Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OR
Rezultatele 1711 - 1720 din aproximativ 2512 pentru OR.
Alecu Donici - Două mance și un copil
Alecu Donici - Două mance şi un copil Două mance și un copil de Alecu Donici În vremile trecute o jupâneasă mare Născu un făt-frumos. Copilul cât se poate era de sănătos; Dar pentru ca să aibă mai bună căutare, Cucoana două mance pe lângă dâns' ținea Și singură-l hrănea. Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare Că pruncul va ajunge un urieș sub soare. El însă deodată trăia mai mult sugând, Căci mancele și muma mi-l îndopau pe rând, Încât după o vreme așa îl ghiftuise, Că copilașul gingaș de tot se bolnăvise. Mai-mai era să moară, dar soarta l-au scutit. Iar într-o zi când muma de-acasă au lipsit, Lăsând femei și mance de cuconaș să cate, Ca prin un farmec ele se-mprăștiară toate, Și, rămânând copilul în leagăn singurel, Se răsturnă din el... Chiu, țipete prin casă se auzeau de-ndată. Boierul, supărat, Veni să vază singur pe prunc cu capul spart. El într-o plecare pe gânduri afundat, Rosti așa cuvinte: "Că mance de prisos, Oricum, și-n orice stare, n-aduc vreun
Alecu Donici - Frunzele și rădăcina
Alecu Donici - Frunzele şi rădăcina Frunzele și rădăcina de Alecu Donici Într-o zi de vară, lină, călduroasă, Răspândind în vale umbră răcoroasă, Frunzele pe arbor vesel dănțuiau Și cu zefirașii astfel se șopteau: — Dulce e viața frunzelor, când ele, De rouă lucinde, mândre, tinerele, Lumea înverzesc Și o răcoresc. Călătorul pacinic, obosit de cale, Oricând se arată în a noastră vale, Sub arbor el stă Repaos de-și dă. Mândre fetișoare locul vin să prindă, Vrând la umbra noastră hora să întindă; Și cel păstoraș Le cântă de jale-n al său fluieraș. Iar de primăvară, chiar privighetoarea, Cântăreața văii, cea fermecătoare, În desimea noastră mult s-a răsfățat Și ne-a tot cântat. Apoi când românul doina hăulește, El pe frunză verde întâi o numește; Înșiși zefirașii, voi ne legănați Și ne dezmierdați. — Dar spre neuitare, Nu se cade oare — Frunzelor le zise un glas din pământ -- Despre rădăcină vreun bun cuvânt? — Cine-i rădăcina? Și cum de cutează Cu noi să se certe, când nici se-nsemnează? Frunzele pe arbor zise vâjâind, De ciudă plesnind. — Rădăcina face arborul să crească Și peste tot anul frunză ...
Alecu Donici - Gâştele Gâștele de Alecu Donici Cu o prăjină mare, Țăranul gâște de vânzare Mâna la târg. Și drept să zic: În cârdul gâștelor, spre buna îndemnare, Grăbind la zi de târg, bătea ades cam tare. (Dar unde de câștig sau pagubă s-atinge, Nu numai gâștele, și omenirea plânge.) Eu nu vinovățesc țăranul nicidecum; Iar gâștele altfel aceasta judeca Și, întâlnindu-se c-un trecător pe drum, Așa striga: — A! Ce necaz, ce osândire! Asupra gâștelor ce crudă prigonire! Privește, un țăran cum bate joc cu noi; De astă-noapte el ne mână denapoi. Lui, nătărăului, nu-i trece nici prin minte Că are datorie a ne arăta cinste; Căci noi ne tragem drept din neamul cel slăvit Ce Capitolia din Rom' au izbăvit! Romanii, mulțămiți, au pus și sărbătoare, Pentru așa a lor prea vrednică urmare. — Și voi tot cu aceasta vreți A lumii slavă să aveți? Au zis acel drumeț. — Strămoșii noștri... — Știu, Dar eu la vorba mea să viu: Ce faptă vrednică voi ați făcut în lume? — Nimica, însă noi... — Că numai de fripture voi Sunteți și bune. Lăsați dar ...
