Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OR
Rezultatele 1731 - 1740 din aproximativ 2512 pentru OR.
Alecu Donici - Vulpea și bursucul
... îți vine mai să-l crezi Că abia din leafă se hrănește. Dar astăzi butcă, mâine cai, De unde oare-i vin? Și când ar vrea
Alecu Donici - Vulpea și măgarul
Alecu Donici - Vulpea şi măgarul Vulpea și măgarul de Alecu Donici — Mintiosule! de unde vii? O vulpe pe măgar văzând l-au întrebat. — Drept de la leu, de vrei să știi; Am fost să-l văd și m-am mirat Cum au slăbit de tare; Bătrân, neputincios: îți pare O fiară foarte de nimică Acel ce când zbiera, Tot codrul tremura, Iar eu muream de frică. Acum însă mai toți, Cu coarne și cu colți, Cum pot îl dojenesc Și frica-i răsplătesc. — Dar tu, eu socotesc că nu-i fi îndrăznit De leu să te atingi? lui vulpea au vorbit. — Așa! măgarul i-au răspuns. Ba cred că l-au pătruns Pereche de copite De mine lui zvârlite. Și sufletele mici asemene urmează, Când pe acei căzuți din slavă
Alecu Donici - Vulturul și paingul
Alecu Donici - Vulturul şi paingul Vulturul și paingul de Alecu Donici Prin nouri, vulturul, spre muntele Ceahlău Întinse zborul său. Pe cea mai naltă stâncă a lui, el se așează Și lumea dedesubt privind, se desfătează. Un șir de munți măreți, Moldova de o parte. A ei câmpii, păduri, a ei frumoase sate! Și ape: Bistrița, Moldova și Siret, Pe șesuri vesele, se văd curgând încet. — Să fie lăudat al tău, o, Joe! nume, Pentru aripele ce tu mi-ai înzestrat; Cu care mă ridic la înălțimea lumei, Pe unde nimene a fi n-au cutezat! Aceste vulturul rostește bucuros. — Da' știi, prietene, că ești lăudăros! Paingul de pe mușchi atunce îi răspunde. Dar uită-te de vezi: și eu sunt oare unde? Se uită vulturul și vede, înadins, Paingul lângă el, cum mreaja a întins. — De unde te-ai luat? Întreabă el mirat. Și cum te-ai târâit? — Să-ți spun adevărat, Paingul au răspuns, Pe coadă-ți am venit, Tu însuți m-ai adus; Cu-a mea putere, eu nici aș fi îndrăznit, Iar de acum nu am de tine trebuință. ...
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
Alecu Russo - Decebal şi Ştefan cel Mare Decebal și Ștefan cel Mare de Alecu Russo studiu istoric Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a se urca până la înălțimea lor, și însă numele unuia dintre acești bărbați legendari este în toate gurile, pe când celălalt este acoperit cu vălul uitării. Fanatismul patriotic și ignoranța atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut; orice zidire veche, un pod de piatră dărâmat, o movilă de pământ ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate, biserici etc... tot, zice românul, este făcut de Ștefan vodă. Dar istoria este mai nepărtinitoare; ea ne arată imaginea maiestoasă a lui Decebal, strângând cu o mână rana deschisă în pieptul său și cu cealaltă chemând popoarele în contra poporului-rege. Ștefan e un luceafăr luminos; Decebal este un soare întunecat; însă umbra lui Decebal se întinde mai departe decât lumina lui Ștefan. Ștefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se înalță în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și ...
Alecu Văcărescu - Foarte multă văz plăcere
Alecu Văcărescu - Foarte multă văz plăcere 16 [Foarte multă văz plăcere] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție Foarte multă văz plăcere La a tuturor părere, Hotărînd cu o pornire, Făr' d-a face osebire : Cum că lucruri delicate Trei se află-n lume date Care pot să îndulcească O vedere omenească. Zic : c-o apă și-o verdeață Și un chip frumos la față Au fireasc-a lor putere Să mîngîie o vedere. Arătînd că pot să facă Orice suflet ca să placă, Și cusur să nu rămîie Pe cît simte să-l mîngîie. Dar o minte cu simțire, Delicată și supțire, Vrînd acestea să le-adune, Face judecăți mai bune ; Nu dă făr' de cercetare Privileghiu așa mare : Tot un fel sînt cîte trele Dopotrivă între ele. Căci la apă și verdeață Și dă este vro dulceață, Dar o știm cu legătură Într-un fel dă la natură. Dînd dă obște o plăcere La a tuturor vedere, Și mai mult nu se-nmulțește, Nici mai scade, nici mai crește. Iar viind la frumusețe, Aici voi, idei istețe ! Căci intrăm în adîncime Și dă tălmăciri mulțime. Vedem chipuri milioane, Dar ...
