Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VECI
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 505 pentru VECI.
Cezar Bolliac - Un suvenir Un suvenir de Cezar Bolliac Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie. Cineva iubește precum te-am iubit eu; Și blestem pe aceia care, prin viclenie, Mi-au amărât viața și tot amorul meu. Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită, Când ai ști acuma cu ce preț le plătesc, Și cât, sub fața-mi rece, mi-e inima zdrobită, Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc. Aș geme la picioare-ți, mi-aș arăta căirea! Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău! Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău. Și arburile,-ntocmai, ce focul mistuiește Și îi suge sucul cu-ncetul și p-ascuns, - Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbinește, Când cenușa-i zboară, când focul l-a pătruns, - Mai stă tot mândru încă și capul nu își pleacă: Stă cu brațe-ntinse zefirii înfruntând; Privește însă vântul ce-acuma o să treacă, Ș-o s-auzi un trosnet și focu-i
Cincinat Pavelescu - Idilă Idilă de Cincinat Pavelescu În brațe-mi de-ai vrea să te lași, Ți-aș face un cuib drăgălaș; Un cuib de amor neștiut Departe, în codrul pierdut; Deasupra, seninul din cer, Jos, iarbă, mireasmă, mister. Izvorul cu ochi de smarald Cânta-va amorul meu cald, Și teiul va cerne ninsori Pe fruntea ta albă de flori; Iar timpul, oprind al său pas, Va da fericirilor glas; Ți-oi zice o doină cu drag, O doină din fluier de fag; Voi spune-o și undelor reci, S-o cânte și ele în veci. Iar noaptea, de-o fi să te culci În freamătul tainelor dulci, Din mușchi îți voi face un pat, Ascuns, fecioresc, parfumat; Ce viață departe de uri În taina eternei păduri! De strajă voi sta numai eu Și dorul din sufletul
Cincinat Pavelescu - Legile eterne
Cincinat Pavelescu - Legile eterne Legile eterne de Cincinat Pavelescu Isus dormea. Pe valuri urla o vijelie Și-apostolii văzându-l dormind nepăsător, Priveau cu înfiorare când cerul în mânie, Când apa, zbuciumată ca sufletele lor. Lopețile scăpară din mâinile-obosite Și barca fără cârmă, prin haos lunecând, Pe chipurile pale de groază chinuite Cădea lumina stinsă a ultimului gând. Isus dormea. Și spaima cât apa de adâncă Îi prefăcuse în biete năluci de țintirim, Și îndârjiți pe somnu-i ce nu zburase încă, Apostolii strigară: Stăpâne, -o să pierim! Dar El deschise ochii. Privirea de lumină Asupră-le o clipă seninu-și revărsa. Și dulcea ei blândețe pe valuri când se-nclină, Ce pace peste inimi și ape se lăsa!... Și noi, munciți de groaza atâtor nențelesuri, Ne rătăcim pe marea gândirilor adânci, Luptăm cu vijelia eternelor eresuri, Bărci searbede, izbite de maluri și de stânci. Aici orbiți d-un fulger, aici prin întuneric, Ne zbatem spre o țintă ce-n vis o-ntrezărim. Ani lungi ne minte umbra amorului himeric Și-n veci ne chinuiește durerea că murim. E calm doar înțeleptul. Doar El din norul ceții Privirea liniștită pe valuri și-o așterne, Știind că ...
