Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CE (FEL DE)
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 538 pentru CE (FEL DE).
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... se numește amor și nu-ți puteai da seama de el. — Nu știu bine ce simțeam, dar eram neliniștită și slăbeam văzând cu ochii. De ce zilele treceau, de ce dorul mă cuprindea mai tare și un urât mă apăsa. Apoi într-o noapte auzii nu departe de casa noastră o doină din fluier; și era așa de mândră doina aceea, încât mi se păru că stelele o ascultă și văile o îngână, și parcă mă chema, mă chema mereu spre ea, încât ... de mult ce mi se bătea inima, mă-nădușeam. — Ștefan! strigă tata, deschizând niște ochi mari. Cum! Ștefan! Pe dânsul vrai să-l iei de bărbat? A îndrăznit el să-ți întoarcă capul; un derbedeu; un om fără căpătăi, care n-are pânea de toate zilele?... O, asta n-a fi niciodată!...Și s-a înfuriat tata așa de tare, că era cât pe ce să mă bată. În zadar m-am rugat, în zadar am plâns și m-am pus în genunchi înaintea lui. Nimic nu l-a ... fac! Pe de ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... căreia șuiera vântul de iarnă, ghemuiți de frig și el, și cei ce-l ascultau, dar pătrunși cu toții de același dor de adevăr și de lumină pentru ei și pentru neamul lor, era un început de mișcare culturală. Acest început era sărac, foarte sărac, dar era începutul unei adevărate mișcări literare și științifice care a dat roade frumoase. Azi ... e o ridicare a diapazonului emoțional al unei însemnate părți din națiune, care devine un teren foarte favorabil pentru crearea artistică. O mulțime de oameni sunt însuflețiți de același ideal, au aceeași mare dorință, forțele lor sufletești lucrează în aceeași direcție și de aceea e la ei o cerință sufletească de a comunica unul cu altul, de a-și spune dorințele, de a-și manifesta simțirile, emoțiunile, speranțele. E evident însă că cel mai prielnic mod de manifestare și comunicare emoțională între oameni e cuvântul sfânt și inspirat al poeziei. Afară de aceasta, literatura are de multe ori o mare importanță utilitară, politică. De multe ori un popor ce ...
Anton Pann - Cine știe carte are patru ochi
... Anton Pann - Cine ştie carte are patru ochi Cine știe carte are patru ochi de Anton Pann Un țăran tot auzind Pe unii, alții vorbind: Cîți știu carte și citesc Cu patru ochi să numesc", A plecat la ... negustori să vînd, Cu care poate citi, A scrie ș-a socoti. Un boltaș l-a auzit Și după ce l-a poftit, I-a dat niște ochelari Ca să vază toate mari. El dacă i-au așezat Ș-ntr-o ... putea să citești. El prin ei cum s-a uitat A zis : -Geabă mi le-ai dat, Că nu poci citi de loc; Să vede că n-am noroc. Boltașul, privind la el, I-a zis : -Eu mai am un fel Și crez c-o să poți cu ei, Dar sînt prea scumpi și nu iei. El zise : -Adu-i încoci, F'e scumpi numai să ... dat, a zis iar : -Și cu acești în zădar, Că, uite, ochii-mi bleojdesc Și tot nu poci să citesc. Of ! și ce
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... nuiaua prin apă, și făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, și de ce merge se mărește, până ce intră iarăși în sânul matcei de unde a ieșit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul ... se văzură niște palaturi, strălucitoare de podoabe, încât la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Aurul cu care erau poleiți stâlpii și ciubucele de pe lângă streașină licărea de-ți lua ochii. Zâna luă de mână pe fiul împăratului și intră în palat. Vezi că el rămăsese cu ochii bleojdiți, ca unul ce nici dânsul, deși era fecior de împărat, nu mai văzuse asemenea scumpeturi. Și fiind gata băile și apa încropită numai ca laptele când îl mulge de la oaie, intrară fiecare în câte o baie și se îmbăiară. Fiul împăratului nu cuteza să calce pardoseala băii și pe velințele cele de mare preț ce erau așternute prin palat, de milă sa nu le strice frumusețea. Baia era pardosită cu tot felul de marmură lustruită și adusă din meșteșug așa, încât închipuia fel ...
