Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE
Rezultatele 1751 - 1760 din aproximativ 2473 pentru DE PE.
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... au fost potrivite cu spiritul vremii. Imaginațivă ce caricatură, ce literatură "nouă", ce "modernism" deșănțat s-ar fi produs atunci, dacă niște scriitori, în disperare de cauză (așa cum ne-a zugrăvit dl Davidescu îmbrățișarea simbolismului de către Macedonski), și spre a fi "originali", adică cu orice preț altfel decât ceilalți, ar fi început să imite pe Musset și pe Vigny! * Dar, în deosebire de epoca precedentă pseudoclasică, modelele franceze au fost acum mai asimilate de sufletul național, pentru că acum scriitorii, din cauza extracției lor sociale -- în Moldova boierinași, în Muntenia burghezi mai ales --, sunt, pe de o parte, mai aproape de popor, iar pe de altă parte, din cauza acestei extracții, având mai redus patosul de clasă, au avut o atitudine mai binevoitoare față de popor, mai ales de limba lui. Pe lângă acestea, să se ia în seamă că trecuse și vremea culturii fanariote, care înstrăina spiritul public. Dar mai este ceva. Este poezia populară, care ... atenția profanilor că acest "curent poporan" nu înseamnă curent poporanist. E un termen uzual în istoria literaturii române.) În Muntenia, spiritul specific are numai tăria pe care i-o dă extracția scriitorilor, mai apropiați de popor, dar nu o are și ...
Ion Heliade Rădulescu - Muștele și albinele
... o fi să fie, Mai curat și pe-nțeles, La-mbuibări călugărești, La ospețe-mpărătești, Ele mare au protie: La dulcețe, la plăcinte, Cu dreptul de prezidinte Ele-ncep de căpătâi, Ele pișcă mai întâi; Și că-n fine, peste toate, Fără însă , fără poate , Musca este coconeață, Că se pune poponeață Peste tot ce ... zburau și zbârnâiau, Se-ndesau, se repezeau, Unul p-altul se-njurau; Și la luptă când erau, Piept la piept nu cutezau, Ci dau tot pe dinapoi, După legile mai noi. Și în mierea ce furau, Acolo se și-necau. Iar albinele tăcute, Ca oricare muncitor, Erau toate prevăzute Dinapoi cu ... laborioase: "Noi de ceară să cătăm, Templele să luminăm, Și a miere ce producem bărbătește s-apărăm. Daca muștele codarde vor să dea pe dinapoi, Zbârnâind, Calomniind, Binele parodiind, Tot la coadă prea firește cată să ne-armăm și noi. Iar albina conductoare, Pân-aci ascultătoare, Se sculă Și ... comun. Miere cât de multă fie și apuce măcar cine, Că muștele cu-al lor bot, Ce dau lacome prin tot, Se sting, uite-le, de sine: Când în miere înecate, Când de aburi opărite, Când ...
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
... geniu antic. Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște Același sânge nobil al rasei vechi latine, Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine: Poeții mari sunt domnii pământului întreg! Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale Vor plânge la accentul sublim al lirei tale, Imens răsunătoare când geme de durere... Durerea e obștească: acid e-al ei sărut... Tu însuți, Eminescu, o cunoșteai din fașe: Înlănțuindu-ți gâtul cu brațele-ucigașe Te-a ... strop cu strop, în taină, din nevăzute urne Necunoscute lacrimi alunecă prin aer, În tristele amurguri ce-mbracă-a noastre frunți Cu negură de visuri, când singur îți arăți Al lunii disc de aur vrăjind singurătăți, Când raza ei coboară peste câmpii și munți, În ceasurile-acele de teamă ne-nțeleasă, Când mările respiră o dulce adiere, Atunci plutești, poete, scăpat de-orice durere, Și țara ta ți-o legeni cu drag, ca
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată Să-mi fac ochișorii roată, Să mă uit la lumea toată. Asta nu-i țară de câni, Ci e țară de români, Veni-ar timpul să vie. Ca românul iar să-nvie Și de hoți să mântuiască Țara lui Ardelenească! Nu-i pământ de ungureni, Ci de neaoși pământeni! (pag. 311) VRĂBIUȚA Vrăbiuță de pe deal, Zbori degrabă în Ardeal Și te-ntoarce de îmi spune Or vești rele, or vești bune. Du-te, vezi dacă mai sunt Frați de-ai mei pe-acest pământ, Sau dacă i-a omorât Ungureanul cel urât? De-or fi vii, să mă răpăd Într-o fugă ca să-i văd, De-or fi morți, să mi-i răzbun Cu-o măciucă de alun Ce-i bună de descântat Și morții de răzbunat. (pag. 317) Cu toate aceste, autorii și publicul „din societate“ s-ar înșela foarte mult când ar crede că simțământul naiv al ... apa de la izvoară. (pag. 309) Sus în vârf de brăduleț S-a oprit un șoimuleț, El se uită drept în soare Ea ...
... și „Schule der Gelaufigkeit"... Cum însă chiar zeița Venus, însăși Venera născută din spuma albă a mării, fu fermecată - poate mai ales de studiile de „legato", ale căror sonorități eterice ajunseră până și la dânsa în Olymp, turburată în liniștea ei de Zeie, ea, care nu mai fusese a nimănui de la Vulcan și Adonis - păcătui acum cu gândul și, învinsă de patimă, nemaiputând rezista tentației la audierea lui Fuchs, se hotărî să-l aibă la dânsa o noapte... în acest scop trimise mai întâi pe Cupidon de îi săgeta inima; pe vârful săgeții fiind pus un bilețel prin care era invitat în Olymp. La ora fixată, „Cele trei grații" apărură... Ele luară pe Fuchs și-l purtară ușor pe brațe moi și voluptoase, până la capătul unei scări de mătasă, făcută din portative, scară ce fusese agățată de balconul Olympului, unde Venera îl aștepta... întâmplarea făcu însă ca Vulcan-Ephaistos să prindă de veste și., gelos, o ploaie puternică făcu el să se dezlănțuie atunci, ca răzbunare, prin mijlocirea lui Zeus... Fuchs, deși cu umbrela la reparat, nu ... Zei un asemenea afront - se sculă brusc în picioare și, roșie ca floarea macului, înciudată, scutură o dată capul cu grație^ dar cu putere, făcând
Alexei Mateevici - Atâtea chipuri
... Alexei Mateevici - Atâtea chipuri Atâtea chipuri de Alexei Mateevici Atâtea chipuri mi se scoală Din vraja nopților de vară, Când frunza tremură de-aseară De-un vânt ușor, plin de sfială. Iar nourii îmi prind în mreajă Stropiri de aur de pe sus, La ușă plopu-mi stă de strajă Ca un ostaș la slujbă pus. Atâtea chipuri — rânduri, rânduri În minte îmi răsar, învie, Pornesc într-o călătorie, Tovarăși cu-ale mele ...
Cincinat Pavelescu - Mie însumi (Pavelescu, 3)
... Cincinat Pavelescu - Mie însumi (Pavelescu, 3) Mie însumi de Cincinat Pavelescu I Când prezidentul e-n ședință Și judecă pe îndelete, În camera de chibzuință Pe un dosar eu scriu sonete. II Avocatul gros și scurt Pe-o femeie vrea să-nchiză Pentru furt De făină sau de
Ștefan Octavian Iosif - Ucenicul vrăjitor
... pe-ntrecute Să se verse-n scăldătoare! Iată-mi-l fugind pe cale! Umple donițele-n vale, Ca un fulger mi se-ntoarnă, Un potop de valuri toarnă, Pleacă, vine iară! Colcăie-n bazin, Saltă, crește apa, A, dar este plin! Ho! străine! Scalda-i plină La hodină, Ca ... mi-a pierit din minte! Vorba, vai! ce cată spusă Ca să-l facă iar ce fuse! Fuge, vai, și vine-n grabă! Mătură, de-ai fi de treabă! Tot mai mult aduce, Toarnă tot mereu, Vai, și mii de râuri Cad pe capul meu! Șaga-i șagă, Nu-mi mai place! Stai, tu, drace! Încă râde?! Inima-n răcori mi-o bagă! Ce ochi crunți! Ce schime ... hâde! O, dar ai ieșit din iaduri Ca să faci prin casă vaduri? Unde caut, pretutindeni, Parcă-i un puhoi cu grindeni! Mătură netoată, Stai pe loc, îți spun! Băț, ce-ai fost odată, Nu mai fi nebun! Nu ascultă?! Hai tu numa! Căci acuma Cu toporul Fără de zăbavă multă Am să-ți potolesc eu zorul! Iată-mi-l! Târâș s-arată! De ...
Johann Wolfgang von Goethe - Ucenicul vrăjitor
... pe-ntrecute Să se verse-n scăldătoare! Iată-mi-l fugind pe cale! Umple donițele-n vale, Ca un fulger mi se-ntoarnă, Un potop de valuri toarnă, Pleacă, vine iară! Colcăie-n bazin, Saltă, crește apa, A, dar este plin! Ho! străine! Scalda-i plină La hodină, Ca ... mi-a pierit din minte! Vorba, vai! ce cată spusă Ca să-l facă iar ce fuse! Fuge, vai, și vine-n grabă! Mătură, de-ai fi de treabă! Tot mai mult aduce, Toarnă tot mereu, Vai, și mii de râuri Cad pe capul meu! Șaga-i șagă, Nu-mi mai place! Stai, tu, drace! Încă râde?! Inima-n răcori mi-o bagă! Ce ochi crunți! Ce schime ... hâde! O, dar ai ieșit din iaduri Ca să faci prin casă vaduri? Unde caut, pretutindeni, Parcă-i un puhoi cu grindeni! Mătură netoată, Stai pe loc, îți spun! Băț, ce-ai fost odată, Nu mai fi nebun! Nu ascultă?! Hai tu numa! Căci acuma Cu toporul Fără de zăbavă multă Am să-ți potolesc eu zorul! Iată-mi-l! Târâș s-arată! De ...
Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa
... Dumitru Stăncescu - Ţiganul şi popa Țiganul și popa Dumitru Stăncescu , Snoave șau glume populare, București, 1892, pp. 51—55 Un popă venea cu un țigan, de la oraș spre casă. Se întîlniseră pe drum. Tot vorbind ei de una, de alta, la marginea unui sat prin care trecuseră, iacă un purcel rătăcit. — Haoliu, hațin-te, părinte, să-l prindem, că nu ne vede nimeni ... culcară. Popa se gîndi nițel ce să spuie că a visat, și găsind ce-i trebuia se lăsă somnului. Țiganul nu lipi pleoapă de pleoapă, și cînd auzi pe popă sforăind — că sforăia de tuna —, se sculă binișor, se duse la vatră, alături cu odaia unde se culcaseră, puse mîna pe purcel și mi ți-l îmbucă tot. Apoi se duse de se culcă și el. Cînd se deșteptă popa, hop, jos din pat. — Scoal´, țigane ! Ce-ai visat ? Spune, să vedem care mînîncă purcelul. â ... prost, țigănesc. — Se făcea, mă, că se deschisese cerul, începu popa, și se vedeau numai îngeri și sfinți, și se auzeau, mă, cîntînd heruvimii de-ți mergea la inimă. Pe ...
Dimitrie Bolintineanu - Scopul omului
... Dimitrie Bolintineanu - Scopul omului Scopul omului de Dimitrie Bolintineanu Spre țărmul ce se pierde în noapte și în ceață Curând o să atingă al vieți-mi vas fragil. Și mă întreb pe ... o zi? Noi, ale căror fapte, țărână, fală, nume Se spulberă în vânturi-nainte d-a luci? Cărarea mea în lume se șterge de sub soare Amara calomnie pălește-al său color. Tot omul lasă-n urmă-i ce lasă-o dulce floare Parfumul d-o secundă pe vântul trecător. A unei soarte astfel, vai! prețuia durerea Ce inimile noastre adapă cu venin? Necazul unei mume ce și-a zdrobit ... formează al ei prunc pentru chin? Acest argil molatec ce vântu-o să răpească, Ori merită onoarea să poarte-n al său sân O flacără de spirit, răsfrângere cerească, Ce ca un rob ascultă de lut ăst crud stăpân? Așa mă-ntreb și Domnul răspunde blând dorinței ,,Tot ce trăiește-n lume are cuvânt profund, O floare să profume în ... făra fund; O lacrimă s-aline un suflet în durere, Și roua să fragide arșițele de zi, Și tu s-aduni p-o frunte sărutul de