Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OR
Rezultatele 1781 - 1790 din aproximativ 2512 pentru OR.
Alexandru Vlahuță - Slăvit e versul
... peste-o genune. Sub el psalmodic versul silabele să-și joace, În fierbere de glasuri, ca apa la răstoace. Iar toată poezia cui sens ar vrea să-i cate Mai limpede să-i pară citită de-a-ndarate. De-o scrii să fie pleavă în spulberarea vremii, Au strigăt ...
Alexandru Vlahuță - Sonet (Câți ochi frumoși și visători, poete)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Câţi ochi frumoşi şi visători, poete) Sonet de Alexandru Vlahuță Câți ochi frumoși și visători, poete, N-or fi plângând pe versurile tale! A, de-ai putea să le-nsoțești în cale, Te-ai consola văzând cu câtă sete Le sorb fecioarele sentimentale, Cum te-ndrăgesc, zeu palid cu lungi plete, Și-și torc iluzii, și dorinți secrete, Și basme dulci, din cântecu-ți de jale: Pe cartea ta se-nvață să suspine Atâtea inimi gingașe, curate... Tu nici le știi. Înstrăinat de tine, De dor te mistui în singurătate; Doar filele, de sufletul tău pline, Strâng amintiri duioase flori
Alexandru Vlahuță - Sonet (Cât ne iubeam, și cum credeam odată)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Cât ne iubeam, şi cum credeam odată) Sonet de Alexandru Vlahuță Cât ne iubeam, și cum credeam odată Că-i un amor ce nu se va mai stânge, Că tot ce-n gândul nostru se răsfrânge E-o lume veșnică ș-adevărată! De multe ori, dorința de-a te strânge La piept, mai caldă, mai pasionată, Îmi deștepta o grijă-ntunecată: Când voi muri... și tu-ncepeai a plânge... Poveste-i azi, și nici măcar nu-i tristă, Căci totul s-a sfârșit pe nesimțite; Nici urmă din ce-a fost nu mai există. Vezi tu, ce de iluzii risipite! Un semn, o fluturare de batistă. Și ca un val uitarea ne
Alexandru Vlahuță - Sonet (Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Vrăjit, tot şesul clocoteşte-n soare) Sonet de Alexandru Vlahuță Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare, Și-i zvon e nuntă mare-n lumea mică: O pulbere de glasuri se ridică Din mii de guri, un templu-i orice floare. Tu n-ai iubit, nu știi ce va să zică Puterea asta-n veci renăscătoare. Și totuși o presimți, căci visătoare Te strângi de brațul meu, parcă ți-e frică; Clipești, și buzele, nesărutate, Îți tremură, ca-n somn, de-o aiurire, Și inima neliniștită-ți bate... În jurul tău palpită-ntreaga fire; Iar florile-s așa de parfumate, Că-n clipa asta tu respiri
Alexandru Vlahuță - Tu ești poet
Alexandru Vlahuţă - Tu eşti poet Tu ești poet de Alexandru Vlahuță Eu vreau cântări de veselie. Că tu ești trist, ce-mi pasă mie? Nici vreu să știu de ce te doare, De grijile ce te frământă, De inima ta care moare... Tu ești poet, deci cântă. De te urăsc, de te sfâșie Vrăjmașii tăi, ce-mi pasă mie? Zâmbind, tu rănile-ți ascunde, Și-n stele sufletu-ți avântă, Cui te lovește, nu-i răspunde... Tu ești poet, deci cântă. De-ți plâng ai tăi, în sărăcie, Și-i vezi murind, ce-mi pasă mie? Tu du-mă-n alte lumi, senine, Căci singura-ți chemare sfântă E să mă-nveselești pe mine; Tu ești poet, deci cântă. Iar dac-un vânt de nebunie Peste viața ta pustie S-abate pentru totdeauna, În noaptea care te-nspăimântă Privește stelele și luna Surâzător, și
Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...