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
... lucrurile în împărăția lui; și pentru acest scop umbla adesea tiptil în felurite chipuri prin orașul Bagdad. În seara aceea, era îmbrăcat ca un negustor de la Musul, care s-ar fi dat chiar atunci jos de pe corabie în partea dimpotrivă a podului, și în urma lui mergea un rob mare și voinic, o namilă de om. Califul, sub îmbrăcămintea lui, se vedea a fi un bărbat de seamă, vrednic de toată cinstea. Abu-Hasan s-a ridicat de unde ședea jos și, după ce i-a făcut o temene pînă la pămînt, i-a zis politicos de tot: -Prea cinstite domnule, bine-ai venit sănătos la noi în Bagdad; te rog prea-plecat să-mi faci cinstea să poftești la cină cu ... Abu-Hasan a stat la masă în fața musafirului; au mîncat amîndoi din toate pe tăcute și pe nebăute după obiciul locului. După ce au isprăvit de mîncare, mama lui Abu-Hasan a ridicat masa și le-a adus fel-de-fel de ...
Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale)
... avem o scuză. — Cine se sCuză se A.C. Cuză! răspunse țața imperturbabil. Moftul Român nr.2, Duminică 8 Aprilie 1902 II Cititorii noștri știu ce nenorocire literară ni s-a întâmplat din cauza ignoranței mele în materie de istorie literară: Am primit de bună credință de la amicul meu Teleor, ca a d-sale proprie, originală și inedită o epigramă, pe care d-l Cuza o publicase demult și ... alta și mai răutăcioasă: Tot lui I.L. Caragiale Ai fost funcționar cinstit Tu, la Regie, cât îmi pare Căci văd că nu ai profitat Nici de tutun și nici de sare. Cu toată mâhnirea ce simt că amicul meu d. Teleor nu-mi găsește nici un pic de sare, tot am o mângâiere văzându-l cum recunoaște că am fost cinstit și n-am profitat de sare străină. Ca semn de recunoștință, dar, mă simt dator a-i dedica aceste: Epigrame Lui Teleor Că n-am destulă sare-a mea, Te rog ... ingenios de apărare al acestui eminent avocat. „Teleor nu poate fi nici acuzat, necum osândit, că ar fi răpit bunul d-lui Cuza. Pentru
... puternică, încât amândoi pentru un moment se opresc. Păzitorul, așteptând când va mai înceta vântul, răspunde: — Noi suntem trei aici: unul zace la pat de înferbințeală, da celălalt doarme. Stăm de pază pe rând. — Așa, așa, dragă, așa. Ce vânt, ce vânt! L-or fi auzind și răposații! Urlă ca o fiară cumplită... Of-of-of... — Da tu de unde ești? — De departe, dragă. Din Vologda-s eu, de departe. Umblu pe la sfintele locuri și mă rog pentru oamenii cei buni. Să-i mântuiască și să-i miluiască Domnul. Păzitorul se oprește pentru ... Cred că mult l-îi pomeni tu pe drumeț! — De ce să te pomenesc și pe tine? — Așa, că te-am înșelat bine... Ce crezi, că-s drumeț eu? Nu mai sunt eu drumeț. — Cine ești, dar, tu? — Îs un mort... Numai ce m-am sculat din sicriu... Îl ții minte pe lăcătușul Gubarev, care s-a spânzurat (în) săptămâna cea albă? Apoi ia, eu și ... acolo? Mântuiește și miluiește, Maica Domnului. Așa este!" Un moment păzitorul stă în fața ferestrei sfărâmate și cu groază se uită în altar... Lumânarea mică de
