Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (SE)

 Rezultatele 181 - 190 din aproximativ 3461 pentru (SE).

Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F

... sau primitivă, sacră ori profană, - numai cîtuși de puțin să fie o izvorîre nu voită, ci pornită firește din adîncimea, infinită ca și natura ce se oglindește în ea, a creierului omenesc, ea merită să se arate lumii, numai să poată cum; și dacă poate cum trebuie, atunci se va impune înțelesului altor minți omenești, numai capabile să fie a înțelege. Aci stă rațiunea finală a artei umane: înțelesul omenesc ... durerea plînge cu lacrimi adevărate, faptele cer timp, și precum în natură trebuie să treacă vreme și împrejurări peste obiectul real pentru ca el să se modifice în o stare dată a lui, asemenea aici trebuie să treacă împrejurări și prin urmare vreme reală pentru ca să se desăvîrșească arătarea intenționată. Faptul că unul din mijloacele sale de reprezentare este și vorbirea omenească, nu trebuie să facă a se lua teatrul ca un gen de literatură; din acest punct de vedere teatrul ar avea mai multă rudenie cu arta oratoriei. Se înțelege că, la urma urmelor, izvorul comun al tutulor artelor este conceptiunea omenească; dar formulările interne, manifestațiunile si modurile de transmitere intenționată a concepțiunii ...

 

Vasile Alecsandri - Badiul

... vine! Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie Și să-l ducă pe tipsie De peșcheș la-mpărăție. [4] Iată lupta se-ncleșta: Badiul singur se lupta, Chiar în sânge se scălda Și din loc el nu se da. Dar când trupul obosește, Când puterea se sfârșește, Inima la ce-ți slujește! Badiul meu slăbea, cădea, Turcii rămași mi-l prindeau Și-l ferecau peste tot, Și-l legau strâns cot ... la ghileală, Buze moi la rumeneală Și sprâncene la cerneală; [6] Apoi vină-aice-n casă, Doar or vrea ca să mă lasă!" Mândra cât se arăta, Baș-agaua se-mbăta, Dar de Badiul ce zăcea, Milă nici ca-i se făcea! Badiul încă-ncet zicea: ,,Băduleasa mea frumoasă! De-mi ești soață credincioasă, Fă la apă că purcezi, Și-n fugă să te repezi Pe ... fugea Dar păcatu-i ajungea! Care scăpa de stâlpan, Nu scăpa de buzdugan!... Noaptea neagră când cădea, Clăi de turci în foc ardea, Și lumina se-ntindea Pe luciul Dunării, Pe valurile mării. Iar nevasta Badiului, Cumnățica Marcului, La cel foc grozav căta Și cu jale cuvânta: ,,Alei! frate Badiule! Cumnățele ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea III

... Nilu, Dunărea bătrînă — Umbra arborelui falnic peste toate e stăpînă. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri Și corăbiile negre legănîndu-se pe rîuri, Valurile verzi de grîie legănîndu-se pe lanurim Mările țarmuitoare și cetăți lîngă limanuri, Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaș covor, Vede țară lîngă țară și popor lîngă popor — Ca prin neguri alburie se strevăd și se prefac În întinsa-mpărăție sub o umbră de copac. Vulturii porniți la ceruri pîn’ la ramuri nu ajung; Dar un vînt de biruință se pornește îndelung Și lovește rînduri, rînduri în frunzișul sunător. Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori, Zgomotul creștea ca marea turburată și înaltă, Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vînt Și deasupra Romei nouă se înclină la pămînt. Se cutremură sultanul… se deșteaptă… și pe cer Vede luna cum plutește peste plaiul Eschișer. Și privește trist în casa șeihului Edebali; După gratii de fereastră o copilă el ... de alun; E a șeihului copilă, e frumoasa Malcatun. Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, Că pe-o clipă se-nălțase chiar în rai la Mahomet, Că din dragostea-i lumească un imperiu ...

 

Nicolae Gane - Aliuță

... pe crăcană când se cobora la iaz să împuște rățe. În sat asemenea nu era decât un singur pușcaș, care niciodată în viața lui nu se luptase decât cu vânatul din pădure; prin urmare, nu era mare speranță în puterea noastră de împotrivire. Cu toate aceste, părerea lui Aliuță de a ... și se coborau acum pe drumul ce duce la curte. Un fior trecu prin inimile tuturor. — Copii, țineți-vă bine, strigă Aluiță străjerilor ce se frământau de neastâmpăr. Allah e cu noi! Mulți erau acum cu toții, și, cu ochii ațintiți asupra dealului învecinat de unde venea primejdia, iar după ... mare. Ei se opriră un moment dinaintea crâșmei unde Bujor îi cinsti cu câte un pahar de vin, apoi porniră din nou spre curte. Acum se trecuse de șagă; avem să dăm piept la piept cu hoții; să împușcăm într-ânșii; să fim împușcați de dânșii; și câți din noi aveau ... i primească cu coase și topoare. În același timp clopotul suna mereu a restriște și, cu atât mai mult suna, cu cât haiducii se apropiau. Parcă vestea ceasurile morții. — Ah! Iată-i... iată-i... sosesc! Ajuns dinaintea bisericii, Bujor deodată ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

... nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră intră pe porțile înalte; și porțile se închiseră în urma ei. Apoi auzii o ușă trântindu-se, și alta, și alta, încet, mai încet, mai încet, până nu știu bine dacă mai auzeam sau mi se părea. A cui să fie umbra? Vreo stafie? Înăuntru plânge cineva... se roagă, a leșinat... nu se mai aude. E întuneric. Mi se bate inima. De n-ar fi stafie! Și ameții pe marginea lacului. A doua zi mă deșteptai. Soarele ardea. În lac tremura răsturnat ... fusul în fundul odăii. Fusul se învârti în jurul măciuliei. — Dar eu am auzit... — Ți s-a părut! zise bătrâna, sculându-se în picioare. — Și am văzut o umbră... — Ti s-a părut! răspunse bătrâna, plimbându-se prin odaie. — Pe urmă, cineva plângea și se ruga, se ruga... — Taci! zise bătrâna, taci! Ah! ce minut fericit îmi risipiși, dragul mamei... Începui să tremur. Închisei ochii. Mi-era frig. Mi ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F

... întrebare găsesc în una din vechile mele notițe, care cred că poate interesa pe mulți dintre numeroșii noștri cititori. Din rândurile de mai la vale se va vedea că poate cineva deveni revoluționar și om politic nu numai prin vocațiune, ci și prin noroc. Se va vedea cum, dintr-un copil care era hotărât să se devoteze altarului credinței, poate ieși un brav slujitor al unui altar și mai sfânt — altarul libertăților publice. Pe Niță îl luasem de la mamă ... îmi clipește prin minte... Dar... s-ar putea?... Niță?... Băiatul cel cuminte?... De unde știi? Rog pe d. inspector să cerceteze, nu cumva în învălmășeală se află și un băiat așa ș-așa, unul care se cheamă Niță... Niță al Păunii-văduvii... La prefectură nu se află; dar... poate la vreo secție, fiindcă partea cea mai mare dintre arestați au fost aduși deocamdată la secțiile mai apropiate de locul unde au ... să-i vâjâie urechile și să i se turbure vederea... S-a ridicat drept în picioare peste saci; căruța sta locului — calul se desprinsese din ulube și nu se ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... consulturi, ba doftoru Draci, ba acu cică să iau apă de Vacs... — De Vals, mamă, o îndreptă fiu-său. Pe când vorbeau astfel, ușa se deschise de la un iatac din fund, și de sub perdelele albe de țară se ivi un chip rotund de fată, care, dând de obrazurile nouă ale musafirilor, se făcu stacojiu. — Mămucă dragă... avu ea aerul de a începe. Dar în mijlocul odăii, se opri în loc, făcu o plecăciune după toate regulele ceremonialului de la pension, și dete năvală să iasă pe cealaltă ușă. Coana Sofița o opri ... Da' nu saluți lumea? Unde te duci? Fata se opri din nou, nehotărâtă. Obrazul mame-sii luase expresia obișnuită de nemulțumire și descurajare, când i se întâmpla câteodată să se supere, iar conu Dinu se rușinase cu desăvârșire de stângăcia ei. — Sărută mâna coanei Profirițe, zise mamă-sa. Un moment, cât mai trecu până să se hotărască fata, coana Profira își înfipse privirile în ochii ei, cu toată răutatea lor bătrânească. Fata auzise vorbindu-se în casă de neamul îmbogățit al Scatieștilor ca de niște mojici renumiți, ieșiți dintr-un vechi vătaf al tatălui lui conu Dinu Murguleț, și a

 

Alecu Russo - Amintiri (Russo)

