Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GRĂMADĂ

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 201 pentru GRĂMADĂ.

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 de Titu Maiorescu Cuprins 1 PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 2 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI 3 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 4 I - Condițiunea materială a poeziei 5 II - Condițiunea ideală a poeziei PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 Iluzii pierdute — iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează. Numai deziluzionarea să nu treacă în scepticism. Puținii bărbați eminenți ce-i avem au început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor ...

 

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

... Domnul s-ajungi și ispravnic, pentru ca să faci stare mare!... Dar ce stau eu ca să vorbesc singur ca un nebun, când am o grămadă de trebi?. Astăzi dau masă mare prietenilor de buna venire a lui Iorgu... Am poruncit să-i facă borș cu găluștele, și curechi ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... în toată pompa toaletei de mireasă și în toată măreața ei splendoare. Damele se sculară repede ca să o vadă mai bine, iar cavalerii, adunați grămadă în fața ei, se închinară ca dinaintea unei tinere regine. Un lung fior de uimire trecu prin inimile tuturor. Margărita și cu maica sa, după ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

Alexandru Vlahuţă - România pitorească România pitorească de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 PE DUNĂRE 1.1 PORȚILE DE FIER 1.2 TURNU-SEVERIN 1.3 CORBUL. HINOVA 1.4 OSTROVUL MARE. RUINI 1.5 LA CALAFAT 1.6 DESA 1.7 GURA JIULUI. BECHETUL. CELEIUL 1.8 SILIȘTIOARA 1.9 ISLAZUL 1.10 TURNU-MĂGURELE 1.11 ZIMNICEA 1.12 GIURGIU. CĂLUGĂRENII 1.13 ÎNTRE ȚĂRMURILE NOASTRE 1.14 PODUL DE PESTE DUNĂRE 1.15 BRĂILA 1.16 GALAȚII 1.17 TULCEA 1.18 SULINA 2 PE MAREA NEAGRĂ 2.1 PE INSULA ȘERPILOR 2.2 CONSTANȚA 3 ÎN MUNȚII NOȘTRI 3.1 PE COLIBAȘI 3.2 LA UMBRĂ 3.3 VALEA MOTRULUI 3.4 MÂNĂSTIREA TISMANA 3.5 TÂRGU-JIU 3.6 PE VALEA JIULUI 3.7 PE ÎNĂLȚIMILE PĂRÂNGULUI 3.8 PE COAMA MOHORULUI 3.9 ÎN NOVACI 3.10 MÂNĂSTIREA ȘI PEȘTERA POLOVRACI 3.11 ÎN VÂLCEA 3.12 PE CHEIA BISTRIȚEI 3.13 RÂMNICU-VÂLCII. VALEA OLTULUI 3.14 LA CÂINENI 3.15 PE ARGEȘ. CURTEA-DE-ARGEȘ 3.16 CÂMPULUNG 3.17 RUCĂR. DÂMBOVICIOARA 3.18 TÂRGOVIȘTEA. RUINILE 3.19 PE IALOMIȚA. DE LA TÂRGOVIȘTE LA PETROȘIȚA 3.20 PRIN CHEIA TĂTARULUI LA SCHITUL PEȘTERA ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit Ioan Vodă cel Cumplit de Bogdan Petriceicu Hasdeu Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român. (1572-1574) Ainsi d'un peuple entier je feuilletais l'istoire! Livre fatal de deuil, de grandeur, de victoire... Astfel răsfoiam istoria unui popor întreg: carte fatală de doliu, de mărire, de victorie! Victor Hugo, oda Ubi defuit orbis Cuprins 1 PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE 2 PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI 3 INTRODUCȚIUNE 4 AVENTURIERUL 5 DOMNUL 6 CĂPITANUL 7 CATASTROFA 8 DUPĂ EL... 9 EPILOG PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE Sunt acum aproape 30 de ani, la 1864, în casele lui Mircousch din Piața Teatrului, am scris pe Ioan-vodă cel Cumplit. Eram tânăr și scriam așa cum nu mai sunt în stare de a scrie astăzi: dar tocmai de aceea, reproducând lucrarea mea de atunci, o las cum a fost, fără a cuteza să-i îmbătrânesc tinerețea, căci orice adaos ar fi un benghi, orice scurtare — o zbârcitură. Fără a adăoga, fără a scurta, fără ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

