Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LOVI CU UN MAI

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 277 pentru LOVI CU UN MAI.

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... înalt decât orice morală și milă. Autorii acestor produceri sunt gânditori puțin mai rasăriți din mulțimea cu care a umplut Dumnezeu lumea. Ei, cu un chip mai deosebit și mai interesant, pot să spună adevăruri mărunte, fărămituri de adevăruri mari, și fac astfel omenirii, incapabile să priceapă de-a dreptul un geniu, serviciul de tâlmaci. În comerțul intelectual al speței, ei se-nsărcinează să joace între marii cugetători și publicul cel mare rolul micilor debitanți stabili ... pretenții și exigențe. Ba mai mult: unuia și aceluiași singur azi îi place așa, mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de pe vremuri, cu tradițiuni de autoritate, cu deprinderi de gust dezvoltat încet-încet și normal, acest fenomen, cu toată diversitatea capetelor, va fi mai puțin bătător la ochi decât într-un târg de curând ridicat, cum sunt cele americane și altele. Aci au năvălit și năvălesc pe apucate strânsură și adunătură, fără egală deprindere de gust ... multe rânduri scăpasem astfel. Dormeam acum liniștit pe formula mea, pe care o credeam suficientă, când, într-o zi, dama îmi prezintă ultima ei operă: un ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... a putut scoate nici moartea lui Potiomkin. Tradițiile populare, fragmentele informe și risipite ale câtorva cronici vechi se contrazic fără încetare, și se contrazic mai ales cu un rest de inscripție găsită, nu de mult, pe o marmură ciuntită, în săpăturile vechiului fort roman Caput Bovis , la Galați. Tradițiile duc întemeierea lui la ... târgul. Dintre biserici, vrednică de luare-aminte e Trei Ierarhi, prin îndrăzneața-i structură gotică, și prin sculpturile bizare care-i împodobesc zidurile dinafară — cu atât mai mult, cu cât asemenea monumente sunt rare la noi. Cu privire la biserica aceasta, se povestește de un fapt destul de curios: Evlavia domnilor și boierilor împodobise Trei Ierarhii mai cu osebire între toate celelalte biserici. Zidurile pe dinlăuntru erau bogat zugrăvite și aurite. Pe vremea Eteriei grecești, turcii, pătrunzând cu puterea înlăuntru, îi dădură foc, socotind în neștiutoarea lor lăcomie că zidurile erau de aur masiv; dar văzând că aurul nu curge, stinseră ei singuri ... aspre, originale, felurit îmbrăcate, ca pentru un bal mascat. Populația lui de 60.000 de suflete e tot așa de felurită ca și costumele, și un ...

 

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu

... m.ta să te întorci înapoi ca… — Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, a căruia ochi scîntieră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă-ntorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. A! Nu mă vrea țara? Nu mă vreți voi, cum înțăleg? [1] — Solului nu i ... pricina aceasta, aducînd sărăcie pămîntului și cădere negoțului. Boierii care, cei mai mulți, era încuscriți cu polonii și cu ungurii, se supărară, și corăspunzîndu-se cu boierii pribegi, hotărîră pieirea lui. Poate ar fi mai întîrziat a-și pune în lucrare planul, dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit. „Nu hălăduia de răul lui nici o ... se însură și luă el pre fiica lui. Astfel gingașa Ruxandra ajunsesă a fi parte biruitorului. Cînd intră în sală, ea era îmbrăcată cu toată pompa cuvenită unii soții, fiice și surori de domn. Peste zobonul [5] de stofă aurită, purta un benișel de felendreș [6] albastru blănit cu samur, a căruia mînice atîrnau dinapoi; era încinsă cu

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... a stăruit călduros să-l facă a înțelege gravitatea lucrului, cum era hanul izolat departe de sat și chiar de șosea. Dar subprefectul, cu un aer mai serios, l-a povățuit să fie cuminte; nici să nu mai pomenească de așa ceva, ca să nu deștepte în adevăr, într-un sat unde oamenii sunt răi și săraci, pofte de călcare. Mai târziu, peste câteva zile, îl căutară pe badea Gheorghe un pomojnic [1] și doi călărași: era bănuit pentru o pricină. Ce bine era să-l fi mai răbdat Leiba măcar până la sosirea acestor oameni!... Dar Gheorghe era acum cine știe unde... Deși asta se petrecuse de mult, totuși, în mintea omului ... goi răutăcios din mulțime l-a îmbrâncit peste nebun, nebunul l-a mușcat de obraz." Leiba de pe trepte vede bine; cu o treapta mai jos privește Sura cu copilul în brațe. Este în adevar un nebun furios pe care-l țin câte doi oameni de fiecare parte; pumnii sunt strâns legați unul peste altul cu o curea tare. E un om cu ...

