Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L��SA
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 852 pentru L��SA.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor
... ce iaste asupra noastră, cu moartea lui au omorât-o. Iadul, carele iaste plata cea desăvârșit a păcatului, prin pogorârea lui într-însul l-au deșărtat și l-au sfărâmat. Pre diavolul, ca pre un începător tuturor păcatelor și muncitoriu sufletetelor noastre, l-au legat și l-au îmbeznat întru prăpăstiile cĂ©le mai adânci ale iadului. Trupul prin patemile sale și prin răstignirea cea de pe cruce de patemi l-au domolit și l-au curățit. Și, cum că ne-au mântuit domnul Hristos de acești 5 vrăjmaș nemilostivi, ce am zis, putem să ne încredințăm și din mărturiile ... ție blând, adecă spre ocăr, spre necazuri, spre batjocuri, spre scuipări și spre bătăi a răbda; că trupul său, după cum zice Isaia: L-au dat celor ce-l bătea și obrazul său scuipătorilor. Și încă atâta au fost blândĂ©țele împăratului acestuia și atâtea bunătăți ne-au adus noao printr-însa, căci vrând ... de la noi gura cea vicleană și buzele cĂ©le hulitoare, să lepădăm de la noi. Și de am luat cuiva, ceva, cu strâmbul, să-l ...
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie
... de patrie de Gheorghe Asachi Toate sentimentele, care unesc pre oameni între sine și-i îndeamnă spre virtute, sunt nobile. Cinicul, ce are în dispoziția sa purure sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se făli cu filantropia sa pentru a desprețui iubirea de patrie. El zice: „Patria mea este lumea. Ungheriul cel mic, în carile sunt născut, nu poate avea ... este a înjosi pre om, a-i tăgădui virtuțile sale, a numi deșertăciune, nebunie și destrămare toate acele ce-l înalță. A înșira o mulțime de cuvinte pompoase pentru a descuviința toate plecările omului cele nobile și toate întreprinderile lui privitoare ... o știință ușoară, însă vrednică de defăimarea noastră. Cinismul ține pre om în tină, iar adevărata filozofie este aceea care se sârguiește a-l scoate din ea; este religioasă și cinstește iubirea de patrie. De bună samă, se poate zice că și lumea întreagă este patria noastră. Toate popoarele ...
... de cerșetor. [4] În spinare cu desag Și în mână c-un toiag. Iar Ghemiș cum îl vedea, La pământ îl întindea, De falangă mi-l lega Și-l bătea și tot striga: ,,Măi sărace, sărăcilă, De când umbli cerând milă, Văzut-ai în calea ta Vreun cal bun ca vânăta?" ,,Stăi, jupâne, nu ... mică el prindea, Latul Dunării trecea, La Măcin de se ducea, Și-n cetate el intra, Iar de pitic ce era, Nime-n seamă nu-l băga, El la grajd și alerga, Grajdul Miralaiului [7] În dosul saraiului, Și la pândă se punea, În gunoi se ascundea. Când fu despre cântători ... auzea, Se-ncorda și necheza, De la iesle se smucea, Peste zid ușor trecea, Și zburând voios venea, Iar Ghemis îl viclenea Pân' de coamă-l apuca, Apoi iute-ncăleca Și numai o fugă-i da Pân' la soră-sa Manda: ,,Bună ziua, surioară! De ești bună, bunișoară, Fii de inimă voioasă Și de oaspe bucuroasă." [8] ,,Bun sosit, frate Ghemiș! Bine făcuși că veniși ... și vedea, Iataganul apuca, Printre turci se arunca, Printre turci cale-și făcea Și la grajd el se ducea, Chiuind și nechezând Iataganul învârtind, Armăsaru- ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
