de ani, la capela castelului, împreună cu soția sa VirĂ¡g, care, zicea ea, trebuia să-mplinească, în sâmbăta rusaliilor următoare, patruzeci. După dânșii veneau nobilii curteni și copiii de casă, care țineau, unii coiful contelui, iar alții coada rochiei contesei. Și după ... mică placere nobilei mele stăpâne. — Nu cred până nu văd! răspundea tânăra VirĂ¡g. Cruntul conte FĂ©kete LĂ¡ioș a mușcat în gingii lingurița preotului și a-nghițit cu noduri sfânta grijanie. Apoi, după ce s-au grijit toți de la mare pân' la mic, s-au întors împreună în castel. Cum au intrat acolo, contele a strigat: — Doboș IĂ¡noș! Doboș IĂ¡noș! te-ai spovedit?... te-ai grijit? — Da ... nebună tânăra contesă VirĂ¡g... Și el...? unde e el? — El? el, a răspuns scrâșnind FĂ©kete Lăioș; el trebuie să fie în ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul la țară
... Ion Luca Caragiale - Teatrul la ţară Teatrul la țară de Ion Luca Caragiale În sfârșit, conform circulării onor d. administrator al domeniilor coroanei, despre care am vorbit la timp, s-a și constituit la Cocioc săptămâna aceasta ... națională rurală". După statutele pe cari ne-a făcut onoarea a ni le trimete (ca unora ce am relevat cei dântâi în presa română ingenioasa idee patriotică a onor. d-lui I. Kalinderu), se vede că această societate se compune, ca și cea din București ... treia. „Societatea dramatică națională rurală de pe domeniul Cocioc" are de scop cultivarea și dezvoltarea treptată a artelor dramatice, lirice și coregrafice, în toate genurile lor; și dacă judecăm după repertoriul pe care-l anunță pentru stagiunea 1901—1902, are să fie desigur la înălțimea intențiilor inițiatorului. În ... prealabil pentru stagiunea viitoare ne spune că, în afară de piesele clasice, ca Hamlet, Maria Stuart, Regele s-amuză, se vor juca și cele mai în vogă[lxxxii] piese moderne ca: Cyrano de Bergerac de Rostand, Rosmersholm de Ibsen, Onoarea de Sudermann, Șoricelul de Pailleron, Dama de la Maxim și altele ...
Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac)
... Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac) Sonet de Cezar Bolliac La anul 1839 Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie; De două veacuri jalea îți crește ne-ncetat! Traian se miră, plânge, privește-a ta câmpie Ce-o știe câmp, odată de Acvil-apărat. O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie! Amar e când te doare, să vezi ca-ești împilat, Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie, A săruta ... știi că te-a trădat! Pe cine aștepți oare s-aline-a ta durere? Pe-acela ce te suge? te calcă în picere? Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron? Te amăgești!... Dar, află și crede în tăcere: Oricare slăbiciune în chinuri ia putere... În
Alexei Mateevici - Cuvintele credinței
... Alexei Mateevici - Cuvintele credinţei Eu știu trei cuvinte — și rostul li-i sfânt Trec ele din gură în gură, Nici răul, nici jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură; Și cel ce în ele mai mult n-a crezut, Credința și cinstea de mult și-a vândut. Voința ni-i slobodă, — așa ne ... să-l urmezi — apoi fugi de păcat Și sufletul tău îl păstrează curat. Dreptatea pe lume nu-i sunet deșert, Își are ea rost în viață: Cei drepți și-n robie norocul nu-și pierd, Viața așa ne învață. Acest adevăr pentru noi îi ascuns, Dar pruncii cei mici mai ... În toate voințele noastre, Și una-i în toate Preasfânta Ființă Mai sus de-nălțările-albastre; Pe rând trec schimbările-n vecinic lanțuh, Același rămâne în veci Sfântul Duh. Păziți trei cuvinte, și rostul lor sfânt Îl treceți din gură în gură, Căci răul și jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură, Și cel ce
Friedrich Schiller - Cuvintele credinței
... Friedrich Schiller - Cuvintele credinţei Eu știu trei cuvinte — și rostul li-i sfânt Trec ele din gură în gură, Nici răul, nici jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură; Și cel ce în ele mai mult n-a crezut, Credința și cinstea de mult și-a vândut. Voința ni-i slobodă, — așa ne ... să-l urmezi — apoi fugi de păcat Și sufletul tău îl păstrează curat. Dreptatea pe lume nu-i sunet deșert, Își are ea rost în viață: Cei drepți și-n robie norocul nu-și pierd, Viața așa ne învață. Acest adevăr pentru noi îi ascuns, Dar pruncii cei mici mai ... În toate voințele noastre, Și una-i în toate Preasfânta Ființă Mai sus de-nălțările-albastre; Pe rând trec schimbările-n vecinic lanțuh, Același rămâne în veci Sfântul Duh. Păziți trei cuvinte, și rostul lor sfânt Îl treceți din gură în gură, Căci răul și jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură, Și cel ce
Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu) Vulturul de Cincinat Pavelescu Pe lângă râul ce se pierde în umbra sălciilor sure, Pe când amurgul întristează singurătatea din pădure, Se duce-alături o pereche de-namorați tăcuți și dragi Să-și piardă urma pe ... cărarea șerpuitoare de sub fagi. Ea, zâmbitoare și senină ca răsăritul blond de soare, Cu fruntea ca petala albă a unui crin abia în floare; El, melancolic ca amurgul, cu ochi adânci, de visător, Părea că urmărește-n treacăt al visurilor sale zbor. Dar nu ești fericit? răspunde! îi ... ea învăpăiată; Când vezi ce farmec împresoară iubirea noastr-adevărată, Și când citești în al meu suflet atâta dor nețărmurit, De ce nu lepezi întristarea ce fruntea-ți largă a cernit? O, fii mai vesel și alungă melancolia ta, stăpâne, Și-ngenuncheată înainte-ți, supusă, roabă voi rămâne! El ... a dat. El are-un cuib pe-un vârf de munte și-n zori de zi îl părăsește, Căci setea lui de libertate, când stă în loc, îl chinuiește. Și cuibu-i pare o-nchisoare; de-aceea, pururi solitar, El cată lumi nețărmurite și-mpărății fără hotar... Tot ca și el