Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AL SUFLETULUI

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 1047 pentru AL SUFLETULUI.

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... ascunde tainele cît ține ziua. În unele seri de august însă, vagabondele lumini ce brăzdează cerul păreau că se înmulțesc și plînsul acela de foc, al cine știe cărei dureri uriașe, amestecîndu-și lacrimile, cădea parcă tot mai aproape de pămînt. Dar inima lui Enric își avea și ea lacrimile ei ... ce cu privirile putea să facă ocolul lumii. O mizantropie ciudată îl făcu să se răzlețească de toți și să trăiască închis în propriul lui suflet. Credea că erau îndeajuns comorile pe cari le adunase în el, pentru ca să poată trăi pe socoteala lor. Viața cărților însă e moartă, suflul ... putea să-i arate pînă unde poate merge. Noaptea el devenea un fel de locuitor universal, un fel de ființă vagabondă prin lumi astrale, un suflet ce nu aștepta decît marele suflu al morții ca să se dezrobească și să-și poată lua drumul ca un fulg în nemărginire. De la fereastra lui, el nu vedea ce misterioase ... simțea ce puternic miroseau florile împrospătate de rouă, nu arunca o privire mișcătorului covor ce-l fac umbrele pe drumuri ca să pășească misteriosul pas al ...

 

Constantin Negruzzi - Potopul

... nu-ncetase, și apa se tot suia! În a sale slabe brațe Edvin strâns la piept o ține, Căutând să o învie cu-al său rece sărutat; Nu gândește la pieirea ce era pe lângă sine. Lumea, viforul, potopul, viață, moarte a uitat. Nimic altă el nu ... Fața ei muiată-n lacrimi o sărută suspinând, Zicând: “Draga mea Selmină! ah! rogu-te, te trezește, Fie-ți milă, o pre-dulce, de-al meu plâns, de-al meu oftat, Mai deschide ochișorii, pe iubitul tău privește! Ah! al tău suflețel poate cătră ceruri a zburat!â€�... De-a iubitului său lacrimi și duioasă sărutare Se deșteaptă biata fată din ... d-amar este paharul ce-l bem în acest minut!... Ah! din mintea mea nu iasă acel ceas de grozăvie Când în undele turbate pe-al meu tată am văzut. Cum se lupta împotriva înviforatelor ape, Nevoindu-să să poată păn-la noi a se urca, Și văzând că ... pornire Și d-această de pe urmă mângăiere m-a lipsit; Însă, scumpule Edvine, oricare nenorocire Aș uita fiind cu tine, viețuind cu- ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"

... Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" de Grigore Alexandrescu Tu, care-ai fost din pruncie al muzelor favorit, Și ca strămoșască-avere geniul l-ai moștenit, Cântător al primăverii, ce ai darul a plăcea, A fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea, Care lucruri mici de ... cearcă, osteneala-i e-n zadar. Eu dar, ce din cruda-mi vârstă, de când ochii am deschis, Când a-nceput pentru mine al vieții amar vis, Am iubit deopotrivă tot ce mi-a părut frumos, Tot ce sufletul înalță și e minții de folos; Poet cum ... felul meu? Tot ce-mi place mă aprinde, și-n minutul ce citesc A putea lucra întocmai deocamdată socotesc. Apoi vine cugetarea. Pe-al meu duh îl întreb: Știi Dacă tu în felu-acesta ești născut sau nu să scrii? Câte planuri astă aspră idee mi-a stânjenit ... versuri, asta este vina ta. Tu amorul poeziei mie mi l-ai însuflat, Și exemple îndestule de ce e frumos ai dat. Așa, când viitorimea, al ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... un amploiat, care era, precum putui înțe­lege după uniforma lui, comisarul poliției. Sărind în picioare și respingând pe acela ce-și pusese mâna pe al meu piept, mă uitai în jur, neputând să-mi dau seama ce vor ei de la mine. Atunci ca fulgerul îmi trecu prin gând, ori ... scoate de la sân portofoliul cu banii ce-i purtam cusuți în căptușeala jiletei. Dar polițianul? Ce caută el aici? Să fie el un camarad al pră­dătorilor? Iată întrebările, ce-mi frământau mintea în acel mo­ment. — Cine sunteți și ce voiți de la mine? mă adresai furios către ... au fost părinții lui, nu se știe. Crescut în ospiciu până la etate de zece ani, a fost trimis în institutul de orfani al statului. Arătând o rară și marcantă inteligență, a atras atențiunea și simpatia profeso­rilor, care, descoperind într-însul un deosebit talent limbistic, l ... scris, pe care găsi o epistolă sigilată, pusă pe un pachet legat cruciș cu o ațișoară. Pe epistolă era scris: „ Domnului prim megieș al odăii, ce o ocup eu, oricine el va fi. Iară dacă din întâmplare ambele odăi ar fi deșerte, atunci acelui ce după moartea mea va ...

