Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PĂTRUNDE (ÎN, PRIN)

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 269 pentru PĂTRUNDE (ÎN, PRIN).

George Gordon Byron - Oscar D'Alva

... Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ... Sau învingând pre vrăjmașii ce venea asupra lor! Vechiule castel de Alva! Cine au fost ai tăi stăpâni? Pentru ce mușchiu învălește al tău zid în dărâmare? Boltele nu mai răsună de a cornului strigare, Numai crivățul vuiește prin curtea plină de spini; Și când vântul suflă tare zidurile zguduind, Se aude un sunet groznic prin galerii vâjiind. Asta e suflarea furtunei izbind scutul lui Oscar; Însă peana lui cea neagră nu se vede fâlfâind P-aceste locuri acuma, și nici ... Nu cred să fi având vro treabă!“ Fratele răspunde: „Nu știu, în răd nu l-am întâlnit; Poate gonind vre o capră ...

 

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

... pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată     Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă,     Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă,     În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă,     Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai ... îi rău, Cestea sunt bârfele, și-n iad bine este,     Crede, dragul meu; Noi petrecem vesel și cu mulțumire,     Tocmai ca în rai, Tu viind în tartar vei ști fericirea,     A nostrului trai. Iar acum dau ție o curte domnească,     Și sclavi câți-i vra, Boierii și domnii, vrând ... le gonește și de a lui sânge     Milă într-însul nu-i. Însă toți sărmanii au scutar puternic,     Înger păzitor, Ce-i adăpostește în lăcaș cucernic,     Liman scăpător; Deci în mânăstire el le mistuiește,     Pe mume și fiice, Unde Ziditorul etern se slăvește     Cu smerite rugi. Sub cereasca milă, sub a ei umbrire ... pe masă a ta rămășiță,     Te vor căina; Arzând făclii, candeli și tămâie multă,     Te vor prohodi! Dar crăpând pământul, vei cădea, sărmane,      ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

... pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată     Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă,     Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă,     În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă,     Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai ... îi rău, Cestea sunt bârfele, și-n iad bine este,     Crede, dragul meu; Noi petrecem vesel și cu mulțumire,     Tocmai ca în rai, Tu viind în tartar vei ști fericirea,     A nostrului trai. Iar acum dau ție o curte domnească,     Și sclavi câți-i vra, Boierii și domnii, vrând ... le gonește și de a lui sânge     Milă într-însul nu-i. Însă toți sărmanii au scutar puternic,     Înger păzitor, Ce-i adăpostește în lăcaș cucernic,     Liman scăpător; Deci în mânăstire el le mistuiește,     Pe mume și fiice, Unde Ziditorul etern se slăvește     Cu smerite rugi. Sub cereasca milă, sub a ei umbrire ... pe masă a ta rămășiță,     Te vor căina; Arzând făclii, candeli și tămâie multă,     Te vor prohodi! Dar crăpând pământul, vei cădea, sărmane,      ...

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... DULCE Tu... fie pe-a ta voie... așa n-ar fi dreptate Cu doi voinici să lupte un om și... Jumătate. (Ies amândoi prin dreapta.) SCENA II DESPOT, LASKI LASKI (după culme, în fund) Despot, ajuns-ai? DESPOT (sărind pe culme) Iată! LASKI (ivindu-se) Ha! iată-mă și eu. Greu e suișul, frate!... Dă-mi mâna. DESPOT ... c-am avut parte în lume de noroc? Carmina-i jună, însă de juni ea-și bate joc, Și numai pentru mine suspină ea. DESPOT (în parte, zâmbind) Sărmanul! LASKI Ș-apoi încă-o virtute: urăște pe sultanul. DESPOT În toate-i dar perfectă? LASKI (cu mândrie) În toate! DESPOT Om fericit! Nimica nu-ți lipsește din câte ai dorit. Mărirea? te alintă ca pe-un copil în fașe. Tu stăpânești în pace mulțime de orașe. Ești cap, ești om de cârmă, neștiutor de frâu. Averea?... la picioare-ți lin curge ca un râu. Norocul?... o soție ... ca un soare, Pe inima-i spaniolă lipindu-te iubit... Om fericit ești, Laski, de trei ori fericit! Iar eu, o biată frunză pe vânt în veci purtată, Putea-voi rădăcină să prind în ...

