Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUPĂ UN TIMP

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 497 pentru DUPĂ UN TIMP.

Garabet Ibrăileanu - Originalitatea formei

... manifestă în afară o stare sufletească oarecare... Dacă este așa, atunci e evident că între ceea ce numim formă și între fond există o legătură, un paralelism perfect, că orice stare sufletească își are și forma sa corespunzătoare. Aceasta e așa de adevărat încât, dacă analizezi o poezie, vezi imediat că ... poezie forma variază paralel cu fondul, adică, dacă în aceeași poezie nuanțele de stări sufletești se manifestă fiecare așa cum este, apoi e învederat că un temperament, un poet al cărui suflet e o combinație de stări sufletești deosebite de ale altor poeți va trebui numaidecât să-și aibă forma sa deosebită, corespunzătoare ... stărilor sale sufletești. Vorbesc, bineînțeles, de un poet sincer, adică de un poet care toarnă în versuri simțirea sa fără nici o meșteșugire, fără nici un calcul. Un asemenea poet nu va putea împrumuta forma, căci sentimentele și ideile, fiind izvorâte din propria-i personalitate, nefiind calculate, cântărite, căutate, se vor manifesta conform ... cu realitatea. Dacă luăm poezia noastră cea mai de dincoace, vom observa că cele spuse mai sus se ilustrează perfect. Eminescu a fost un mare poet, el a avut ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... și cu felurite alte unelte, cea mai interesantă și vrednică de văzut este pes­cuirea morunilor, nisetrilor, somnilor și cicigilor, pe care nekra­sovții în timp de primăvară îi prind la gurile Dunării, unde apele râului se întâlnesc cu apele Mării Negre. Atunci acești pești co­losali ies din mare și ... mână capătul frân­ghiei de la harpună. Monstrul, care nu rareori ajunge o lungime de 4 1/2 metri*, se zbuciumă în toate părțile, trăgând după sine pe înotători; dar acestora le vin în ajutor alți camarazi cu lun­trele, în care se suie și acei din apă. Și acuma începe ... acuma e nespus de interesantă: când pescarii câștigă distanță, când monstrul, care cu înnoite puteri se de-părtează de la mal spre adâncime, trăgând luntrele după sine. Evoluțiile aceste se prelungesc câteva ore. Sportsmenii din Lon­dra scump ar plăti să poată asista la așa priveliște și război, în care este ... uscat, transportându-se apoi la Bazargiuc. De este însă a se duce mai departe, apoi n-o ucid, ci îi bagă în baftă un burete muiat în spirt care, amețind-o, îi paralizează mișcările convulsive, și în așa hal se aduc morunii și nisetrii până la Chișinău. Pe la ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... mai netrebuincioasă, cu atât știe să se apere mai cu înverșunare. Dar ce siguranță avem noi despre ce e trebuincios sau netrebuincios pe pământ? Atât timp cât ialomițeanul se zbate, se încăpățânează să smulgă țelinei un căuș de porumb sau câțiva cartofi, Bărăganul nu e interesant.Nu e un loc de vizitat. E sucit, ca o femeie îmbrăcată în zdrențe, ca o mahalagioaică împodobită cu diamante. Pământul n-a fost dat omului ... pisicile se ghiftuiau pe malul bălților. Se pescuia, atunci, cu cazanul. Mană cerească, ce mai! Bărbați, femei și copii, goi până peste genunchi, cu traista după gât, se-mprăștiau în trăgători, înaintând cât mai încet cu putință pe câmpul înecat, fiecare cu un cazan vechi desfundat la el. Apa nu trecea niciodată de genunchi. Bălăcind, peștele se izbea de picioarele noastre, dar era albitură și noi umblam după ... luau în bășcălie. Nu se sinchisea. Continua să se arunce cu cazanul peste toate buruienile din jur, și de le veadea mișcând și de nu. După un ceas de pescuit ne întorceam acasă cu traista doldora de pește. Tata n-aducea nici măcar un ...

 