... nu mă uita, Nici, puică, te mărita, Ci să aștepți să viu eu, Ci să fiu mirele tău; Și să strângi bine inelul Ce ți l-am dat la pornit, Căci eu port la piept cercelul Ce-atunci mi l-ai dăruit, Atuncea când umblam odată Cu oițele prin munți, Atuncea când întâiași dată Te-am făcut să mă săruți... Măriucă, mă sfârșesc, De dorul ... voievod vechi de zile... Pe al lui larg piept și spete purta zale ferecate, Iar albele sale plete peste ele răsfirate. În a sa vânoasă mână greu buzdugan răsucea, A lui coapsă era-ncinsă cu pală urieșească, Iar pe cap el purta coiful, peste care strălucea Doi ... să moștenească Păn’ce cu neamuri străine începu să se corcească“... Grăind aceste, el pune pe a soldatului frunte A sa mână aeroasă, zicând cu glas tunător: “Oștenilor, fiii Moldovei! iubiți patria fierbinte, Și fiți cu zel și credință domnilor stăpânitori, Fiți aprigi cu inimicii ... sufletul său simțește; Uită părinți, uită rude, la carii mâhnit gândea, Uită și pe Măriuca, uită și căsătoria Cu tot sufletul se-ntoarce la sacra ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... pitești, să nu-ți văd mutra, să nu-mi aduc aminte de tine, mititelul taichii! Și când s-a apropiat Aghiuță de tron, l-a-nhățat Dardarot de urechi și scuturându-l, de-i trosnea junghietura - de dragoste multă ce avea pentru el, fiindcă era mititelul mucalit și când se plictisea împăratul de treburile-mpărăției, pe el ... o putea uita pe baba la care intrase să slugărească trei ani... Îi dedese baba de lucru - să-i îndrepteze un fir de păr creț: l-a tot muiat cu limba Aghiuță și l-a tras pân degete, zi și noapte fără răpaos; de ce-l muia și-l trăgea, de-aia firul se-ncârlionța și mai tare; și așa și iar așa, până i-a ieșit dracului părul pân căciulă; s ... și slugi peste slugi, și cai la grajd, și calești în șopron... Stăpânul casei, cunoscând păcatul oamenilor și mai ales al femeilor, că or să-l descoasă care mai de care, ca să-i afle rostul - că de unde e, cine e, cu ce trăiește, ce caută aici și câte altele ... ...
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
... lipsa feciorilor mei. Soacră-mea — fie-i țărna ușoară! — așa a făcut cu mine. Și bărbatu-meu — Dumnezeu să mi-l ierte! — nu s-a putut plânge că l-am înșelat sau i-am risipit casa; ... deși câteodată erau bănuiele... și mă probozea... dar acum s-au trecut toate!" Tustrei feciorii babei umblau în ... baba se culcă în pat, cu fața la perete, ca să n-o supere lumina de la opaiț, mai dând a înțelege nurori-sa că are s-o privigheze; dar somnul o cuprinse îndată, și habar n-avea de ce face noră-sa. Pe când soacra horăia, dormind dusă, blajina noră migăia prin casă; acuși la strujit pene, acuși îmbăla tortul, acuși pisa mălaiul și-l vântura de buc. Și dacă Enachi se punea pe gene-i, ea îndată lua apă rece și-și spăla fața, ca nu cumva s-o ... dacă ai de unde. Iese afară speriată, dă încolo, dă pe dincolo, și când intră în bordei, ce să vadă? bietele nurori jeleau pe soacră-sa ...
... elementul entuziasmului, devin simțăminte de datorie. Slăbindu-se sentimentele și pierzându-se entuziasmul care leagă pe prieteni, se slăbește prietenia. 3. Știința, prin însăși natura sa, e singurul lucru pe care trântorii nu-l pot căpăta prin munca altora. Rodul muncii de a învăța nu poate fi furat de altul. Acest lucru e natural azi; însă când ... socială, literară etc. își găsește omul său. Aceasta înseamnă că un om devine reprezentativ numai când are un temperament și o cultură potrivite cu epoca sa, cu mișcările sociale etc. ale epocii sale. 13. Un actor, când interpretează un tip, în realitate îl creează și orice creațiune presupune o îndelungată observație ... voie, de toate zilele, care permite actorului de a memora mii de atitudini, din care, ca și scriitorul, alege inconștient, sintetizând în creațiunea sa observațiile lui nenumărate. 14. ...dacă în lumea naturală orice însușire favorabilă succesului este o însușire bună, în lumea socială nu e tot așa: nu orice ... ni se pare și mai mare. Mai departe, când ieșim din omenire, această uniformitate devine totală: numai un păstor distinge individualitatea fiecărui animal din turma sa ...
