Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OR
Rezultatele 1701 - 1710 din aproximativ 2512 pentru OR.
Ștefan Petică - XI (Serbare sgomotoasă)
... sărăcia Mereu îl schimbă-n scâncet. În ochi îi arde para Durerei care crește. Ar plânge; dar ocara Mulțimei ‘l-ngrozește Ce, crudă, îmbuibată Vrea glume, joc, plăcere. Paiața întristată Privește cu durere. O lacrimă îi pică Încet și el tresare Și mândru își ridică Privirea sfidătoare Spre cer iar ...
Alecu Donici - Împărţeala Împărțeala de Alecu Donici Având tovărășie La o negustorie, Câțiva prieteni pe viață Au câștigat mulțime de bani gheață. Și adunându-se la casa lor obștească S-au apucat folosul să-mpărțească. (Dar sunt cam rare împărțele Fără gâlceve sau smintele.) Și-ai mei prieteni buni, câștigul împărțind, S-au întărtat la sfadă. Când, iată! deodată, Aud strigând: — Săriți! săriți! foc! casa arde! — Lăsați și ne vom socoti pe urmă; Dar trebuie să știți că mie mi se cade Din cea de față sumă O mie încă și mai bine, Au zis dintre tovarăși unul. — Iar mie în tot bunul Vro două mi se vine, Le zise lor un alt. — Aidem însă! — Ba stați, Și dreaptă partea mea îmi dați, Strigară celalalt. — Da pentru ce? Și cum?.. Sfădindu-se așa, prietenii văd fum Cu pălălaie-n casă, Și neputând să iasă, Au ars ei toți, cu bani, cu tot. Aici a zice pot: Că la un rău obștesc, când cere trebuința Ca să-l întâmpinăm puind unit silința; Adeseori pierim obștește, Când fieștecare Strigând cu gură mare, La interesul său în parte
Alecu Donici - Știuca și motanul
Alecu Donici - Ştiuca şi motanul Știuca și motanul de Alecu Donici Nu-i bine când pânzarul se-apucă de cusut, Iar croitorul de țesut. Și e desigur totdeauna Că cine multe întreprinde Nu scoate-n capăt nici pe una, Ba încă râsul lumii adese își aprinde! O știucă prea colțată, jaluză, de soi rău, Văzând odinioară Motanul de la moară Cum șoarecii vânează... căzu la el mereu Cu multă rugăminte, s-o ieie la vânat. — Dar spune-mi: cunoști oare Tu astă vânătoare? O întrebă motanul. — Nu-i lucru minunat — Răspunse mândră știuca — de-a prinde șoricei, Când prindem costrășei! — Prea bine; hai la treabă! Tu, dar, vei lua sama Aproape de lăptoc, Iar eu — zise motanul — mă duc să păzesc vama Pe lângă poloboc. Toți șoarecii din moară Aice au să-ți vie; vânează și-i omoară. Noroc! Noroc! Mergând la loc, motanul s-a apucat de treabă Și, foarte-n grabă, Mulțime de șoricărit El a vânat, a omorât. Apoi și la tovarășa a mers, dar ce să vadă! Mai, mai, murinda știucă, ciuntată, fără coadă, Pe care șoarecii ...
Alecu Donici - Țăranul și oaia
Alecu Donici - Ţăranul şi oaia Țăranul și oaia de Alecu Donici Țăranul au fost tras pe oaie-n judecată, Cu reclamație de criminală faptă. Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare, Îndată au luat pricina-n cercetare Și, după formi, întâi chemări s-au rânduit Atât pârâtei oi, cât și jeluitor, Trimise înadins prin vrednic slujitor, Și-adeverințele la tact s-au priimit. Iar la înfățișare Țăranul au propus aceste următoare: — Cutare lună, zi, cinstită judecată! La mine doi claponi pieriră din poiată, A căror penele și puful au rămas, Și oaia singură cu păsările-au mas. Dar oaia au răspuns Că-asemene prepus, De sine-i prihănit, Căci toată noaptea ea atuncea au dormit; Că oaia furtișag nu are din natură, Precum vecinii câini vor spune lămurit, Și mai vârtos că ea nu pune carne-n gură. Deci dar, s-au hotărât: "Așa precum pârâta nu au tăgăduit, Că cu acei claponi au mas într-o ogradă, Apoi e îndestul de sigură dovadă, Că ea, puternică, pe slabi au biruit; Și prin urmare dar, nu cred că s-au răbdat Să nu-i fi ospătat. Pentru aceasta eu în cuget zic curat: Ca păgubașului pielcica să ...
Alecu Donici - Antereul lui Arvinte
Alecu Donici - Antereul lui Arvinte Antereul lui Arvinte de Alecu Donici Arvinte coatele au ros la antereu, Dar n-au stat mult să socotească; Ci singur el, mereu Se puse să-l cârpească. Iar pentru petici de cârpit Din mâneci au tăiat ca o a patra parte Și antereul l-au gătit Cu mânecile prea scurtate, Încât oricare le vedea, De dâns râdea. Văzând aceasta el, au zis în gândul său: "Lăsați, că doar nu sunt așa de nătărău, Vreun lucru mare nu-i Să-mi tai eu poalele de pe la antereu Și mânecile să le pui Mai lungi decât era". Au zis și au făcut. Dar lumea se mira Că antereul lui era acum prea scurt, Și nu asemăna nici cu un bun mintean. Se-ntâmplă și boieri de neam Care-ncurcând averea lor, Tot cu aceeași minte, Să o îndrepte vor Și fac ca și
Alecu Donici - Ariciul și cârtița
Alecu Donici - Ariciul şi cârtiţa Ariciul și cârtița de Alecu Donici — Sunt liberă, am dreptul, O cârtiță zicea, Pe sub pământ cu-ncetul, Să scurm cât mi-ar plăcea. Și cine poate oare de mine să se lege, Când eu mă cred în lege? Prefac în țărnă neagră pământul sănătos Și-l fac moșinoios... — Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură, Neîmpăcată ură Asupra tuturor ca tine vietăți, Ce zac în răutăți. Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă, Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori; Văd iarăși o grădină de frumuseți cuprinsă, Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori. Și pentru ce tu oare nu scormolești gunoaie, Ca să lucrezi în ele cât vrei la moșinoaie, Iar nu pământ curat: Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat... După așa cuvinte, ariciul iată, vede Un moșinoi mișcând; Cu armele-i întinse la dânsul se repede Și cârtița mi-o scoate abia, abia suflând. — A! Îmi căzuși pe ace, Ariciul ei îi zice, — socot că te-am pătruns? -- — Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face. Oftând ea ...
Alecu Donici - Câinele lătrând
... Am să-l veghesc la lume spre pildă, spre-nfruntare, Și în ograda noastră un pas Nu am să-l las! Îmi azvârle o pâine, Vrea să mă-ademenească pornit de cuget rău: Îi disprețuiesc harul, am, am să bat mereu. Atunci stăpânul casei a alergat la câine, De ...