Cincinat Pavelescu - Lied (Pavelescu, 2)
Cincinat Pavelescu - Lied (Pavelescu, 2) Lied de Cincinat Pavelescu Aș vrea să scriu, Ca Heinric Heine, Un lied; În care pentru veci să-nchid, Ca-ntr-un sicriu, A mele taine Cum a făcut poetul Heinric Heine. Să nu fie cuvinte-n el Și nici versificări savante, Doar lacrime ce s-au schimbat În diamante. Dar nu jelire de mișel Ce plânge ca să-ți facă milă De mila lumii mi-este silă. Îmi place lacrima tăcută Ce-ngroapă-n ea durerea mută, Și care-ascunde-ntr-însa taine Precum un lied de Heinric
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu) Nocturnă de Cincinat Pavelescu Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouă Un tremur vag de lună nouă, Iar nuferii, când raza-i bate, Par, în acea singurătate Ce frica-ncepe s-o propage, Că-s niște mici arhipelage! Pe lacu-n umbră se deșiră dantela lungă-a unei moarte... E ca o ceață ce s-așterne pe cuta undelor ușor, O stea ce pică face-o dungă și-argintul ei căzut departe Aprinde-o stranie lucire în părul umbrelor ce zbor. Parcă bătăi de aripi albe tăcerea nopții o frământă, E ca o muzică ce-adoarme departe moartea unor crini, Or, tu, Ofelie-necată, în pacea undelor suspini, Și vântul care plânge-n sălcii e poate glasul tău ce cântă. Atunci, din trestii, parcă șoapte Se înălțară-n miez de noapte. Nebun, zadarnic te-nfiori De vânt, de umbre și de flori, Și vrei pe alte căi s-apuci; Ce-auzi, ce vezi nu sunt năluci; Nu-i glasul vântului ce-asculți Deși sunt moartă de ani mulți, Dantela care-o vezi pe apă Este lințoliul ce-mi scapă, Iar sub a apelor oglindă Vezi părul meu de alge ...
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle Pescuitorii de perle de Cincinat Pavelescu D-a lungul umedelor stânci, Uitate-n mările adânci, Ca-ntr-un mormânt ce le înghite, Necunoscute nasc și mor, În scoica lor, Mărgăritare negăsite! Sunt lacrimi de ondine-amorezate De vrun triton necredincios? Și-acum sclipesc cristalizate În fundul mărilor sticlos? Dar îndrăznețul, beat de vraja Strălucitorului său vis, În valul care le ascunde S-azvârle, fulger în abis! Înoată, se scufundă, speră, Și apa îl cuprinde lin; Și-n adâncimea-i îl primește Ca p-un nou monstru submarin. Adesea un rechin l-atinge Și sepii vin, meduze pier... Un crab pe umăr îi imprimă O clipă gheara lui de fier. Precum în vis numai s-arată, Vezi albe crânguri seculari Ce-n loc de mușchi bureți au numai Și-n loc de iarbă alge mari! Pe când în juru-i urcă valuri, Picioarele-i se-nnămolesc Într-o pădure de coraluri Roșite-n sânge omenesc. Și mâna-i pipăie cu spaimă Și se tot lasă mai afund... Ce dacă drumu-i plin de chinuri Când perla albă stă în fund? O vede, o atinge, iat-o! Sub năzuința care-l mână Prin valul ...
Cincinat Pavelescu - Ultima verba
Cincinat Pavelescu - Ultima verba Ultima verba de Cincinat Pavelescu Sub noaptea fără stele, ce trist și-nalță glasul Acel care fusese Isus... Veniți, veniți! Toți morții din morminte sculați-vă, e ceasul! Vin taina s-o dezvălui din moarte vă treziți! Și-atunci, din toată lumea, mulțimile-adormite, Sutimi și milioane de morți se deșteptau; Pe când de sub lințoliu enormele-i orbite, O tragică durere afară scăpărau... Și el, mai trist ca-n noaptea când se ruga pe munte, Sub umbra tremurată a verzilor măslini, Când se roșise alba-i sudoare de pe frunte, Mai trist ca pe calvarul însângerat de spini, Le zise: Biată turmă în noapte rătăcită, Eu v-am mințit odată când vă spuneam că sus V-așteaptă după moarte o viață fericită, Căci Tatăl nostru nu e, și serafimii nu-s! Eu vin din depărtarea neantului cea sumbră, De unde larma lumii se pierde-n infinit, Și viu ca să adaug o pagină de umbră La cartea de lumină ce-n vis am plăsmuit. Să n-așteptați zadarnic fanfara-nvietoare, Căci cerul plin de îngeri e-o pânză de tablou... Eu rătăcesc de veacuri prin golul fără soare, Și chem și- ...