Gheorghe Asachi - Privegherea ostașului moldovan
... gură-nveninată vărsând moarte-nfricoșat De mii sfere inocente undele s-a încruntat. Priveghind ostașul postul în a nopței tunecime, Aripata sa gândire se întoarnă la vechime, La eroii ce stătură în strămoșilor pământ, Ale cărora cenușă zace-acuma în mormânt. De respect plin de mirare cugetează ... a răscumparat, Răzămându-să în Pronie ș-a părinților credință, Prin ei dacă țara încă a păstrat a sa ființă, Nu-i virtute mai puțină, pentru cugetul mărit, A-ndrepta în pace patria cătră scopul cel dorit, Între mii cărări străine nemirita ... n luceafărul luminei văzând scris acea menire Cum că Pronia decretează a Moldovei fericire, Umilit de cunoștință, cu un suflet înfocat, Plecând arma sa
Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa
... drum. Tot vorbind ei de una, de alta, la marginea unui sat prin care trecuseră, iacă un purcel rătăcit. — Haoliu, hațin-te, părinte, să-l prindem, că nu ne vede nimeni ! — Fugi d-acolo, mă țigane, că e păcat... — Lasă pacatu, parinte, și ajuta sa prindem purcelul că huite, fuge, îl scăpăm. Popa se uită repede în toate părțile și, văzînd că într-adevăr nu e nimeni, se mlădie. Se ... acasă, îl tăiară și puseră să-l gătească. Cînd fuse numai bun, colo, rumen, și mirosea frumos, popa hoț, ce-i veni în gînd ? Să-l mînînce el pe tot și să nu-i dea și țiganului, dar nu-i venea să-l ia așa cu șoalda, că-i era că-l dă țiganul de gol în sat. — Măi țigane, știi tu una ? — Știu dacă mi-i spune, părinte. — Eu zic că purcelul ăsta ... că sforăia de tuna —, se sculă binișor, se duse la vatră, alături cu odaia unde se culcaseră, puse mîna pe purcel și mi ți-l îmbucă tot. Apoi se duse de se culcă și el. Cînd se deșteptă popa, hop, jos din pat. — Scoal´, țigane ! Ce-ai visat ? Spune ...
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
... întins masă mare, prietenii s-au făcut nevăzuți ; ba nici nu-i mai întîlnea oriunde i-ar fi căutat, fiindcă fugeau de el îndată ce-l zăreau, și dacă din întîmplare da piept în piept cu vreunul și vrea să-l oprească să-o spună ceva, acela își cerea iertăciune, că-i e degrabă și n-are vreme de vorbă, și pleca repede p-aci încolo ... jurat că acel musafir să nu fie localnic din Bagdad, ci un străin care ar fi picat chiar în ziua aceea, și pe care să-l poată trimite pe-aci încolo după ce l-a găzduit frumos o noapte. După cum pusese la cale, Abu-Hasan își îngrijea de dimineață să cumpere toate trebuincioase pentru cină, și ... poftești la cină cu mine și să-ți petreci noaptea asta în casa mea, ca să te odihnești bine de oboseala călătoriei. Și, ca să-l îndatoreze și mai mult a pofti la el, i-a spus în cîteva cuvinte ce obicei are dînsul cu musafirii lui ... de la un bărbat așa de politicos e încîntat a primi găzduire fie pe cît de scură vreme, și că e gata să- ...
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... tine în scaun, și avem să-ți aducem cea mai frumoasă împărăteasă de sub soare de soție. Dar n-a fost putință să-l întoarcă din hotărârea sa, rămânând statornic ca o piatră în vorbele lui; iar tată-său, dacă văzu și văzu, îi dete voie și puse la cale să-i gătească ... și hainele ce le purta el când era flăcău; iar pe mine să mă îngrijești cu însuți mâna ta șase săptămâni și orzul să mi-l dai fiert în lapte. Cerând împăratului lucrurile ce-l povățuise calul, el a chemat pre vătaful curții și i-a dat poruncă ca să-i deschiză toate tronurile cu haine ... bine curățate și pregătite, odată se scutură și el, și toate bubele și răpciuga căzură de pe dânsul și rămase întocmai cum îl fătase mă-sa, un cal gras, trupeș și cu patru aripi; văzându-l Făt-Frumos astfel, îi zise: - De azi în trei zile plecăm. - Să trăiești, stăpâne; sunt gata chiar azi, de poruncești, îi răspunse calul. A ... una de la alta pământ; când Scorpia este necăjită rău, varsă foc și smoală; se vede că a avut vreo ceartă cu soră- ...