Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȘI

 Rezultatele 1741 - 1750 din aproximativ 4759 pentru ȘI.

Ștefan Octavian Iosif - Surugiul

... Lenau Traducere de Ștefan Octavian Iosif Vraja dulcei nopți de mai Stăpânea afară, Sus, de-argint pluteau bălai Nori de primăvară. N-auzeai pe lunci și văi Nici un glas să sune, Singură umbla pe căi Raza blondei lune. Molcom fremăta abia Numai vântul serii, Spre a nu trezi ... cumva Pruncii primăverii. Chiar și tainicul izvor Parcă amuțise, Ca să cruțe-a florilor Parfumate vise. Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate, Speriind în goana lor Liniștea din sate. Când, prin raiul ce-l zărim Cum străbatem, iată Fără veste-un țintirim Ochilor s-arată ... Sus, la crucifix, privind, Trist întoarce capul. — Ierți, măria-ta, de-oprim, Însă n-am ce face: Colo, sus, în țintirim Un tovarăș zace. Și de câte ori mă-ntorn, Mă îneacă plânsul: Nimeni nu suna din corn Mai frumos ca dânsul! Și de câte ori revin Pe-aste locuri iarăși, Trebuie să-i cânt puțin Bunului tovarăș! Către țintirim deci el Cornul și

 

Ștefan Octavian Iosif - Trei sonete

... zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era așa silită, Pe cât de rece și politicoasă. Atunci iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna ... în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ... se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește, Spirit înalt, ce nu cunoaște frică Și fulgerul spre ceruri se ridică. O amintire mă neliniștește, Purtarea mea cea rea posomorât-a Inima care m-a iubit atâta ... nebun te-am părăsit odată, În lumea largă dorul mă gonise Să cat iubirea-ntrevăzută-n vise, Ca s-o cuprind în inima mea toată. Și am cerșit pomana ne-nsemnată Rătăcitor, cu brațele deschise, Și am bătut la porțile închise, Dar numai ură-mi dară ca răsplată. Ci eu doream iubirea,-n veci iubirea,

 

Ștefan Petică - La poalele crângului

... La poalele crângului de Ștefan Petică 1900   Pe iarbă verde, cu capul în mâni, pe gânduri. Visez. Dinaintea mea un cosaș zbârnâie un cântec monoton și un toporaș galben întinde petalele lui lacome de sărutări spre mine. E lumină în aer, lumină multă și toate celea sclipesc, desfășoară o bogăție orbitoare de culori. Soarele trimite raze fierbinți cari-ți amintesc momente de profundă senzualitate... Ridic capul. Un nor cenușiu ... a înfipt în albastrul clasic, adânc al cerului, precum se înfige un cuget rău într-o inimă nevinovată. Sunt fericit. Senzații dulci mă năvălesc și pare că mă doboară, atât sunt de multe și atât sunt de intense. Sufletul meu zboară lin spre Dumnezeu, marele Pan, care pe toate le cuprinde și pe toate le simte. De pe mugurii plini de sevă se desprind sărutări sub îmbrățișarea caldă a razelor de soare, și sărutările zboară prin văzduhul clar și trezesc în minte-mi icoane de dragosti apuse. Iubirea veche, mare, puternică reînvie în sufletul meu pribeag. În noaptea accea, ah, cât n-am simțit ... de dulci ai iubirii senzuale – iubirea mea era senzuală – e remușcarea neagră, dureroasă – iubirea mea fusese criminală – e lupta între ideal și

 

Ștefan Petică - Nopțile de legende

... Ştefan Petică - Nopţile de legende Nopțile de legende de Ștefan Petică 1900   Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Ce trist vă port în suflet în ceas de singuratecă rătăcire, când visul cade spre amurgurile tragice în cari se cufundară iubirile mele ca ... meu se duce mereu către misterele trecute și în zadar florile fragede de astăzi îmi surâd; ele par că tremură sub un vânt de doliu și parfumul lor e trist ca un cântec ce moare în depărtare. Mi-amintesc de serile fabuloase și de pădurile întunecate unde nu mă aștepta decât straniul glas al cornurilor de vânătoare și visez nopțile fermecate când ironia nu insulta inima mea castă și când dormeam sub bolta ramurilor lungi unde nu-și lăsareră tristețea decât duioasele raze de lună. Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Oh, aș vrea să fug către mările lucitoare, către grădinile îmbălsămate și către pădurile de legende. Să plec cu roze albe în mână și să las din ochi naivi să cadă surâsuri clare ca niște petale fragede din degete de fecioară, petale curate împrăștiate pe drumuri luminoase. Să nu ... ...