Alecu Donici - Calul și călărețul
Alecu Donici - Calul şi călăreţul Calul și călărețul de Alecu Donici Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără frâu, călare Să iasă la primblare. Deodată calul au pornit La pas, încetișor; Dar când au înțeles că n-are frâu strunit, Au prins a mai juca, a merge mai ușor. Apoi, luându-și vânt, Sărea, zvârlea fugând, Încât pe călăreț l-au trântit el jos, Iar singur au plecat la fugă mai vârtos Pe văi, pe dealuri, prin ponoare Și, dând de-o râpă mare, S-au zdrumicat de tot. Stăpânul au aflat în urmă calul mort. Ș-au zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire Eu însumi ți-am gătit. Tu sub povățuire A frâului strunit, Erai prea blând și bun și nici nu mă trânteai, Nici capul nu-ți rupeai. Și slobozenia cât e de desfătată, Dar când la un norod nu are A sa măsură înțeleaptă, Se face
Alecu Donici - Cheltuitorul și rândunica
Alecu Donici - Cheltuitorul şi rândunica Cheltuitorul și rândunica de Alecu Donici Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor, Luând în stăpânire O bună moștenire, În vreme de un an, rămase pe ușor, Și tot ce mai avea acum era o blană, Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă; Iar cine nu-i de mic cu frigul învățat În blană foarte crede. Dar într-o zi mergând după împrumutat, Din întâmplare el o rândunică vede. Găsește-ndată negustori Și ia pe blană bănișori. Căci rândunelele, cum zic din însemnare: A primăverii dulci sunt bine-vestitoare. El însă au uitat proverbul bătrânesc: Că-o floare nicidecum nu face primăvară. Și iată, se stârnesc Furtune, viscole cu ger cumplit afară; Pe uliți scârțâie omătul făinos; De prin ogeaguri fum ca iarna gâlgâiește; Și cel mai sărăiman la foc se încălzește. Iar tânărul meu, trist, flămând și friguros, Pornește în surtuc de-acasă Să capete vro masă. Dar cum la uliț-au ieșit, Pe rândunică el o vede înghețată Și, tremurând de frig, îi zice: "Blestemată! Pe faptă-ți ai pierit! Așa ți se cuvine; Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine." Nu vreau s-ating pe nime, Dar ...
Alecu Donici - Doi câini Doi câini de Alecu Donici Un câine, de pe neam dulău, Prielnic, credincios către stăpânul său, Odată au văzut Pe vechiul cunoscut, Juju, cățel tărcat, Ce din ogradă an în curte s-au luat Și carele acum la o fereastră-n casă, Șezând pe un covor de cele mai frumoase, Afară mândru se uita. — Jujucă: ce mai faci mata? Întreabă câinele, din coadă dând încet. (Acesta între câini e semnul de respect.) — Îți mulțumesc, mon cher! răspunse lui Juju. Sunt bine. Dorm, mănânc, alerg, mă hârjonesc Și pe saltele moi când vreau mă tăvălesc. Dar spune-mi: ce faci tu? — Eu sunt ca purure. Rabd foame, ploaie, ger, Păzind ograda la boier; Dorm lângă poartă, sau cu caii, Și de la bucătari ades mănânc bătaie. Ba ieri și un fecior trei lovituri mi-au tras, Pentru că n-am lătrat la vreme și la ceas. Dar tu, Juju, cu ce-ntâmplare Ai căpătat favor asupra-ți așa mare? Ce slujbă la stăpân în faptă împlinești? Fiind atât de mic, în ce te bizuiești? — Eu! au răspuns Juju. Mă mir de întrebare! Eu fac apporte și joc ca omul în picioare! Din ...
Alecu Donici - Două mance și un copil
Alecu Donici - Două mance şi un copil Două mance și un copil de Alecu Donici În vremile trecute o jupâneasă mare Născu un făt-frumos. Copilul cât se poate era de sănătos; Dar pentru ca să aibă mai bună căutare, Cucoana două mance pe lângă dâns' ținea Și singură-l hrănea. Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare Că pruncul va ajunge un urieș sub soare. El însă deodată trăia mai mult sugând, Căci mancele și muma mi-l îndopau pe rând, Încât după o vreme așa îl ghiftuise, Că copilașul gingaș de tot se bolnăvise. Mai-mai era să moară, dar soarta l-au scutit. Iar într-o zi când muma de-acasă au lipsit, Lăsând femei și mance de cuconaș să cate, Ca prin un farmec ele se-mprăștiară toate, Și, rămânând copilul în leagăn singurel, Se răsturnă din el... Chiu, țipete prin casă se auzeau de-ndată. Boierul, supărat, Veni să vază singur pe prunc cu capul spart. El într-o plecare pe gânduri afundat, Rosti așa cuvinte: "Că mance de prisos, Oricum, și-n orice stare, n-aduc vreun