 

Vasile Alecsandri - Iahtul

... Vasile Alecsandri - Iahtul Iahtul [1] de Vasile Alecsandri Fericit e călătorul Ce, purtat voios prin lume, Își îngînă viața, dorul, Cu-al iubitei dulce nume ! Zbori pe luciul viul al mărei, Barcă mică sprinteioară; Mergi în voia întîmplărei, Ca o lebădă ușoară ! De l-a Patriei verzi maluri Am plecat în țări străine ... al mărei... Doru-mi plînge ! dar îndată Între cer și marea lină O minune se arată Ce durerea mi-o alină. Zbori pe luciul viul al ... mărei... Ea-i comoara de plăcere, Ea-i voioasa nălucire, Ea-i cereasca mîngîiere, Ce încîntă-a mea simțire, Zbori pe luciul viul al mărei... Orișiunde eu voi merge, Vecinic ea mă însoțește. Lacrima din ochi mi-o șterge, Sufletul mi-l răcorește ! Zbori pe luciul viul al mărei, Barcă mică sprinteioară; Mergi în voia întîmplărei, Ca o lebădă ușoară ! Cadixa, 1853 Notă ^   Un soi de vase plutitoare, mici, sprintene, elegante și care ...

 

Mihai Eminescu - Demonism

... Ici în sicriu, sub cel capac albastru Și țintuit și ferecat cu stele, Noi viermuim în mase în cadavrul Cel negru de vechime și uscat Al vechiului pământ care ne naște ­ Certându-ne-ntre noi, ființi ciudate, Grețoase în deșertăciunea lor. Este un ce măreț în firea noastră, Dar acel ... a-avea singur tot ce este Principiul e de înflorire a ei. În van pământul mort ne-nspiră câteodată Din sântul suc al stinsei sale viețe Gândiri de-o nobilă, naltă răscoală: Întoarcerea la fire și dreptate . Noi nu-l pricepem... o-ncercăm adese Dar n-o putem ... i solitară Ridică-n cer înnourata-i frunte. În van voim a reintra-n natură, În van voim a scutura din suflet Dorința de mărire și putere, Dorința de a fi ca el în lume: Unici . Și această dorință, Temei la state, națiuni și cauza ... pământul, Neprețuită-n duioșia ei, El ne permite ca să ne întoarcem Dup-o viață vană, zgomotoasă, În sânul lui ­ în sânul lui și-al păcii. El ne-a și pus, bătrân-duiosul tată, Adânc în ...

 

Alexei Mateevici - Văd prăbușirea

... Alexei Mateevici - Văd prăbuşirea Văd prăbușirea de Alexei Mateevici Noaptea, 5-6 iulie 1917 Văd prăbușirea unei stele, Al nopții mândrului luceafăr, Și sufletul cântării mele Smintit se zbate și neteafăr. Se scurge noaptea-n sfântă tihnă, Dar tunurile vrăjmășești Țintesc și bat fără ... pământ, Se frânge cântecul din fluier Și moare-n tremur de mormânt. Iar sufletul cântării mele Smintit se zbate și neteafăr La prăbușirea unei stele, Al

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... această boală nevindecată. Iară zavistiia cea jidovească aceasta sfătuia pre împăratul să ucigă atâțea prunci cât să-ș poată spăla trupul într-acel sânge cald al pruncilor celor omorâț; și așa, cufundând patima, acolea înlăuntru, s-ar fi mântuit împăratul. Ce socotiț, oare, să fie primit sfatul acesta, iubitoriul de Hristos ... s-au arătat cu această faptă, adevărat următor lui Hristos? Mi să pare să fie săltat ceriul cu toț îngerii săi, de acest glas blagocestiv al răspunsului. Au săltat sufletele celor drepți și cĂ©tele cerești, heruvimii și serafimii s-au bucurat pentru această curată cunoștință a dragostei cătră ... adevărat, să cuveniia să aibi minte îngerească, pentru ca să scoț la arătare legile cĂ©le sfinte, ce însuș au scris, spre sporiul creștinătății și al credinții celor credincioș, mulțimea besĂ©ricilor carele în multe locuri, în slava lui Dumnezeu, cu mare cuviință au făcut, milosteniile cătră cei lipsiț, ajutoriul cătră ... tale cĂ©le fierbinți cătră Dumnezeu și mai vârtos te roagă Fiiului și Cuvântului lui Dumnezeu, să păzească între și cu fericire chipul cel viu al bunătăților tale, pre adevăratul moștenitor creștinătății tale, pre iubitoriul de Hristos și creștinul nostru domn. Suppune supt picioarele credinciosului lui ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort

