Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTREG
Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 751 pentru ÎNTREG.
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste Zadarnic, artiste de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Zadarnic, artiste, te crezi ziditor plăsmuirilor tale! Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevăzute. Nu, nu Phidias-nălțat-a vestitul Zeves Olympanul; El oare datu-i-a fruntea și coama aceea de leu, Buna privire domnească din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea al său marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu, tremurat-au din veacuri acele plânsori în întinderi, Surd pentru noi, el a prins cu urechea cereștile plângeri. Multe-n văzduhuri sunt chipuri ș-acorduri de noi neatinse, Multe uniri de uniri minunate-n cuvânt și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, în ...
Alice Călugăru - Şerpii Șerpii de Alice Călugăru Sub falnica desfășurare de crengi a umedei păduri, Mă culc în ierburi legănate, și-n palme tâmplele-mi se razmă; Și nu las somnul să mă-nfrângă cu-a buruienilor mireasmă, Că lin încep să șuier cântul ce cheamă șerpii lungi și suri. Și vie alunecând subt frunze, cu-ncete mlădieri de ape, Cu zvârcoliri de-ascunse flăcări verzui, ce-ar tremura subt jar, Să-ntindă asprii către mine vicleanul cap triunghiular, În care turburi ochi veghează sub străveziile pleoape. Cu-o fluierare prelungită începe necunoscutul cânt, Ce-o să-i adune de departe și-amăgitor o să-i dezmierde. Și ei se vor târî spre mine pe mușchiul înflorit și verde Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri. Dar când descântecu-mi departe zvârli întâiul lui fior, Deodată fiecare-n codru lăsat-a cuibul singuratic, Și-nvinși de jalea prelungită a fluieratului cromatic, Își măsurară- ...
Andrei Mureșanu - Către martirii români din 1848-1849
Andrei Mureşanu - Către martirii români din 1848-1849 Către martirii români din 1848-1849 de Andrei Mureșanu Dormiți în pace, umbre, martirii românimei, Ce-ați îngrășat pământul cu sânge de eroi! Bătrâni cărunți cu vază, voi floarea tinerimei, Ce-n lupte sângeroase căzând, v-ați rupt de noi! Pământul ne desparte, iar cerul ne unește În patria cea sfântă, egală pentru toți, Acolo nedreptatea și ura nu răzbește, Nu cumperi cu vieața pământul de trei coți. Voi v-ati plinit chemarea și sânta datorință, Când pentru-a Patrii bine cu glorii v-ați luptat! Păstrând viitorimei modelul de credință, Ce Patria ni-l cere ș-augustul împărat! A voastre brave fapte sunt scrise-n istorie, Iar dulcea suvenire în inimi de roman! Mihalțul, Luna, Bradul, au dat dovadă vie, Că nu e laș românul, nu fuge de dușman! Un Iancu, un Buteanu, un Dobra ș-alți o sută Vor sta pururea față cu orișice eroi, Și până când națiunea română-i prevăzută Cu stâlpi așa gigantici, nu-i pasă de nevoi! Uniți-vă cu Mircea, voi umbre glorioase, Al cărui nume-însuflă respect și la păgân, Precum a lui bravure și fapte generoase ...
Antim Ivireanul - Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită l
Antim Ivireanul - Dedicaţie la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 de Antim Ivireanul Preacuviosului, preastrălucitului, preaseninului și prin voia celui de sus devenitului stăpân și domn al întregii Ungrovlahii, domnului Ioan Constantin Basarab voevod, mântuire, viață bună, milă din partea lui Dumnezeu și fericire deplină. Nu-i vor lipsi, zice, lui Dumnezeu ostașii care i se cuvin (Epistola a V-a lui Synesius) în biserici; adică, nu au lipsit și nici nu vor lipsi vreodată în orice împrejurare ostașii Domnului din ceruri, neînfricații luptători ai sfintelor biserici ale lui Dumnezeu, și înflăcărații înțelegători ai adevărului, ca și biruitorii și purtătorii de trofee împotriva oricărei falange de eretici și în contra oricărei alte rătăciri grecești și ateiste, înarmați nu numai cu arme convingătoare și cu dovezi ale sfintei și divin inspitei Scripturi, ba chiar și cu raționamente logice și de neînvins, infailibile și de necombătut, folosindu-se în toate de adevărul însuși, fie ca refugiu, fie ca apărător. Adevărul [care] a orânduit să fie totdeauna alături de cei credincioși și ...
