Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O?EL
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 1042 pentru O?EL.
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... a poruncit să păzim câte unul singur. Și astfel, cum veni seara, se duse la locul de pândă. Și deoarece știa ce-l așteaptă, el își luă cu dânsul armele și se găti bine de luptă. Pe la miezul nopții se pomeni și el cu cineva că vine. Vru el să întrebuințeze armele; dară unde îi dădu ăla pas; căci el se arătă ca o vedenie ieșind ca din pământ, și se luară la trântă. Lupta fu crâncenă, căci duhul necurat, duh necurat era cel ce venea să dezgroape pe ... un fel de glas, dară fără să știe el ca ce să fie. Stete locului, și mai ascultă. Auzi ca și întâi. Se mai uită o dată, dară nu văzu pe nimeni. Ce să facă? Să se ducă acolo, nu-i da meșii, că nu știa ca ce drăcovenie o fi aia. Atunci întinse și el arcul, dete drumul săgeții și tranc! lovi drept în capacul crăcătiței, și îl dete jos. Într-aceeași clipeală, toată pădurea începu a hăui ... să-l chinuiască până l-o omorî. Iară cel mai bătrân dintre dânșii zise să-l lase cu viață, căci cine știe la ce le-o ...
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... aceasta pe români, pe cari-i numește, în jargonul său barbar, trifene goi, adică infideli spurcați, tocmai pentru că sunt energici, îndrăzneți, nepăsători și voinici. El vede în îndrăzneala și voinicia lor o amenințare veșnică pentru lașitatea sufletului lui pururea clătinat de frică, de spaimă, de groază. El este în mijlocul românilor, ca o hienă, fricoasă deși crudă, în societatea leilor bravi și incapabili de lașitate. Dar să lăsăm aceste considerațiuni și să facem cititorului portretul lașului nostru erou ... Și atunci, se bătu în piept și se rugă, ca și cum ar fi cerut lui Iehova o inspirație de mântuire. "În laț!" mai zise el o dată. Apoi după o zguduitură teribilă, începu să zâmbească sardonic: "În laț! în laț! las' să ziche el!" și, galben, desfigurat, abătut, zdrobit, torturat de groaza apropiatei morți, dispăru pe furiș iute în întuneric... Puțin apoi, apăru iarăși. Jidanul era acum gata. El ... scăpase: era triumfător! Jidanul se repezi în dughiană: luă o lampă și o apropiă de mâna captivă. Atunci mâna simți, și această simțire dete jidanului o inspirație diabolică. El intră iarăși în dughiană, cuprins de o ...
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... de aburi, deasupra căruia razele soarelui scânteiau cu mii de colori, nu-și putu stăpâni mirarea. — A! cât e de frumos! strigă el. — E frumos, nu-i vorbă, zise călăuzul, dar nu prea îndemănos. Ce dracu! adause el după o pauză, uitându-se cam cu îngrijire la ceri, de câte ori mă urc la afurisitele astea de pietre, trebuie să mi se întâmple câte ceva ... pierdut. Având în față și în stânga râpa, în dreapta zidul, obosit de osteneală, udat până la oase, el se încleștă cu amândouă mânile de-o rădăcină de brad și se culcă la pământ. — Fii mai verde, domnișorule, nu-i vreme să tremurăm de frică. Ducă-se pe pustii ne ... aminte, zise călăuzul, este aici o peșteră unde ne putem ocroti; apoi, uitându-se în dreapta și în stânga: Ha! strgă el cu bucurie, iat-o!... Atunci ei se coborâră cu încetul în peșteră unde abia era loc pentru amândoi. — De-acum șezi jos și vino-ți în fire, căci ... un popă de la un târg din vale, care avea o fată naltă și subțire ca o ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... frontierele ChiÂnei. Și umbra acestei mâini, așternându-se pe nemărginitele pusÂtiuri, ține în respect hoardele războinice ale sălbaticilor...“ Aceeași comparație poetică o face și marchizul de Chiustin, însă cu totul în alt sens. Iată ce zice el: „... Și acest uriaș cu piÂcioarele de lut își întinde brațele sale puternice spre a sugruma Europa...“ Ce contrazicere ... grade. * * Tocmai într-o așa o noapte pe la 10 ore, când furtuna și visÂcolul turbau mai grozav, pe una din străzile insulei Vasilievsk, o femeie îmbodolită într-o blană rufoasă șovăia prin omăt abia ținându-se pe picioare sub apăsarea viscolului. Un moment ea se opri pentru a răsufla și a ... întreagă a zadarÂnicei mele alergări, din cauza căreia, scumpa mea Sofi, puteai să rămâi desăvârșit orfană. Rezemându-și frumosul ei cap pe o mână, copila ascultă povesÂtirea mamei. Fizionomia ei exprima o tristețe nespusă și o ciudă arzătoare, iar obrăjeii ei se acoperiseră cu roșață și sprâncenele i se încrețiră. — Mai mult tu nu vei merge la guvernor, o ...
