Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTIUT
Rezultatele 1731 - 1740 din aproximativ 1963 pentru ȘTIUT.
Nicolae Filimon - M. A. Canini
Nicolae Filimon - M. A. Canini [M. A. Canini] de Nicolae Filimon D-l Canini, profesor emerit de limba italiană și filoromân, vrînd a da un serviciu folositor publicului nostru amator al operilor italiane, a socotit că numai o analiză a subiectului fiecărei opere nu este destul a-l face să guste toată frumusețea poetică și sublimitatea dramatică a libretelor. De aceea, spre intelegința adevăraților amatori ai teatrului italian și în dorința sa de a putea să le fie util, a luat asupră-i de a traduce, într-un stil corect, prin ajutorul d-lui Valentineanu, și a imprimat cu cheltuiala sa, libretele tutulor operilor italiane cîte s-au jucat și se vor mai juca de aici înainte pe scena teatrului nostru. Nu putem mulțumi îndestul d-lui Canini pentru acest frumos concurs al său la înavuțirea bunelor traducțiuni în limba noastră, și am dori ca publicul nostru bibliofil și amator de opere teatrale să știe a profita de această ocaziune ca să împlinească un îndoit scop: folosul cetitorilor și îndemnizarea cheltuielilor, daca nu și recompensa ...
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam de Nicolaus Olahus Îngrijorat călător, dacă vrei să știi a cui oase Lespedea rece de-aici le-adăpostește, te rog: Mersul grăbit îți oprește și-ascultă a mea tânguire. Dacă oprești al tău pas, tu vei afla ce dorești. Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeescul Erasmus, Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit. Dărăpănatul său trup odihnește-n mormântul acesta Trist, însă spiritul său cu ambrozie-i hrănit. Încă din fragezii ani el dăduse dovadă de mintea Sa minunată la toți oamenii cei renumiți. Când înflorita etate tânără trupu-i ajunse, S-arătat pe deplin geniul duhului său. Harnica lui tinerețe neîncetatului studiu Fu închinată, când Biblia tot cerceta. Când a crescut înțeleptul lui cuget și-ajunse om matur, În univers ca o stea fără pereche luci. Iar când cu pas tremurând îi sosi bătrânețea, în lume N-a mai putut încăpea geniul său strălucit. Anii târzii, ce-ndeobște slăbesc ale minții podoabe, Lui i-au sporit și mai mult rodnicul minții belșug. Să mai înșirui pe rând însușirile sale alese? Nimeni în ...
Nikolaus Lenau - Vîntul Vîntul de Nikolaus Lenau Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Adevărul literar , 30 septembrie 1896 Departe, în străini plecam... Privii în urma mea pierdut; Spunînd ceva mi-a apărut Iubita, sus, la geam. Ea mi-a trimis un blînd cuvînt — Tovarăs bun pe drum pustiu... Dar ce mi-a spus, nu pot să știu, Că s-a pierdut în vînt. Și dacă n-oi mai întîlni-o, Tu, vînt sălbatec, rău ce-mi ești, Nu ți-e de-ajuns?... Să-mi mai răpești Și cel din urm-
Panait Cerna - Iisus Iisus de Panait Cerna Publicată în revista „Sămănătorulâ€�, V, nr. 23, 4 iunie 1906 Ai fost un om și-ai pătimit ca dânsul… Un Dumnezeu- cum te credeau părinții- Plutește-n veci deasupra suferinții: El nu ne poate înțelege plânsul. Pe Dumnezeu de l-am vedea în cuie, Cu pieptul plin de lănci, cu pieptul supt, Am spune că-i un joc dar jertfă nu e: El din ființa lui nimic n-a rupt. Dar Tu ai sângerat pe negre căi, Supt umilinți ce nu le știe cerul; Tu ai gemut când te pătrunse fier, De-au tremurat și ucigașii tăi. Și ochii tăi cei blânzi se înnoptară, Și gura ta sa-nvinețit de chin, Și duhul tău, ce nu putea să moară, A smuls din trup suspin după suspin. Un om, un om, prin patimile tale! Și, totuși, cât de sus, lumina mea, Te-a înălțat răbdarea sfântă-a ta! De mila ta, la glasul tău de jale, Să se deștepte morți de mii de vremi Și-adâncul lumii să se înfioare, Iar Tu, să ai privirea iertătoare, Un om să fii – și tot să ...
... sărbătorit!... Și, dacă eu mă-ntunec, uitat, necunoscut, Amara deznădejde de a te fi pierdut Mi-o va-mblânzi credința că te voi ști mai bine – Mai sus, mai fericită decât ai fi cu mine... Acela ce se leagă tovarăș umbrei tale Frumos ca un Adonis ți-a ...
