Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL MIROSULUI
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 232 pentru AL MIROSULUI.
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... ieșim la Almaș. După ce căpătarăm lămuririle trebuincioase, plecarăm înainte. În urmă tocmai, am aflat că țăranul ce însoțea pe preot era ajutorul de primar al comunei Gârcina și că, văzându-ne așa de neobișnuit îmbrăcați, își aduse aminte că în cercul comunei lui are și îndatoriri polițienești. Astfel, după ce ... dulci și acoperite cu sămănături, fânețe și ciritei ; la stânga colinele se schimbă în dealuri, și, mai departe, între apus și miazănoapte, dealurile devin munți, al căror lanț umple întregul cerc al vederii din partea aceea. După un mers grabnic de două ceasuri și mai bine, ieșirăm pe creasta unui deal lutos și sfărâmat, care se ridică ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... amorțit sufletul în mine. Cât timp voi fi zăcut în nesimțirea aceasta letargică, nu știu, căci abia atunci deschisei ochii, când simții în nas un miros acru și intensiv, ce-mi ardea în nări, făcându-mă să strănut. Atunci mă trezii cu desăvârșire. Ridicând capul, rămăsei uimit de priveliștea ce mi ... un amploiat, care era, precum putui înțeÂlege după uniforma lui, comisarul poliției. Sărind în picioare și respingând pe acela ce-și pusese mâna pe al meu piept, mă uitai în jur, neputând să-mi dau seama ce vor ei de la mine. Atunci ca fulgerul îmi trecu prin gând, ori ... scoate de la sân portofoliul cu banii ce-i purtam cusuți în căptușeala jiletei. Dar polițianul? Ce caută el aici? Să fie el un camarad al prăÂdătorilor? Iată întrebările, ce-mi frământau mintea în acel moÂment. — Cine sunteți și ce voiți de la mine? mă adresai furios către ... au fost părinții lui, nu se știe. Crescut în ospiciu până la etate de zece ani, a fost trimis în institutul de orfani al statului. Arătând o rară și marcantă inteligență, a atras atențiunea și simpatia profesoÂrilor, care, descoperind într-însul un deosebit talent limbistic, l ...
Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților
... AntĂa cea-nflorită fece roadă bună, Lui Dumnezău cu fiiul jărtvită-mpreună. STIHURILE CELE IAMVICEȘTI CE ERA ÎNHERATE ÎN OBRAZUL SVÂNTULUI TEODOR ăȘI AL SFÂNTULUI TEOFAN] Din toț carii poftesc alerga-n cetate Unde stătură preacurate picioare A cuvântului lui Dumnezău spre-ntărit Și așezare pre lumea ... veste, Marchian, cărui cinstea și-n pământ este. * STIH [PENTRU SFÂNTA MUCENICĂ EVTASĂ�A, UCISĂ PRIN SABIE] Lui sângur mântuitor lumii Hristos duce Al său cap EvtasĂa,-n sabie, cu dulce. STIH [PENTRU SFINȚII PĂRINȚI UCIȘI PRIN SABIE ÎN MUNTELE SINAI] Sabii ce lucrară aciia morț ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... sui și nu mai face vorbă! — Da nu se poate. — Da mă rog. În sfârșit, Peruzescu, neavând încotro, abia se prinse de la al doilea cuvânt, se sui în trăsură pe scăunașul de dinainte, iar lădița de Brașov, cea cu două rânduri de albituri, o așeză în capră la ... Peruzescu nu voia să se încurce cu nume proprii), alegătorii în corpore s-a adresatără la mine să-mi încredințeze mandatul dă reprezentant al națiunii. Însuși ministrul mi-a telegrafiat: Iubite amice, nu refuza! Aș!... Ia, slăbiți-mă, domnilor! răspunsei ministrului și alegătorilor. Afacerile mele multiple mă ... lui. Cu atât mai rău pentru posteritate! De aci înainte Peruzescu stătu în locul lui Arghir lângă cucoana Luxița cu un ifos de adevărat stăpân al trăsurei, iar Arghir se așeză pe scăunușul cel strâmt din față, unde abia îi încăpea pântecele și unde sălta sărmanul, de i se hurducau măruntaiele ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... de la un general, la "Jockey-Club". — Mănoiu pierdea mult? întrebă Cosmin, făcând semn amicului său ca să vorbească mai încet. — Era la al optulea bilet de o sută. Ce-i pasă! Avea trei mii de lei... — Mă mir... fără avere... fără ocupație... păcat... o viață pierdută... â ... țintă în ochii amicului său. Candian începu să râdă. — Mon cher ami , reluă Candian după ce aruncă câteva roto Bariton și compozitor român, autor al unui mare număr de melodii pentru voce și piano. coale de fum pe care le risipi suflând în ele, capitalul tinereții unora le dă femeie ... mâna în buzunar; și dacă fur pentru cineva mai puțin, este, desigur, pentru mine. Mănoiu are dreptate... Cafenea bucureșteană, pe Calea Victoriei, loc de întâlnire al scriitorilor și artiștilor. — Mănoiu are parale... răspunse Cosmin, și ceru a doua sticlă de vin. — Și parale, și dreptate. Xantup este ... multe și n-a scăpat decât grație unui prelat prăpădit după grațiile nevestii-și. A luat cu arendă un mare domeniu al