... care nu le-au simțit, de probleme pe care nu le-au cugetat. 11. Opera literară e o sumă de momente ale spiritului unui scriitor, o manifestare multiplă și variată a impresiei pe care lumea o face asupra unei sensibilități. 12. ...durerea, regretul și tristețea au fost întotdeauna un izvor incomparabil mai puternic de poezie decât fericirea și speranța. Toți marii ... pălărie nu mai este nouă după vreo două luni. Iar dacă îți cumperi alta peste o lună, cealaltă, fără să se fi învechit, devine veche. O literatură e nouă, f[...]ndoială, mai multă vreme decât o pălărie, dar nu poate fi nouă și după treizeci de ani de la apariție. 31. ... dacă oamenii se strică prin cărți, se strică puțin și ... sinceritatea ți-ar aduce dezagremente. 35. Poezia lirică pierde prin biografie în orice caz, chiar când, ca să vorbim (...) de poezia erotică, eroina ar fi o ființă angelică. Valoarea unei poezii lirice e generalitatea ei, posibilitatea ce o dă cât mai mult și cât mai multor oameni, să-și trăiască sufletul lor cu ajutorul ei. Orice explicație biografică este o
... care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin ... un instinct atât de van Ce le-abate și la pasări de vreo două ori pe an? Nu trăiți voi, ci un altul vă inspiră - el trăiește, El cu gura voastră râde, el se-ncântă, el șoptește, Căci a voastre vieți cu toate sunt ca undele ce curg, Vecinic este numai râul: râul este Demiurg. Nu simțiți c-amorul ... admiri și s-o dezmierzi Ca pe-o marmură de Paros sau o pânză de Correggio, Când ea-i rece și cochetă? Ești ridicul, înțelege-o ...
Gheorghe Asachi - Cânt secular
... aniversala 30 ianuarie 1859 Solenela sărbătoare de cânt secular să sune Celui Domn ce-au fost Moldovei de mult bine făcător; Patria, care au luminat-o, tâmplele să-i încunune Și să-ncingă al său nume ca laurul nemuritori! O, voi meseri și voi orfani, junilor și voi junele, Ce prin el aveți un azil, ce prin el v-ați luminat, Umeliți de cunoștință, sunați lauda-i păn la stele, Unde evlavia cea sântă ș-a lui fapte l-au-nălțat ... faceri de bine, arătați-i mulțămire, Pășind preste acea cale care el au petrecut; În voi Patria găsească lucrători l-a ei mărire, O tărie neînvinsă și-n fortună a ei scut. Românio, spre agiunge acolo und-al tău nume Și a tale sorți te ...