Alecu Donici - La buciumul La buciumul de Alecu Donici Buciume cu voce tare, La bună vreme răsuni: Eu salut a ta cântare, Ca vitejii mei străbuni. A lor bucium suna semnul Mișcărilor ostășești, Iară tu ne cânți îndemnul La fapte înțelepțești. Patriotica simțire Vrei să deștepți între frați, Ale căror despărțire A stat ani îndelungați. Și ce viață e mai bună, Cum psalmistul a cântat: Decât frații împreună Să trăiască ne-ncetat? România să vieze Subt o lege, subt un scut, Să tot binecuvânteze Pre cei ce-o au renăscut! Cântă, cântă, bucium falnic, De străbate la auz; Căci pentru păcatul jalnic Sunt între arcași și
Alecu Donici - Leul la vânat Leul la vânat de Alecu Donici Leul, lupul, vulpea și câinele odat', Ca niște buni vecini, s-au fost alcătuit, Cu toții întrunit, Să umble la vânat: Și ce vor căpăta să-mpartă măsurat. Se-ntâmplă dar, că vulpea-ntâi Un cerb frumos au prins, Și adunând pe toți ai săi, Spre jertfă l-au întins. — Acuma e treaba mea, băieți, Le zise leul lor. Voi trebui numai să vedeți Cum eu împart ușor. Și despicând îndat' pe cerb în patru părți, Au zis: "Aceste sunt frățeștile bucăți. Și iată: cea întâi e partea mea de frate; A doua, pe drept ca unui leu se cade; Ș-acea a treia tot mie se cuvine, Precum voi știți prea bine. Iar de a patra, oricare s-ar atinge, Pe loc îl voi
Alecu Donici - Lupul şi cucul Lupul și cucul de Alecu Donici — Rămâi sănătos, vecine! Au zis lupul către cuc. Aceste țări de rău pline Le părăsesc și mă duc. Nu mai pot trăi aice, De om, câine, prigonit. În Arcadia, ferice! Este codru de trăit. Unde aurita vreme Împărățește deplin, Unde lupul nu se teme De năpăstile ce-i vin. Acolo nu sunt războaie, Toți în pace viețuiesc: Omul este blând ca oaie, Iar câinii nici hămăiesc. — Cale bună, măi vecine! Dar te rog, să-mi spui curat: Năravul nu-ți iei cu tine? Și colții ai lepădat? — Să-i lepăd? Da' cum se poate? — Apoi ține minte, frate, Că la viitoarea iarnă Ai să rămâi fără blană. Și așa s-au întâmplat, Precum cucul i-au cântat. Între oameni iar sunt unii Cu colți de lup înzestrați: Ori în care parte-a lumii, Ei vor fi tot ne-
Alecu Donici - Lupul nazâr Lupul nazâr de Alecu Donici Oricât de bune rânduiele, Cum vor intra pe mîini de oameni necinstiți Și numai de al lor folos povățuiți, Se fac îndată rele. Spre pildă trebuie să știți Că lupul s-au cerut la leu nazâr pe oi. Se vede că la el, precum și pe la noi, Tot trebui mijlociri, Căci el întâi au pus pe vulpe meșteriță, Rege către leiță. Dar, pentru că de lupi sunt rele auziri, Prealuminatul leu ferind nemulțumiri, A poruncit la sfat Să facă tuturor chemare De o obștească adunare, La care mic și mare să fie întrebat: Ce știu de lup și ce purtări el are. Așadar, fiarele pe rând s-au adunat Și întru o unire glas bun de lup au dat. Pe urmă au ieșit porunca cea leiască: Pe lup, nazâr deplin, la stâne să-l pornească. Dar oile ce-au arătat? La adunare ele au fost neapărat? Aceasta-i de mirare, Că sfatul au uitat să facă lor chemare, Când ele mai ales erau
Alecu Donici - Măgarul Măgarul de Alecu Donici La un țăran era o vită de măgar, Cu care el la toți se lăuda; Căci în părerea lui prea bine se purta. Și pentru că-mprejur era tot codri mari, Apoi ca nu cumva, păscând, să rătăcească Măgarul lăudat, Și totodată vrând ca să-l împodobească, Un zurgălău la gât țăranul i-au legat; Măgarul s-au făcut măreț și îngâmfat. (De decorații el pesemne auzise, Că prea se fudulise.) Dar rangul nou au fost lui spre osândă mare. (Urmează și la noi această întâmplare.) Eu însă mai întâi dator sunt să vă spun, Că în purtări era măgarul nu prea bun; Iar pân' la zurgălău el bine petrecea. Prin țarini, prin grădini, prin curături umbla, Păștea, se-ndestula; Ș-apoi cam pe furiș acasă se-ntorcea. Acum însă mai rău măgarul petrecea. Pentru că rangul nou, Sunând prin zurgălău, Chema când pe vecin cu vro despicătură Să deie pe măgar afar' din curătură, Când pe stăpânul său cu jărdia în mână, Să-l scoată din grădină; Apoi și pe jitar, Să-i rupă coastele cu parul din ogoară, Încât bietul măgar, Stâlcit și osândit, rămase mai să moară. Și oamenii ...
