Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI DE FATA
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 557 pentru FI DE FATA.
Vasile Alecsandri - Romanța de toamnă
... Vasile Alecsandri - Romanţa de toamnă Romanța de toamnă de Vasile Alecsandri De-aș fi-n a tinereții floare, Când toate zilele sunt bune, Pe când din inima cu soare În veci lumina nu apune, Multe-aș avea ... a-ți spune Ca să devii tu gânditoare. De-aș fi ce-am fost pe lume-odată, Privind în față viitorul, Când mă-ndrăgeam de orice fată Ce-mi părea soră cu amorul, Aș deștepta în tine dorul Cu-a mea cântare înfocată. Dar nu-s în floarea tinereții, Și ... a-ți zice! Mergi dar, copilă,-n calea vieții Întâmpinând zâmbiri amice. Eu te-oi privi oftând, ferice, Răpit de farmecul frumuseții. Și însă de-ai vrea să ai parte... Dar ce zic? Timpul ne disparte. Tu ești sosind, eu în plecare, A ziorilor vie lucire Nu poate ...
... Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în ... focul nu mult va fi stins, Curând îl vom vedea aprins. Zamfira Iubite! spune ce gândești, Sau iarăși tu acum dorești De lume mare și de târguri? Alecu Ce să doresc! tu nu poți ști, Tu nici nu-ți poți închipui A târgurilor grele juguri, Unde n-ai gustul ... prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte ...
... Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în ... focul nu mult va fi stins, Curând îl vom vedea aprins. Zamfira Iubite! spune ce gândești, Sau iarăși tu acum dorești De lume mare și de târguri? Alecu Ce să doresc! tu nu poți ști, Tu nici nu-ți poți închipui A târgurilor grele juguri, Unde n-ai gustul ... prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte ...
Traian Demetrescu - Visătorul (Traian Demetrescu)
... Traian Demetrescu - Visătorul (Traian Demetrescu) Visătorul de Traian Demetrescu Am rătăcit pe multe drumuri Și-n lunga-mi rătăcire, Visam să întîlnesc o umbră Ce-i zice: „Fericireâ€�. Dar n-am ... fericirea mea!â€� Am tresărit... Și-n clipa-aceia, C-o repede privire, M-am și întors să văd cum este Visata fericire?... Era o fată cum sînt multe Prin sate și orașe: Cu ochii mari, cu sînuri albe, Cu buze drăgălașe... ............................... ............................... Și eu am rătăcit o viață, Pribeag, ca vai ...
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... poate fi considerat ca cel mai imens rezervoriu de spirit al tuturor secolelor. N-a existat scriitor, celebru sau obscur, să nu împrumute de la el o idee sau o formă. MoliÄ�re, Goethe, Voltaire, Schiller, Lessing, Shakespeare și toți scriitorii din secolul al XVII-lea și al XVIII ... nier, născut la 1764, la Constantinopol și mort la Paris după marea revoluție, Baour de Lormian, celebru prin polemici în distihuri avute cu colegul său de lirism și de academie, Lebrun. Epigrama franceză moare odată cu restaurația și e înlocuită de caricaturi și de legendele lor. Iar mai târziu de impetuozitatea presei cotidiane, care izbește în cei mai cu talent, fără menajamente și fără reticențe. Revoluția franceză cu Drepturile omului acordând libertate de a cugeta și de a scrie, fabula, apologul și epigrama s-au perimat cu desăvârșire, fiecare putând să-și spună părerile fără frică și fără înconjur. Jurnalismul ... nu numai în Franța, dar chiar la noi și pretutindeni, să înlocuiască, pe lângă satiră și epigramă, mai toate genurile literare. Aici vedem cum presa de partid, când e condusă de un fruntaș politic, combătând un regim advers, caută să i se substituie. Presa e azi și oda
Vasile Alecsandri - Serb-sărac
... sus și-n jos Pe fugaru-i cel frumos. Unde negrul nechezea Țarigradul se trezea, Turcii toți că alergau Și pe Serbu-l întrebau: ,,Copilaș de Serb-Sărac! Nu ți-e negrul din Bugeac? De ți-e negrul vânzător, Eu îți sunt cumpărător, Că vreau bine să-l plătesc! Cu aur să-l cumpănesc." ,,Nu mi-e negrul de vânzare, Nici mi-e negrul de schimbare, Că-i voinic și-i pui de zmeu, Și-i fugar pe placul meu!" Nepoata sultanului, Copilița hanului, Hanului tătarului, Pe Serb iată că-l zărea, Din sarai, de la zăbrea, [3] Și din gură-așa grăia: ,,Copilaș de Serb-Sărac, Mult ești mândru și pe plac! Vin' colea, lângă zăbrea, Să-ti dau iuzluci cât îi vrea, [4] Negrul tău să-l primenești ... în Haidar-pașa, [6] Și oricine-a câștiga Roabă lui hanul m-a da!" ,,Floricică din zăbrea Răsărită în calea mea! De-ți sunt drag, de-ți sunt pe plac, Mâini vârtej am să mă fac Să vin turcilor de hac!" ,,Copilaș de Serb-Sărac, Mult mi-ești drag și-mi ești pe plac, Dar eu, frate, mult mă tem De căzlarul din harem [7] Cel cu chipul de arap, Buzat, negru, ras pe cap Și cu solzii mari ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... Acest copil avea un baier atârnat de gât. Și, dacă îl luă, văzu că într-însul era o scrisoare, o ceti și află că copilul de față este lepădat de o fată mare de împărat, care alunecase și ea în valurile lumei și, care, de frica părinților, lepădă copilul, îl puse în secriaș și-i dase drumul pe gârlă, lăsându-l în știrea lui Dumnezeu. Pustnicul voia din toată inima ... un sicriaș de mumă-ta, ca să nu se dovedească fapta sa cea de rușine, fiindcă era fată de împărat. Dacă voi adormi somnul cel de veci, care o să-l cunoști când vei vedea că tot trupul meu are să fie rece ca ghiața, amorțit și țeapăn, să bagi de ... mică rămase acasă. Făt-Frumos, argatul de la grădină, văzând că și grădinarul se dusese cu alaiul, chemă calul, încălecă, se îmbrăcă cu un rând de haine din cele luate de la zâne, pe care era câmpul cu florile și, după ce-și lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină în toate părțile, fără să fi băgat de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi
... ridică unele peste altele, pînă se perd în înălțimi fumurii și albastre. Aerul e limpede, tremurător și viu; roua se întinde, ca un rizil presărat de diamante, pe dasupra pajeștilor. Cicorile, ca niște ochi mari și albaștri, veghează în valurile de fîneață nemărginită. Oltul se înfurie izbindu-se de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns ... plecă ochii în jos și-și scutură mîinile. — Ce faci aici, surată? o întrebai eu, și mi se bătu inima. Genile i se lipiră de frunte. Ce ochi mari și albaștri, ca două flori de cicoare ! — Îngrijesc alde părinți... răspunse ea arătîndu-mi două cruci vechi de lemn. — Aci odihnesc? — Aci; și le-am pus la cap doi vișini, și amîndoi înfloresc, dar se scutură și roade nu fac. "Amîndoi ... plecai ca să nu turbur odihna morților și a unui suflet plin de restriște. A doua zi mă sculai și mai de dimineață. Pe același drum. Și iar auzii glasul, și mi se păru și mai trist... și se duse tremurînd și mai departe. Într-o clipă ...
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
... avea loc în cui. "De ce mi-am făcut clește? ca să nu mă ard", zicea ea. Apoi se suie iute în pod și coboară de acolo un știubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa, niște chite de cânepă și vreo două dimerlii de păsat. — Iată ce am gândit eu, noro, că poți lucra nopțile. Piua-i în căsoaia de alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca după horn. Când te-i sătura de strujit pene, vei pisa mălai; și când a veni barbatu-tău de la drum, vom face plachie cu costițe de porc, de cele afumate, din pod, și, Doamne, bine vom mânca! Acum deodată, până te-i mai odihni, ia furca în brâu, și până mâine dimineață să ... m-ați sculat? Mânca-v-ar ciuma să vă mănânce! — D-apoi dă, mămucă, fetele aceste au spus că d-ta vezi tot; și de aceea am gândit că ești mânioasă pe tătuca și pe mămuca, de nu te scoli. Și ei erau așa de mâhniți, de mai nu le-a ticnit mâncarea. — Ei, lasă, ticăloaselor, c ă v ă voi dobzăla eu
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... pară, Iar bunul ei suflet toate covârșind. Minvanei frumoase Ii mersese vestea și prin alte țări, Și prea mulți cercase Tineri să o ceie, și de neam boieri; Dar mândrul ei tată De dânșii râdea... Când cu a lui fată Armin cântărețul pe-ascuns se vedea; Prea frumos la față, Chiar ca și o roză, acel tânăr om Cânta cu dulceață, Dar de soi nu mare, nici fecior de domn. Minvana uitase Al său neam înalt, Căci s-înamorase, Ea, neprihănită, de prostul amat... Deci pe-a nopții frunte, Când discul de aur al lunii plutea Ș-a lacului unde Dulcele ei raze tremurând clătea, De pe deal cetatea, Pe mal copaci deși Umbre culca noaptea, Pe luciul apei ca mari urieși. Un izvor din munte Curgea pe aproape de-un stejar tufos, Ce era a multe Mistere ascunse martor credincios; Căci subt el Minvana Tristă se primbla, Așteptându-l sara; Iar de ... treceți curând, Iar inima simte Soarta ce m-așteaptă, zorile sosind; Căci zi de s-arată, Sunt nefericit, Ea îi doamn-îndată, Iar eu, cântărețul de soi, înjosit. Minvana Las’ să se reverse Zorile plăcute
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... pară, Iar bunul ei suflet toate covârșind. Minvanei frumoase Ii mersese vestea și prin alte țări, Și prea mulți cercase Tineri să o ceie, și de neam boieri; Dar mândrul ei tată De dânșii râdea... Când cu a lui fată Armin cântărețul pe-ascuns se vedea; Prea frumos la față, Chiar ca și o roză, acel tânăr om Cânta cu dulceață, Dar de soi nu mare, nici fecior de domn. Minvana uitase Al său neam înalt, Căci s-înamorase, Ea, neprihănită, de prostul amat... Deci pe-a nopții frunte, Când discul de aur al lunii plutea Ș-a lacului unde Dulcele ei raze tremurând clătea, De pe deal cetatea, Pe mal copaci deși Umbre culca noaptea, Pe luciul apei ca mari urieși. Un izvor din munte Curgea pe aproape de-un stejar tufos, Ce era a multe Mistere ascunse martor credincios; Căci subt el Minvana Tristă se primbla, Așteptându-l sara; Iar de ... treceți curând, Iar inima simte Soarta ce m-așteaptă, zorile sosind; Căci zi de s-arată, Sunt nefericit, Ea îi doamn-îndată, Iar eu, cântărețul de soi, înjosit. Minvana Las’ să se reverse Zorile plăcute