Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CURSE

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 520 pentru CURSE.

Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn

Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn de Grigore Alexandrescu Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal. Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri. Cu vreo treizeci ani înainte de a se zidi biserica, un cioban își avea stâna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfățișă în vis Maica Mântuitorului, poruncindu- ...

 

Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte

Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte Nu, a ta moarte de Grigore Alexandrescu Nu, a ta moarte nu-mi folosește; Nu astă jertfă eu n-am dorit; Dă-mi numai pacea care-mi lipsește, Pacea adâncă ce mi-ai răpit. Ia-mi suferințe aspre, turbate, De adânci chinuri veșnic izvor, Zile amare, nopți tulburate, Pline de tine, de-al meu amor. În zadar ochii-ți arăt iubirea Ce ești departe de-a o simți; În zadar chipu-ți poartă mâhnirea, Umbra durerii, ce m-amăgi. Sub astă mască văz bucurie, Văz mulțumirea-ți să pătimesc, Și orice-ai zice, vei ca-n vecie Ceas de odihnă să nu găsesc. Cunosc prea bine a mea greșeală, Dar cunoștința nu m-a-ndreptat, Căci a mea soartă, tristă, fatală, Zâmbirii tale pradă m-a dat. Astfel în crânguri o păsărică Aude-aproape un ciripit, Zboară îndată, și fără frică Lângă colibă ea s-a oprit. Privește,-ascultă, dar fără veste Tainica cursă ce i s-a-ntins Se-nchide... roabă ea se găsește; Un glas s-aude zicând "team prins". Și ...

 

Grigore Alexandrescu - Oglindele

Grigore Alexandrescu - Oglindele Oglindele de Grigore Alexandrescu    Am citit altădată, nu mai știu în ce carte, Că într-o țară mare, de aici nu departe, Plăcuta frumusețe trecea de urîciune: Cîți se-ntîmpla s-o aibă se socotea slutiți;         Iar frumoși de minune Se socotea aceia ce era mai pociți. Oglinzi ca să se vază nu se afla în țară, Și era poprit lucru să s-aducă d-afară.         Așa fieștecine         Socotea despre sine         Ceea ce auzea, Căci chiar undele gîrlei ce curgea prin cetate Era atît de negre ș-atît de-ntunecate, Încît nu putea omul nici umbra a-și vedea. Dar după multe zile și vreme-ndelungată, O corabie mare, cu oglinzi încărcată, Trecînd pe lîngă țara de care vă vorbesc, O apucă furtuna, o furtună cumplită, Sau ca să zic mai bine, furtună norocită, Pricină de prefaceri, de un folos obștesc; Și pentru-al obștei bine, o pagubă oricare         Nu mi se pare mare, Mai vîrtos cînd acesta nu s-atinge de mine. Împinsă de talazuri, corabia slăbită Se sfărîmă, dar marfă puțină s-a-necat; Oglindele mai toate le scoase la uscat.         Locuitorii țării, Cîți se afla atuncea pe țărmurile mării,          ...

 

Grigore Alexandrescu - Polovraci

... câmpie, între 2 stânci care încep două șiruri de munți și ale cărora coaste cenușii și vulcanice se văd de departe; între ele în vale curge râul Oltețul, care printr-un fel de urlet sălbatic devedește rudenia ce are Oltul. Biserica este pe malul din dreapta, are curți de zid și ...

 

Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion

... ne strice fericirea? Nu, cât eu în viață sânt, Nu va fi: acum e timpul să ne răzbunăm și noi, S-arătăm că-n șoareci curge nobil sânge de eroi Și că păgânul acela, ce ura a meritat, Nume de moldovean vrednic cu nedrept a câștigat: Mergeți ...

 

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)

... iese un izvor ce trece pe sub pământ, prin curtea mănăstirii, se aruncă din înălțime ca un torent, și, împreunându-se cu râul Tismanei, ce curge în vale, formează împreună o gârliță ce șerpuiește între 2 șiruri de munți și se pierde în depărtare. Tot în aceeași stâncă, deasupra peșterii, la ...

 

Heinrich Heine - Loreley

Heinrich Heine - Loreley Loreley de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Eu nu știu ce poate să fie Că-mi sună mereu în urechi Cu veșnica-i melancolie Un basmu din zilele vechi. Se-ntunecă fără de veste, Lin apele Rinului curg, Și cresc ale munților creste Măreț strălucind în amurg. Pe stâncă un chip de femeie S-arată din negură blând, Brățara-i de aur scânteie, Ea-și piaptănă părul cântând. Ea-și piaptănă părul și cântă Un cântec de vrajă al ei; Te farmecă și te-nspăimântă Cântarea frumoasei femei! Pescarul, nebun, se repede Cu luntrea lui mică și, dus, Nici valuri, nici stâncă nu vede, El caută numai în sus. Vâltoarea-l izbește de coasta Stâncoasă, și moare-necat: Loreley a făcut-o aceasta Cu viersul ei

 

Heinrich Heine - Trei sonete

Heinrich Heine - Trei sonete Trei sonete de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif I (Traumbilder) În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită. M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era așa silită, Pe cât de rece și politicoasă. Atunci iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește, Spirit înalt, ce nu cunoaște frică Și fulgerul spre ceruri se ridică. O amintire mă neliniștește, Purtarea ...

 

Ioan Cantacuzino - Cîntec păstoresc

Ioan Cantacuzino - Cîntec păstoresc Cîntec păstoresc de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție     Păstoreaua cea-ndrăgită     Poartă turma tot mîhnită     Ei, floricica cîmpului     Nu-i dă odihna sufletului.     Iar viersul păsărelilor     O dau și la mai mult amor.     Toate-i par că să jelesc     Para dragostei tînjesc.     O fîntînă preacurată     Oglindă-i unde ea cată.     Or după chip n-o cunoaște     Ce-n inimă-ș simte a naște.     Fata-i zice, foc curat     Ochii, suflet tulburat.     Ea cu lacrămile sale     Mulțește apa spre vale,     Zicînd : — Tă rog, rîule, spune     Celui ce l-amar mă pune     Că dă curgi acum mai tare,     Din lăcrămi ești așa

 

Ioan I. Ciorănescu - Rustică

... domnește vremelnică pace.     Dar ploaia vânjos răbufnitu-și-a stropii,     Plâng sălcii pletoase și freamătă plopii.     Săgeți de mulsoare jos norii azvârlă     Și curge mai turbure limpedea gârlă.     Se văd o fată și un flăcău,     La capăt de sat cum trec un pârău.     Pe lunca de-alături i-a ...

 

Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe

Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare, nr. 11, 1 februarie 1885 Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape și, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>