Alexandru Vlahuţă - Vanitas Vanitas de Alexandru Vlahuță Publicată în Vieața , an I, nr. 46, 25 decembrie 1894 Copil ce ești ! Te simți bolnav, se vede: Îți dai tu seama ce înseamnă lume , Cînd vrei s-o umpli numai cu-al tău nume? Tu ești un singur om , oricît ai crede. O rază-n întunericul uitării?... În fiecare strop vieți sunt multe, Și toate-o cer, dar cine să le-asculte În urletul talazurilor
Alexandru Vlahuță - Vierme fudul
Alexandru Vlahuţă - Vierme fudul Vierme fudul de Alexandru Vlahuță Lut însuflețit de raza vecinicei dumnezeiri, Aluat în care cerul cu pământu-i plămădit, Tainică verigă care leagă cele două firi: Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit. Vierme tăvălit în tină, care muști din cer cu dinții, Urieș semeț, pe care o suflare te doboară, Tu, a cărui mână scurmă măruntaiele științii Și a cărui cugetare ia nimicul drept comoară, În zadar te-ncerci a rupe pânza care te desparte De enigma nepătrunsă: Ce a fost? și ce va fi? Cartea facerii e noapte, iară cealaltă carte Nu e scrisă, sau de-i scrisă, nu ți-e dat a o citi. Ai în față și la spate două semne de-ntrebare, Tu-ți trudești, sărmane, mintea ca să afli vrun răspuns; Rătăcind ca un nemernic pe a vremurilor mare, Cerci zădarnică cercare în noianul nepătruns. Și când mintea ta zdrobită de nebuna-i alergare Abia poate să mai iasă din a vremii adâncime, Și când vezi că ziditorul n-a lăsat un drum pe care Să se urce orbul vierme pân la sfânta- ...
Alexandru Vlahuţă - Vifor Vifor de Alexandru Vlahuță Publicată în Vieața , an I, nr. 20, 10 aprilie 1894 I Dumitru-și mai număr-o dată Cei "doispre'ce lei ș-o bucată", Gîndește, se scarpină-n cap: "Că multe mai sunt și la casă ! Nu-i una, să dau și să scap. Nevastă și nouă copii, E gloată, și gurii nu-i pasă, Ea cere mereu; fă ce știi, Aleargă, din piatră să scoți, Să dai demîncare la toți !" La sanie juncii înjugă, Și-și face din traistă glugă. Se-nchină. "Rămîi sănătos !" — Faci rău că te-ntorci pe-așa vreme: A nins astă-noapte vîrtos; Și nu vezi ce vînt s-a stîrnit ?... — Mi-s juncii voinici, nu te teme, Pe viforul cel mai cumplit Încarc, și-ți pornesc unde vrei, Și n-am nici o grijă cu ei. II Pe alte tărîmuri te-ai crede: Nici cer, nici pămînt nu se vede. Vîrtejuri, urlînd, se răpăd Și munți de zăpadă ridică, E ceas de pieire — prăpăd. Și omul îndeamnă mereu, Plăvanii troianul despică, Și-ntind, să se rupă, din greu, Căci și ei au suflet, și lor De tihna de-acasă ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa Păcătoasa de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Norodul fierbe... Glasuri, tunet, Cântări și din chimvaluri sunet, Verdeață primprejur și flori, Iar printre stâlpi, pe la ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei curmând, El legea dragostei le-a dat; Nu rabdă nici o răutate, Iertare propovăduiește Și pentru răi cu bunătate El tuturora răsplătește. Puterea Lui, din cer venită, Nu-i pe pământ obicinuită. Le dă El orbilor vedere, Iar celor slăbănogi tărie... Mărturisire ...
Alexei Mateevici - Ţara Țara de Alexei Mateevici În versul cântecelor poporane Se închină țărănimii basarabene Frunză verde grâu de vară, Ce-i frumoasă a mea țară! Țara mea nemărginită Cu verdeață-mpodobită. Cât cu ochii-n zări cuprinzi, Țăruleano, te întinzi, Strălucind în ape-oglinzi; Cât cu ochii dai și vezi -- Tot câmpii, păduri, livezi, Șesuri, văi frumoase, sate, Pâini în brazde semănate, Munți și dealuri-nalte, vii, Depărtări largi, albăstrii. Primăvara — numai floare În câmpii mirositoare. Vara — aur tot turnat Până-n zare revărsat, Aur viu de pâine coaptă -- Munca țărănimii dreaptă. Trece vântul prin ogoare, Dă pământului răcoare Și se duce pân'în zări Și răzbate-n depărtări. Păsări cântă-n ceruri sus, Tot zburând înspre apus. Pelin verde, iarb-amară, Măiculiță, scumpă țară, Mândră ești tu și frumoasă; Mândră ești tu la vedere, Of! Dar nu ești norocoasă, Zaci în vecinică durere; 'N lacrimi tu te scalzi și jale, Pân'în vârfurile tale, -- Lacrimile fiilor, Necazul copiilor. Cât ești, maică, tu de mare, Gemi tot în nevoi amare, Cât ești de nemărginită, Tot atât și necăjită. Veneticii, țară dragă, Te mănâncă toți la clacă, Îți iau bogățiile Și-și lățesc ...