... puternică, încât amândoi pentru un moment se opresc. Păzitorul, așteptând când va mai înceta vântul, răspunde: — Noi suntem trei aici: unul zace la pat de înferbințeală, da celălalt doarme. Stăm de pază pe rând. — Așa, așa, dragă, așa. Ce vânt, ce vânt! L-or fi auzind și răposații! Urlă ca o fiară cumplită... Of-of-of... — Da tu de unde ești? — De departe, dragă. Din Vologda-s eu, de departe. Umblu pe la sfintele locuri și mă rog pentru oamenii cei buni. Să-i mântuiască și să-i miluiască Domnul. Păzitorul se oprește pentru ... Cred că mult l-îi pomeni tu pe drumeț! — De ce să te pomenesc și pe tine? — Așa, că te-am înșelat bine... Ce crezi, că-s drumeț eu? Nu mai sunt eu drumeț. — Cine ești, dar, tu? — Îs un mort... Numai ce m-am sculat din sicriu... Îl ții minte pe lăcătușul Gubarev, care s-a spânzurat (în) săptămâna cea albă? Apoi ia, eu și ... acolo? Mântuiește și miluiește, Maica Domnului. Așa este!" Un moment păzitorul stă în fața ferestrei sfărâmate și cu groază se uită în altar... Lumânarea mică de
Ștefan Octavian Iosif - Sărbătoare (Iosif, 2)
... Ştefan Octavian Iosif - Sărbătoare (Iosif, 2) Sărbătoare de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Duminică, — se face dimineață. Pe ulicioara ninsă și plină de-ntuneric Doar crivățul, unchieșul cel nebun, Își face mendrele și zburdă-n voie, Tot grămădind zăpadă În dreptul ferestruiei mici Ca s-o astupe. Dar ... cizmarul meu. Cu ochelarii vechi pe nas El bate cuie la lumina lămpii, Iar meșterița răscolește focul. Dar unde-i ucenicul ? Hei, întrebați voi crivățul ce joacă Și suflă nu se-ncurcă: Pe ulicioara ninsă De-un ceas se luptă amîndoi Ca să dezgroape din zăpadă Un coș înnămolit. Cizmarul mermăie un cîntec Bisericesc, pe nas, Nevasta lui deretică prin casă ... Și ușa se deschide mare. Copilul intră plin de frig Și cu urechile-nghețate, Abia tîrînd pe urma lui Burtosul coș împodobit Cu fel de fel de bunătăți din hală ! Trei pîni, verdețuri berechet, Și-un chil de carne ! S-a întîmplat minunea asta rară În casa bunului vecin ! Copilu-li suflă-n pumni, iar meșterița Așază pîinile după cuptor, Se ...
... tânărului, îi face așa ca o amețeală, cu un fel de durere la apropietura sprincenelor. Merg ei astfel domol alături în buiestru țăcănit, vorbind mai de una mai de alta, și rămâne lucru hotărât că se opresc împreună la conac pentru o gustare; și din vorbă-n vorbă, nici nu prind de veste când ajung aci aproape să intre-n Sălcuța. Cotind la stânga, de după tufișul movilei pe care stă biserica, li se arată, ca la o bătaie de glonț, coperișul nou de tinichia al turnului strălucind în soare. Tânărul îndeamnă calul ținând scurt zăbala. Tot așa și negustorul. Calul ia vânt. Trecând prin fața bisericii, flăcăul își ... ațipesc așa după masă, cei doi tovaroși, fiecare pe câte un pat... Fata le aduce cafele... Acu nu-i mai e degrabă; poate sta și de vorbă cu un drumeț. Negustorul se uită la fată, se uită șașiu la băiat și merge să vază ce mai e pe dincolo, până-n odaia unde s-au pus niște orzari să-nvârtească un ștosișor... Acu, ce mai una alta? Multă vreme nu poate sta de vorbă o fata care are atâta treabă... N-apucă să plece fata și roșcovanul intră-napoi. Tânărul s-a culcat
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... unei lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem cuprinsul. Știam pe de rost nesărata plachie de sfaturi și de dojane ce mi se slujea de-acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu bărbăție pe calea muncii, dojane că nu mă mai înduplecam să purced odată. Și, în coadă, nelipsita urare ca Dumnezeu ... surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce ...