Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VEZI FUSE
Rezultatele 1761 - 1770 din aproximativ 2012 pentru VEZI FUSE.
George Coșbuc - Drumul iubirii
George Coşbuc - Drumul iubirii Drumul iubirii de George Coșbuc Eu o știu din cartea sfântă, Și ți-o spun, să te ferești! Baiazid, tălmăcitorul Vrerilor dumnezeiești, Ale cărui vorbe-arată Drumul spre-adevăr, precum Carul de pe cer conduce Navele spre-al Nopții drum, Predica-n moscheie-odată: - "Dumnezeu, el ne iubi, Să-l iubim și noi." Într-asta Ben-Said grăbit veni: - "Mare-nvățător al nostru, Cel de-Alah din cer trimis! Mi-am pierdut de ieri măgarul, Și-am avut ast' noapte-un vis Șă te-ntreb aici pe tine, Că tu știi și poți să-mi spui." Baiazid privi la dânsul Și-a zâmbit de vorba lui. Dar continuă cuvântul: - "Spuneți, care dintre voi Nu-i convins că peste veacuri Până-n zilele de-apoi Singura iubire este Sfântul drum adevărat?" Toți tăcură. Ahmet singur, Un bătrân întunecat, Ridicându-se, răspunse: - "La ce-a dat-o Dumnezeu? N-am știut-o niciodată, Spune-mi ce-i, s-o știu și eu!" Baiazid încet se-ntoarse, Și-arătând spre-acel bătrân: - "Ben-Said, tu cați măgarul, Iată-l, ăsta-i, adă-i fân." Mi-a rămas aminte vorba Marelui învățător. Ben- ...
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
... Și iar din cap începe Ș-înșale, să s-înșale : D-ăst cearcăn al greșalei E toată istoria. Doresc ca floarea minții A fi nemuritoare, Și rodu-i să ne fie Pîine, de totdauna. Voi, înțeleșii zdraveni Să-i fie grădinari Și săditori, și paznici, Împlinitori de lipse, În ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Alb și negru
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Alb şi negru Alb și negru de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. I, nr. 3, 15 februarie 1888. Blânda toamnă dunăreană, dezmierdându-ne, s-a dus, Totu-i alb și rece-i totul: jos, omătul, bruma, sus. Moartă-i lumea sărbezită, peste care, fără față Fără nori și fără soare, greu atârnă alba ceață. Șerpuiește-n aer fumul și se-ntinde alburiu Din colibe, troienite,ca sicriu lângă sicriu. În zădar privirea cată negre benghiuri în albeață; Pân' și umbrele sunt albe pe cea marmură de gheață Însă iată, ca șiraguri de călugări în sobor. Vezi ceva negrind în zare: ciorile pe șes cobor Și de spinul chip al iernei, vesel croncănind, s-agață... Mult mai drag mi-e viul negru decât albul fără
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Din iarnă
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Din iarnă Din iarnă de Bogdan Petriceicu Hasdeu Blânda toamnă dunăreană desmierdindu-ne s-a dus. Totu-i alb și rece totul: jos—omătul, bruma — sus. Moartă-i lumea cea albită, peste care fără față, Fără nori și fără soare greu atârnă alba ceață. Șerpuește-n aer fumul și se întinde alburiu Din colibe troenite ca sicriu lângă sicriu. În zădar privirea-ți cată negre benghiuri în albeață: Pan'și umbrele sunt albe pe cea marmură de ghiață. Însă iată, că șiraguri de calugărei în sbor, Văd ceva negrind în zare: doar ele pe șes cobor Și de spânul chip ai ernei vesel croncănind s'agață... Mult mai drag mi-e viul negru, decât albul fără
Vasile Alecsandri - Visul lui Tudor Vladimirescu
Vasile Alecsandri - Visul lui Tudor Vladimirescu „Tudor, Tudor, Tudorel, Dragul mamei voinicel! De când mama ți-ai lăsat Și olteni ți-ai adunat Pe ciocoi să-i prinzi în gheară Și s-alungi grecii din țară, Mult la față te-ai schimbat Și mi te-ai întunecat! Spune, maică, ce te doare Ca m-oi face vrăjitoare De alean să te descânt, Să calci vesel pe pământ.â€� „Alei, maică! alei, dragă! Curând visul mi-l dezleagă, Că știi, maică! am visat Buzduganu-mi fărâmat! Sabia-mi cea bună, nouă Am visat-o ruptă-n două, Pușca mea cea ghintuită Am visat-o ruginită! Maică! pistoalele mele Le-am visat făr' de oțele, Apoi încă-am mai văzut Șarpe galben prefăcut Ce purta coarne de țap Și creastă roșie-n cap, El avea ochi vânzător, Avea grai lingușitor Și mă tot ruga mereu Să mă duc la cuibul său.â€� „Ba, ferească Dumnezeu, Să nu te duci, fătul meu, C-acel șarpe veninos E vreun dușman ticălos, Vreun hoț volintiraș Și la inimă vrăjmaș.â€� „Maică, măiculița mea, Cum să scap de cursă rea? Căci un glas prevestitor Îmi tot spune c-am să morâ€� ...