Constantin Negruzzi - Negru pe alb Negru pe alb de Constantin Negruzzi Scrisori la un prieten Cuprins 1 Scrisoarea I 2 Scrisoarea II 3 Scrisoarea III 4 Scrisoarea IV 5 Scrisoarea V 6 Scrisoarea VI 7 Scrisoarea VII 8 Scrisoarea VIII 9 Scrisoarea IX 10 Scrisoarea X 11 Scrisoarea XI 12 Scrisoarea XII 13 Scrisoarea XIII 14 Scrisoarea XIV 15 Scrisoarea XV 16 Scrisoarea XVI 17 Scrisoarea XVII 18 Scrisoarea XVIII 19 Scrisoarea XIX 20 Scrisoarea XX 21 Scrisoarea XXI 22 Scrisoarea XXII 23 Scrisoarea XXIII 24 Scrisoarea XXIV 25 Scrisoarea XXV 26 Scrisoarea XXVI 27 Scrisoarea XXVII 28 Scrisoarea XXVIII 29 Scrisoarea XXIX 30 Scrisoarea XXX 31 Scrisoarea XXXI 32 Scrisoarea XXXII Scrisoarea I (Primblare) Mai 1837 După ce trece Podul Iloaei — mișeniță de judani stremțoși și puturoși — călătorul respiră mai ușor mergând prin bogate fânațe și mănoase semănături, întovărășit de melodioasa cântare a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care o precurmă din când în când cristeiul cu răgușitul glas. El s-ar lasa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnetele biciușcei postilionului și prozaicele lui răcnete nu l-ar turbura. Dar iacă te apropii de Târgul-Frumos! Să nu te ...

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... șerpuind spre culme, iară la vale, de-a lungul râulețului, cât străbate ochiul, până la câmpia nesfârșită, afară de câțiva arini ce stăteau grămadă din jos pe podul de piatră, nu zăreai decât iarbă și mărăcini. La deal valea se strâmtează din ce în ce mai mult; dar aici ...

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ceață erau mai toți afumați. Un lungan, coborând prispa unei cârciumi, căzu grămadă și nu se mai sculă. Întorsei capul dezgustat. Birtul ales pentru acea seară fiind tocmai în Covaci, luai o birjă, lucru cuminte, deoarece la sosirea ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

Panait Istrati - Chira Chiralina Chira Chiralina de Panait Istrati I - STAVRU Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea grădinii, se opri, încurcat și necăjit. — Ce dracu! exclamă el cu voce tare, nu mai sunt copil! Și cred că am tot dreptul să înțeleg viața cum o simt. Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 Avatarii faraonului TlĂ  de Mihai Eminescu Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut o ninsoare uÈ™oară È™i Memfis, divina Memfis, îÈ™i ridică colosalele ei zidiri ninse de lună în depărtarea È›ării... pare că-ntr-o noapte de vară ar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumea È™i urmele acelei străluciri ar fi muiat È™i-ndulcit aerul cel dulce al Egipetului, È™i numai Nilul îÈ™i leagănă miÈ™cătoarele È™i lungile lui maluri de papură pintre care curg oglinzile lui mari, care reflectă lumea cerului È™i parecă apele lui, miÈ™cându-se una peste alta ca linÈ›olii de cristal miÈ™cător, sună în adânc cântarea cântărilor. UÈ™or zboară luntrea mică È™i neagră asemenea unei cugetări printre tablourile măreÈ›e desfăÈ™urate de o parte È™i de alta ...

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești

... și acĂ©ia ce ar zice și câte ar zice, n-ar fi alt, socotesc, făr' cât o gândire și o aflare de o mare grămadă de minciuni, precum vedem în cea Alexandrie ce-i zic, cine o va fi făcut, nu știu, și într-alte cărțului ce să văd pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>