Cincinat Pavelescu - Unui căpitan
Cincinat Pavelescu - Unui căpitan Unui căpitan de Cincinat Pavelescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I care mânca la masă de obicei numai pește De ce mănâncă Nicu pește La orice masă cu-atât zel? Ar vrea pe toți să-i devoreze Ca să rămâie numai el! II Aceluiași Gras și roșu de sudoare, Privind Dunărea în soare, Căpitanul se gândește: Parcă tot mai bine-i pește! III Tot acestui amic, într-o zi de căldură, în grădina publică din Brăila, pe marginea Dunării: De căldura zdrobitoare, Care stă să ne omoare, Singur domnul Nicu scapă, Fiindcă dânsul... doarme-n apă! IV Aceluiași căpitan, care ironiza pe magistrații ce se întorceau de la o înmormântare oficială. El, de altfel, se bucura de o reputație acvatică câștigată... la vechime. După o bătrână ce-a murit Am fost la cimitir, cernit; Și Nicu-n veci palavragiu Mi-a spus că sunt pomanagiu. Pe dânsul însă pașii-l poartă De șapte ori pe săptămână, Ca pe noi azi la o bătrână, Bătrână vie, dar nu
Cincinat Pavelescu - Unui judecător
Cincinat Pavelescu - Unui judecător Unui judecător de Cincinat Pavelescu care mă trecea lipsă în registrul tribunalului din Constanța, chiar când eram prezent Mai riguros ca un vagmistru, Tu mă dai lipsă în registru, La tribunal când sunt prezent. Îți iert cu milă răutatea, La gândul că posteritatea Pe veci o să te dea
Cincinat Pavelescu - Valeriei Valeriei de Cincinat Pavelescu Îmi place să te văd frumoasă, Deși, din frumusețea ta, Eu n-am decât zădărnicia Imaginii de-atâți visată. Mi-e drag să știu că al tău suflet E bun, deși voi aștepta În van dovezile pe care Le dai... când inima ți-e dată. Și-mi place, fără vreo nădejde, Să te iubesc așa-n tăcere, Spre un buchet ce se pălește Să fiu privirea ce-o arunci... Sau picătura ce pe geamuri Alunecă și-n umbră piere; Un vers uitat, dintr-o poemă Ce trist începe cu: Atunci... Așa sunt eu. Poate că versul Te-ar fi făcut să plângi o clipă... Și picătura neștiută Îți răcorea un tainic dor; Ca și buchetul melancolic Ce cu-a parfumului risipă, Putea-ntr-o seară să-ți adoarmă Încet... un gând chinuitor. Și n-ai vrut. Dulce și pribeagă Rămâi să-nchipuiești femeia... Eu voi trăi în veci statornic Acelei clipe ce s-a dus... Înamorat de-o stea, izvorul Se mulțumește cu scânteia Ce-n mica-i lacrimă răsfrânge Lumina astrului
Cincinat Pavelescu - Vulturul și vrabia
Cincinat Pavelescu - Vulturul şi vrabia Vulturul și vrabia de Cincinat Pavelescu Cu ciocul tăios ca o sabie Din zbor un vultur a răpit, Pe stânca-i de granit, o vrabie. Ea umilită i-a șoptit: Pentru stomacul vostru, sire, Ce-n veci obișnuit a fost Cu mese pline de-ngrijire, Sunt un dejun destul de prost. Vulturul i-a răspuns: Așa-i! Însă nevoia te învață: Când n-ai ce vrei, mănânci ce ai! În comparație cu-o rață, Desigur, nu ești un deliciu, Mâncând un fel așa sărac Tu îți dai seama că eu fac Destul de mare sacrificiu! În maiestatea lor trufașe Și spre sporirea gușilor, Vulturii trebuie să se-ngrașe Din sângele supușilor! Un vultur nu trebuie să piară, Dar nici să fie prea fudul Decât atunci când e sătul... Și-acum te-nghit că-mi ești sub gheară. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La oameni, tot ca și la fiare, E lege dură ca o sabie: Pe cel mai mic îl sfâșie cel mare, Ca vulturul pe vrabie.