 

Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași

... sau mai bine între un milion și o sută de mii — un tip pe care să-l poată cunoaște fieștecine și care să samene cu majoritatea provincialilor pe care fluxul harabagiilor, al căruțelor de țară sau de poștă în toată ziua îi aduce calzi și-i trântește liop pe paveua ... a rugat s-o ducă acasă. El a jucat la bilard în cazino lui Nicoleti, el și-a făcut straie la un jidan din Iași; nu vorbesc de dnii Ortgies, Derigo și Bogdanovici, la care lucrează numai ursoșii provinciali evgheniști, cu a cărora descriere, cum am mai zis, s-a însărcinat Carl Nervil. Prin toate aceste întâmplări el păstrează undeva pecetea capitaliei; el nu-i încă iașan, dar nu mai ... inima-i zvâcnește, mai că-i sare din loc, pulsul său bate o sută douăzeci de ori pe minut; nu se poate ținea în trăsură, mai că-i vine să sară jos și, în entuziasmul său, strigă: "În sfârșit, iată-mă în cel mai frumos oraș al Principatului Moldaviei sau al Cnejiei!" Dar se apropie de barieră; și ce vede? Două rânduri de bordeie acoperite cu ...

 

Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)

... Fără grijă, deși este de catane-ncungiurat, Și așteaptă să-l întrebe. — „Unchiașule, ien să-mi spui De ce pricina p-aicea nici un locuitor nu-i?“ Astfel Hroiot îi grăiește. — „Pricina însuți o vezi, (îi răspunde-atunci bătrânul) și încă mai cercetezi? Pricina bejănăriei ș-a jalei obștești, tu ești, Hoț turbat și fără lege care prăzi și pustiești! Care vii cu cete multe de tâlhari și prădători S-aduci jale în locașul unor pacinici muncitori! Nu purta grijă! cu dânșii curând te vei întâlni Și amar îți vei da seama, foarte greu te-i răfui. Dumnezeu mult milostivul nu gândi că te-a ... haiduci puind în mijloc, călărimea înșirând. Lasă trupul cel mai mare sub niște vechi ofițeri Și el c-o parte aleasă de călăreți volonteri. Purcede mai înainte nerăbdător de a ști Dacă-n drumul său vro oaste de români va întâlni. După ce câteva ceasuri merseră cu un pas des D-o parte boierinașii, d-a lor slugi încungiurați, Călări pe armăsari ageri și felurit îmbrăcați, Fieștecare dintr-înșii câte-o ... fugă se îndeasă, să gătesc. Iată c-atunci ceea oaste se ivea dintr-

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... s-a făcut silă de străini. Anul acesta nu voi să-mi deșert punga la nemți sau la franțuji. Să vedem cum o mai fi și cu ai noștri? — Aveți mare dreptate. Sunteți negustor? — Nu, răspunse Peruzescu, c-un surâs protector. — Proprietar, poate? Vă ocupați cu lucrul câmpului? — Ai-da-de!... Unde mă ocup eu cu secături dă alea. Proprietar, da, cât poftești, însă moșiile nici le văd cu ochii. Îmi primesc numai regulat arenzile, fie viscol, ploaie sau secetă, căci cazurile fortuite nu mă privesc. A-și căuta cineva dă moșie ... cel pântecos, curios ca toți provincialii și puțin discret, ținea să-și descoase tovarășul din toate prohaburile; — Dacă sunteți dipotat ar hi ghine să mai hărțuiți cârmuirea în privința podului de pe Trotuș. Vedeți cum se clatină; trecem pe el cu zilele în mâni. — Da cine nu e deputat, nenișorule, în ziua dă azi?... Nu mai departe decât mai deunăzi, fiind un colegiu vacant la... dar puțin importă localitatea (Peruzescu nu voia să se încurce cu ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II