Paolo Antonio Rolli - Depărtarea
Paolo Antonio Rolli - Depărtarea Depărtarea de Paolo Antonio Rolli Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1838 Singurică și umbroasă, Dumbrăvioără,-n tine viu Trista-mi inimă noptoasă În repaos să mi-o țiu. Orice-obiect ce altui place Eu îl văz posomorât; Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urât. Nina mea, frumosu-mi focul, E aci! Dorul mi-a spus. Vai! o caut în tot locul Și știu singur că s-a dus! Câte ori, frunze iubite, Umbra voastr-o coperi! Curs de ceasuri fericite Cât de repede fugi! Spuneți, spuneți, drage unde, Voi vedea-o eu sau nu? Vai! dar eco îmi răspunde Și îmi par' că zice: nu! Simt o dulce murmurare, Un suspin poate va fi; Poate-a zâne-mi e oftare Ce îmi zice: va veni. Vai! e râul ce se frânge Printre stânci lăcrimător, Și nu murmură, ci plânge, Că-i e milă d-al meu
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Iosif)
... astăzi mă mai strigi pe nume tu Și-n vis îți mai răsar eu oare ? − Nu. − Ah, zile dragi cum altele n-om ști, Cînd gurile ni se uneau ! − O fi ... − Ce bolți albastre, ce speranțe mari ! − Speranța-i azi prin norii funerari. Și astfel merg ...
Paul Verlaine - Nu este-așa%3F
Paul Verlaine - Nu este-aşa%3F Nu este-așa? de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie, Vom fi arare mîndri și buni în veci cu ei? Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată, Nepăsători de cine ne vede ori ne știe? Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată, A noastre două inimi cînta-vor în iubire, Cum cîntă noaptea două privighetori deodată. Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndîrjire, Puțin o să ne pese. De-ar fi să ne sfîșie, Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire. Legați de cea mai scumpă și trainică frăție, Ca într-o za vrăjită noi vom păși-n lumină, Iar teamă de nimica atunci n-o să ne
Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen
Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen Cenzurarea lui Andersen de Paul Zarifopol Poveștile pastorului danez sunt parabole sentimentale, drese cu umanitarism și cu puțină satiră socială. Aceste istorioare, fabricate de un predicator plin de bune intenții și creștine și, cum am zice, înaintate, încântau burghezimea liberală de acum jumătate veac. Părinții dăruiau copiilor cartea, plini de dulce împăcare în cugetul lor de oameni iubitori de progres moral și social. Citind-o, guvernantele și copiii se amuzau totdeauna cu profitabilă înduioșare. Prin haina cu pretenții de naivitate a povestei, mintea copilului descoperea cu dulce desfătare idei și simțiri înălțătoare. Copilului bogat i se înmuia inima de compătimire; inima celui sărac tresărea de speranță în bunătatea lui Dumnezeu, pe ici-pe colo chiar și în acea omenească. Asta era pe atunci. Astăzi, între toate ideile comune cu care se împodobea sufletul burgheziei liberale și se îmbăta uneori și inima proletarului de pe vremuri, nici una nu-i atât de compromisă ca ideea umanitară. Clasele sociale dacă nu sunt în fiecare moment încăierate, își arată colții fără încetare, și, aproape indiferent de vârstă, indivizii sunt în stare de război perpetuu. Săracii nu mai vor să știe de milostenie și bunăvoință. Ei ...
Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
... și se spuse că împăratul locului aceluia o ține într-o colivie de aur în grădina sa. Aceasta îi fu de ajuns a ști. Dete câteva târcoale curții împărătești și luă aminte la toate amănunturile ce încongiura curtea. Cum se făcu seară, veni cu credinciosul său și se pitulă ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Apă beu!
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Apă beu! Apă beu! de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Priviți la mine, oh, prietini, Și vă cruciți de fapta mea: La noi așa minune mare Cam rar s-a mai putut vedea ! De-așa ceva Mă mir și eu, Dar adevărului mă-nchin: Nu vin... ci apă beu, Da, apă beu ! Mă întrebați, nu cumva oare O grindină a dat prin vii, Ori frigul a stricat recolta Și viile-au rămas pustii ? O, nu ! căci vin, Pe cît știu eu, A fost ăst an destul și bun. Și totuși... apă beu, Da, apă beu ! Ori mă învinuiți voi, poate Că nu-s setos ? Aceasta-i grav ! Pe dracu ! Dimpotrivă, setea Mă arde în gîtlej grozav. Și chiar de vin Setos sunt eu ! Și totuși... apă beu ! Pe Dumnezeul meu ! Dar ca să nu vă doară capul, De-atîta ce vă minunați, Vă lămuresc eu într-o clipă Această taină. Ascultați: E mănios Crîșmarul meu, Parale n-am, nici credit n-am... De-aceea... apă beu, De-aceea, zeu ! Poezii alese,