Antim Ivireanul - Prefața Gramaticii slavonești, tipărită la Snagov, în anul 1697
Antim Ivireanul - Prefaţa Gramaticii slavoneşti, tipărită la Snagov, în anul 1697 Prefața Gramaticii slavonești, tipărită la Snagov, în anul 1697 de Antim Ivireanul Celui ce străluce în pietate, prealuminatului domn Io Constantin Basarab voevod și stăpânitor al întregii Țări Ungrovlahe, celui preanobil născut și bine făcător, sănătate în lumea aceasta, zile îndelungate și noroc și vecinică mântuire să aibă îi
Anton Pann - Împrumutul Împrumutul de Anton Pann Pînă la cheful bogatului iese sufletul saracului Unul avînd trebuință Să ceară bani în credință, C-un prieten să-ntîlnește, Îl roagă, i să jelește, Mergînd p-alături cu dînsul, Suspină, îl trece plînsul, Îi propune vorbe multe Ca să-l plece, să-l asculte. Prietenul gros în burtă Da cîte o vorbă scurtă : Că acuma n-are vreme Și cum că să-i dea să teme, Poate cumva nu-i plătește, Or că mult îl zăbovește. Să facu că are treabă Și să depărtă în grabă, După dîn-sul cu un cîine, Zicîndu-i : să vază mîine. Bietul om iară să duce La casa lui să-l apuce. Bogatul, cum îl zărește De plecare să gătește. Pînă a suit pe scară, El a și ieșit afară, S-a-ntîlnit fața în față, I-a dat bună dimineață. El cum i-a dat mulțămire, Cam cu chiorușă privire, Nu stă pleacă să se ducă, Cellalt după el apucă, Silește-n rînd să se puie, Nevoile să-și mai spuie. Acesta ținea cărarea, Cellalt cu împiedecarea Călca noroaie și gloduri, Înghițind destule noduri; ...
Anton Pann - Însoţirea Însoțirea de Anton Pann Amorul cînd să-ntărește Între cei ce să-nsoțesc, Unul și alt pătimește Osebiți cînd viețuiesc. Nu pot ei cînd să desparte Să petreacă mulțămiți, Și o parte ș-altă parte Ummlu și șed mîhniți. Nimic nu-i mai veselește Din cîte sînt pre pămînt, Lumea toată le negrește Amîndoi dacă nu sînt. Inima lor ia plăcere Ochi în ochi cînd să privesc, Atuncea simt mîngîiere Ș-atuncea veseli trăiesc. Că Amorul unde este Deopotrivă la doi, Totdauna sînt aceste Ș-alte mai multe nevoi, Auzi, Nica mca iubită, Ale Amorului legi N-au critică osebită Lesne poți să le-n-țelegi. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de
Anton Pann - Şoarecile Șoarecile de Anton Pann Un șoarece mare, anume Gherlan, Peste toată gloata fiind căpitan, Atît să mîndrise, precum povestesc, Încît își uitase neamul șoricesc. Și vrînd să se-nsoare, el nu gîndea alt Decît să ia fată de neam mai înalt. Cugetînd aceasta și tot cercetînd, Pe bătrinii șoareci mereu întrebînd, Află că mai mare dintre cîte sînt E soarele singur slăvit pre pămînt. Și precum să vede frumos, strălucit, Și fată întocmai are negreșit. Auzind, Gherlanul nu stă nicidecum, Ci cît mai în grabă s-au gătit de drum, Luă oaste multă, întocmi alai, Poruncind să 'poarle zaherea malai. Plecă către soare, împompat astfel, Șoareci ca lăcuste zbura după el. Mergînd zi și noapte, sfera au pătruns, Și la naltul soare s-au văzut ajuns. Soarele îndată pe mîndrul Gherlan L-au primit tocma ca p-un capitan. I-a vorbit cu cinstc și l-a întrebat: Să vie la dînsul cum s-a întîmplat ? Gherlanul atuncea compliment făcînd, Către el răspunse în asfel zicînd : -Luminate soare al naltului cer, De-ți fac supărare, iertăciune-mi cer. 'Eu sînt, cum știi bine, marele Gherlan, Care peste șoareci sînt azi ...