... înflorite... însă nu desfătează inima, nu descântă durerile lumii, nu mângâie de înșelăciunile vieții ca dulcele soare al copilăriei, alinit prin depărtare, ca soarele ce se vede prin o ceață subțire. Dar serile satului meu, când luna se ridica asupra părului, și cumpăna fântânii se părea un cocostârc cu pliscul întins... ce seri senine! Într-amurg se apropiau cârdurile, aducând miroasele câmpurilor cu ele, turmele de oi zbierând cu ciobanii fluierând; focurile se aprindeau dinaintea caselor; fumul stuhului se împrăștia în văzduh cu mirosul teilor ce venea de la pădure; moșnegii spuneau de turci și de tătari, de moșul Adam cu barba până în ... flăcăii păreau flori mișcătoare; de cu seară fetele se lau, flăcăii se pieptănau; iar în zori de zi, când se deschid lăcrimioarele, viorelele și toporașii se scutură de roua nopții, văile se umpleau cu chiote; codrii clocoteau de pocnete de frunze, de hohote, de cimpoaie; telingile răsunau în toate părțile de doine; mese numeroase se întindeau pe sub copaci. Curțile boierești, locuite pe atuncea iarna și vara, se găteau, se pospăiau, se ...

 

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... râpă înfricoșată sta deschisă înaintea sa, prin care era cu neputință să treacă spre a ajunge la celalalt capăt de cărare. Atunci el se crezu pierdut. Având în față și în stânga râpa, în dreapta zidul, obosit de osteneală, udat până la oase, el se încleștă cu amândouă mânile de-o rădăcină de brad și se culcă la pământ. — Fii mai verde, domnișorule, nu-i vreme să tremurăm de frică. Ducă-se pe pustii ne-a tăiat drumul; dar bun e Dumnezeu! De-om trece de aici, suntem scăpați. Și, fără a pierde ... care urla a moarte în urechile lui, și sprijinit numai în funie deasupra unei adâncimi de câteva mii de picioare, pe marginea căreia se legăna întocmai ca limba unui ornic, simți tot sângele amorțindu-i în vine și un văl negru i se puse pe ochi. El pierdu conștiința de sine și nu se trezi din amețeală decât mult timp după ce călăuzul îl râdicase și așezase deasupra stâncii. — Pe cât îmi aduc aminte, zise călăuzul, este aici ... întâmpla vro nenorocire, trebuie să fie amestecată o codiță de femeie acolo. Această vorbă făcu pe Costin să surâdă. El își uitase spaimele de când ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)

... se dezvoltă din puncturi ce se mișcă, Din puncturi ce se mișcă plecând din Dumnezeu. Din Dumnezeu plecate, și ele-s infinite: Un punct nu se măsoară, fiind nețărmurit; Din Forța cea mai forță plecând, și ele-s forțe: Un punct zidește sfera, căci este centrul ei. Nu-l înțelege mintea ... din sânu-Mi, e urzitor la rându-i. Pornind din Mine, este un microcosmic Eu, Ce l-am născut să crească în plină libertate: Să se renască singur, mai sus și iar mai sus. Un germen de voință se mișcă chiar în peatră. E adormit, e leneș; o umbră de impuls; Dar când se redeșteaptă, mijește-n peatră mușchiul, Iar de la mușchi la Spirit — se-ntinde scara-n timp. Cu cât voința este mai forte, mai călită, Cu-atâta se iuțește s-ajungă mai curând, Căci orice punct se-ntoarce pe sânu-Mi: să se-nșire În salba de luceferi un nou mărgăritar. Mi-e dragă chiar o peatră; dar un arhanghel! Dânsul Din mușchi, prin suferințe de secoli necurmați ... supremă Ce-i numai forță, una, monadă fără țărm, Orice se desfășoară, orice se ...

 

Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate

... în lung și lat / În care argintul apei seacă, / Tot cerul e un argint viu picurat. / Luna stă între cer și o creacă, / Un fluier se îngână cu pitpalacul / Și un greier se întrece într una. / Ce e mai frumos e spanacul / Și pe urmă luna. Se vede ușor: în aceste strofe sunt o sumă de idei nepermise. Zarzavaturile și, mai întâi, tocmai spanacul; apoi varză roșie, în sfârșit, ardei. În versuri ... ca un arc fără săgeată, de culoarea cuprului odată argintat..., luna nouă: braț de liră sfărâmată, un parantez deschis în infinit. Lipsa lunii: prin vrană se uită cineva. Atitudinile principale ale artistului Maniu: pitoresc pur interpretare (parantez deschis în infinit) analogie umoristică (prin vrană se uită cineva). Și aceasta: Peștii sărind pe apă în amurg Bobârnace melancoliei. Aci ingeniozitatea devine profunzime; ceea ce se poate verifica divers în opera lui. Critica nemțească - și, din ea, mai departe zice de un poet sau artist oarecare, că e geistreich, și prin ... necuviincioase și în Întunecatele din volumul, aproape de negăsit acum: Din paharul cu otravă. * * * E o virtuozitate care face ce vrea. Și ca alții, cum se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>