Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRECE
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 1863 pentru TRECE.
Dimitrie Anghel - Numărul 27 Numărul 27 de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 16, 4 feb. 1912, p. 124—125. Pe un tablou al "Junimii" Am sub ochi tabloul comemorativ al "Junimii", o serie de capete care se etajează, o piramidă de efigii care se suprapun, o îngrozitoare hecatombă de decapitați, pe care cine știe ce erou sîngeros și plin de ironie și-a pierdut vremea să le clădească craniile ca o pildă că toate trec cu vremea... O hidră amenințătoare cu șaptezeci și patru de capete privește cu încredere viitorul, un strugure monstruos făcut din boabe diferite atîrnă într-o ramă pe un fond negru de culoarea infinitului, o pleiadă de ambiții se înfățișează sub diverse măști, o vecinătate de necunoscuți se luminează de aureola acelor cîțiva fericiți ce-au izbutit să-și scoată capetele dincolo de negrul cerc pe care moartea îl ține, ca un clovn sinistru, la intrarea neantului. Nepăsător și cu același gest teatral și automatic, postumul Nestor Hayek, după ce s-a acoperit cu funebrul giulgiu de mușama, ca să facă întunerec în straniul lui aparat în care toate se văd pe dos, ne-a lăsat medalionul acesta ...
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi O amintire despre Verdi de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , II, 52, 12 oct. 1913, p. 411. Sunt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n-au fost destul de stăruitori și n-au știut să prindă ceasul potrivit ca să și-o însușească. Ea aprinde însă licăriri de luceafăr în ochii celor aleși și transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire personală. Eram la Roma, prin 1892, mi se pare, și mă reîntorceam spre casa mea din Lațiul vechi, într-o seară tîrziu. Pe străzi, afișe mari colorate, anunțau reprezentația lui Falstaff , ultima operă a bătrînului maestru. Cum o lume neobișnuită forfotea pretutindeni la acea oră și glasuri vesele urcau, m-am apropiat de un grup și am întrebat cărei întîmplări se datorește mișcarea aceasta spontană și am aflat că lumea aștepta venirea ...
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Reveria unei statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al calului cu fruntea ridicată sus, ochii lui privesc, și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe ...
Dimitrie Bolintineanu - Braha căpitanul
... Dimitrie Bolintineanu - Braha căpitanul Braha căpitanul de Dimitrie Bolintineanu Noi te lăsăm, o, patrie, O, țară de suspine! Vom trece viața-n lacrime, Înstrăinați de tine! Sub greutatea lanțului Al nostru braț s-abate; Prin mărăcini picioarele Se-mlădiu sângerate. Și când ne las puterile ... zărim În robie soațe, fiice ce dorim?" Astfel strig românii și pe lângă dânșii Ordele turbate văd trecând cu prinșii. Braha stă, privește... O femeie trece Cu picioare goale, noată-n huma rece, Cu vesminte rupte, perii revărsați, Brațele sub lanțuri, ochii-i lăcrimați. Tinerica prinsă către dânsul cată. Strigă cu ...
... Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus ... zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a ... imnii răpitori, Numai corbu-ntună cânturi întristate. Vânturile nopții, printre tufe-uscate, Prin mugiri duioase răsunau cu dor Ca suspinul dulce sufletelor lor. Sabia străină trece peste țară; Pentru fiii țării viața-i o povară! Cei bătrâni cu lacrimi roagă pe cei juni Să le curme viața; și demnele mumi Pe ...
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... umerii-i s-abate, Iar brâul lui lucește ca cerul înstelat. Alături stă amanta-i; divina-i voluptate Pe toți a fermecat. El trece; dar s-arată ordiile păgâne. Sub pașii lor pământul în doliu s-a-nvelit. Dar ei chiar se strecoară și-n urmă nu ...
Dimitrie Bolintineanu - O noapte la morminte
... de vânturi uscat, Vârtejul pe mine în văi m-a zburat Pe unde infernul sabatul adună. Schelete tăcute, am fost împărat; Cum soarele trece din lume în lume, Din poluri în poluri zbura al meu nume, Din poluri în poluri eram lăudat. Precum un luceafăr străluce prin stele, Luceam ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... Kalogria, pe o coastă,-ntre lagune, Doarme dusă Missolonghi la al mării glas ușor, Iar legenda ei măreață veacul veacului o spune, Unda, vântului ce trece, seara, orelor ce zbor. Stai, luntraș! Nu vezi cum superi prin a viselor lovire Majestuoasa ei odihnă, visul ei de fericire... Nu vezi ... Dor cu ochii ca seninul, vin, lipește-ți buza ta. Însă el, smintit de ură, vechi pistol din brâu apucă Și ochește... Un foc roșu trece
Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure
... salută-n două labe. Vin cu toții, mic și mare, Și purtînd la coifuri mîna, Stau la front în nemișcare, Așteptînd să treacă Zîna. Zîna trece plutitoare În lumina albăstrie, Legănîndu-și pe izvoare Scurta ei călătorie. Și cum trece și se duce Ca o stea pe valea vremii, Ies voinicii la răscruce Din versetele poemii: Făt-Frumos Cercel-Palincă Sare jos dintr-o poveste ...
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
Emil Gârleanu - În fel de fel de feţe În fel de fel de fețe... de Emil Gârleanu Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița: Eu : Pasăre dragă, îți făgăduiesc că de acum înainte n-o să mai spun altora nimic din ceea ce-mi împărtășești. Gaița : Lasă că te cunosc. Așa mi-ai vorbit și rândul trecut, și mi-ai pus ciocănitoarea pe cap, de-mi amărăște zilele. Eu : Gaiță dragă, mă jur... Gaița : Jurămintele tale sunt ca fulgii mei de ușoare. Uite (își scoate un fulg cu ciocul și-l lasă să plutească în aer). Eu : Gaiță dragă, crede-mă, jurămintele mele sunt ceva mai grele... Gaița : Lasă! lasă!... În sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe ...
Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...