Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ��N��I��I
Rezultatele 1751 - 1760 din aproximativ 2873 pentru ��N��I��I.
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... fiu înțeles. Poate că sunt și eu de vină, de vreme ce nu m-au înțeles și alții, afară de dl Roman: se vede că n-am deslușit destul de bine părerile mele. Dar am și eu o apărare: am scris încă prea puțin; nu numai că n-am spus ,,tot", după cum cu drept cuvânt zice dl Roman, dar am spus foarte puțin, și ce-am spus n-am spus complet. Chestiile literare, estetice sunt așa de încâlcite, așa de complexe, încât e foarte firesc lucru să nu poți să le lămurești cu ... explică prin constituția lui fizică peste măsură de bolnăvicioasă, pe de o parte, iar pe de alta prin un complex de influențe sociale. Și așa-i întotdeauna. Dacă uneori nu putem găsi, în unele privințe, o legătură de cauză între mijlocul social și cel natural și creațiunea artistului, pricina poate fi ... și deducțiile mele sunt adevărate. Aceste toate sunt bineînțeles cu desăvârșire nepotrivite cu tezele esteticii vechi, cu tezele esteticii metafizice. După acea estetică, arta nu-i un product, ci un dar dumnezeiesc, un lucru supranatural, care stă deasupra și în afara societății. Bineînțeles că o mulțime de fenomene, de fapte artistice ...
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
... cuvîntul de judecată, e jilțul lui părăsit la Cetatea Neamțului, de unde a plecat într-un ajun de bătălie. Pete roșii de sînge i se zugrăvesc dinainte, capete tăiate bolborosesc în agonie, chipuri viclene de boieri se adună în sfat, soli cu haine prăfuite apar, și el nu mai ... care ei îl cîntă, cu toate acestea, el îl cunoaște, e cîntecul străvechi pe care îl cîntau oștirile lui, e tot același cîntec, și auzul i se înfioară ascultînd : Hai, frați, hai, frați, La năvală dați, Țara v-apărați. Dar pînă să prindă bine cuvîntul, o suflare de vînt venind a ... birje grăbite cu cai fantastici, chipuri străine de jidovi adulmecînd după chilipiruri au început să roiască spre vechile curți unde ținea el sfat odată. Și i se păru parcă ciudat că nu mai vede nimic din vechile ziduri cu metereze ce împrejmuiau curtea, că nu mai vede turnul străvechi de la ... adună în sălile mari la sfat. Dar geana de foc ca un blăstăm din veac în veac aleargă sub streșini, pînă ce din palatul străvechi n-a mai rămas piatră peste piatră. Și acum, în clădirea sinistră ridicată îndărătul lui, în clădirea aceea unde necurmat ușile se deschid și ...
Alexei Mateevici - Cântec de leagăn (Mateevici)
... Alexei Mateevici - Cântec de leagăn (Mateevici) Cântec de leagăn de Alexei Mateevici Stele-n Nistru, stele sus, Dormi: povestea mi ți-am spus, Stele-n Nistru-mpădurit, Dormi, odorule iubit. Fie-ți somnul ușurel, Dragul mamei frumușel, Te păzească îngerași, Puiul mamei drăgălaș; Ca să crești un moldovean Mândru, falnic ... hotar. Să-ți lucească-n frunte-o stea Doar ne-a lumina și ea, Și cu codrul să te-ntreci, Și dumbrăvile să-i treci; Și să-i bați cărările, Să ne sorbi durerile, Și să treci la cela mal, Țara să ți-o scoți din hal. De ocară apele, Puiul mamei, scapă ...
Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone
... următoare: Sala teatrului orășenesc din O*** Societatea artiștilor de drame și operete Marți în 6 decembrie 1853 În beneficiul D o a m n e i B u r a k o v a Se va juca piesa renumitului Schakespeare H A M L E ... să vă întorc darul ce ați binevoit a mi-l promite drept suvenir. (Repede se întoarce într-un picior și, alergând spre elegantul, i se uită cu gingășie în ochi.) Ah, scumpule puișor, apropo de suvenir, tu mi-ai făgăduit o rochie de moar antic; zburdalnicule, ți-ai uitat ... vreau cofeturi, eu vreau rochia, vreau numaidecât... (lovind cu piciorul și cu pumnul în palmă) iară de nu, îți jur răzbunare. Ei, spune-mi, așa-i că voi căpăta rochia?!... Suflerul. Da contenești, doamnă, cu șăgile?... ceilalți așÂteaptă intrarea în roluri. Burakova (alergând spre sufler, îi șoptește la ureche) . Te ... cerul și toate stelele să-mi cadă pe cap, dacă din dragoste către tine și pentru o rentă de zece mii de ruble ce mi-i ...
Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieții...
... se a vieții... de Mihai Eminescu O, stingă-se a vieții fumegătoare faclă, Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă! N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun, Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun, Căci n-am avut metalul demonilor în vine, Nici pacinica răbdare a omului de bine, Căci n-am iubit nimica cu patimă și jind... Un creier plin de visuri ș-o inimă de rând. De mult a lumii vorbe eu ... ființa pe-altarul omenirii? A gândului lucire, a inimei bătaie Ridică un grăunte din sarcina greoaie Mizeriei comune? Trăind cu moartea-n sân Pe altu-n astă lume îl doare mai puțin? O, eu nu cer norocul, dar cer să mă învăț Ca viața-mi preț să aibă și moartea s ... umbre și umbra unui vis. O, Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele, De ce mi-ai dat știința nimicniciei mele? De ce-n al vieții mijloc, de gânduri negre-un stol Mă fac să simt în minte și- ...
Ion Luca Caragiale - Gazometru
... la dejun pe iarbă. - Mai frumoasă nici că se poate! zice madam Ionescu. - Asta e zi regală, domnule! zice d. Nae, mijind din ochi, că-i e foarte cald. D. Nae și d. Iancu au chef de glume, și madam Ionescu a lui d. Nae și madam Niculescu a ... ia băgați de seamă să nu... Aș! madam Niculescu și madam Ionescu mai tare! și damigeana scade mereu. - Uf! ce zăduf! zice madam Niculescu. Nu-i așa? că și dumneei i-e foarte cald. - Teribel! zice madam Ionescu. Da d. Nae zice: - Zăduf regal, domnule! și nu știu cum se-ntoarce spre răsărit și: Ia uitați ... șezute, poc! și fac amândouă: "hî!" Da d. Nae se oprește și zice lui d. Iancu: - Hahahaha! și-a ruptără gazometru! - Pardon, asta-i vorbă de mitocan! răspunde madam Ionescu, și s-a ridicatără amândouă foarte supărate: pân' la București n-a mai vorbitără cu d. Nae. Da d. Nae zicea mereu la stății lui d. Iancu, că ședea alături amândoi, și cocoanele amândouă ...
George Coșbuc - Baladă albaneză
... George Coşbuc - Baladă albaneză Baladă albaneză de George Coșbuc Fiul pașei din Ianina Un cal negru-n râu adapă, Pe când vine după apă Cu vas alb pe cap Despina. Dar din munte, de pe creastă, George cată-n văi și vede Și pe Turc și pe nevastă. Fiul pașei din Ianina De la pept o floare scoate Și-o aruncă-n val, să-noate Până-n vale la Despina. George-n munte pumnii își strânge, Buza cruntă-n dinți o mușcă Și de multă ciudă plânge. Fiul pașei din Ianina Vesel brațele-și întinde, Când se pleacă-ncet și-i prinde Crinul de pe râu Despina. Ce, la piept a pus ea floare? Dar și-n munte George pune Plumbii sub scăpărătoare.. Fiul pașei din Ianina Blând desmeardă alba frunte A nevestei, dar din munte Moarte-aduce carabina. Nu ... în cal, nu-n fiul pașei, Plumbul a mers drept în crinul Pus pe albul pept al lașei. Fiul pașei din Ianina Sare-n șea, îndoaie brâul, Bate-n cal nebun cu frâul - Și-l ajunge carabina: Nu în piept strâns cu haină verde, Ci-ntr-un braț, mai mult neveste Cu-acel braț ...