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină Apari să dai lumină de Mihai Eminescu Apari să dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zâna cu farmece cerești. Prin vremea trecătoare lucește prea curat Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat. Privi-te-voi cu ochii în lacrime fierbinți... O, marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! Îndură-te și lasă privirea-mi s-o consol La alba strălucire a gâtului tău gol, La dulcea rotunzime a sânilor ce cresc, La noaptea cea adâncă din ochiul tău ceresc, Să văd că de privirea-mi tăcând te înfiori... O, marmură, aibi milă de ochii-mi rugători! Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald, În dulcea-nfiorare a sufletului cald, Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt, Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci... O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! Ca iarna cea eternă a Nordului polar Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăți, Doar sloiurile par ca ruine de cetăți, Plutind ...
Mircea Demetriade - Colocviu sentimental (Demetriade)
Mircea Demetriade - Colocviu sentimental (Demetriade) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Mircea Demetriade Informații despre această ediție În vechiul parc înghețat și tăcut Acuma chiar două forme au trecut. Cu ochii morți și cu buzele moi. Abia s-aud cum vorbesc amândoi. În vechiul parc înghețat și tăcut Doi spectri și-au amintit de trecut? „De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?" „Să-mi amintesc acum de ce voiești?" „Palpiți și-acum la numele meu, tu? În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!" „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate, Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!" „Ce-albastru cer era, speranță mare!" „Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"! Printre fâneți bogate-astfel mergeau, Și noaptea, doar, auzi ce-și
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade)
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Mircea Demetriade Informații despre această ediție În vechiul parc înghețat și tăcut Acuma chiar două forme au trecut. Cu ochii morți și cu buzele moi. Abia s-aud cum vorbesc amândoi. În vechiul parc înghețat și tăcut Doi spectri și-au amintit de trecut? „De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?" „Să-mi amintesc acum de ce voiești?" „Palpiți și-acum la numele meu, tu? În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!" „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate, Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!" „Ce-albastru cer era, speranță mare!" „Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"! Printre fâneți bogate-astfel mergeau, Și noaptea, doar, auzi ce-și
Ștefan Octavian Iosif - Lăutarul (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Lăutarul (Iosif) Lăutarul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Vestit era odată lăutarul ! La zile mari, bătrîna-i alăută De cîte ori uc galbeni fu umplută Și-n loc de vin cu aur plin paharul. N-a fost o nuntă fără el făcută : Îl prețuia vlădica și plugarul... Azi n-a rămas pe fund decît amarul, — Trist și-amintește gloria trecută... Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe !... Să-ți povesteasc el ce mari ospețe, Ce mîndre nunți, ce luminate fețe Văzură ochii săi
Alexandru Vlahuţă - Vifor Vifor de Alexandru Vlahuță Publicată în Vieața , an I, nr. 20, 10 aprilie 1894 I Dumitru-și mai număr-o dată Cei "doispre'ce lei ș-o bucată", Gîndește, se scarpină-n cap: "Că multe mai sunt și la casă ! Nu-i una, să dau și să scap. Nevastă și nouă copii, E gloată, și gurii nu-i pasă, Ea cere mereu; fă ce știi, Aleargă, din piatră să scoți, Să dai demîncare la toți !" La sanie juncii înjugă, Și-și face din traistă glugă. Se-nchină. "Rămîi sănătos !" — Faci rău că te-ntorci pe-așa vreme: A nins astă-noapte vîrtos; Și nu vezi ce vînt s-a stîrnit ?... — Mi-s juncii voinici, nu te teme, Pe viforul cel mai cumplit Încarc, și-ți pornesc unde vrei, Și n-am nici o grijă cu ei. II Pe alte tărîmuri te-ai crede: Nici cer, nici pămînt nu se vede. Vîrtejuri, urlînd, se răpăd Și munți de zăpadă ridică, E ceas de pieire — prăpăd. Și omul îndeamnă mereu, Plăvanii troianul despică, Și-ntind, să se rupă, din greu, Căci și ei au suflet, și lor De tihna de-acasă ...
Gheorghe Asachi - Cerbul la fântână
... tropote Ies sprintenei ogarii Cerbul de spaimă tremură C-un salt la fugă împunge Și din câmpină repede Între tufari agiunge Urâte mădulările L-ar fi putut s-agiute, De nu-i era de piedică Podoabele cornute Cerbul în dese ramure Intrând, abia s-aburcă, Căci lăudate-i coarnele La trecere ...