Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DOUA ZI

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 929 pentru DOUA ZI.

Ion Luca Caragiale - Parlamentare

Ion Luca Caragiale - Parlamentare Parlamentare de Ion Luca Caragiale Ședința de la 24 Ibricgiè 1294 Ședința se deschide cu formalitățile obijnuite la orele 7 ½ turcești, sub președința lui Haham-bașĂ , prezenți fiind 125 deputați. Sumarul ședinței precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nici o cerere de îndreptare, fiindcă toți deputații dorm. Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, și toți deputații se deșteaptă. La ordinea zilei, dezvoltarea interpelării, anunțată de onor. deputat Zăuc-agĂ , asupra falsurilor și ingerințelor făcute de fostul mare vizir Midat-pașĂ  în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată că, nefiind încă de față interpelatorul, trebuie intervertită ordinea zilei. Propune dar ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei harte a rezbelului și a unei duzine de stegulețe, trebuincioase statului-major al bașabuzucilor de la Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul Trebilor Dinafară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere dântâi ale Claponului — aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei turcești pe lună, ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... ienicerilor și nu mi-a fost frică! Tocmai tu vrei să mă sperii? Ambele mele monede stătură puțin într-o poziție teatrală, ca doi dușmani viteji care se măsoară cu ochii pân-a nu se încleșta la luptă. Eu mă uitam la ele fără nici a ... încât mi s-a ros jumătate de față atunci... dar acum... GALBENUL (într-o deplină desperare) : Dar acum? PARAUA (râzând) : Acum suntem ca doi tăciuni care fac numai fum făr-a da pară. GALBENUL: Eu, tăciune, eu care... PARAUA: Lasă monologul pe altă dată și-mi spune ...

 

George Coșbuc - Draga mamei

George Coşbuc - Draga mamei Draga mamei de George Coșbuc Baladă Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Colo-n jos, în jos, Este-un plop frumos, Plop cu frunza plină, Neted la trupină, Cu crengi rătezate, Spre pământ plecate; Iară lângă plop Este-o casă nouă Cu ferești vro două, Casă șindilită Mândru văruită, Cu fața spre soare, Cu ograda mare, Cu porți ridicate, Cu uși largi și late, Și cu prag de fag. Iar apoi pe prag, Pe cel prag afară, În amurg de seară Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. C-așa-i dacă are Fira fată mare: Mi-o tot sfădește, Căci fata iubește Și se prăpădește Dup-un feciorel, Și-apoi pentru el Ea rabdă ocară Și-n casă și-afară De s-a dus prin țară Poveste și veste, Și-apoi nu-i poveste, Firei plăcea tare Feciorul pe care Fată-sa-l iubea, Însă el n-avea Averi grămădite, N-avea căsi și vite; Fira deci fierbea Și mi se ciudea, Căci dânsa voia Fata-i să iubească Pe-un fecior cu stare Și cu vâlfa mare... Tot așa și iară Și-acum stând ...

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... el la crama unde a fost ucisă Sita Gârbu, eu la armanul unde a fost răpus Nicolache Schina, adică de vreo doi ani, nu mi se mai întâmplase până săptămâna trecută să-l întâlnesc pe Teodor, veche cunoștință moștenită, conu Rache cum i se zicea în deobște ... a mai venit niciodată și nu s-a mai aflat despre el nimic "Dintre tainele ce am întâlnit în cei patruzeci și doi de ani de meserie, și sunt multe, e netăgăduit cea mai desăvârșită, cea mai adâncă. Ce a fost acea vorbă pe care a ...

 

Gheorghe Asachi - Soția de modă

... Soţia de modă Soția de modă de Gheorghe Asachi Un boieri ce întâlnisă, dup-o lungă nevedere, Pe un june, îl urează și apoi i zice: Vere, Când în casă-ai azi odorul ce atâta ai vânat, Te urez, al meu dorite, iac-amu te-ai însurat! Mulțămim! Ce vra să ... acum încă a ta naltă fericire? Nu cumva jugul lui Imen nu-ți se pare prea plăcut? Nu de tot, căci, cum se zice, măritișul la-nceput În noian de miere-noată. Poate-amar acum îți pare? Parc-așa! Deci, vere, ține ce-ai dorit cu înfocare. Sufere pe ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... măsură" este traducerea literală din nemțescul massgebend și însemnează: decisiv, hotărâtor, așa încât după dânsul să poți prevedea sau măsura și alte fapte. Ce ar zice francezii când le-ar vorbi un jurnalist d'un succÄ�s donateur de mesure! Albina din 19 aprilie 1868 zice: "Motivându-și deputațiunea rogarea sa, Dl Ministru aduse una și alta în contra." Pe nemțește: der Herr Minister brachte eins und das andere dagegen vor ... fu însărcinat cu prezentarea. Nemțește: H. R. wurde betraut mit. "Se citește referatul în cauza urcării de plată a domesticilor casei." Românește se zice sporire de leafă. Numai nemții zic mai bine Erhöhung des Gehalts , în loc de Vergrösserung . Sunt forme de vorbire consacrate prin uz, pe ... apucat cutare, și nu pe alta", va să zică este o accentuare a acelei căi în opoziție cu oricare alta. Prin urmare, când zice Transilvania ; "Începem acest no. cu lucrările adunării generale din anul 1867, pentru că aceleași trebuie să se publice", aceasta ar presupune, că a fost ... autorului a fost numai să zică simplu; aceste sau ele, și că aceleași al D-sale este o eroare de germanism. Germanii ar putea ...