 

Titu Maiorescu - Poezii populare române

... a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde cetirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce dispoziție forțată, simțimântul natural ce le ... inimei ca și pe calea reflecției, și din aceea că poporul își exprimă numai simțirile sale nu rezultă că i-ar lipsi meditațiunea și delicatețea în exprimarea ei. Îndrăznim chiar să credem că mulți poeți de salon ar fi încântați când ar putea descoperi în fantazia d-lor idei cu o umbră numai de frumusețea celor populare, precum le aflăm, d.e., în următoarele poezii: Bade trandafir Bade, trandafir frumos! Vrut-ai să te-arăți duios, Dar te-ai arătat ghimpos Și din minte nu m-ai scos ... umbră din tulpină, Să-ți văd fața la lumină, C-a venit până la mine Miros dulce de la tine. Cât am pus în ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condițiune elementară a fiecărei lucrări artistice de a avea un material în care sau prin care să-și realizeze obiectul. Astfel, sculptura își taie ideea în lemn sau în piatră, pictura și-o exprimă prin culori, muzica prin sonuri. Numai poezia (și aci vedem prima ei distingere de celelalte arte) nu află în lumea fizică un material gata pentru scopurile ei. Căci cuvintele auzite nu sunt material, ci numai organ de comunicare. Cine aude silabele unei poezii sanscrite ... dar, o condițiune materială sau mecanică, pentru ca să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie dramatică, este: ca să se deștepte prin cuvintele ei imagini sensibile în fantezia auditoriului, și tocmai prin aceasta poezia se deosebește de proză ca un gen aparte, cu propria sa rațiune de a fi. Cuvântul prozaic este chemat a ... aibă el în fantezia sa, are a se lupta cu o primă greutate foarte însemnată: cu pierderea crescândă a elementului material în ...

 

Alecu Russo - Soveja

... mi deslușesc lămurit aceste două cuvinte: moarte și nimicire . Poate că vecinătatea acestei vechi bisericuțe și acele două înmormântări au răspândit o așa mare liniște în cugetările mele... nici o mâhnire, nici un răcnet de mânie, nici o tânguire n-au trecut încă prin buzele mele. Temnicierul meu a plecat chiar acuma; el era o mângâiere mare pentru mine; îmi povestea mereu la basme în felul Halimalei , și fiecare din povestirile sale, adunate în multîncercata sa viață, cuprindea axiome din morala orientalilor. În ziua dintâi, când ne-am văzut, el, trăgând din ciubuc, îmi zise în chip de mângâiere: "Nu te mâhni; toate acestea vor trece. Supărarea nu este de nici un folos... la astfel de împrejurări trebuie să faci ce ... tot aștepta să-i vie știre că s-a mazilit vizirul, dușmanul lui, dar - cu totul împotriva obiceiului sultanilor - vizirul sta pe loc în slujba lui, turcul se prăpădea cu firea. În sfârșit, rudele acestuia, prin deosebite uneltiri, ajunseră până la vizirul și-i dară o jalbă, rugându-l să ierte pe osânditul și să-i dea drumul a se ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sorcova â†�� Wikisource:Colinde Sorcova de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se ... și e mai mare păcatul să știi pe femeie cu copilașul ăla pocâltit și degerat la o zi așa de mare! II Zăpada îi pătrunsese în tindă; vântul îi cânta prin crăpăturile ușii parc-ar fi vuit în duba mare; și Bălașa era întinsă în pat, învelită c-o plapumă veche, soioasă și ciuruită cu găuri prin care ieșeau ghiomotoacele de lână neagră. Pe picioare își trântise două scovergi. La sân își ghemuise copilul îmbrăcat cu niște zdrențe de pantaloni, c-o ... apă, să-i dăm apă, dadă Irină ! îngână bietul copil, căutând prin odaie cana cu apă. Dada Irina, în loc să-l asculte, îl luă în