... în loc de a-ș piiarde lumina. Îș deșchide mai vârtos ușa ceriului, a luminii cei adevărate. O zice Isaia la al noaolea cap: Celor ce lăcuesc în locul și umbra morții, lumină îi va lumina pre ei. În loc de a să lipsi de ... nestricăciune, din orașul lacrămilor la locul veseliei, din turburarea vieții la adăpostirea cea lină a mântuirii, din patimile Eghipetului în pământul cel fericit al făgăduinței, din robiia lumii la mântuirea ceriului, din petrecaniia omenească, în ceata fericiților îngeri. Și ce altă norocire iaste mai mare, decât aceasta? Ce altă ... murit pentru ca să se săvârșească, ar fi fost vrednic de plâns sfârșitul ei, pentru căci s-ar fi pierdut un chip minunat ca acesta al darurilor și al bunătăților. Dară de vreme ce s-au săvârșit pentru ca să trăiască în vĂ©ci, pentru ca să se bucure, împreună cu îngerii, pentru ca ... dânsa: De-au adormit, mântui-să-va. Va așăza, fără de nici un prepus, marele Dumnezeu sufletul ei cel creștinesc în sânul lui Avraam și al lui Isac și al ...

 

Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți

... Și zburând peste-a lor vârfuri drepănate sau căzute, Pân-în locuri depărtate ducea viscol șuierând. Iar scârboasa cucuveică ținterimul părăsește, Și cu-al său fioros țipăt, vaiet și moarte vestește. Tocmai atunci și Gafița de-al său amat interită, Se trăgea mai de tot moartă spre bordeiul părintesc, Căci neprihănita fată, de Iancu ademenită, Pentru dânsul înșelase pe părinții ce-o ... cădea ca o pârgă unei zadarnice căinți". "Oh, vie draga mămucăi! atunci maică-sa strigară, Și dac-a sa căință va fi din suflet curat, Oh, noi vom uita, moșnege, a sa faptă de ocară, Silindu-ne să s-aline și al său cuget mustrat..." (Cine nu poate cunoaște graiul unei maici duioase?) "O, Doamne! zise bătrânul, dar să trăiască-i cu cale Păcatul cu fapta bună ... s-ajungă cerșetoare la mine pâine cerând. Ușa mea, ce totdeauna săracilor primitoare, Ei numai se va închide, fără o a milui; Ș-al meu blestem s-o ajungă la sfârșitul vieții sale, Precum m-au ajuns la suflet fapta ce m-a necinstit..." Acest blestem, o, Gafițo, pentru tine fu osândă, Deși astăzi a ta maică s-o îmblânzească ...

 

George Coșbuc - Bordei sărac

... te-ai luptat voinic Să crești un stol de suflete sărace. A plîns mai pîn-acum bolnav cel mic Și cel mai drag al tău... și parcă tace. Asculți de-auzi vrun glas; n-auzi nimic, Pui capu-n piept, zîmbind, și-adormi în pace. E vremea să te ... și iar vor plînge mîne. Dar, poate crezi că va pluti mereu De-a lungul nopții pace-adormitoare? Acum tu crezi, sărman bordei al meu, Că-n alb veșmînt din cer o să coboare Un înger blînd ! Dar nu știi ce știu eu: La noapte-un duh cu hohote ... Vei sta cutremurat; acum tu mori ! Din mii de părți s-a-nvîrtejit pieire: Cîmpii cu crivăț, și văzduh cu nori, Și-un suflet răzvrătit întreagă firea ! Tu-n pază suflete de oameni ai ! Să nu te dai ! De te-o strivi pe tine, Sînt toți ai tăi pierduți ... hohote de diavol va-ndrepta Și-asupra ta va netezi nămeții. Cînd mîne-n zori eu voi veni, voi sta, Vai, nu de aspru ger al

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>