Alecu Donici - Momița și două mâțe
Alecu Donici - Momiţa şi două mâţe Momița și două mâțe de Alecu Donici În a momițelor țară (Ce mai nu are hotară) Odată judecătoare Era o momiță, care Chibzuia cu scumpătate Cumpăna cea de dreptate. Și iată că la momiță Se arată două mâțe, Zgâriate, încruntate, În prigonire de moarte, Părăsind al lor lăcaș, Pentr-un bulgăre de caș. Una strigă: "Socotește! Cașul eu l-am fost ochit." Alta țipă: "Hotărăște! Cașul eu l-am dobândit." — Stați! le zise lor momița. În cumpăna de dreptate Se va lămuri ființa Pricinii de caș urmate. Apoi cașul drept în două Rumpându-l ea prea frumos, Au pus întru amândouă Cumpene câte un boț. Dar când cumpăna ridică, Vede c-o parte-i mai mică; Mușcă, cearcă, chibzuiește Și bine nu nimerește. Acum partea cea mușcată Nu trăgea ca ceialaltă; Mușcând iar din acea grea, Tocmai drept nu nimerea. Și așa pân-în sfârșit Tot în cumpene au tras; Iar mâțele s-au trezit Că din caș n-au mai
Alecu Donici - Muștele și albina
Alecu Donici - Muştele şi albina Muștele și albina de Alecu Donici Două muște sprintenele În țări străine porneau Și pe albină cu ele Cam astfel o îmbiau: — Hai să mergem, surioară! Papagalii toți ne-au spus Că pe-acolo-i numai vară, Soarele n-are apus. Libertatea predomnește În tot ce-i viețuitori Și dreptatea nu scutește Nici de muști-ucigători. Iar aice... oh! ce soartă! Să trăiești în țara ta, Aci vie, aci moartă, Fără a te desfăta. Păiajenii pe la țară În mreajă ne potopesc; Iar prin târguri, peste vară, Ca pe dușmani ne gonesc. Apărători, rea hârtie, Toate s-au descoperit; Vii să guști din farfurie Și pe loc te-ai otrăvit. La mezelicuri capace S-au răspândit de ajuns; Apoi răul ce ne face Paharul cu miere uns!.. — Cale bună, muști, de-aice! Le zise albina lor. Eu rămân, căci sunt ferice Și în țară-mi voi să mor. Pămîntenii, mic și mare, Ai mei faguri toți iubesc; Și pentru-a mea bunăstare, Vara, iarna, îngrijesc. Iar voi, oriunde vă-ți duce, Dacă și-n acele țări Vreun bine nu-ți aduce, Nu veți afla desfătări. Acel ce ...
Alecu Donici - Norocul în vizită
Alecu Donici - Norocul în vizită Norocul în vizită de Alecu Donici Când norocul schimbă pasul N-aduc ani ce-aduce ceasul N. N. Norocul pururea de toți e blestemat Că cine boierii nu are, Sau cel ce nu-i destul bogat, Toți, de la mic și pân' la mare Găsesc norocul vinovat. Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit, În lume nicăiuri nu stă statornicit; Ci umblă-n vizite, atât la împărați, Precum la negustori, la domni și la magnați, Și poate mâni va fi în bordeiașul meu, Sau în lăcașul tău, Prea bune cititor! Dar trebuie să fii tu singur lucrător, Să iai aminte bine Și vreamea să nu pierzi Când de prilejul bun favorisit te vezi; Căci el ades nu vine. Iar dacă n-ai știut atunci să folosești, Apoi fără cuvânt norocul ocărăști. În margine de târg era o casă mică, Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică, La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos Și-adese blestema norocul ticălos. Pătruns de-a lor strigare, Norocul hotărî curând să-i viziteze Și la căsuța lor o vară să văreze. O vară de noroc! Cui șagă i se pare? De-ndată ...