 

Alecu Donici - Carele cu oale

... au sfătuit: Ca să pogoare valea, pe rând, încet, cu minte; Iar carul după urmă să facă înainte, Căci boii ce-l purtau, Deprinși fiind și maturi, mai vrednici s-arătau; Și în adevăr, carul mergea încet, ca gândul Cel încercat de grije și frământat de ani. Dar o pereche de juncani A căror venea rândul, Pe boii bine învățați Îi criticau de moarte: — Uitați-vă ... uite la Boțolan! Se târâie ca broasca... Ia vezi alde Prian În jug cum tot se lasă; Ar vrea din el să iasă. O, Doamne! Și ce boi! Cu ce renume mare! Mai bine ar căra gunoi, Sau ar ședea la bragă, pe somn și pe mâncare... Ia să ne vadă și pe noi!.. Cu-așa ocări, juncanii pornesc cu carul lor; Dar greutatea îi apasă; Ei să oprească vor, Și-n dreapta se cam lasă; Apoi, de la o culme, la stânga-n loc cârmesc, O culcă drept pe fugă, cât le lua piciorul, Răstoarnă ... se uita Și foarte greu ofta. Eu nu știu cum s-a întâmplat, Țiu mult cu viitorul, Căci de trecut m-am săturat

 

Alecu Donici - Nada și chiticul

... sine, În oarba-i îngâmfare pe loc e cap stricat. O jună frumușică ce curte nu primește, Mai mult însă cu unul prin unghiuri șopotește Și e nepăsătoare către al său bărbat... Se află pe un luciu oricând de-alunecat. Acela care-i place tot intrigi să adune, Umblând din casă ... gol la lume că am îmbătrânit, Căci vremea către toamnă se face mai ploioasă, Iar vârsta naintată de vorbă bucuroasă. Să las dar alte pilde și fabula să-mi spun, Așa precum mi-au spus-o și mie un om bun. La heleșteu, nu mare, în unda-i acea lină, De caracudă plină, Cu undițe băieții și leneșii din sat Chitici de toată mâna undea neîncetat. Unditul, ca și pânda, vrea mai ales răbdare... De multe ori pescarul în lungă așteptare La legănânda plută se uită neclintit: Ea piere; el smucește Și-n loc să tragă pește, Se-ncredințează numai că nada i-a lipsit: Chiticul de sub mână îi și făcu răpire. Astfel un chitic sprinten, sumeț din a lui fire, Cam înșela adese și ...

 

Alecu Donici - Vulturul și paingul

... dedesubt privind, se desfătează. Un șir de munți măreți, Moldova de o parte. A ei câmpii, păduri, a ei frumoase sate! Și ape: Bistrița, Moldova și Siret, Pe șesuri vesele, se văd curgând încet. — Să fie lăudat al tău, o, Joe! nume, Pentru aripele ce tu mi-ai înzestrat; Cu ... au cutezat! Aceste vulturul rostește bucuros. — Da' știi, prietene, că ești lăudăros! Paingul de pe mușchi atunce îi răspunde. Dar uită-te de vezi: și eu sunt oare unde? Se uită vulturul și vede, înadins, Paingul lângă el, cum mreaja a întins. — De unde te-ai luat? Întreabă el mirat. Și cum te-ai târâit? — Să-ți spun adevărat, Paingul au răspuns, Pe coadă-ți am venit, Tu însuți m-ai adus; Cu-a ... eu nici aș fi îndrăznit, Iar de acum nu am de tine trebuință. Aici, statornica să-mi fac vreau locuință!... El bine n-au sfârșit și un vârtej de vânt, Cu mreaja lui cu tot, îl suflă la pământ. Cum socotiți și dumneavoastră; Dar eu gândesc că-n lumea noastră, Sunt mulți asemene ca și

 