... niciodată glasul blând al rugăciunei, Mila mamei, voia tatei n-a-ndrumat sufletu-i june. Pe-a pierzării căi ei înșii o-ndreptară ș-o vândură. În inima ei de mică semănat-a fost icoana A corupției adânce... nici o rază de virtute, Nici un sâmbure d-iubire. Lăcomiei cei astute Unei mame desfrânate victimă căzu... Sărmana! Da, da! De trei ori sărmana, căci cu ... durere. Ea de toți disprețuită, e în stare să se-nchine La vederea-unei copile, ce-n biserică se duce Ar ruga ca să n-o uite-n închinarea ei cea dulce Și ar vrea ca să-i sărute pentru-o vorbă-ale ei mâne. Cu o față aspră, rece, mulțumita ea respinge A sărmanului ce-ajută. Al ei ochi, pare că-ntreabă: Merit și eu mulțămire?... Și-ntinzându-i ... dusă de brață Pe acea cale pierdută, ne-nturnată, pângărită. Un pictor cu fruntea mare, ce un univers ascunde Cărui de model servește ea de-o Venere antică, La privirea ei măreață, lui din mâni penelu-i pică: Unde-am mai văzut  el zise  chipul tău Madona, unde? Doar în fruntea mea?... Frumoasă ea era și cu uimire S-apropie ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... care coace fânețile, și grâul, și roadele... Cum să nu, măria-ta! Iacă, ți l-am adus, pârjolind țara Munteniei. Și răsăriși în prag ca o minune. Erai cum ești: naltă, subțire și cu cosițele ca flacăra focului. Și țineai ochii-n jos. Și-o lumină tremura în jurul capului. Și de un an de zile ești soarele meu ăl cald și ăl bun. Doamna Tana: Șia rămas nemăritată... OANA ... de la Iași, lam văzut pe după gât cu Vochița a comisului Staur. Mi-a trebuit să-l înfrunt până s-o izgonesc din casa domnească... OANA: Cu vremea se cumințește, doamnă. DOAMNA TANA: Vremea poate orice, dar nu poate schimba o pisică într-un câine credincios... Că de când veni contele Irmsky, mai foc... OANA: Contele Irmsky?... Hî... DOAMNA TANA: Ia-i sabia și pune-i ... A fost... OANA: E lujer din vrejul cel sfânt! Mi-e nepot și mi-e drag! DOAMNA TANA: Ți-e drag și ți-e nepot... O fi știind el de mătușă-sa? OANA: E stăpânul meu și ce vrea va fi! DOAMNA TANA: Da? OANA: Da! DOAMNA TANA: Oana!... Mi-e drag, Oană... Mi ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un țărm, urcă pînă la el și îl face să-și plece urechea și să asculte. Vii, ochii lui se aprind și licăresc și mîna-i albă, ca și cum ar ... din umbră, au urcat în lumina lunii. Fiorul fricei de necunoscut a umplut odaia, adus de acești trei negri soli, ca ieșiți dintr-o urnă funerară unde au dormit îndelung, și alba tăcere a început să cînte. Acoperite, alte sunete au urmat, ca o chemare de glorie îndepărtată, strecurîndu-se printre negrele note funebre și s-au domolit și ele, făcînd iarăși loc triștilor soli ai disperării. O întrebare sfioasă și rugătoare și-a făcut loc apoi și un glas nehotărît, neîncrezut în sine, parcă a răspuns, iar mîinile ... încă, ațipită undeva, îndărătul coardelor, dar tremurătoarele mîni o treziră și pe ea fără de voie ; și mîniosul chip al celei deșteptate din somn privi o ...
... e sete. Dar din urmă glasul aspru acum al stăpânului nu-i dă răgaz. Bouleanul e deprins, mai așteaptă încă ceva; și nu întârzie mult: o vargă i se așterne pe spate, lăsând o dungă peste pielea udă. Omul țipă: — Sireace, sireace! Mânca-te-ar lupchii! O albină, rătăcită, se ține mortiș de plugar și el o alungă, înfuriat, cu mâna. Un graur s-a desprins de stol și s-a lăsat pe spatele lui Joian, care-l ... pe deasupra apă fiartă. Boulenii răsuflă din greu. Împrejurul gâtului simt, ca o zgardă de fier, urma jugului scos. Plugarul le-a dat o mână de coceni, din care ei abia aleg câte unul. Un prichindel de copil i-a adus și omului de mâncare: o bucată de mămăligă cu ceapă. Dar decât mâncarea, odihna parcă e mai priincioasă. Omul face un sac mototol și-l pune sub cap. Boulenii nu ... ale soarelui, ale căror împunsături îi scot broboane de sudoare. Duman se uită la dânsul, și de la dânsul își poartă privirea la umbra ce o aruncă el