Paul Zarifopol - Popi

... lânga peretele vagonului, se vede cu scopul de a demonstra atenienilor lipsa oricărei intimități cu vecinul lor. Piciorul, ușor cambrat, se termina printr-un genunchi rotund ca un măr domnesc, dezgolit de rochia scurtă. Coapsele ample, arcuite cu grații de liră, contrastau cu umerii mici care dădeau o impresie neașteptată de fragilitate. Ajunge ... întredeschisă, cu pumnii strânși, Popi privea pe Spyros. Totuși nu în brațele cântărețului cade frumoasa carfiotă. Ea e constantinistă: cântărețul, venizelist. Cântărețul, domnul Spyros Valaginos, un refugiat din Smyrna, unde și-a lăsat casă și avere pradă curzilor și soldaților lui Kemal, este un levantin perfect, cu buzunarul plin de paspoarte de diverse naționalități, dar gol de orice alte valori. Pentru două sute de drahme pe seară, cântă romanțe ... a unui apțibild. Noaptea nu era decât o zi mai ușoară, mai pură, mai albastră, în care umbrele de cerneală ale copacilor, tăiate de un foarfece exact, se lipeau pe fășia albă a șoselei. În sistemele aceste de imagini, asemenea unor desene muzicale, tânărul maestru povestitor ne dă ... ne va face să trăim. În acord cu peisajul de crudă lumină, el face ca lumina aceasta să ne ardă: aerul înfierbântat învăluia trecătorul într- ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice

... și intelectuale. Indiferența publicului? Dar de ce publicul e azi așa de indiferent pentru producțiunile artistice, când cu treizeci ori patruzeci de ani înainte arăta un interes așa de mare pentru Alecsandri și alții? Cu explicațiile date însemnează a te învârti într-un cerc vicios: publicul nu citește pentru că nu se produce și nu se produce pentru că nu se citește. O mișcare literară ori științifică cuprinde ... elementelor celor mai culte și simțitoare, e un entuziasm, e o ridicare a diapazonului emoțional al unei însemnate părți din națiune, care devine un teren foarte favorabil pentru crearea artistică. O mulțime de oameni sunt însuflețiți de același ideal, au aceeași mare dorință, forțele lor sufletești lucrează în aceeași ... sunt poeți. Aceia care nu făceau versuri, Ion Ghica, Kogălniceanu, Bălcescu și alții, creează proza română. Alecsandri descoperă creațiunea marelui nostru poet anonim, țărănimea. E un elan, e un entuziasm, e o speranță în viitor, chiar în acele creațiuni care deplângeau prezentul. După spiritul ei, această literatură cu drept cuvânt poate fi numită literatura ideologilor burghezi de la 1848. Pentru fruntașii mișcării de la 1848, literatura nu era ... ...

 

Vasile Alecsandri - Bujor

... îi bagă-n fiare, [2] Să-i dea bani de cheltuială Și haine de primeneală. Bujor iese, Bujor zice: ,,Halal de tine, voinice! Haideți, copii, după mine Că știu calea-n codru bine Și știu turme de berbeci, Izvoare cu ape reci, Și neveste frumușele Și desagi cu rubiele!" Ici în ... mână! Ici în valea lui Terinte, Două fete culeg linte, Bujor le scoate din minte! II Frunză verde de negară, La Focșani, între hotară, Este-un bordei cam plecat [3] De copaci înconjurat. Acolo-i Bujor culcat, La Anița văduvița, Ce-i dă vin tot cu vădrița Și-l îmbată cu ... avea mulțumire a pune pe ciocoi în lanțuri. ↑ Fiare în loc de fere , provincialism. ↑ Bujor a fost prins într-un bordei, aproape de Focșani, unde el se odihnea. ↑ După înțelesul acestor două versuri, se vede că și pe timpul lui Bujor unii din judecători erau supuși farmecului banilor. ↑ Hoții români s-au arătat ... niște eroi și are pentru ei o dragoste plină de admirare. În cele mai multe balade, hoții sunt reprezentați în culori vii și mândre. Voicu, un ...

 

Ion Luca Caragiale - Boborul

... pe la două ceasuri în dimineața zilei de 8 august 1870, tânăra republică a fost sugrumată în aceeași zi pe la ceasurile patru după-amiazi. Nu face nimica! mărirea și importanța statelor nu se judecă după extensiunea și durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puțin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal. Cadrul meu e prea strâmt ca să pot închide într ... bine! Când eu plângeam acasă de ciudă soarta rușinoasă a săbiii mele, ce se-ntâmpla în inima Republicei? Pe la trei și jumătate după-amiazi, în vagoanele de material ale liniei ferate București-Ploești, atunci încă-n construcție, sosea grabnic în Republică un grozav oaspete. Ce era? Era Reacțiunea. Reacțiunea cu tot ce are ea mai oribil și mai hidos - un batalion complet de vânători sub comanda maiorului Gorjan. Cum puseră piciorul pe pământul sacru, începură vânătoarea după republicani. Reacțiunea căuta însă mai cu seamă pe Prezident; dar acesta, printr-o inexplicabilă coincidență, ieșise prin granița de răsărit a Republicei, bariera ... poporul... pe urmă festivitatea de dimineață la Lipănescu... entuziasmul... Se simțea zdrobit, și era atât de plăcută răcoarea în cancelarie. O dulce aromeală, foarte naturală după ...