Alexandru Macedonski - Amărăciune
Alexandru Macedonski - Amărăciune Amărăciune de Alexandru Macedonski Publicată în Literatorul , III, 8, august 1882, p. 484-485. Sunt supărat și amărât Pe oameni și pe Dumnezeu Și Dumnezeu și oameni sunt Pe mine supărați mereu ! Ei mă blesteamă și primesc, Primesc blestemul cât de greu... Cum vrei să fie omul bun Când este fiu lui Dumnezeu? Iar dacă sunt și eu ca ei, Nu este vina mea de loc... Își bat de mine joc râzând, Plângând îmi bat de dânșii
Alexandru Macedonski - Cântecul și poetul
Alexandru Macedonski - Cântecul şi poetul Cântecul și poetul de Alexandru Macedonski Când se naște într-o țară mică, — cine e poet, Dacă simte-a lui făptură că e roasă de-un regret, E desigur de regretul c-a născut. — El cântă, scrie, Și abia în câte-un suflet, află câte-o simpatie. Încolo, cine-l citește, sau de pizmă e cuprins, Sau cu inima închisă și-n citire nedeprins Cartea i-o silabisește. Dar de ce de insomnie doborât, — poetul cântă, Ș-având toate împotrivă inima și-o mai frământă Să mai lase pe hârtie ca să treacă-al său condei, Ce fixează note de-aur pe al foilor temei Pentru ce mai împletește cu argint și cu mătase Stofele predestinate urme multe să nu lase. Visul ce ne tot șoptește? Liliacul alb și roșu harpa sa o coronează, Al său cântec, ca sideful strălucește, — și vibrează Mai curat decât un sunet de cristal. — Armonios Ca un țipăt de vioară sub arcușul mlădios, Smulge lacrimi. — Blând și dulce se înalță; — câteodată, De se-ncarcă cu mânie vânătă și nenfrânată Este pentru vinovați. Iată cântecul. — Poetul pentru ce- ...
Alexandru Macedonski - Cântecul ploaiei
Alexandru Macedonski - Cântecul ploaiei Cântecul ploaiei de Alexandru Macedonski Plouă, plouă, Plouă cât poate să plouă. Cu ploaia ce cade, m-apasă Durerea cea veche, cea nouă... Afară e trist ca și-n casă, — Plouă, plouă. Plouă, plouă... — Plouă cât poate să plouă... Zadarnic vor cântece clare Ca florile umezi de rouă Cei vecinic scutiți de-ntristare... — Plouă, plouă. Plouă, plouă... Plouă cât poate să plouă... Ființa mea și simțirea Sufăr și plâng amândouă... Viața-și urmează-ndârjirea... Plouă, plouă. Plouă, plouă, Plouă cât poate să plouă... Rapănă-n geamuri ca-n tobe... Spintecă inima-n două Cântecul ploaiei de cobe... — Plouă, plouă...
Alexandru Macedonski - De-mi spui...
Alexandru Macedonski - De-mi spui... De-mi spui... de Alexandru Macedonski Publicată în Contemporanul , I, 5, septembrie 1881, p. 180, datată: "1881, aug. în 23", semnată Luciliu. De-mi spui cine-a dat viața întâiului atom, De-mi spui de unde vine pe lume întâiul om, De-mi spui unde să află ființa prea putinte Ce lumea a creat-o zicând două cuvinte, De-mi spui de ce e lumea și care-i ținta sa, De ce se mișcă totul și-n veci se va mișca, De-mi spui aceste toate, atunci m-apuc și eu Să-ți spun cam unde este și cum e
Alexandru Macedonski - Geniurilor
Alexandru Macedonski - Geniurilor Geniurilor de Alexandru Macedonski Buffon laisse gronder l'envie, C'est l'hommage de sa terreur. Que peut sur l'Ă©clat de ta vie Son obscure et lâche fureur!... (LEBRUN) Invidia neagră în van se tot luptă C-o inimă vilă, perfidă, conruptă. Să sfarme aceea ce voi ați creat, Căci Iadul la ceruri s-atingă nu poate Și-n sumbru-ntuneric Satana să-noate Mereu e forțat! În van contra voastră pigmeii cutează Să-și verse veninul de care turbează, Pigmeii ce-n lume nici urmă nu las'!... Ei vor ca să zboare cu aripi de ceară Și lesne le-nmoaie lumina solară Spre soare-nainte de-a face un pas! Audacie mare pe dânșii-i domnește Când micul lor suflet amar vă hulește!... Triumful lor însă e-n veci momentan! Byron n-a fost oare, chiar el, a lor pradă? Și-ndată pigmeii putură să vadă Că luptă în van! O! Geniuri! vouă această cântare Închin, căci voi singuri fuserăți în stare Invidia oarbă a nesocoti, Urmând înainte pe calea frumoasă Atâta de dulce ș-atât de spinoasă Ce-atâția cutează a disprețui! ...
Alexandru Macedonski - La harpă
... cu lacrime din stele, Și să-ntâlnesc în cale-mi cometele rebele, Iar raze purpuroase să-mi puie pe obraz! XIII Nou înger, de-ai vrea aripi să-mi dai, — eu aș străbate Cu tine împreună mai sus d-Eternitate! Aș înhăma la caru-mi planetele pe rând, Mi-aș ...