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
... mai văd înc-în ea! Acolo eu lumina văzui întâia dată. Cum m-am născut, îndată tatăl meu m-a luat În vânoasele-i brațe, și la marea înghețată M-a dus de m-a scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare ... ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n brațele mele, înădușit murea; Prindeam în fugă cerbii, ciutele, căprioare Asta mă mulțămea. Și apoi în deseară mă răcoream în mare În spumatele-i valuri bucuros mă scăldam Călăream pe balene, și cu a mele picioare Ale ei line unde pân în fund turburam. Dar acum ieste ... și de departe Cum se lupt între dânșii cu liniște privesc; Și de cumva îmi pare c-are dreptul o parte, Pe loc în ajutoru-i furios năvălesc; Și ca secerătorul în spicele aurite, Ca trăsnetul d-odată într-înșii năbușesc; A lor pavezi și arme, a lor ... suliți din doi fraseni făcute Și ăst coif ce-l trag lesne zece boi înjugați. Nu-mi poate sta-mprotivă orice tare cetate, Iau turnurile- ...
Vasile Alecsandri - Șapte fete
... nevasta dracului Mă spuse bărbatului, Mă făcu râs satului; Și fetele m-au lăsat, Că toate s-au măritat La inimă m-au secat! Una-i Vișa, una-i Mușa, A treia e Brândușa, A patra-i Anghelușa. A cincea-i Catinca, A șasea e Voica, A șaptea Ilinca. Toate-au fost mândrele mele; Și cât m-am iubit cu ele Le ... Ce-a fost verde s-a uscat, Ce-a-nflorit s-a scuturat, Ce-am iubit eu n
... dispărut, să reclădesc ici-colo o locuință veche, să reînalț un turn dărîmat, sub care dorm atîtea ființe pe care le-am cunoscut. Din casă-n casă umblu, aprind lumini, reîntocmesc gospodării vechi care au fost, îi strîng pe cei plecați, refac grădini, răsădesc copaci pe cari i-am știut și nu mai sunt nici ei, realcătuind cu amintirea o viața patriarhală și fericită. Figurile străine de astăzi, semitele figuri văzute pretutindeni dispar ... asemene, în afară de micile lor daraveri cotidiane, de orele de slujbă sau de birou, căci mai toți sunt funcționari și sinecuriști, nimic alta nu-i mai tulbură. Fiecare așteaptă cîte o moștenire sa-i cadă din cer, după ani de zile de la năruirea fantasticelor averi ce au fost, ca un naufragiat care nădăjduiește corabia mîntuitoare. În monotonia acestei ... ce energiile dorm și nu e chip să se mai redeștepte ? De ce atîta renunțare de sine? Ce e somnolența aceasta vagă și misterioasă care-i lenevește pe toți, le îngreuie avîntul și-i face să se asemene? Să fie lipsa unui mîntuitor ? Și dacă ar veni oare acela, l-ar asculta cineva? Ar fi el în stare să ...
... Mincu șoptește, râzând, lui Șerbescu: — Bine, nene Șerbescule, ce ți-ai făcut păcat cu ăsta? Șerbescu răspunde înțelepțește: — Ce-ar fi, dragă, dacă n-am mai îndulci viața cu câte o glumă? Ceasornicul bate orele șapte. Prietenii sunt cam obosiți, plătesc, iau între ei pe Petru Știucă și pleacă ... hârtia, nene Știucă? îl întreabă Mincu. — Cum la ce?... Pent pentru demisie... îmi dau demisia... Șerbescu îl ia cu binișorul: — Ia lasă, prietene, n-o să ți-o dai azi doar... mai târziu... la vară... când or veni trupele de teatru. Știucă se înfurie: — Acum... chiar astăzi... îmi ... Apoi îl ia pe Știucă de braț. — Ia ascultă, dragă prietene, se poate să iai o glumă în serios? Noi am glumit. Dar ce n-am da noi să avem o slujbă ca a dumitale... o slujbă onorabilă, frumoasă. Știucă îi pune mâna în piept și-l împinge ... — Dragă, frate Știucă, a fost o glumă... Am glumit, bătu-m-ar Dumnezeu să mă bată! Uite, întreabă și pe Mincu dacă n-am glumit. De ce să-ți dai demisia? Păi noi, știi dumneata, cum tragem pe dracul de coadă? Crezi că- ...