... întrame. Ce nu face-un sfat bun câteodată!... Ferește de rău o țară toată!... Îndată și numita solie Purceasă, ce fu din doao fețe Cele mai harnice-în țigănie, La cuvinte și gânduri istețe: Unul Gârdea, cel cu gura strâmbă. Altul Găvan, cântăreț în drâmbă. Iară ceaialaltă bătrânime Încă mai șezu la sfat, s-aleagă Ce-ar fi mai bun pentru țigănime Și-în ce chip trebile să-ș' direagă, Că-acum îș băgasă-în cap să-ș facă Tocmeală în țigănia săracă. [6 ... scaiul, N-ar împunge; ghimpul dară face Firea lui cea dârză și pungace. Arma la om este ca țăpușa La scaiu; dă-ahaia-armatul arată Cu-îndrăzneală fiecărui ușa Și-e totdăuna dă război gata; Iar' acum, ahăl tare să ține Care să sânte-înarmat mai bine. Dăci dar' întâi dă-armătură bună Să ne grijim cât mai dăgrabă. Dă mult un cuget pân cap îmi sună: Cum s-ar putea face mai cu trabă Ca să ne-armăm cu vreo dăscălie? Ș-aflu așa c-ar putea să fie: Ca fiește care dintre noi Să fie cu

 

Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu

... juca așa de frumușel, încât ghemul nici nu se desfășura, nici nu se încurca. Câteodată îl lua în lăbuțele lui de dinainte, țiindu-l ca un om, și se trântea cu el pe spate, altă dată îl făcea să se dea d-a rostogolul, lovindu-l cu câte o labă și se repezea după dânsul ca după șoareci. Când stăpânul casei se juca cu dânsul, ferit-a sântul să-l zgârie, pare că-și pilise ghearele. Când îl mângâia, cunoștea el că îl iubește, și se întorcea ... toate acestea, perechea de oameni nici nu se gândea a cârti împotriva lui Dumnezeu. Ea era mulțumită că dobândise copil, și alt nimic. Mai trecu ce trecu și amândoi bătrânii dară ortul popii, rămâind în urma lor casa toacă și o sărăcie lucie. Copilul se alese cu cotoșmanul. După ce văzu că nu mai are de nici unele, și nici părinți, se puse pe un plâns de-ți era mai mare jalea de dânsul. Atunci cotoșmanul îi zise: - Stăpâne, nu te credeam așa slab de înger. Ești cu

 

Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)

... fată de boier, se înamorase de Postolache, cobzarul de la țară, și dorea să se mărite cu el, însă jupâneasa o căsători făr’ de voie cu Costache bucătarul, obligând pe Postolache să-i cânte la nuntă! Zamfira, mai norocită, izbuti a fugi cu Didică scripcarul, de la care am adunat mai multe cântece poporale, și a duce o viață nomadă cu iubitul ei până a muri, nu se știe cum și unde. Cât pentru Porojan, el deveni un pitar de frunte sub ciomagul profesorului său și fu ridicat la rangul de ciurecar al casei. Cariera lui fu astfel desenată pe gura cuptorului cu ... și numai pitar până la sfârșitul vieții sale!... Stranie nedreptate a soartei! Din ziua tristă a despărțirii noastre numai duminicile ne mai întâlneam în curte, când ne întorceam de la pansioanele noastre, și atunci recâștigam tot timpul pierdut cu studiul... Ambiția noastră era de a chiti și a zburătăi cu pietricele late și rotunde pe palamarul bisericii Sfântului Ilie, când el, suit în clopotniță, bătea toaca, executând variații fantastice cu ciocanul de lemn pe scândura spânzurată alături cu clopotele. Într-o zi avui satisfacerea de a-l

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... SCENA XI 12 SCENA XII 13 SCENA XIII 14 SCENA XIV 15 SCENA XV SCENA I VICTOR,singur, în frac, legătură albă, cipici de lac, cu un șervet sub subsuoara stângă, șade pe un scaun în mijlocul scenii cu fața spre stânga și citește o broșură „Simptomele unei pasiuni contrariate sunt: mai întâi, pierderea treptată a memoriei, ș-apoi o indiferență din ce în ce mai mare pentru tot ce ne înconjoară..." ( se aude în coridorul din fund zbârnâitura unei sonerii electrice. Victor se oprește din citire pentru a reflecta ... ceva să pot dormi. Atunci spițerul meu îmi zise tremurând: „Dumneata nu vrei să mă pierzi, monseniore! Ai insomnie, iată leacul; însă ia seama; cu un praf, adormi bine peste un ceas, și apoi te deștepți singur; cu două prafuri adormi și mai bine peste o jumătate de ceas, dar trebuiești deșteptat de altcineva cu fricțiuni și duș de apă rece; cu trei, adormi în zece minute ( sinistru ) dar nimini, cu nimic nu te mai poate deștepta..." Fii binecuvântat, omule, i-am zis... ( ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>