... și în cele mai mici găuri. Iară dânsa era Mama Vânturilor. Seara, după ce s-a întors, fiul ei a simțit miros de om pământean. — Simt boare de om, zise el mumei sale. Cine a venit și în ce treburi umblă? Ea îi spuse ... ea însăși. El a fost dus la stăpâna lui. Pe-nserate, Lia a poruncit să fie pus în iatacul ei un al doilea pat la o potrivită depărtare de al ei. Ea a început apoi să se dezbrace, și, dezbrăcându-se, ea avea șasesprezece rochii, pe când Danciu n-avea decât o pereche ... ițari. El și-a sfâșiat însă ițarii în șasesprezece fâșii și, când Lia punea pe scaunul ei o rochie, punea și el pe al său o fâșie. După aceea a pus fâșie lângă fâșie, ca să le coase la loc, dar să vedeți minune! fâșiile se țineau ... nevoie pentru pieptănat, și au început amândoi să se pieptene. Când Lia își trăgea o dată cu pieptenul prin păr, Danciu trăgea și el prin al ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... “madmazelaâ€�, madmazela ședea la taifas ori se zbenguia pântre culise . Într-o seară multregretata artistă juca pe regina într-o melodramă înfricoșată . În actul al patrulea se făcea o revoluție la poarta palatului . Regina, blocată în palat de valurile populare, intra în scenă, care reprezenta o mare sală de recepție ... efectul să fie mai puternic, talentata tragediană își pregătise pudră fără roșu ca să-și dea pe braz când o ieși în balcon . Vine actul al patrulea ; replica se apropie . Raluca dă cutia cu pudră și oglinjoara în mâna madmazelei și-i zice foarte severă : — Madmazelo, să faci bunătate să ... cu mai mult brio: lumea începe să murmure și să se ridice. Grecul, îngrozit, dă să se repează pe scenă, dar nu-l ajută balamalele. Al treilea cuplet cu vârf și-ndesat! Lumea se scoală, și-n mijlocul protestărilor de indignare s-aude un țipăt sfâșietor — leșinase impresariul... Fiindcă pusese ...
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... sat de la marginea drumului și se uită împrejurul său, ca să-și găsească vreo casă la care să mâie, vreo văduvă ori vreo femeie al cărei bărbat nu-i acasă. Nu poate, că — Doamne ferește! — ce, dar Păcală, ca om umblat prin lume, știa că sunt fricoase femeile ... oaspeți, numai ca să știe că e peste noapte picior de om la casa lor. Și găsi Păcală chiar mai la marginea satului o femeie, al căreia bărbat se dusese la pădure să aducă lemne. Nu-i vorbă, muierea îi spunea mereu că teacă, că pungă, că nu-i este bărbatul ... nincă, marfa lui, toată averea lui, îi era la picioare. Bărbatul se cam mira că ce va fi având cu pielea, dar nu zise nimic. Al lui era bățul, a lui era pielea; treaba lui era ce făcea cu ele. Peste câtva timp Păcală iar trase una cu bățul ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... POSTELNICUL ALBOTĂ PÂRCĂLABUL LICIU SPĂTARUL ȘANDRU BIV-VEL LOGOFĂTUL TROTUȘAN PAN CRASNAȘ PAN COSMA CHELNARUL HÂREA MOGÂRDICI SANDOMIR CORBEA CREMENE DOFTORUL ȘMIL I-IUL OSTAȘ AL II-LEA OSTAȘ AL III-LEA OSTAȘ AL IV-LEA OSTAȘ UN COPIL DE CASĂ O ISCOADĂ ANDREA ANTONIO I-IUL PESCAR AL II-LEA PESCAR AL III-LEA PESCAR AL IV-LEA PESCAR AL V-LEA PESCAR ELENA-DOAMNA OANA GENUNEA NASTASIA DOLGA Boieri, ostași etc. Actul I Zidurile crenelate ale castelului din Suceava. La mijloc, un turn mai ... Cine știe?... Mai rabdă, Mogârdici... Mai rabdă, și mie mi-e sete... Parcăl aud... Ș-a treia zi căzu capul lui Arbore, ș-al lui Toader, ș-al lui Nichită, ș-al lui Cățeleanu, ș-al lui Ieremia, ș-al lui Săcueanu, ș-al lui Condrea, ș-al lui Sima, ș-al lui Cărăbăț... Eram beat mort când începu urgia. Când trânti întâiul topor, sării din somn. Auzii glasul mulțimii care se ruga de domn. La al ... cum te cheamă, mă omule? PETRU RAREȘ: Petru... MOGÂRDICI: Petru... Petru... Petru mă cheamă și pe mine... Eu spui policra: sutașul Petru Mogârdici, fost ajutor al
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De pe la Sân-Petru eu îmi luam ghiozdanul, îi treceam băierile pe dupe gât și colindam pe aceleași cărări din grădina ... umflați, cu pălării mari, cu funde la ciorapi, cu săbiile mai mult scoase decât în teacă. Mi-aduc bine aminte că unul sărea de la al cincilea cat, și c-o mână își ținea pălăria. Grozav îi era de pălărie! De la Nea Nicuță apucasem să citesc pe silabisite. Frate-meu ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoți. În cele mai de pe urmă, veni fiul cel mai mare al împăratului și-i zise: - Tată, am crescut în palaturile tale, m-am plimbat prin astă grădină de atâtea ori și am văzut roade foarte frumoase ... se ducea adesea prin grădină, da ocol mărului și tot plănuia. În sfârșit, merele începură a se pârgui. Atunci fiul cel mai mic al împăratului zise: - Tată, iată a sosit timpul; mă duc să pândesc și eu. - Du-te, zise împăratul; dară negreșit că și tu ai ...