Anton Pann - Țermonia unui bătrân
Anton Pann - Ţermonia unui bătrân Țermonia unui bătrân de Anton Pann Un bătrân trecut în zile Fiind foarte țermonos, La dame și la copile Era și mai cu prisos. Într-o zi văzând că vine O damă a-l cerceta, El cu părere de bine Vrând ei a se arăta, Ieșind să o-ntâmpineze, Pe loc de brățet o ia, Chip să o ajutoreze Ca să suie scara ea. Dama începu să zică: - "Lasă, mă rog, n-osteni! Că nu sunt vro mititică, Poci și singură veni!" El îi răspunse: "- Prea bine, Te-aș lăsa, sufletul meu! Dar să te ascult nu-mi vine, Că mă tem să nu caz eu" Mulți sunt carii ne arată Politică de prisos, Dar țermonia cea dată Privește-n a lor folos. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de
Anton Pann - Astrologia Astrologia de Anton Pann Informații despre această ediție La o masă boierească din vorbă-n vorbă veni Și vorba de calendare, d-astrologi a pomeni ; Fiindcă-n anul acela cîte prevestiri s-au pus Niciuna nu se-mplinise, ci tot minciuni le-au fost spus. Unul ce ședea la masă împreună a prînzi Și de astrologi cuvîntul îndată cum auzi, „Domnilor ! — el le răspunse — s-am audență mă rog, Eu vă-ncredințez că-n viață n-am văzut un astrolog Toți creierii-n cap să-i aibă, ci sînt toți niște lipsiți, Cărora lumea le zice învățați și procopsiți.â€� Aceste cuvinte zise, cum le auzi un prost, Carele la acea masă servitor și el a fost Și era atunci la masă să dea un cap de vițel. Îl aduse fără creieri, carii îi mîncase el ; Stăpînul său, luînd capul ș-în el creieri nevăzînd, S-a întors cu supărare și îl întrebă, zicînd : „Dar ce va să zică asta, n-a-avut creier ast vițel ?â€� „Nu, domnule — îi răspunse — a fost astrolog și el.â€� ...
Anton Pann - Cîinile Cîinile de Anton Pann Cîînile pe gerul tare, Cînd ningea zăpada mare, Să-ncovrigase cu totul, Vîrîndu-și sub ooadă botul, Ș-într-a lui tremurătură, Clănțănindu-i dinții-n gură Zicea : O, cît e de bine vara! Că doarme omul afară Și de nici un frig nu-i pasă, Fuge de purici din casă. Dar acum ca-să-i e dragă, Aleargă-ntr-însa să bagă, Și pe mine-n vînt mă scoate, Să-i păzesc din curte toate. Dar vezi cap sec și la mine! C-astă-vara fuse bine, Și era destule oase Prin curte de mine roase. N-am strîns sa le fac grămadă, Ci au rămas sup zăpadă. Numai -cu te-mi da din masă Puteam să-mi zidesc o casă, Că după cum mi să pare Nu trebuie așa mare, Uite-mi capul, uite-mi coada, Mai sa-mpreună cu noada. Dar lasă, d-acu nainte Patima mă-nvață minte, Cum va sosi vara-ndată, Precum a mai fost odată, S-apuc să strîng oase goale, Țot ciolane de rasoale. Și cînd le roz, să-mi zic mie: Mă! vezi, fă iconomie, Nu roade peste măsură, ...