 

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman

... Constantinopol și formarea noului cabinet au venit cam fără veste, însă nimini nu poate fi surprins de una ca aceasta. Căderea lui Savfet-Pașa este un fapt foarte important. Fostul mare vizir de netăgăduit, este unul dintre bărbații cei mai însemnați ai Turciei și un diplomat isteț, om onest și inteligent și mai presus de toate patriot sincer. El și-a căpătat pe bun drept stima generală prin ... afară, a dat o destul de bună idee despre capacitatea lui diplomatică cu prilejul congresului dela Berlin. Numirea lui iarăși se poate numi un bun temeiu al noului cabinet. În unele cercuri politice europene se regretă că acest bărbat însemnat, numai decât după numirea lui ca guvernator creștin al Cretei, spre executarea articolului 23 din tractatul dela Berlin, a fost chemat la postul ministerului, și a ... dese, după cum zic foile franțuzești, dau dovadă că tocmai acum, în loc de o purtare fermă și statornică, în Turcia domnește o pornire și un spirit de preschimbări și de nestatornicie destul de primejdioase oricând, dar mai ales pentru vremea de față. În halul în care împărăția otomană se află ...

 

Ion Creangă - Inul și cămașa

... oamenii te-au smuls din pământ, te-au legat în fuioare, te-au pus copăcel și te-au lăsat la soare ca să te usuci. După aceea te-au culcat pe țol și te-au bătut cu bețe, ca să-ți scoată sămânța; apoi bătut și stâlcit cum erai, te-au ... învălit pe sulul de dinapoi, punând vergele pintre pături, ca să nu se hrentuiască urzala; și fuscei pintre rost, ca să nu se încâlcească natra. După asta te-au nevedit, trecându-te prin ițe și prin spată; și, cu ajutorul slobozitorului, al zăvorului și al lopățelei, te-au întins în stative ... poate nu știi că oamenii mai fac pânză și din sora noastră cânepă, și din fratele nostru bumbac, ba și din înghimpătoarea urzică mai fac un fel de pânză. Dar în fabrici se țes fel de fel de pânzeturi, mult mai ușor și în timp mult mai scurt. — Bre! multe mai auzi! — Mai așteaptă, că n-am sfârșit încă. Din cămeșă sau rufă, peste câtva timp ai să te faci tearfă, din care se face scamă pentru bolnavii din spitale și pentru soldații răniți în bătălie. Apoi te caută, ca iarba ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... fi putut fi mai bine tratați decât în sânul familiei LhommĂ©, sub supravegherea activă a abatelui. Eram cei întâi din clasele noastre. Dar după un an politica se amestecă și în afacerea colegianilor români din LunĂ©ville. Consulii ruși, pe atuncea preaputernici în București și în Iași, făcură domnului Mihail ... înfierbântat în fața acestor bărbați de bine, care trimiteau o neștearsă aducere-aminte vechii lor patrii, dar totodată aveau conștiința de ce datorau patriei nouă. După un an, am fost strămutați în casa și sub privegherea unui alt om distins, pastorul Ionas, discipol favorit al marelui teolog Schleiermacher și editorul operelor acestui ... era și numele de Moldauer sau Vallache . Mie mi se zicea der schwarze Grieche , pentru că aveam părul negru, și pe atuncea Berlinul era încă un oraș cu totul și exclusiv al Germaniei de nord, unde predominau mai cu deosebire figurile blonde. Alexandru Humboldt, spirit eminamente cercetător, îmi arătă o deosebită ... țara mea, în sânul Europei civilizate, și tratat ca lucru prin înseși legile țării noastre. Vacanțele le petreceam ordinar în Pomerania, la Schwienemunde, pe atuncea un ...

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian

... tot felul. De aceea, facem aci o espozițiune despre diferitele condițiuni ce se cer neapărat pentru îmbunătățirea teatrului nostru de operă și punerea lui pe un picior mai bun sau la locul ce i se cuvine. Un teatru de operă, ca să fie bun în tot înțelesul cuvîntului și ca să poată reproduce cu fidelitate pînă la cea mai mică nuanță compozițiunile ... fără a avea cel puțin consultațiunea că au mulțumit cererile și dorința publicului. Să se caute în analele teatrului și desigur se va găsi un asemenea exemplu. Spre a se putea oferi o persoană care să reunească toate calitățile și condițiunile unui bun impresariu, e de preferat a ... și a frumoaselor noastre vise, ne întări și mai mult în opiniunea noastră despre acești speculatori de teatru; ne-a convins că un întreprinzător, fie străin, fie pămîntean, și din orice clasă a societăței, nu e nimic mai mult decît un speculant. Ca speculant, el va fi mai puțin dispus a face sacrificiu în folosul publicului și mai mult pasionat pentru folosul său particular ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>