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... și manufacturile cele mai alese ale Europei. Aici aflăm cea mai pestriță adunare de popoare, cu diferite idiomuri: cinci­sprezece limbi vorbite pretutindene: pe străzi, prin localurile publice și pe piețele comerciale. Petrecerile cele mai variate au aici loc, și tot ce în Europa, relativ la arte, apare înalt și per­fecționat își face debutul său în acest oraș unde plăcerile sunt bine remunerate de galantomii ruși. Artiștii străini scurg anual sume mari de bani de la ruși. Dar ca tot ce ... numai la aceasta, dar încă s-o faci? Cum se poate ca pe un viscol ca acesta, și încă la miez de noapte, să umbli prin acea ruină drăcească? Și bătrâna, cu o convingere religioasă, își făcu cruce de câteva ori. Da știi tu, dragă, adause ea, că în momentul când am voit eu să sun cu clo­poțelul, o înfricoșată detunătură se auzi în ruină, și să nu-mi fi deschis în grabă ușa, muream de spaimă pe prag. — Pentru că ești fricoasă, mămucă, răspunse copila zâmbind. Ce alta putea fi zgomotul, decât numai dărâmarea vreunuia ... ceafa de spetele scaunului își aținti ochii în tavan pierzându-se ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III

... Toată ție jertfește jivină! Însuș pe-astă lume trecătoare, Din hĂ¡os un sânt libov o scoasă, Și dragoste, cu-întia lucoare, [5] Îi suflĂ  în mădulările ghiețoase, Așezând ca legea ei întie Priința ș-armonia să fie!... După-această lege nemutată, Făptura toată merge, să ține; În toate libov și dor s-arată: Iubescu-să stelele-între sine, Iubește-să ceriul cu pământul, Iubescu-să mările cu vântul. Sus în văzduh toate zburătoare, Gios pre pământ toate dobitoace, Păn' și răcile jigăni de mare Prin cea patimă lină, șegace, Cu strânse lațuri să-împreunează, Cu dulce libov să-înroorează!... Numa voi suflete muritoare, Defăimați astă patimă blândă, De dânsa ferindu ... 16] Ce cu tot te-ai jertvit pentru mine!". Asta zicând, era să-ș' afunde În piept gingaș sabiă-agerită, Când glas cunoscut urechia-i pătrunde: ,,Arghine, ce faci!" ș-într'acea clipită, Iacă fierrul crud îi căzu din mână, Iar' el să trezi-în brațul tău, Ermină. Ermina, cea lui de mic priitoare Și din toate mai înțăleaptă zână, Ce pe el crescu și-i fu-învățătoare Cum să ... la gânduri mișele; Și fi-încredințat că-i scăpa de toate În

 

George Coșbuc - Dragoste învrăjbită

... trudea vreo taină și-ar fi vrut s-o spuie Și de multă trudă, n-a vorbit deloc. S-a culcat în urmă supărată foc Și prin somn întruna a vorbit cu șoapte. Astă-dimineață s-a sculat de noapte Și-a tors două fuse până ... izbit din mână Fusul plin și furca și-a umplut de lână Lavițele vetrei. Bine, fă, dar ce-i? A luat în urmă cusătura ei Cea cu flori cămașă, soare de frumoasă Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă. Dup-un ceas de vreme, mamă-sa venind Nu știu ce să-i spuie, s-a crucit privind ... să se ducă liniștit în casă. Dar simțea o mână grea cum îi apasă Pieptul și-o sugrumă, și o ține drept. Ce să fac în casă? Dar aici ce-aștept? Și-i venea să țipe ca dintr-o pădure Și-i venea să urle ca din foc, să-njure, Și ... lumea, el le iartă toate, El nu ține minte și-ar ierta-o poate! Și cu-aceste gânduri ea s-a-mbărbătat Dar ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>