 

Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte

... și de artiști mai mediocri, numai daca vocea lor ar împlini condițiunile cerute pentru esprimarea muzicei dramatice, care consistă mai adesea din ceea ce se zice canto spianatto , cea comică din contra, cere ca artiștii, pe lîngă o voce chiară, plină de agilitate și bine întonată, să aibă jocul de scenă ... mai frumoase situațiuni comice și dramatice ale acestui rol au rămas neînțelese de public. Vinind și la aprețuirea părții muzicale, sîntem siliți a zice că vocea sa e lipsită de forța și timbrul cerut pentru o bună esprimare a delicioaselor melodii ale divinului maestru. Ariile: Sogno soave ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... apostolilor, carii sunt împăraț și preoț ai besĂ©ricii, de vrĂ©me ce dimpreună lucrează cu Dumnezeu, pentru mântuirea lumii. Drept acĂ©ia pre dreptate zice marele Constandin sfinților părinți de la săborul cel dintâi: Voi în besĂ©rică, iar eu afară de besĂ©rică sunt pus de Dumnezeu episcop. Pentru ... pentru biruințele cĂ©le mari ce au făcut la războae, cât pentru marile faceri de bine ce au făcut suppușilor lui. Și încăș adaoge de zice cum că nici cu un mijloc nu să bucura, până când vedea pre vreunul trist înaintea lui. Hrana și îmbrăcămintele nu le avea săracii de ... mulțimea săracilor carii alerga la el să le ajute și nici unul nu să întorcea deșărt de dorita mângâiare. Iar nici pentru aceasta îi vom zice că iaste mare, că mă uit la prorociia ce zice David pentru Hristos la Psalm 70 zicând: Și să vor închina lui toț împărații pământului, toate limbile vor sluji lui. Și socotesc că această prorocie ... luat frumusĂ©țea credinții; și pentru aceasta s-au numit mare pentru căci tuturor celor mai mari ai pământului el era singur țiitor. Și voiu zice ...

 

Ion Luca Caragiale - Art. 214

... uită la lucrurile din biuroul avocatului de jur împrejur și-n tavan la policandru) , tot într-o pricină, de par egzamplu acuma, vine vorba; și zice: du-te negreșit la dumnealui, că-ți face dumnealui treaba. Avocatul: Care cocoană, mă rog? Cocoana: Mița... Avocatul: Care Mița...? Cocoana (râzând, dând fum pe ... de cum m-am sculat, pardon, de la stomac!... (Cu aceeași mișcare grațioasă, se apasă cu cele trei dește la lingurea făcând ceea ce se zice pe franțuzește une petite moue degoĂ»tee.) Avocatul: Ei! și afacerea dv.!... Tânărul (aplecând ochii din tavan): E pentru... Cocoana (după ce și-a ... poftească!... Iacă-i vine lui pofta să meargă unde a-nțărcat mutu iapa, tocma colo unde tot spune la Universul că se bate, zice, cu englezii... boierii ăia, (râzând) ce fel de boieri ai dracului or fi și ăia! încinși cu tei ca la Fefelei! (Râzând crescendo.) Să meargă ... volubil) pe Răduleasca, pe Popeasca, pe Ioneasca, pe Otopeanca, pe Hurdubiloaia, pe Popeasca ailaltă a lui Mache al popii Zamfirache, de-i mai zice și Ampotrofagu, că a băgat spaima în maala! uite așa umbla cu patacele și cu basamacu-n cap, când fu la alegeri, de ...

 

Ion Luca Caragiale - Crucea și semiluna

Ion Luca Caragiale - Crucea şi semiluna Crucea și semiluna de Ion Luca Caragiale Luna strălucește ca o lampă mare, Revărsând splendoarea-i până-n depărtare. La ospățul falnic, strânsă-i oaste multă; Toți vorbesc în parte, nimenea n-ascultă. Dar ca și stejarul mândru de la munte, Mircea-și netezește nobila sa frunte, Și ca și stejarul mândru când înfruntă Crunta vijelie, Mircea se încruntă. Și, apoi, se scoală deodată-n picioare Și cu glas puternic le strigă: „Tăcere! Ați uitat voi oare pe al vostru Domn, Ce-și visează țara chiar în al său somn? Cum acele vremuri sfinte le uitați, Când pe Mircea-Vodă voi îl respectați? Ce? sunt oare altul, sau voi sunteți alți? Sunt pitici acuma brazii cei înalți? S-a surpat Carpatul și, din rădăcină, Stânca se preface într-o moale tină? Nu mai curge Istrul în largul său pat, Și patriotismul vostru v-a secat? Mâine este lupta, lupta cea de moarte, De la care-atârn-a României soarte! Glorie sau moarte vom întâmpina; Însă jur pe ceruri nu vom dezarma! Căci ce este moartea dacă nu e viață? Dacă n-o privește un român în ...

 

Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult

... ori buimac, hie turc, hie turleac, ori lunatic, palavatic și zănatic! de-o hi așa! aminterea ețeter.!... Pe urmă, pune fruntea la două dește și zice: — Măria-ta, să aducă un hârdău, nou, da să nu hia de dogar, să hia de alt meșteșugar, măcar de croitor hor de cismar ... zicea: — Uite, mă! ce facui eu, măi neiculiță, sărac de maica mea! Tortură! — Uite, mă! ce facui eu, neiculiță? Tortură! Barlaboi vine și zice: — A mărturisit? — Nu vrea, măria-ta. — Cum, nu vrea? — Iac-așa! — Ce facui eu, măi neiculiță, sărac de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>