Alexandru Macedonski - Către viitorime

... Către viitorime de Alexandru Macedonski Voi, care vă veți naște de-aci-într-un veac sau doi, Voind s-aveți știință de cine-am fost și noi, Luând spre deslușire istoria, — îndată Simțirea noastră-ntreagă, de fală îmbătată, Striga-va: ,,Ca străbunii să fim de glorioși, Pe când am fost ... la sfârșit În zilele de astăzi e stârvul otrăvit, Din care sântu soare cu flacăra-i suavă Nu poate să mai scoată nimic decât otravă. Și mișuie asupra-i un șir de viermi grețoși Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioși, Blestem care desigur își are începutul, Își are ... neghicit. Dar cum? Din timpul nostru nimic nu va rămâne Ca moaște respectate a zilelor bătrâne? Ce? Zidurile Plevnei de sine au căzut Și moartă ne-a fost țara soldați când am avut? Ce? Poate să existe mai mare bărbăție Decât să-ți dai sfârșitul pe câmp ... foarte bine E drept că au fost ieftini cu sângele din vine, E drept că fiecare a fost un semizeu, Dar pentru ce, și cine, nu știu nici ei, nici eu. Urmași, oricât de mare veți crede-a noastră fală, Feriți-vă de-a trece

 

Alexandru Vlahuță - Eternul cântec

... Vlahuță E vechi de când lumea, dar celui de-l cântă Ce nou i se pare!... S-ascultă uimit. În el i-o legendă frumoasă și sfântă, Și vorbele-o sfarmă cu zgomotul lor: E cântecul inimii care-a murit, Ș-al primului nostru amor. E noapte, sunt singur, și iar mi-aud gândul Cum, notă cu notă, mi-l cântă în taină. Ce dulce-i... Îmi vine să plâng ascultându-l... De ce nu ... urmele mele Pe prundul aleii. Pământul miroase, Ș-albasrtu-i de cele dintăi micșunele. Curg valuri de raze din cerul deschis; E liniște-n aer, și toate-s frumoase, Și toate le văd ca-ntr-un vis. Și crăngile-atârnă-ncărcate de floare S-atingă pământul ai crede că-s ninse Sub alba podoabă ce tremură-n soare; Iar tu, ca din basme ... apari, Înaltă și zveltă, cu brațele-ntinse, Cu ochii tăi limpezi și mari... Și ce-a fost pe urmă? Zadarnic! Cuvintele-s tulburi și grele. Se-ntunecă-n juru-mi, și cântecul moare. Nici farmecul celor dintăi micșunele, Nici zâmbetu-ți galeș, nici leneșu-ți mers, Nici crăngile albe-ndoite de floare, Nimic nu-mi mai ...

 

Alexandru Vlahuță - Păcatul

... Când nu-i lipsea nimica, nici hrană, nici odihnă, Când n-avea a se teme de zile amărâte, Când roabă-i era lumea și el domnea în tihnă. Pământul, încă proaspăt, pătatu-s-a de sânge Când lumea era largă și oamenii puțini, Când nimenea, sub soare, n-avea de ce se plânge, Când cerul n-avea trăsnet și nici pământul spini. Și vreți ca astăzi omul să nu păcătuiască? Când grijile-l apasă, nevoile-l muncesc, Când el se vede-n lume menit să pătimească, Când rălele ... l frământă, și poftele-l robesc! Și vreți să n-avem Caini, când e nepotrivire, Și ură și cruzime în neamul omenesc, Când neagra dușmănie și lacoma râvnire De-a pururea-ncuibate în inimi clocotesc! Nu, nu; din nopți pierdute în vremuri depărtate Blăstemul stă pe oameni, în veci ...

 

Alexei Mateevici - Căutarea lui Dumnezeu

... Căutarea lui Dumnezeu de Alexei Mateevici (A treia carte a Împăraților, 19, 11-13) Eu am văzut îmtunecime În cer — și surd gemea pământul. Furtuni, a ceților desime, Urlând, ducea cu sine vântul Păduri voinici, ca-n secerare, Și munți în ape au căzut... Spre cer strigat-am cu glas tare, Dar în furtuni și tulburare, Pe Dumnezeu nu L-am văzut... Și iată: — Văi nemărginite Și dealuri-nalte, depărtate, Cu stânci de munte-acoperite Și zori, ca-n fum înfășurate, Deodată ochiul mi-a zărit; Și tresărind cu frică mare Spre cer am îndreptat chemare, Dar urma sfintelor picioare Eu nici aicea n-am găsit. Și iarăși văd minune nouă: Roș-sângeratic cerul arde Dintr-însul ploi de fulger plouă, Ducându-se-n vârtej departe. Și toate ard, de foc aprinse, Și sufletu-mi înspăimântează, Dar focuri și săgeți nestinse, Pe Domnul nu-L înfățoșează. Dar iată — liniște cerească; Sunt plin de sfinte presimțiri -- La răsărit încep să crească Lumini de aur ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>